Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1372/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--29.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1372
Ședința publică din 11.12.2008
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul reclamantei - SRL împotriva sentinței civile nr.669/CA/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Biroul Vamal T, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind pârâtele intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei recurente depune înscrisuri care dovedesc că noua denumire a - SRL este în prezent - SRL
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul rambursării parțiale a drepturilor de import, fără cheltuieli de judecată. Arată că la fila 23 din dosarul de fond se află dovada că bunurile au fost furate pe teritoriul etiopian, prin urmare consideră că societatea reclamantă este îndreptățită la rambursarea sumei solicitate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 30.01.2007, reclamanta - " " SRL Tas olicitat în contradictoriu cu paratele - T și BV T, anularea Dispoziției nr. 23938/17.10.2006, emisă de BV T și emiterea unei hotărâri judecătorești privind obligarea acestor pârâte la rambursarea parțială a drepturilor de import în sumă de 35.333 lei, pe care o apreciază nedatorată, precum și obligarea - T la comunicarea deciziei referitoare la soluționarea cererii formulată pe calea procedurii administrative.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtele - T, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că, liberul de vamă dat de BV T s-a efectuat pentru cantitatea de 2312,20 greutate netto/kg, menționată la rubrica 38 din nr. I 53036/17.05.2006, aceeași cantitate fiind recepționată de către societate la BV C Sud, evidențiată pe declarația de tranzit comun T 1 9870/17.05.2005, după cum aceeași cantitate a fost înscrisă și în factura comercială nr. 2450/B/25.04.2006.
Prin sentința civilă nr. 519/18.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtele V- T și BV T, având ca obiect anularea actului nr. 23938/ 17.10.2006 și rambursare drepturi import. Fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
La data de 13.07.2007, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 519/18.06.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii acțiunii, în principal cu obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 35.333 RON, nedatorată și, în subsidiar, obligarea la emiterea și comunicarea deciziei privind soluționarea cererii formulate pe calea procedurii administrative prealabile.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 857/17.10.2007 a admis recursul declarat de reclamanta " " SRL T, împotriva sentinței civile nr.519/18.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că, analizând hotărârea recurată, în raport de criticile învederate și în temeiul prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, a constatat că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, prin aceea că în considerentele ce trebuie să cuprindă și temeiurile juridice pe care instanța și-a fundamentat hotărârea, instanța a enumerat mai multe dispoziții ale Codului vamal pentru a concluziona că motivul invocat de reclamantă - furtul mărfurilor pe teritoriul acestui stat - nu se regăsește printre condițiile legale privitor la rambursare, or, în acest fel, prin neindicarea normelor juridice incidente stării de fapt reținute în speță, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii deduse judecății.
Pe de altă parte, considerentul instanței că adresa atacată nu este un act administrativ ce poate fi contestat conform prevederilor Codului d e procedură fiscală, impunea discutarea cu prioritate a excepției vizând competența contenciosului administrativ, deoarece acest act a format obiectul principal al acțiunii sau analizarea și soluționarea petitului subsidiar, prin care se cere obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în procedura prealabilă împotriva căreia se poate formula acțiune în contencios administrativ, aspecte care, de asemenea, echivalează cu necercetarea fondului și care au impus admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului la aceeași instanță spre rejudecare, potrivit prevederilor art. 312 al. 5 Cod procedură civilă.
La data de 19.12.2007, dosarul a fost reînregistrat la Tribunalul Timiș sub nr-.
La data de 26.03.2008, reclamanta a depus la dosarul cauzei Note scrise, arătând că a data de 21.09.2006 s-a depus sub nr. 23938 cererea de rambursare a taxelor vamale, în temeiul art. 262 din codul vamal. Practic s-a început procedura administrativă impusă de normele juridice în vigoare. Cererea de rambursare a fost însoțită de întreaga documentație și de o adresă în care se explica starea de fapt ce a generat depunerea cererii, iar la data de 05.10.2006, prin adresa 23938, Biroul Vamal Tac omunicat faptul că pentru regularizarea situației a fost solicitat un punct de vedere serviciului juridic. În 17.10.2006, s-a răspuns solicitării prin dispoziția/actul administrativ nr. 13938 în sensul ca solicitarea nu are susținere legală. Având un răspuns din partea Biroului Vamal, ce a respins solicitarea reclamantei, aceasta a formulat plângere/contestație împotriva dispoziției de respingere a cererii de rambursare, înregistrată la data de 15.11.2006 sub nr. 23773 la Direcția Regionala Vamala T, forul superior de decizie în procedura administrativă, după cum rezultă și din prevederile codului vamal, iar la data de 11.12.2006 Direcția Regionala Vamală Tac omunicat prin adresa nr. 25880 faptul că pentru soluționarea plângerii sunt necesare documente suplimentare, iar în cazul în care nu se depun în termen de 5 zile, plângerea va fi soluționată în lipsa celor solicitate. S-a solicitat a proba printr-un înscris oficial emis de către autoritatea competentă că furtul mărfii s-a realizat pe teritoriul statului. La această cerere reclamanta a răspuns pozitiv solicitării comunicând la data de 15.12.2006 sub nr. 26311 ( data înregistrării la ) adresa comunicată de Ministerul Afacerilor, Departamentul Principal pentru investigații de Crima și Poliție din din care rezultă ca marfa a fost furată pe teritoriul etiopian. Cu toate acestea nu a soluționat plângerea, motiv pentru care la data de 26.01.2007 s-a procedat la depunerea unei acțiuni în instanțe.
În raport cu cele învederate reclamanta a considerat că răspunsul Biroului Vamal T reprezintă înscris administrativ ce a soluționat în prima faza cererea sa de rambursare, mai ales ca Direcția Regionala Vamala Tac onsiderat ca trebuie sa soluționeze plângerea depusă de reclamantă în procedura administrativă.
Prin încheierea de ședință din 7 mai 2008, la cererea părților s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, conform dispozițiilor art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației reclamantei în procedură administrativă, iar la data de 03.07.2008 cauza a fost repusă pe rol la cererea reclamantei.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția inadmisibilității capătului de cerere din acțiunea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei T la emiterea deciziei referitoare la plângerea formulată de contestatoarea în procedura administrativă, excepție invocată de pârâte, instanța a respins-o ca rămasă fără obiect întrucât la filele 36-38 din dosar se află dispoziția nr. 47/24.06.2008, emisă de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, prin care s-a respins plângerea formulată de societatea reclamantă și s-a menținut dispoziția nr. 23938/17.10.2006 emisă de pârâta T, în sensul respingerii cererii de rambursare a sumei de 35.333 lei.
Prin sentința civila nr. 669 din 03.09.2008 Tribunalul Timișa respins acțiunea formulata de către reclamanta reținând in motivare ca adresa nr. 23938/17.10.2006 emisă de pârâta T, aflată la fila 8 din dosar este act administrativ ce poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ întrucât produce efecte juridice, în sensul că prin acesta nu s-a dat curs cererii reclamantei de rambursare a sumei de 35.333 lei, reprezentând c/v drepturilor de import achitate. În sprijinul acestei soluții se află și dispoziția nr. 47/24.06.2008, emisă de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ, aflată la filele 36-38 din dosar, prin care s-a respins plângerea formulată de societate și s-a menținut dispoziția nr. 23938/17.10.2006 emisă de pârâta T, în sensul respingerii cererii de rambursare a sumei de 35.333 lei, această adresă putând fi atacată astfel în procedura administrativă prealabilă și implicit pe calea contenciosului administrativ.
Se arata in motivare ca din documentele existente al dosar, reiese că liberul de vamă dat de BV T s-a efectuat pentru o cantitate de 2312,20 greutate netto/kg, menționata la rubrica 38 din nr. l 53036/17.05.2006, aceeași cantitate fiind recepționată de către societate la BV C Sud, evidențiată pe declarația de tranzit comun T 1 9870/17.05.2005, fiind aplicat sigiliul comisionarului vamal, declarație în care se menționează că marfa se transferă din container în auto - cu remorca TM, după cum aceiași cantitate a fost înscrisă și în comerciala nr. 2450/B/25.04.2006, că, reclamanta a efectuat recepționarea mărfii pe parcursul aproximativ a 4 luni de zile, fără a solicita prezenta unui lucrător vamal la inventariere și fără ca să informeze biroul vamal cu privire la situația ivită. In considerentele sentinței se menționează ca pornind de la factura comercială nr. 2450/B/25.04.2006, la modul de declarare a mărfii atât la intrarea mărfii pe teritoriul României cât și la Biroul Vamal T se ajunge la concluzia ca cantitatea de marfă transmisă și recepționată este aceeași cu cea pentru care s-a acordat liberul de vamă.
Instanța de fond precizează că și în situația în care s-ar reține că marfa a fost furată pe teritoriul, așa cum susține reclamanta, acest motiv - furtul mărfurilor pe teritoriul altui stat - nu se regăsește printre condițiile expres și limitativ prevăzute de Legea nr. 86/2006 la art. 259-262, privitor la rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau export care au fost achitate, cu atât mai mult cu cât în nr. -/23.04.2006, întocmit la Addis, nu se constată diferența cantitativă de marfa în portul de plecare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal. Se menționează că instanța de fond a înlăturat probe esențiale în soluționarea cauzei, în speță documentul aflat la fila 23 dosar emis de Ministerul Afacerilor din care rezultă că marfa nu a intrat pe teritoriul României fiind furată pe teritoriul etiopian.
Se învederează că motivarea instanței de fond se bazează doar pe susținerile pârâtelor, susțineri neîntemeiate juridic. Se învederează că s-a efectuat doar controlul documentar, marfa intrând în țară fără a fi controlată fizic. Se arată că reclamanta a răsturnat prezumția legală relativă pe care se întemeiau aparerile pârâtelor, arătând că bunurile nu au intrat în țară și astfel nu puteau fi vămuite sau tarifate. Se menționează că înscrisul emis de instituția statului etiopian este un act oficial ce demonstrează susținerile reclamantei și justifică admiterea acțiunii. Se arată că bunurilor care nu au intrat pe teritoriul țării nu li se poate aplica un tarif de vămuire.
