Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1379/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--04.09.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1379
Ședința publică din 11.12.2008
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.232/17.06.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A și chematul în garanție intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate și avocat în reprezentarea chematului în garanție intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul pârâtei intimate depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinarea de la dosar.
Reprezentanta intimatului chemat în garanție pune aceleași concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată conform chitanței depuse în dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 27.12.2007, reclamantul a chemat în judecată pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice A și pentru a fi obligați să-i plătească suma de 42.000 lei reprezentând drepturi bănești, stimulente individuale pentru perioada februarie, martie, aprilie, mai, octombrie - noiembrie 2007 și salariul pentru munca prestată cu titlul de ore suplimentare aferent lunii martie 2007, drepturi pe care pârâții refuză să i le plătească.
Prin sentința civilă nr. 232 din 17.06.2008 Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ reținând în motivarea sentinței că întrucât reclamantul nu a fost prezent la locul de muncă în toate zilele lucrătoare în lunile pentru care acesta solicită stimulente, respectiv în luna februarie a fost prezent 18 zile din 20 de zile lucrătoare; în luna martie a fost prezent în 20 de zile din 22 de zile lucrătoare; în luna martie a fost prezent în 20 de zile din 22 de zile lucrătoare; în luna mai a fost prezent în 14 zile din 22 zile lucrătoare; în luna octombrie a fost prezent 21 de zile din 23 de zile lucrătoare, în baza art. 7 lit. c pct. c din nr. 212/2004 modificat prin 42/2007, potrivit cărora aprobarea stimulentelor nominale pentru șefii de administrație și șefii adjuncți de administrație se face de către directorii executivi ai direcțiunilor generale ale finanțelor publice, la propunerea directorilor executivi adjuncți, lista fiind vizată de către reprezentantul sindicatului de la nivelul fiecărei structuri din cadrul ANAF, reclamantului în calitate de șef adjunct administrație i s-au acordat stimulente pentru perioada susmenționată.
Se menționează de către instanța în considerentele sentinței că pe lângă faptul că așa cum rezultă din foile colective de prezență, în cursul anului 2007 dintr-un total de 255 zile lucrătoare, reclamantul a fost prezent la locul de muncă numai 153 de zile, au fost avute în vedere și realizarea sarcinilor de serviciu de către reclamant raportat la realizarea indicatorilor de performanță a activității pe care o coordonează.
Se arată că activitatea desfășurată de către reclamant și exemplificația în rezultatele constatate de către Curtea de Conturi prin procesul verbal întocmit la data de 02.05.2007 (fila 104 dosar), demonstrează că acesta se face vinovat de săvârșirea unor abateri în realizarea atribuțiilor de serviciu, acest aspect fiind confirmat prin Decizia nr.101/22.05.2007 prin care organul de control a dispus remedierea aspectelor sesizate și luarea de măsuri în vederea aducerii la îndeplinire a acestora.
Se învederează că tot în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, prin raportul de control intermediar încheiat sub nr. 6682/29.02.2008 (fila 111 dosar), s-a constatat că fondul de stimulente a fost nelegal constituit pe anul 2007 reclamantul fiind considerat persoană răspunzătoare pentru neregulile constatate așa cum este menționat prin actul de control.
Se arată că deficiențe în activitatea reclamantului au fost constatate și prin procesul verbal de inspecție înregistrat la DGFP nr.18374/18.05.2007 (fila 94 dosar) din care rezultă că au fost încălcate prevederile HG nr. 1723/14.10.2004 cu privire la Programul de lucru cu publicul precum și din procesul verbal de inspecție nr.20286/06.06.2007 (fila 100 dosar) prin care s-a constatat că reclamantul a încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute în fișa postului. Totodată instanța a invocat dispozițiile art. 10 alin 2 din nr. 212 din 2004 care menționează ca acordarea stimulentelor este o posibilitate iar nu o obligație.
S-a reținut în cuprinsul sentinței că raportat la aceste considerente de fapt se constată că în condițiile în care reclamantul a fost efectiv prezent în cursul anului 2007 aproape J din perioada lucrătoare și având în vedere că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu este evident că nu a putut avea o contribuție esențială la constituirea fondului din care se acordă stimulente fiind vădit și faptul că reclamantul nu a îndeplinit criteriile prevăzute în mod expres și limitativ pentru a beneficia de stimulente mai mari decât cele acordate pe anul 2007.
Pe cale de consecință, în considerarea prevederilor art.10 alin. 2 din nr. 212/2004 care dispun că stimulentele nu fac parte din salariul de bază, coroborate cu adresa nr. 763.081/19.12.2007 emisă de ANAF în care se concluzionează că "acordarea stimulentelor este o posibilitate, nu o obligativitate și nu pot fi considerate ca reprezentând drepturi salariale cu caracter permanent", instanța a constatat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada încălcării de către pârât a unui drept subiectiv ocrotit de lege, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere ca nefondat.
Se menționează în sentință că referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită plata salariului pentru munca prestată cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007, cererea formulată este neîntemeiată.
