Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
Secția comercială si de contencios administrativ si fiscal
DOSAR Nr-
DECIZIA NR. 127
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
- -
Grefier: - -
_______
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta- și -, cu sediul în P- județul P, împotriva sentinței nr. 294 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,- județul
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20.00 lei prin anularea chitanței nr. - și anularea timbrului judiciar de 0,15 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă - și - reprezentată de consilier juridic, lipsind intimata-pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul recurentei-reclamante, menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Curtea ia act că recurenta-reclamantă nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic pentru recurenta-reclamantă, critică sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că în mod greșit a fost respinsă acțiunea,iar raportul de expertiză contabilă a fost înlăturat.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii. Depune concluzii scrise.
După terminarea dezbaterilor, la sfârșitul ședinței, s-a prezentat pentru intimata-pârâtă P consilier juridic - care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr- reclamanta - si - Pac hemat in judecata parata P pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea deciziei nr. 11/5.02.2007 emisa de Serviciul Soluționare contestații si obligarea paratei la restituirea sumei de 13.449 lei reprezentând diferența TVA si 6048 lei majorări de întârziere aferente acestei taxe.
In motivarea cererii reclamanta a arătat ca, in urma controlului fiscal efectuat acesteia s-a întocmit raport de inspecție fiscala si decizie de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plata, ambele înregistrate sub nr. 7076/15.11.2006.
Arata reclamanta ca decizia nr.11 /5.02.2007 este nelegala întrucât in considerentele acesteia au fost inserate si analizate reglementările legale aplicabile operațiunilor asocierilor in participațiune, respectiv art. 29 lit. d din Legea 345/2002 privind TVA art. 137 (1) si art. 156(1) lit. b din LG. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pe durata valabilității contractului nr. 6362/10.09.2001 modificat prin acte adiționale, același organ de inspecție fiscala, verificând operațiunile derulate in baza acestuia a considerat ca veniturile obținute de reclamanta au regimul celor provenite din chirii.
In consecința, a se face referire la regulile de evidențiere privind operațiuni ale asocierilor in participațiune este de natura a genera confuzii pentru aprecierile finale.
Susține reclamanta ca veniturile supuse controlului fiscal au fost obținute in baza contractului de asociere in participațiune nr. 6362/10.09.2001 încheiat intre - - P, transformata in - si - P pe de o parte si - - P pe de altă parte. Contractul a fost modificat prin actul adițional nr.8974/26.06.2003 si prin actul adițional nr. 12376/1.09.2005.
La termenul de judecata din data de 7.08.2007, reclamanta la solicitarea instanței a precizat acțiunea in sensul că solicita atât anularea deciziei nr. l 1/5.02.2007 cat si anularea in parte a raportului de inspecție fiscala si a deciziei privind stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare, ambele cu nr. 7076/15.11.2006.
Tribunalul Prahova prin sentința nr. 294/27.09.2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată, reținând că fata de clauzele contractuale existente, in mod corect organele de control au apreciat acest contract ca fiind un contract de închiriere bunuri si nu de asociere in participațiune, care reprezintă o participație la beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operațiuni, potrivit art. 251 com. In condițiile in care contractul menționat stipulează ca un asociat participă doar la repartizarea beneficiilor nu si a pierderilor asociației, acesta nu poate fi interpretat ca fiind un contract de asociere in participațiune.
secund avea obligația așa cum s-a arătat anterior sa întocmească lunar decontul de venituri si cheltuieli si sa transmită deconturile, limitându-se la a efectua plata lunara a 5589 EUR către asociatul prim fara a dovedi realizarea lunara de beneficii sau pierderi.
Așa cum rezulta din disp. art. 29 lit. e din Lg. 345/2002 si art. 256 alin. l lit. din Legea 571/2003 privind codul fiscal, sumele decontate intre parti fara a avea la baza decontul de venituri si cheltuieli se supun TVA in cotele prevăzute de lege.
Prin neprecizarea expresa a faptului ca in suma minima de plata este inclus si TVA, in mod corect organele de control fiscal au apreciat ca aceasta suma reprezintă baza de impunere pentru calculul TVA.
Ca o motivație in plus, se observa faptul că reclamanta nu a înțeles să conteste procesul verbal nr. 3541/21.06.2002 prin care organele de control fiscale au interpretat contractul de asociere in participațiune ca un contract de închiriere, iar TVA a fost colectata prin aplicarea cotei de 19% asupra veniturilor realizate din închiriere.
Mai mult, aceasta si-a însușit observațiile organelor de control fiscal, prin emiterea unei facturi către asociatul secund pentru suma de 132.585 lei din care 21.169 lei TVA.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și rejudecarea cauzei.
Recurenta a susținut că Raportul de inspecție fiscală cuprinde grave erori în ceea ce privește calificarea contractului nr. 6362/10.09.2001, ca fiind contract de închiriere, acesta fiind de fapt un contract de asociere, iar organul de control a modificat înregistrarea contabilă a societății și a transformat veniturile din asociere în venituri din chirii.
Se precizează că în aceeași perioada au fost efectuate două controale, unul de către care a apreciat contractul de asociere ca un contract de închiriere și unul de Camera de Conturi care a dispus " intrarea în legalitate a asocierii și corecta înregistrare contabilă pe întreaga perioadă".
Recurenta precizează că nu era obligația sa să contabilizeze ci, potrivit art. 29 lit.c din Legea 345/2002 drepturile și obligațiile legale privind TVA reveneau asociatului care contabiliza veniturile și cheltuielile asocierii.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fondul cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond apreciind că în mod greșit a calificat contractul de asociere ca fiind contract de închiriere.
Acest motiv de recurs este nefondat asocierea în participațiune prev. de art. 251 și următoarele Cod comercial presupune participarea asociaților la beneficiile și pierderile asocierii, potrivit cotelor cuvenite, urmând ca asociatul însărcinat cu organizarea evidenței economico- financiare a asocierii să întocmească lunar decontul de venituri și cheltuieli, pe care să-l transmită partenerului contractual.
Ori, organul de control a stabilit, din verificarea evidențelor recurentei că societatea " " SRL nu transmis aceste deconturi, ci a plătit lunar suma maximă convenită cu recurentă.
Se va mai avea în vedere și faptul că pentru perioada 1.05.2002- 31.12.2002 recurenta a calculat TVA, în cotă de 19% aplicată asupra sumei înscrise în contractul de asociere, acceptând în acest fel, modalitatea de calcul a TVA aferent contractului de asociere în participațiune.
Ulterior, recurenta a schimbat modalitatea de calcul, dovedind inconsecvență în aplicarea prevederilor legale.
Curtea reține că, în mod corect, organul de control a apreciat că în fapt contractul de asociere în participațiune este un contract de închiriere, nefiind întrunite disp. art. 251- 256 Cod comercial pentru ca acest contract să fie în participațiune.
În consecință, recursul formulat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, menținându-se ca legală și temeinică sentința pronunțată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta- și -, cu sediul în P- județul P, împotriva sentinței nr. 294 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în P,- județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 31 ianuarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. /2 ex/13.02.2008
Dosar fond - al Tribunalului Prahova
Operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120/2006
Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță