Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1444/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1444
Ședința publică din 22 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Griga
JUDECĂTORI: Daniela Griga, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- -
GREFIER: ---
S-au luat spre examinare recursurile formulate de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, împotriva Sentințelor civile nr. 2789 din 28 noiembrie 2008 și respectiv nr. 2977 din 19 decembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat -, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile se află la primul termen de judecată, sunt scutite de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, fondul cauzei este legal timbrat, precum și că prin însăși memoriile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se constată că recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, precum și că au fost comunicate cu intimatul, o dată cu citația.
La data de 19 martie 2009 reclamantul intimat - a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, un înscris însoțit de dovada achitării diferenței la taxa judiciară de timbru aferentă fondului cauzei, în cuantum de 1 leu și timbre judiciare în valoare de 0,60 lei, precum și copia cărții de identitate a autovehiculului în litigiu și contractul de vânzare-cumpărare al acestuia, în limba germană și în traducere.
La data de 7 aprilie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat -, prin intermediul căreia solicită respingerea recursului, ca fiind netemeinic și nefondat și, totodată, judecarea cauzei în lipsă, întâmpinare prin care nu sunt evidențiate aspecte noi față de cele arătate anterior.
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În urma deliberării, se reține că la data de 28.11.2008 s-a pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, sentința civila nr. 2789, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității și s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu erul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, și s- dispus anularea actului administrativ - fiscal emis de Administrația Finanțelor Publice Z privind soluționarea contestației înregistrate de reclamant sub nr. 62333/10.10.2008 și s-a dispus obligarea intimatei să restituie reclamantului suma de 4040 lei, reprezentând taxa specială de înmatriculare, achitată cu chitanța TS 3A nr. -/30.08.2007, cu dobânda legală aferentă.
La data de 19.12.2008, s-a pronunțat în același dosar, sentința civilă nr. 2977, prin care s-a admis cererea reclamantului, și s-a constatat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, astfel că s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr.2789/28.11.2008, pronunțate de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, în sensul că acesta a fost întregit cu dispoziția prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut de către prima instanță că, cu chitanța seria - nr. - din data de 30.08.2007 (8) reclamantul a achitat suma de 4.040 lei cu titlul de taxă specială de înmatriculare, și întrucât a apreciat că această taxă este nelegală și discriminatorie, a solicitat intimatei de rândul I restituirea ei.
Prin adresă scrisă ( 5) intimata a comunicat reclamantului că, acesta nu este îndreptățit la restituirea taxei.
Împotriva acestui act administrativ fiscal, reclamantul s-a adresat instanței de judecată, care a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată, reținând că taxa specială de înmatriculare a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul acesteia fiind stabilit potrivit dispozițiilor art. 2141alin. (3) din Codul fiscal.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție,Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare."
În ce privește prezenta cauză, textul din tratatul constitutiv despre care precizează Constituția este art. 90 alin. 1 din Tratatul care precizează:, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Față de cele de mai sus, s-a constatat faptul că, reclamantul a fost vătămat în dreptul său prin însăși actul normativ care constituie temeiul legal al taxei achitate. Acest temei legal introduce un regim discriminatoriu pentru autovehiculul adus în țară, de către reclamant, din Comunitatea Europeană.
Regimul discriminatoriu constă în faptul că reclamantul a fost obligat a plăti o taxă de înmatriculare a autoturismului după ce, această taxă a mai fost odată plătită pentru autoturism în țara de origine. Această obligație nu este instituită și pentru autoturismele din România.
Odată plătită taxă de înmatriculare pentru acesta, legea nu mai reglementează plata unei noi taxe de înmatriculare.
Constatând că acțiunea reclamantului este întemeiată, prima instanță a dispus admiterea acesteia, cu consecința obligării pârâtei să restituie reclamantului suma de 4.040 achitată cu titlu taxă de primă înmatriculare.
S-a mai avut în vedere, faptul că intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 50/2008 a determinat intimata de rând II să facă o precizare a poziției sale în sensul că restituirea taxei solicitată de reclamant să se realizeze în limitele și condițiile prevăzute de aceasta (22-24), susținere care a fost apreciată ca fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Taxa instituită prin nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială de înmatriculare, are alt mod de calcul și are altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată până la intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 și taxa de poluare, care urmează a fi percepută în baza acestui act normativ, ridică problema principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Referitor la completarea hotărârii, prima instanță a constatat că a omis la data soluționării cauzei pe fond, să se pronunțe asupra capătului de cerere din acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamant privitor la cheltuielile de judecată, astfel că, raportat la dispozițiile art. 281 (1) din Codul d e procedură civilă, a admis cererea și a dispus completarea hotărârii, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtului - erul Economiei și Finanțelor prin S - la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei.
În termen legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI Sae xercitat recurs, atât împotriva sentinței de fond, cât și împotriva sentinței prin care s-a dispus completarea hotărârii.
Criticile vizează atât nelegalitatea, cât și netemeinicia hotărârii atacate, subliniindu-se, în esență, faptul că prima instanță trebuia să respingă acțiunea ca inadmisibilă, întrucât nu a fost parcursă procedura prealabilă, respectiv faptul că erul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
De asemenea s-a mai subliniat că, nu se putea înlătura incidența dispozițiilor cuprinse în OUG 50/2008, neputându-se pune semnul egalității între taxa de primă înmatriculare, reglementată de art. 2141- 2142Cod Fiscal, în prezent abrogate, și taxa de poluare reglementată de OUG 50/2008.