În motivarea sentinței se reține că în acord cu prev. art.13 alin.2 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2007, munca peste durata normală a timpului de lucru, poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin.1 se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată după caz, de superiorul ierarhic, fără a depăși 360 ore anual. Această reglementare a fost prevăzută identic și prin art.26 din Legea nr. 388/2007.
Tribunalul menționează în cuprinsul sentinței că prin înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, acesta nu face dovada că orele suplimentare pretinse a fi efectuate au fost dispuse sau aprobate de către superiorul ierarhic.
Tribunalul menționează în motivarea sentinței că întrucât situația depusă de către reclamant nu a fost aprobată de directorul executiv al DGFP A nefiind dispusă și avizată în prealabil pentru efectuarea orelor suplimentare, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției imperative stipulate de prevederile art. 13 din OG nr. 6/2007 pentru a beneficia de acordarea salariului aferent muncii prestate cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii formulate.
În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că deși prima instanță nu reține nici o încălcare din partea reclamantului a atribuțiilor de serviciu dovedită printr-un document cert a apreciat în mod superficial că cererea formulată este neîntemeiată.
Recurentul menționează că acordarea stimulentelor reprezintă regula iar neacordarea acestora este excepția, în acest ultim caz instanța trebuind să motiveze o eventuală neacordare.
Se învederează că neacordarea stimulentelor reprezintă o măsură discriminatorie, întrucât nu există nici o constatare cu privire la o eventuală încălcare a unor atribuții de serviciu ori dispoziții legale față de recurent.
Învederează că pe toată perioada anului 2007, întreaga structură de personal aflată în subordinea sa, a beneficiat de aceste drepturi salariale, că nu a avut nici o abatere disciplinară și consideră că era în drept să primească aceste stimulente, care însă nu i-au fost acordate abuziv de către pârâtul -intimat. Se menționează că referirile instanței de fond cu privire la anumite controale efectuate de către Curtea de Conturi nu prezintă relevanță în cauză întrucât actul de control a fost perfectat în luna mai 2007 iar reclamantul nu a beneficiat de aceste drepturi încă din martie 2007. Se arată că susținerea instanței de fond în sensul că orele suplimentare solicitate nu au fost dispuse si aprobate de seful ierarhic superior este contrară dispozițiilor art.109 din Codul Muncii care nu face nici o diferențiere în ceea ce privește timpul de muncă de 8 ore pe zi și 40 de ore pe zi săptămânal, legate de calitatea de șef sau conducător al unei instituții.
În drept, au fost invocate art.129 alin.5 teza ultimă, art.304 ind.1 pct. 7, 8, 9 Cod proc.civ. Legea nr.188 din 1999, art. 109-121 Codul Muncii, Protocolul 1 adițional la CEDO.
Legal citat, pârâtul-intimat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe.
În considerentele întâmpinării se arată că acțiunea reclamantului nu este întemeiată deoarece stimulentele prevăzute de 212/2004 se pot acorda iar în unele luni să nu se acorde deloc și aprobarea stimulentelor nominale se face de către directorul executiv și șefii de administrație adjuncți la propunerea directorilor executivi, directorul general, calitate pe care o deține, avizând doar aceste propuneri.
Totodată se menționează că acordarea salariilor pentru ore suplimentare nu a fost dispusă și nici aprobată de către organul menționat în mod expres de dispozițiile legale.
Legal citată, DGFP Aaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
În considerentele întâmpinării se arată că obligarea sa la plata contravalorii stimulentelor este nefondată deoarece art.6 din nr. 212/2004 prevede că se pot acorda stimulente lunare de cel mult 3 salarii personalului de specialitate din cadrul aparatului propriu, în funcție de fondul constituit și de contribuția adusă la realizarea fondului. Susține că stimulentele nu reprezintă un drept salarial și nu se atribuie în mod obligatoriu iar reclamantul în perioada pentru care solicită stimulentele nu a fost prezent la locul de muncă în toate zilele lucrătoare, astfel că în anul 2007 dintr-un total de 255 zile lucrătoare, reclamantul a fost prezent la locul de muncă numai 153 de zile.
Învederează că urmare controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, au fost stabilite situații de neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu imputabile reclamantului care în calitate de șef administrație nu a dus la îndeplinire măsurile stabilite de organele de control.
Cu privire la plata salariului pentru munca prestată cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007, arată pârâta că potrivit art.13 din nr.OG 6 /2007, munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile se pot plăti, numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată după caz, de superiorul ierarhic fără a se depăși 360 de ore anual. Menționează că la nivel de Direcție Generală a Finanțelor Publice A s-a instituit regula conform căreia, angajații pentru a efectua ore peste programul normal de lucru, sunt obligați să completeze imprimatul tip care se vizează de șeful de serviciu și se aprobă de directorul executiv anterior efectuării orelor suplimentare, or, reclamantul nu a făcut dovada că orele suplimentare pe care susține că le-a efectuat, au fost dispuse sau aprobate de către superiorul ierarhic.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041.pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanți, Curtea reține următoarele:
Curtea reține în fapt că reclamantul-recurent solicită obligarea pârâților -intimați la plata sumei de 42.000 lei reprezentând stimulente, actualizate cu indicele de inflație, pentru perioada februarie, mai, octombrie-noiembrie 2007. Se solicită plata salariului pentru munca prestată cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007, întrucât a îndeplinit începând cu februarie 2007 funcția de șef administrație adjunct în cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului A și nu a beneficiat de stimulentele acordate funcționarilor publici din cadrul DGFP
Pentru analizarea pretențiilor reclamantului Curtea va proceda la verificarea temeiului legal al cererii formulate, analizând legalitatea măsurilor dispuse de către parații-intimați iar nu oportunitatea soluțiilor dispuse. Controlul în contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554 din 2004.
