Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1430/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1430
Ședința publică din data de 26 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Duboșaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Tudose Ana Roxana
JUDECĂTOR 3: Stoicescu
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul, domiciliat în P, Intrarea, nr. 1,. 153,. A,. 1, județul, împotriva sentinței nr.295 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul.
Recursul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei, potrivit chitanței nr.- din 31 iulie 2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea la 26 octombrie 2009, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, sub nr-, reclamantul, a chemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice P, solicitând anularea deciziei nr. 108/10.12.2007, precum și a actelor contestate la organele de control, respectiv procesul-verbal, raportul de inspecție fiscală și decizia nr. 1307/14.08.2007.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a deținut autorizație pentru desfășurarea activității de,transport marfă - fără mărfuri agabaritice și periculoase", începând cu anul 1998, și că la data de 1.07.2002 și-a încetat activitatea ca persoană fizică autorizată, fiindu-i anulată autorizația, împrejurare față de care reclamantul a solicitat organelor fiscale și ORC radierea sa din evidențele ca persoană fizică autorizată.
Reclamantul a mai arătat că la data de 14.08.2007 s-au emis de către organele de control fiscale actele pe care le-a contestat, respectiv procesul-verbal nr. 1307/14.08.2007, raportul de inspecție fiscală nr.1307/14.08.2007 și decizia nr. 1307/14.08.2007, împotriva cărora, în termen legal, a promovat contestație, iar prin decizia nr.108/10.12.2007, emisă de DGFP P, i-a fost admisă parțial contestația, în sensul că s-a anulat decizia de impunere pentru suma de 14.334 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe venit, și a fost respinsă contestația ca neîntemeiată pentru suma de 33.931 lei, reprezentând 7857 lei diferența TVA de plată, 14.775 lei majorări de întârziere aferente TVA de plată, 11.299 lei diferența impozit pe venit și i-a fost respinsă ca nemotivată contestația pentru suma de 2019 lei reprezentând 445 lei diferență TVA de plată și 1574 lei diferență de impozit pe venit, însă reclamantul a apreciat că soluționarea contestației sale nu este corectă și nu se bazează pe texte de lege aplicabile în momentul desfășurării activității ca persoană fizică autorizată.
De asemenea, reclamantul a susținut că prin contestația formulată a invocat excepția lipsei capacitații de exercițiu a persoanei fizice autorizate, întrucât acesta a fost radiat din evidentele ORC și ale organelor fiscale la data de 22.08.2002, iar de la acea dată nu mai avut capacitate de exercițiu, pe care a căpătat-o în momentul în care a devenit titular al autorizației, motiv pentru care a considerat că nu mai poate fi obligat, în mod personal, după aceasta dată, să suporte taxe și impozite care decurg din activitatea desfășurată ca persoana fizică autorizată.
A mai arătat că pe fond contestația i-a fost respinsă, întrucât documentele cu regim special înregistrate în contabilitate nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru că în baza lor să poată fi considerate cheltuielile respective, ca fiind cheltuieli deductibile și că s-au înregistrat bonuri fiscale, fără a purta denumirea cumpărătorului și numărul de înmatriculare al autovehiculului.
După administrarea probelor, prin sentința nr.295 din 19 mai 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamantul, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr.108/10.12.2007, privind soluționarea contestației formulată de reclamant, s-a admis parțial contestația pentru suma totală de 14.334 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe venit și, pe cale de consecință, a fost anulată parțial decizia de impunere nr.1307/14.08.2007 pentru această sumă; s-a respins ca neîntemeiată contestația pentru suma totală de 33.931 lei și s-a respins ca nemotivată contestația pentru suma totală de 2.019 lei, în motivarea deciziei reținându-se că în mod corect au fost stabilite aceste obligații de plată în sarcina reclamantului, întrucât a fost radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului la data de 22.08.2002, astfel că, începând cu această dată, persoana fizică autorizată nu mai are capacitate de exercițiu și, ca atare, nu poate fi titular de drepturi și obligații, deci nu poate fi obligat să suporte impozite și taxe.
Tribunalul a mai reținut că reclamantul datora TVA și majorări de întârziere aferente TVA, întrucât a fost radiată din evidențele Registrului Comerțului la data de 22.08.2002 și, începând cu această dată, persoana fizică autorizată nu mai are capacitate de exercițiu, iar prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 13.08.2007 au fost stabilite obligații fiscale datorate de aceasta pentru activitatea desfășurată în perioada 01.01.2001-30.06.2002, deci în perioada în care avea capacitate de exercițiu și era titular de drepturi și obligații, fiind obligat să suporte impozite și taxe.