S-a mai arătat că, în mod greșit, s-a dispus obligarea la plata dobânzii legale, în condițiile în care în prezent nu există un temei legal sau judiciar, pentru restituirea în întregime a taxei de primă înmatriculare.
Referitor la cheltuielile de judecată, se susține că acestea trebuiau respinse, întrucât nu se poate reține nici o culpă în sarcina recurentei.
Trecând la soluționarea recursurilor deduse judecății, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Recursul împotriva sentinței de fond:
Obiectul acțiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Zalău la data de 23.10.2008, de către reclamantul, îl constituie restituirea taxei de primă înmatriculare, încasate de către organele fiscale în temeiul art.2141și urm. Cod fiscal, ca urmare a constatării nelegalității înscrisului care atestă plata sumei.
Conform chitanței seria - nr. -/30.08.2007, eliberată de Trezoreria Municipiului Z, reclamantul a plătit suma de 4.040 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace indicate de către pârâta recurentă, și despre care se susține că reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes, să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente, să i se restituie.
Refuzul autorității fiscale competente de a soluționa favorabil cererea reclamantului de restituire a taxei, rezultă din dispoziția de restituire menționată anterior. Acest act administrativ fiscal exprimă voința organului fiscal astfel încât nu mai este necesară o nouă solicitare, care apoi să fie urmată de un alt răspuns, previzibil ca fiind negativ, după care, reclamantul, în final, să se poată adresa instanței de judecată.
Reclamantul, din conținutul adresei, cunoaște refuzul organului fiscal de soluționare favorabilă a cererii sale. următor este cel de a se adresa instanței de judecată pentru a se constata temeinicia și legalitatea refuzului.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
În condițiile în care reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev. atât de disp art. 205 al. 1 teza finală pr.fisc., cât și de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente.
Art. 205 al. 1.pr.fisc. fraza a doua arată că:" Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii."
În spetă, decizia de restituire este actul administrativ fiscal prin care practic se respinge cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare, astfel încât reclamantul are deschisă calea prevăzută de textul legal menționat anterior.
Nu mai este necesar a se realiza o altă procedură, prealabilă sesizării instanței de judecată, întrucât răspunsul la cererea reclamantului de restituire este cunoscut de către acesta din conținutul adresei emise de pârâtă.
Reclamantul nu a părăsit procedura administrativă, și nici administrativ-jurisdicțională, așa cum susține recurenta întrucât art. 205 al. 1.pr.fisc. prevede textual că:" Contestația este o cale administrativă de atac", fără a notifica aceasta recurentei, conform art. 6 al. 4 din Legea nr. 554/2004, ci aflând răspunsul nefavorabil la cererea sa de restituire, a ales să se adreseze direct instanței de judecat, așa cum îi permit textele legale menționate anterior.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei asemenea excepții se vădește a fi legală.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potrivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a erului Finanțelor Publice, se apreciază că aceasta este lipsită de obiect, din perspectiva faptului că potrivit acțiunii inițiale, calitate procesuală pasivă, potrivit principiului disponibilității, a fost conferită Direcției Finanțelor Publice
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu, prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Referitor la incidența dispozițiilor nr.OUG 50/2008, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, astfel că, în mod corect s-a apreciat de către Tribunal că normele legale menționate instituie o taxă diferită, având un alt mod de calcul și altă destinație, respectiv că aceste norme nu pot produce efecte decât asupra situațiilor juridice născute din momentul intrării ei în vigoare, în caz contrar încălcându-se principiul neretroactivității, consacrat de legea fundamentală.
Raportat la aspectele menționate, Curtea apreciază că se aplică principiul conform căruia, când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale, încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența în speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță reclamantul a cerut și plata dobânzii legale la suma de bani solicitată a-i fi restituită,
Pe fondul soluției cu privire la acordare dobânzii legale, Curtea reține că ste de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscală n măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite susținerea recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă s-ar accepta o astfel de rezolvare, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Recursul împotriva sentinței de completare:
Criticile recurentei vizează modalitatea de soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată, critici care însă nu pot fi primite, raportat la faptul că, în conformitate cu art. 274 Cod de procedură civilă, acordarea acestora se justifică în măsura în care partea obligată la suportarea acestora a căzut în pretenții. Or, acțiunea reclamantului a fost admisă, și raportat la faptul că reclamantul a formulat o solicitare în acest sens, se impunea și admiterea acestui petit.
Neîntemeiată este și susținerea recurentei privitoare la lipsa culpei, în condițiile în care, întregul demers al reclamantului, desfășurat în fața instanței, a fost generat de refuzul recurentei de a aplica și de a respecta normele legale.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul pârâtei împotrivasentinței fondului și a sentiței de completarese vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S - împotriva sentinței civile nr. 2789 din 28.11.2008, completate prin sentința civilă nr. 2977/19.12.2008, pronunțate în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în totalitate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Daniela Griga, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- - - - - -
GREFIER
---
Red.DG
3 ex./28.01.2009
Jud.fond.-
Președinte:Daniela GrigaJudecători:Daniela Griga, Floarea Tămaș Mirela Budiu
