Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 1488/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1488/2009
Ședința publică din data de 27 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărcuț
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 1905 din 17.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimații - CONSTRUCȚII TRANSILVANIA SA C - N, PRIMARUL MUN. C N, COMISIA LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR. 10/2001 ȘI CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurenți, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta recurenților a depus la dosarul cauzei jurisprudență de la referitoare la speța în discuție, pentru susținerea punctului 1 din recurs și a solicitat acordarea cuvântului pe fond, arătând că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantei recurenților asupra recursului.
Reprezentanta recurenților a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate, raportat la primul punct instanța a depășit limitele puterii judecătorești, trebuind doar să verifice dacă actul a fost legal emis, în anul 1997 nu era emisă o lege care să reglementeze regimul juridic al terenului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1905 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a reclamantilor și.
A fost respinsă excepția de nelegalitate ridicată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C-N, Comisia locală de aplicarea Legii 10/2001 și Consiliul Local al Municipiului C-
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin notificarea nr.66743/3/452/2001 și -/2003 formulate de și s-a solicitat restituirea in natură a terenului de 1340 mp iar pentru diferența de 1237 mp s-a solicitat prin echivalent atribuirea unor suprafețe de teren în C-N sau in subsidiar acordarea unor despăgubiri bănești.
Prin Dispoziția nr.1845/2005 s-a admis cererea de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, stabilindu-se ca valoare echivalentă a terenului suma de 243.382 lei.
Reclamanții și au atacat această dispoziție solicitând restituirea suprafeței de 1237 mp prin echivalent in compensare cu o suprafață de teren învecinată și modificarea in sensul recalculării valorii terenurilor și a imobilelor demolate la valoarea de piață.
Imobilele care au făcut obiectul exproprierii constau in teren in suprafață de 1340 mp situat in C-N, Calea - nr.136 identificată in CF 3888 nr.top.4574.
Prin HCL 328/1997 a Municipiului C-N s-a aprobat concesionarea prin încredințarea directă a terenului in suprafață de 2500 mp situat in-, nr.top.4578, 4577, 4576, 4575 în favoarea - SA.
În baza acestei hotărâri, s-a încheiat contractul de concesiune nr.10600/10.03.1998 care a fost ulterior modificat prin acte adiționale, întrucât și hotărârea a cărei excepție de nelegalitate se solicită a se constata a fost modificată ulterior prin HCL 674/2004 și HCL 776/2007, având ca obiect identificarea terenului dezmembrarea acestuia și prelungirea termenului de începerea lucrărilor autorizate.
Având în vedere că reclamanții au pe rolul tribunalului o acțiune prin care se atacă un act administrativ solicitându-se modificarea acesteia în sensul de a li se atribui un teren in compensare prin echivalent, nu se poate susține că aceștia nu și-ar justifica interesul și calitatea procesuală pentru a se constata nelegalitatea HCL 328/1997, întrucât aceasta privește un teren limitrof terenului pe care l-au deținut cu titlu de proprietate și pe care doresc să-l primească prin compensare.
În consecință, instanța a respins excepțiile ridicate de către pârâta - SA.
Totuși, potrivit art.4 din Legea nr.554/2004 actul atacat trebuie să fie emis în aplicarea actului a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepție.
Așa fiind, instanța a constatat că nu există o corespondență între dispozițiile apreciate a fi ilegale din actul de bază și actul atacat pentru că nu se poate susține că dispoziția emisă in baza Legii 10/2001 a avut in considerare HCL 328/1997, deoarece în conținutul dispoziției se apreciază doar faptul că autoritatea însărcinată cui rezolvarea cererilor de restituire a propus pentru despăgubiri terenul solicitat apreciat ca imposibil de restituit in natură.
Pe lângă această situație, la data adoptării HCL 328/1997 nu era in vigoare Legea nr. 10/2001, ci doar Legea nr. 112/1995 în temeiul căreia reclamantul nu putea face cerere de restituire pentru imobilul respectiv, astfel că nu se poate susține că ar fi putut fi revendicat acest teren de foștii proprietari care de altfel nu erau persoanele care au atacat dispoziția de restituire în baza Legii 10/2001, întrucât aceștia aveau un teren limitrof pe terenul in discuție nefiind aplicabile prevederile art.14 din Legea nr. 50/1991.
Din moment ce terenul ce face obiectul HCL 328/1997 era afectat de contractul de concesiune și urma să fie destinat construirii unor blocuri de locuințe, este evident că Primarul Municipiului C-N nu avea cum să propună restituirea acestui teren în conformitate cu prevederile art.1 al.3 din Legea nr. 10/2001.
În condițiile în care există o mică suprafață de teren care ar fi aparținut reclamantului este în atribuția instanțelor civile să stabilească dacă acest teren poate fi restituit in natură, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001 și fără ca aceasta decizie să fie afectată de existența unui contract de concesiune pe teren.
Astfel, instanța a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate a HCL 328/1997 a Municipiului C-N în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.554/2004.
Împotriva mai sus menționatei sentințe au declarat recurs reclamanții prin care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile în sensul admiterii excepției de ne legalitate a HCL 328/1997 privind concesionarea terenului în suprafață de 2500 mp în favoarea - SA C-N în vederea construirii unui bloc de locuințe, în ce privește topograficele 4574/2, 4575/2, 4576/1/2.
În motivare se arată că recurenți reclamanți au ridicat excepția de nelegalitate a HCL 328/1997 în Dosarul nr. 423/- al Curții de APEL CLUJ, având ca obiect soluționarea cererii reclamanților formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de a le fi restituită suprafața de 1237 mp prin atribuirea de teren în echivalent dintr-o suprafață învecinată cu cea de 1340 mp ce le-a aparținut și le-a fost restituită în natură.
