Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1489/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1489/2009

Ședința publică din data de 27 aprilie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărcuț

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N, împotriva sentinței civile nr. 2091 din 07.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații și STATUL R PRIN MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxa de prima înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru intimatul, avocat în substituire avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 24.04.2009 intimatul a trimis la dosarul cauzei prin fax, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului însoțită de înscrisuri în susținerea poziției procesuale, respectiv: copia certificatului de înmatriculare original și contractul de vânzare-cumpărare, în traducere din limba franceză și a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei intimatului în dezbateri judiciare asupra recursului promovat în cauză.

Reprezentanta intimatului a solicitat respingerea recursului pentru motivele detaliate în scris, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2091 din 7 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-

Pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 3669 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare.

Pârâta a fost obligată la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 204,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

S-au respins restul cererilor.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat în cursul anului 2008 autoturismul marca Peugeot, autoturism care erau înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismelor, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 3.669 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă.

Adresa prin care pârâta și-a manifestat refuzul de a proceda la restituirea taxei de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nici un act administrativ fiscal în sensul dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, neputând fi circumscris dispozițiilor acestor acte normative referitoare la anularea actelor administrative, ci eventual poate fi asimilat unui refuz nejustificat al autorității publice.

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.

Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul a observat, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Nu a putut fi reținută susținerea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N că ne-am afla într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.

De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.

Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea reclamantei privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.

În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzilor legale, tribunalul a respins-o dat fiind faptul că OG nr. 9/2000 reglementează dobânda în materie civilă și comercială și nicidecum în materia contenciosului fiscal, unde sunt aplicabile dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată și nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, în mod nelegal tribunalul s-a pronunțat asupra interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Comunitară.

Se mai arată că, tribunalul s-a pronunțat asupra neconcordanței între prevederile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 și cele ale tratatelor europene invocate, în special cu art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Pârâta a arătat că instanța de fond a ignorat prev. art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, neluând în considerare împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 precum și procedura specială instituită prin nr.OG 92/2003, sesizarea instanței de contencios fiscal fiind posibilă doar după epuizarea căilor administrative de atac.

De asemenea, pârâta a considerat că soluționarea cauzei pe fond ar constitui o încălcare esențială a legii, cu ignorarea lipsei actului administrativ - jurisdicțional, respectiv a deciziei emise de către S, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2141-3Cod fiscal care prevăd obligativitatea taxei speciale de primă înmatriculare, iar raportat la acestea, suma solicitată de reclamant nu se încadrează în sumele care se restituie contribuabilului.

Pe fond, pârâta a mai susținut că suma solicitată nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabililor, invocarea Tratatului Comunității Europene și a unor hotărâri ale Curții Europene de Justiție sunt fără relevanță, deoarece nu sunt acte normative și în consecință nu produc efecte juridice.

De asemenea, recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.

Pârâta a mai relevat și împrejurare că legea în temeiul căreia a fost achitată taxa în litigiu este Legea nr. 571/2003, care a fost în vigoare atât la data plății cât și în momentul la care reclamanta a solicitat restituirea, astfel încât nu poate fi luată în considerare motivarea potrivit căreia plata era nedatorată.

Intimatul prin întâmpinarea depusă la fila 12 solicită respingerea acestuia, cu menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică.

Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.

Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).

Referitor la precizarea la motivele de recurs depuse, Curtea constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008,axa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).

Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

Recurenta aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată să plătească intimatului suma de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N împotriva sentinței civile nr. 2091/07.11.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G - - - - - -

Red./

2 ex./29.04.2009

Jud.fond.-

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1489/2009. Curtea de Apel Cluj