Recurenta învederează că în speța de față sunt aplicabile prev art. 259 -261 din Legea nr. 86 din 2006.
Se arată că susținerile intimatei că documentul nr - din 23.04.2006 ar demonstra că mărfurile au fost cântărite la Addis sunt simple speculații. Se menționează că există doar o prezumție că marfa ar fi fost cântărită, prezumție pe care reclamanta-recurenta susține că înlăturat-
În declarația completată la vama T se arată că marfa nu a fost cântărită fizic, ceea ce denotă faptul că a avut loc doar un control documentar.
Se învederează că în acord cu prev. Codului si regulamentului vamal drepturile de import se stabilesc pentru bunurile care intră în România și nu fac parte din categoria celor exceptate de taxe vamale.
Recurenta menționează că în speța de față bunurile pentru care s-au perceput taxe vamale nu au intrat pe teritoriul țării din motive independente de voința importatorului sau exportatorului.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1, art. 312 Cod procedură civilă.
Legal citați, intimații nu s-au prezentat în fața instanței de recurs și nu au formulat întâmpinare, în acord cu prevederile art. 308 Cod procedură civilă.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanți, Curtea reține următoarele:
Reclamanta-recurenta a depus la BV T nr. l 53036/ 17.05.2006, pentru importul cantității de 2312,20 greutate netto/kg, piele ovine pentru mănuși, menționată la pct. 38 din declarație, aceeași cantitate fiind cuprinsă în factura comercială nr. 2450/B/25.04.2006 și în declarația de tranzit comun T1 9870/17.05.2006, dată la BV C Sud.
Prin cererea înregistrata sub nr. 23938/21.09.2006 (aflată la filele 4-5 din dosarul de fond inițial), reclamanta - recurentă a solicitat rambursarea sumei de 35.333 lei, reprezentând contravaloarea drepturilor de import achitate, aferentă cantității de 23681 fuse piei lipsă la recepția mărfii, având ca temei de drept disp. art. 259 din nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, însă pârâta T prin adresa nr. 23938/17.10.2006, aflată la fila 8 din dosar a respins solicitarea reclamantei, motivat de faptul că motivele invocate de societate nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de legiuitor.
Reclamanta și-a întemeiat cererea de rambursare pe disp. art. 262 din HG nr. 707/2006, pentru rambursarea drepturilor de import legiuitorul stabilind condiții exprese și situații bine definite prin articolele 259-262 din Legea nr. 86/2006.
Recurenta critică sentința primei instanțe întrucât nu s-a reținut împrejurarea că mărfurile menționate au fost furate, fiind ignorat documentul depus la dosarul de fond, la fila 26, din care rezultă că o parte din marfă a fost sustrasă.
Curtea constată că liberul de vama dat de BV T s-a efectuat pentru o cantitate de 2312,20 greutate netto/kg, menționată la rubrica 38 din nr. l 53036/17.05.2006, aceeași cantitate fiind recepționată de către societate la BV C Sud, evidențiată pe declarația de tranzit comun T 1 9870/17.05.2005, fiind aplicat sigiliul comisionarului vamal, declarație în care se menționează că marfa se transferă din container în auto - cu remorca TM. Se constată că aceeași cantitate a fost înscrisă și în factura comercială nr. 2450/B/25.04.2006.
Curtea reține că nota de constatare din data de 22.05.2006 a fost întocmită în urma recepției mărfurilor efectuată în prezența reprezentanților reclamantei și, la începutul recepției, a - SRL, fără ca reclamanta să solicite prezența unui lucrător vamal la inventariere și fără ca să informeze biroul vamal cu privire la situația ivită.
Înscrisurile la care face referire reclamanta-recurentă ca reprezentând dovada furtului unei părți din marfa importată, Curtea constată că acestea nu se coroborează cu împrejurarea că marfa în speță avea aceeași cantitate atât în momentul în care a fost trimisă, cât și în momentul în care a intrat pe teritoriul României, aspect care rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 22-24 din dosar -).
Susținerea recurentei în sensul că instanța de fond nu a motivat soluția nu este întemeiată. Astfel fiind, prima instanță a motivat în sentința atacată prin raportare la înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, înscrisuri care nu au fost contestate (precum nr. -/23.04.2006, întocmit la Addis, în care nu se constată diferența cantitativă de marfa în portul de plecare) rezultă fără putință de tăgadă că există identitate între cantitatea de marfă transmisă și recepționată și cea pentru care s-a acordat liberul de vamă. Astfel fiind, recurenta nu a dovedit că se află în una din situațiile prevăzute de art. 259 din Legea nr. 86/2006.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei - SRL împotriva sentinței civile nr.669/CA/03.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.12. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./23.12.2008
Tehnored./13.01.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Mircea Ionel Chiu, Claudia
