Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1425/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1425
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Secrețeanu Adriana Florina
JUDECĂTORI: Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, Județ P, împotriva sentinței nr. 403 din data de 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,. 102,. D,. 3,. 74, Județ
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant reprezentat de avocat, lipsă fiind recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având cuvântul pentru intimatul-reclamant, avocat, depune la dosar practică judiciar, respectiv sentința nr. 369/9.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, după care, precizează că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul pentru intimatul-reclamant, avocat, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică. Arată că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 7 din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă cerută de lege a fost îndeplinită, deși nu este vorba despre un act administrativ-fiscal propriu-zis, care să impună îndeplinirea procedurii prealabile; în cauză au fost emise 3 acte, respectiv referatul de calcul, decizia de calcul și chitanța propriu-zisă, nefiind îndeplinite disp. art. 44 Cod fiscal.
Precizează că OG 50/2008 este ilegală și încalcă dispozițiile Codului fiscal.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pas olicitat anularea chitanței seria - nr.-/14.08.2008, recunoașterea dreptului de a i se restitui taxa de poluare nedatorată, restituirea taxei de poluare în cuantum de 1.180 lei ce a fost achitată ca urmare a achiziționării din România a unui autoturism marca CEE D având norma de poluare E 4, cu plata dobânzii legale de la data efectuării plății taxei de poluare și până la restituirea efectivă a sumei de bani.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că a achiziționat din România autoturismul marca CEE D, cu norma de poluare E4, pentru care a achitat, în vederea înmatriculării, taxa de poluare, taxe și contribuții seria - nr.-/14.08.2008 emisă de Trezoreria P și deși s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a plății nedatorate, aceasta a refuzat recunoașterea dreptului reclamantului prin adresa nr.20213/13.04.2009.
Reclamantul a apreciat că se impune restituirea sumei de 1.180 lei, întrucât taxa de poluare este o taxă nelegală și discriminatorie, întrucât în România se păstrează prin intermediul nr.OUG50/2008 și se percepe numai pentru autoturismele care se înmatriculează pentru prima dată în România, conform art.4 lit. a, fără a se face distincție între autoturismele produse în România și cele importante, nici între autoturismele noi și cele second-hend, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată că introducerea acestei taxe prin prevederile nr.OG50/2008 apare ca nelegală, deoarece încalcă dispozițiile art.20 alin.2 și art.148 din Constituția României, cât și dispozițiile art.90 paragraful I din Tratatul Comunităților Europene care prevede că nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, și această taxă fiind cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE.
A menționat reclamantul, că rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone și pe cale de consecință, sarcina fiscală aplicată autoturismelor originale din alte state membre nu poate fi mai mare decât cea aplicată autovehiculelor similare, înregistrate deja pe teritoriul respectivului stat membru.
A arătat că, Constituția României statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile interne contrare, ceea ce conduc la concluzia că dispozițiile ordonanței ce reglementează taxa menționată au caracter nelegal.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.20 și 148 din Constituția României, art.170 din Legea nr.157/2005, art.70, art.117 alin.1 lit.f, art.120 alin.7 și art.124 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât potrivit
art.7 alin.11 din Legea nr.554/2004 și art.205 pr.fiscală. reclamantul înainte de a se adresa instanței, trebuia să solicite revocarea actului instituției emitente, arătând că reclamantul anterior sesizării instanței de judecată, avea obligația parcurgerii procedurii prealabile în termen legal, respectiv să se adreseze organului fiscal la care s-a efectuat plata taxei de poluare cu o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art.207 alin.1 din nr.OG92/2003, iar decizia organului fiscal să o conteste, în situația refuzului acesteia, potrivit prevederilor dispozițiilor art.205 și urm din nr.OG92/2003.