Cu privire la suma de 33.345 lei, prima instanță a reținut că sunt nedeductibile fiscal, conform prevederilor art.10 alin.1 lit.a din nr.OG73/1999 privind impozitul pe venit și art.10 alin.1 lit.a din nr.OG7/2001, privind impozitul pe venit, întrucât facturile fiscale în baza cărora au fost înregistrate aceste sume nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru beneficiarul contestator.
Referitor la obligațiile fiscale în sumă totală de 2.019 lei, tribunalul a reținut că, în perioada analizată 01.01.2001-30.06.2002, organele de control au constatat și alte deficiențe privind stabilirea TVA de plată și a impozitului pe venit, care au avut ca rezultat stabilirea unei diferențe de TVA de plată în sumă de 445 lei și unei diferențe de impozit pe venit în sumă de 1.547 lei, însă reclamantul nu a administrat probatorii care să înlăture deficiențele constate de organele de control.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțate și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului, a arătat reclamantul că tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, întrucât, potrivit art. 137 pr.civilă, instanța era obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor invocate sau să le unească cu fondul, însă nu s-a pronunțat în niciun fel asupra excepției capacității de exercițiu invocată de acesta.
Un alt motiv de recurs este acela că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului, instanța de fond nu a făcut decât să preia atât în fapt, cât și în drept, susținerile pârâtei DGFP P din decizia a cărei anulare se cere, neindicând motivele de fond sau de formă care lipsesc.
Referitor la decizia ICCJ invocată de pârâta DGFP P și preluată de instanța de fond, arată recurentul că aceasta nu are aplicabilitate în cauză, întrucât decizia emisă se bazează pe prevederile Codului fiscal, valabile până la 31.12.2006, inclusiv, acestea fiind abrogate începând cu 01.01.2007 prin Legea nr. 343/2006. Mai arată că, deși reprezintă o decizie de îndrumare, obligatorie pentru instanțele inferioare în grad, începând cu 01.01.2007 jurisprudența CEDO este prioritară dreptului intern și are aplicabilitate imperativă și imediată.
Nu în ultimul rând, arată recurentul că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, fiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 261 pct.5 pr.civilă. Astfel, susține sus-numitul, concluziile raportului de expertiză, întocmite elaborat și amănunțit, au fost acelea că în sarcina sa nu pot fi stabilite sume de bani reprezentând obligații de plată, expertul menținându-și aceeași poziție, chiar după formularea obiecțiunilor de către pârâta DGFP
Deși legal citată, intimata nu și-a desemnat reprezentant în fața instanței de recurs și nici nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea ce face obiectului prezentului dosar, recurentul-reclamant a solicitat anularea deciziei nr. 108 din 10.12.2007, emisă de către intimata-pârâtă DGFP P, prin care a fost soluționată contestația sus-numitului împotriva procesului verbal înregistrat în evidențele P, sub nr. 1307/14.08.2007, a raportului de inspecție și deciziei de impunere, purtând același număr.
În motivarea acestei cereri, așa cum am mai arătat anterior, sus-numitul a invocat, în primul rând, lipsa capacității sale de exercițiu a persoanei fizice autorizate, care ar fi fost radiată din evidențele ORC și ale organelor fiscale la data de 22.08.2002, astfel că nu putea fi obligat la plata unor taxe și impozite pe care nu le datora personal, deoarece patrimoniul său nu se confundă cu cel al unei persoane fizice autorizate.
Cu privire la aceste susțineri, în cuprinsul primului motiv de recurs, sus-numitul susține că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției lipsei capacității de exercițiu și nici nu ar fi pus-o în discuția părților. În materia dreptului procesual civil, capacitatea procesuală de exercițiu a fost definită ca fiind capacitatea unei persoane, care are folosința dreptului, de a angaja și conduce personal procesul, îndeplinind obligațiile și realizând drepturile procesuale, pentru a valorifica în justiție dreptul litigios. Cu alte cuvinte, ea este capacitatea de a sta în judecată, pe care persoana, de regulă, o dobândește la împlinirea vârstei de 18 ani. Capacitatea procesuală de exercițiu nu se confundă cu capacitatea de exercițiu din materia dreptului substanțial, definită ca fiind capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații, săvârșind acte juridice, aceasta fiind dobândită în deplinătatea ei tot la împlinirea vârstei de 18 ani. În consecință, recurentul face o reală confuzie între capacitatea sa de a sta în judecată ca persoană fizică și împrejurarea dacă putea sau nu să răspundă, ca persoană fizică, în condițiile reținute în actul de control.