Conform art. 10 alin. 2 din nr. 212/2004 stimulentele nu fac parte din salariul de bază. Totodată în acord cu adresa nr. 763.081/19.12.2007 emisă de ANAF acordarea stimulentelor este o posibilitate, nu o obligativitate și nu pot fi considerate ca reprezentând drepturi salariale cu caracter permanent.
Prin art. 5 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 212/2004 modificat prin Ordinul MFP nr. 42/2007 sunt prevăzute în mod expres principalele criterii de repartizare pe salariați a fondurilor de stimulente astfel: a) contribuția adusă în domeniul administrării creanțelor fiscale; b) contribuția adusă în activitatea de dezvoltare și armonizare a legislației și a reprezentării intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor și ale statului Român în fața instanțelor; c) contribuția adusă în cadrul procedurii insolvenței; d) contribuția adusă în activitatea de stabilire și sancționare a contravențiilor; e)contribuția adusă în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului; f) îndeplinirea corectă și la timp a activității programate, calitatea serviciilor prestate; g) gradul de periculozitate și dificultate a acțiunilor desfășurate; h) competența profesională dovedită și disponibilitatea la sarcini în îndeplinirea atribuțiilor specifice tuturor activităților desfășurate; i) contribuția la buna organizare și funcționare a activităților proprii; j) respectarea ordinii și disciplinei muncii.
Totodată potrivit art. 7 lit. c pct. c din nr. 212/2004 modificat prin 42/2007, aprobarea stimulentelor nominale pentru șefii de administrație și șefii adjuncți de administrație se face de către directorii executivi ai direcțiunilor generale ale finanțelor publice, la propunerea directorilor executivi adjuncți, lista fiind vizată de către reprezentantul sindicatului de la nivelul fiecărei structuri din cadrul ANAF, reclamantului în calitate de șef adjunct administrație i s-au acordat stimulente pentru perioada susmenționată.
Instanța de contencios administrativ cenzurează doar respectarea legalității modului în care sunt aplicate dispozițiile legale la un anumit caz.
Curtea constată că prima instanța în mod corect a interpretat dispozițiile legale incidente în cauză și a motivat soluția adoptată, în sensul că a analizat situația expusă de către pârâta DGFP A prin raportare la înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Din înscrisurile depuse rezultă că pentru aprecierea acordării sau nu a stimulentelor au fost avute în vedere atât foile colective de prezență, în cursul anului 2007 cât și realizarea sarcinilor de serviciu de către reclamant raportat la realizarea indicatorilor de performanță a activității pe care o coordonează. În sentința atacată s-a făcut trimitere la actele care au determinat soluția instanței de fond.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul-recurent solicită plata salariului pentru munca prestată cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007, Curtea constată că potrivit art. 13 alin.2 din nr.OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2007, munca peste durata normală a timpului de lucru, poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin.1 se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată după caz, de superiorul ierarhic, fără a depăși 360 ore anual. Această reglementare a fost prevăzută identic și prin art.26 din Legea nr. 388/2007.
Curtea constată că legiuitorul a stabilit în mod clar și neechivoc că munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile menționate plătite, conform dispozițiilor actului normativ condiționat de împrejurarea dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă sau aprobată după caz, de superiorul ierarhic, aceasta reprezentând o condițiesine qua nonde acordare a drepturilor solicitate de către reclamant.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut în motivarea sentinței atacate că prin înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, acesta nu face dovada că orele suplimentare pretinse a fi efectuate au fost dispuse sau aprobate de către superiorul ierarhic. Astfel fiind, ntrucât situația depusă de către reclamant nu a fost aprobată de directorul executiv al DGFP A nefiind dispusă și avizată în prealabil pentru efectuarea orelor suplimentare, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției imperative stipulate de prevederile art. 13 din OG nr. 6/2007 pentru a beneficia de acordarea salariului aferent muncii prestate cu titlu de ore suplimentare aferente lunii martie 2007.
Față de aceste considerente, Curtea urmează sa respingă recursul declarat de către reclamant ca fiind neîntemeiat.
Constatând culpa procesuală a reclamantului în declanșarea litigiului, față de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga reclamantul-recurent la plata către pârâtul-intimat a sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr.67 din 01.10.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 232/17.06.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
Obligă recurentul la plata către intimatul a sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.12. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - LIBER
GREFIER
Red./18.12.2008
Tehnored./18.12.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Mircea Ionel Chiu, Claudia