Prin sentința nr. 403 din 30.06.2009, tribunalul a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice P și a admis acțiunea formulată de reclamantul, obligând pârâta să restituie reclamantului suma de 1.180 lei reprezentând taxă de poluare, sumă actualizată cu dobânda legală până la data plății, cât și cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta este neîntemeiată deoarece potrivit dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004, reclamantul a efectuat procedura prealabilă fapt ce rezultă din adresa nr.23010/24.04.2009 prin care pârâta i-a refuzat restituirea taxei.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania autoturismul marca Volkswagen Passat, an fabricație 2004.
S-a reținut că taxa de poluare a fost introdusă prin nr.OG50/2008 și se păstrează prin intermediul acesteia conceptul de taxă de primă înmatriculare, deși denumirea de taxă de poluare este în măsură să inducă în eroare, la o privire artificială, întrucât această taxă se percepe numai pentru autoturismele care se înmatriculează pentru prima dată în România, fără a se face distincție între autoturismele produse în România și cele importate, nici între autoturismele noi și cele second-hand, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
De asemenea, tribunalul a motivat că, potrivit art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, tocmai pentru a nu permite existența unei discriminări din punct de vedere fiscal între produsele importate și cele similare autohtone, cu atât mai mult cu cât România nu percepe nicio taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Potrivit nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003.
Conform nr.OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în
alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor nr.OUG50/2008 și aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv.
Ulterior nr.OUG208/2008 a fost abrogată prin nr.OUG218/2008 privind modificarea nr.OUG50/2008 și conform art.III autovehiculele M1 cu norma de poluare E4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E4, care se înmatriculează prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele stabilită potrivit prevederilor nr.OUG50/2008.
Tribunalul a reținut că dispozițiile nr.OUG50/2008 sunt contrare art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxe de poluare în acest litigiu, respectiv Germania, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Tribunalul a precizat că există discriminare între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior și că doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autoturismele primei categorii de persoane și că discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul nr.OUG50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului:poluatorul plătește.
Constatând deci, efectul direct al dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratat, pentru ordinea juridică a României, tribunalul nu a făcut aplicarea dispozițiilor nr.OUG50/2008, dispoziții contrare, concluzionând nedatorarea taxei speciale achitată de către reclamant.
S-a reținut în final că actul administrativ fiscal vătămător, în sensul art.2 lit. c din Legea nr.554/2004 pentru reclamant îl constituie însăși plata taxei de poluare, astfel încât a admis acțiunea, în baza dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004 și a dispus restituirea acesteia către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice P, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta precizează că hotărârea tribunalului este nelegală, întrucât o instanță judecătorească nu poate ignora legile în vigoare la momentul soluționării unei cauze și nu poate crea o practică bazată pe constatarea nelegalității actelor normative cu putere de lege, existența taxei de poluare nefiind
contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei.
Mai arată recurenta că reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autovehiculul în vederea efectuării înmatriculării în România a autovehiculului marca, emițându-se decizia de calcul nr. 36587/12.08.2008, prin aplicarea elementelor de calcul prev. la art. 6 alin. 1 lit.a din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, rezultând o taxă datorată în sumă de 1180 lei.
Decizia de calcul nr.36587/12.08.2008 a fost comunicată contribuabilului în data de 14.08.2008, dovada comunicării fiind chitanța nr. -/14.08.2008, prin care contribuabilul a achitat în contul trezoreriei Municipiului P suma de 1180 lei reprezentând " fond pentru mediu", iar conform art. 7 din OUG 50/2008, deciziile de calcul ale taxei de poluare pentru autovehicule pot fi contestate în baza prevederilor art. OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
În data de 13.04.2009, reclamantul a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, plângere formulată în baza prevederilor art. 7 alin.7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, adresă ce reprezintă în fapt o contestație, așa cum este definită la Titlul IX din OUG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, iar la data de 13.04.2009, i s-a emis adresa de răspuns, arată recurenta.