Este indubitabil, așadar, că instanța de fond nu putea să aprecieze asupra acestei împrejurări prin luarea în discuție a excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu, câtă vreme ea vizează o susținere care ține tocmai de fondul pretențiilor deduse judecății, respectiv de invocarea de către reclamantul-recurent a nelegalității actului contestat, în sensul angajării răspunderii sale. Ca atare, aceste susțineri nu vizau invocarea de către recurent a incapacității sale de a sta în judecată, care ar fi obligat instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 137 pr. civilă, să supună mai întâi dezbaterii contradictorii a părților excepția lipsei capacități procesuale de exercițiu, astfel că acest motiv de recurs este nefondat.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, recurentul susține că hotărârea pronunțată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât instanța de fond ar fi preluat, în fapt și în drept, susținerile pârâtei-intimate, considerând în mod subiectiv că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile legale, fără a indica ce exigențe de fond sau de formă le lipsesc. Mai susține recurentul că decizia instanței supreme, invocată în motivare de către recurentă, nu ar fi aplicabilă în cauză, întrucât se referă la prevederile Codului fiscal, abrogate începând cu 1.01.2007, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este contrară celei interne și statuează principiul neutralității TVA-ului, în sensul că, în plan intern, cuantumul acestei taxe nu poate depăși nivelul necesar pentru atingerea scopului în vederea căruia taxa a fost creată.
Curtea constată că și acest motiv de recurs este nefondat, în primul rând, pentru faptul că, deși motivarea instanței de fond este eliptică, argumentația sa este clară în ceea ce privește faptul că în raportul de inspecție fiscală, încheiat la data de 13.08.2007, au fost stabilite obligații fiscale datorate de către PFA, pentru perioada 1.01.2001-30.06.2002, interval în care acesta avea capacitatea de exercițiu, fiind titular de drepturi și obligații și, deci, responsabil pentru plata taxelor și impozitelor. Având în vedere tocmai această perioadă de timp, analizată în raportul de inspecție fiscală, este indubitabil faptul că abrogarea respectivelor prevederi din Codul fiscal, începând cu 1.01.2007, nu are nicio relevanță în prezenta cauză, ceea ce face ca decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. V din 15.01.2007, invocată în considerente de către instanța de fond, să fie pe deplin aplicabilă. În ceea ce privește susținerea jurisprudenței CEDO, din nou recurentul face susțineri confuze și contradictorii, întrucât, pe de o parte, susține că nu i s-ar fi pus în vedere ce anume condiții nu îndeplinesc documentele justificative prezentate, iar pe de altă parte, susține că TVA-ul practicat în legislația internă nu poate depăși nivelul necesar pentru atingerea scopului în vederea căruia taxa a fost creată, fără a motiva această afirmație.
O ultimă susținere a recurentului se referă la faptul că instanța de fond nu ar fi arătat motivele pentru care au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză contabilă, efectuată în cauză, invocându-se art. 261 pct.5 pr.civilă, potrivit căruia instanța este obligată să indice motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat cererile părților, cu atât mai mult cu cât proba a fost încuviințată de către instanță. Textul de lege invocat se referă la împrejurarea în care instanța sesizată cu o cerere, vizând diverse aspecte sau etape procesuale, trebuie să motiveze soluția de admitere sau respingere a cererii, după supunerea ei analizei contradictorii a părților. Neluarea în considerare a concluziilor raportului de expertiză nu echivalează, în niciun caz, cu nemotivarea soluției privind o cerere, ci cu înlăturarea unei probe, care, chiar dacă este o expertiză de specialitate, are valoare relativă, eficiența ei în pronunțarea soluției neputând decurge decât din coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză; instanța de fond nu este ținută de obligația luării în considerare, cu caracter absolut, a acestei probe, chiar dacă inițial a încuviințat administrarea ei. Este adevărat că, în considerentele sentinței recurate, prima instanță nu face nicio referire la acest raport de expertiză, dar această împrejurare nu reprezintă un caz de nelegalitate a hotărârii pronunțate, de natură conduce la reformarea ei.
În considerarea argumentelor expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin.1 pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține, ca legală și temeinică, sentința primei instanțe.
În baza art. 274 pr.civilă, fiind parte care a pierdut procesul, Curtea va respinge și cererea recurentului privitoare la cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul,domiciliat în P, Intrarea, nr. 1,. 153,. A,. 1, județul, împotriva sentinței nr.295 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, județul.
Respinge cererea recurentului privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - --- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./24.11.2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Duboșaru RodicaJudecători:Duboșaru Rodica, Tudose Ana Roxana, Stoicescu