Având în vedere cele de mai sus, recurenta precizează că în cauză termenul legal de depunere a contestației de 30 de zile a început în data de 15.08.2008 și s-a terminat în data de 15.09.2008, iar contestația a fost depusă în data de 13.04.2009, nefiind luată în considerare nici data primirii deciziei de calcul și nici data de sfârșit a celor 30 de zile, contribuabilul neîncadrându-se în prevederile art. 7 alin. 7 din Legea 554/2004 invocat în contestație, nerespectând termenul legal de 30 de zile de depunere a contestației de la comunicarea actului.
Intimatul a depus întâmpinare, precizând că decizia de calcul alocată nu este un act administrativ fiscal, așa cum este definit de art.41 Cod pr. fiscală, neputând avea caracterul unei creanțe bugetare, neputând să fie executată silit.
Mai arată acesta că termenul de 6 luni de introducere a cererii, nu poate să fie respectat, deoarece instabilitatea legislativă și obligativitatea respectării normelor comunitare, reprezintă " motive temeinice" în sensul prevăzut de lege, or OG 50/2008 a fost modificată în repetate rânduri pentru a fi în concordanță cu normele europene, fapt nerealizat până la această dată.
De asemenea, acesta motivează că judecătorii au un rol esențial în respectarea legii, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și Constituției României statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile interne contrare, ceea ce conduce la concluzia că dispozițiile ordonanței ce reglementează taxa menționată are caracter nelegal.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 205 din Ordonanța nr. 92/24.12.2003, privind Codul d e procedură fiscală, republicată, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație, potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
În cauza de față, prin decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr.36587/12.08.2008 reclamantului i s-a stabilit plata taxei de poluare de 11800 lei, lucru pe care îl confirmă chiar acesta din urmă, titlu supus prevederilor textului de lege mai sus citat, în sensul obligației ce incumba contribuabilului, în sensul de a-l contesta în termenul și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, potrivit art. 207 din același act normativ, contestația care trebuie să cuprindă anumite mențiuni imperative, referitoare la datele de identificare a contestatorului, obiectul contestației, motivele de fapt și de drept invocate, dovezile pe care se întemeiază aceste motive, semnătura contestatorului, se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancțiunea decăderii.
În discuție este un termen imperativ, absolut, a cărui nerespectare atrage decăderea persoanei vizate din dreptul de a mai promova această cale administrativă de atac.
De asemenea, art. 218 din OG nr. 92/2003 prevede faptul că decizia privind soluționarea contestației se comunică contestatorului, persoanelor interesate și organului fiscal emitent și poate fi atacată de către primele două categorii la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. Mai mult decât atât, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Rezultă, așadar, că neparcurgerea acestei proceduri administrative cu caracter prealabil și în egală măsură, promovarea contestației, care demarează această procedură în afara termenului imperativ mai sus-menționat, atrage caracterul inadmisibil al atacării actului administrativ în cauză, direct la instanța de contencios.
Ca atare, instanța de fond a făcut o greșită aplicare atât a disp. art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul satisfacerii procedurii prealabilă prevăzută cu titlu imperativ de acest text de lege, dar și a disp. art. 207 din OG 92/2003, mai sus-menționat, prin neobservarea caracterului imperativ al termenului pe care îl reglementează.
Având în vedere considerentele expuse și textele de lege menționate, în baza art. 312 alin.1 și 3, coroborat cu art. 304 pct. 9 pr.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată în fața instanței de fond de către recurenta-pârâtă P și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, în baza disp. art. 274.pr.civilă, întrucât reclamantul-intimat a pierdut procesul în sensul acestui text de lege, instanța de control judiciar va
înlătura obligația recurentei-pârâte de plată către sus-numitul a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în P,-, județul, împotriva sentinței nr. 403 din data de 30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-,. 102,. D,. 3,. 74, Județ
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurenta-pârâtă P și respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Înlătură obligația recurentei-pârâte privind cheltuielile de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
red. DR
Tehnored. DL
4 ex./23.11.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Secrețeanu Adriana FlorinaJudecători:Secrețeanu Adriana Florina, Stoicescu Maria Duboșaru