Suprafața de 1237 mp este cuprinsă în cei 2500 mp de teren pe care în anul 1997 prin HCL nr. 328 Consiliul local al mun. C-N i-a concesionat către CONSTRUCȚII TRANSILVANIA în vederea construirii unui imobil.
Reclamanții au susținut, în excepția ridicată că era nelegală concesionarea terenului de 1237 mp în anul 1997, datorită dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 50/191 republicată (art. Il în forma republicată în nr. 3 din 13 ianuarie 1997 În vigoare la data adoptării actului administrativ contestat), prin care s-a interzis concesionarea terenurilor din domeniul privat care pot fi revendicate de foștii proprietari, până "la reglementarea prin lege a situației juridice a acestor terenuri..
Mai arată totodată că în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 legalitatea actelor administrative emise înainte de intrarea în vigoare a acestei din urmă legi trebuie analizate în raport cu dispozițiile legale în vigoare la data adoptării lor. Instanța a respins excepția ridicată de reclamanți pentru următoarele motive:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 actul atacat în dosarul de fond trebuie să fie emis în aplicarea actului a cărui ne legalitate este invocată pe cale de excepție, ori în speță condiția nu este îndeplinită;
La data adoptării HCL328/1997nu era în vigoare Legea nr. 10/2001ci doar Legea nr. 112/1995 în temeiul căreia reclamanții nu puteau face cerere de restituire pentru imobilul în litigiu, astfel încât nu se poate susține că ar fi putut fi revendicat acest teren de foștii proprietaricare de altfel nu sunt beneficiarii dispoziției de restituire contestate în dosarul de fond(nr-).
Pe de altă parte însă, condiția pe care prima instanță o pretinde este îndeplinită. Reclamanții, încă prin Notificarea nr. 2306/06.11.2001 (aflată la dosarul de fond), au solicitat terenul în litigiu în compensare pentru partea de teren care nu ne mai putea fi restituită în natură. Dispoziția 2603/18.06.2004 s-a limitat la restituirea a 1340 mp ce fusese expropriat de la reclamantul recurent și antecesorii lor. Prin Dispoziția 1845/2005, ce face obiectul dosarului de fond, cererea reclamanților ca pentru terenul în suprafață de 1234 mp din suprafața ce le-a aparținut să li se atribuie terenul solicitat în compensare nu a fost soluționată favorabil datorită existenței HCL 328/1997, fiindu-ne stabilite despăgubiri. Pentru același motiv, a fost respinsă aceeași cerere la soluționarea primului apel dinaintea rejudecării, în soluționarea pe fond a cauzei în care a contestat Dispoziția 1845/2005, prin Sentința civilă nr.62/A/2007a Curții de APEL CLUJ pronunțată în Dosarul nr- (acvirat la prezentul dosar). Prin urmare, în mod evident, Dispoziția 1845/2005 atacată în dosarul de fond a fost emisă și a fost menținută de prima instanță care a judecat apelul datorită existenței HCL 328/1997. Instanța investită cu rejudecarea apelului după casare a socotit însă necesar a verifica legalitatea HCL 328/1997, pentru a pronunța o justă hotărâre în soluționarea Notificării prin care au solicitat atribuirea terenului în litigiu în compensare. .-se pe aceste două motive, hotărârea recurată este nelegală.
Nici art. 4 și nici un alt articol din Legea nr.-nu conține o prevedere conform căreia"actul atacat în dosarul de fond trebuie să fie emis în aplicarea actului a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepție".Prin această motivare,instanța adaugă la lege, depășind limitele puterii judecătorești.Singura cerință pentru ca excepția de nelegalitate să poată fi ridicată este ca de legalitatea actului administrativ să depindă soluționarea litigiului pe fond. Această cerință este în mod evident îndeplinită, câtă vreme terenul în suprafață de 1237 mp ne poate fi atribuit în compensare, în continuarea celui de 1340 mp ce le-a fost restituit în natură, numai dacă se constată nelegalitatea actului administrativ prin care acest teren a fost concesionat.
Că este îndeplinită cerinta stabilită de art. 4 din Legea nr. 554/2004 rezultă din: Faptul că instanța care judecă fondul a trimis excepția ridicată de reclamanții pentru a fi soluționată;în caz contrar ar fi respins cererea noastră ca nefiind utilă soluționării fondului. Respingerea excepției lipsei de interes prin sentința recurată. Respingând excepția lipsei de interes instanța a admis că există interesul nostru de a ataca HCL 328/1997 câtă vreme au solicitat în acțiunea promovată în temeiul legii nr. 10/2001 să le fie atribuită în compensare o suprafață de teren ce se include în cea la care această hotărâre se referă, cu alte cuvinte s-a arătat că soluționarea litigiului pe fond depinde de valabilitatea hotărârii de concesionare și în aceasta rezidă interesul lor de a ridica excepția de nelegalitate;
Existenta la momentul adoptării HCL 328/1997 a Legii nr. 10/2001, a Legii nr. 112/1996 sau a unei cereri de restituire a terenului de 1237 mp a foștilor proprietari este irelevantă în cauză. Legalitatea HCL 328/1997 trebuie analizată în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 50/1991 pe care le-au invocat și la care prima instanță nu a făcut referire. Acest text de lege a interzis concesionarea terenurilor din domeniul privat care pot fi revendicate (nu care au fost revendicate) de foștii proprietari, până la reglementarea prin lege a situatiei juridice a acestor terenuri.
Terenul în litigiu este un teren expropriat. Prin Legea nr. 112/1996 nu s-a reglementat situația juridică a acestor terenuri, după cum recunoaște și prima instanță. Prin urmare, în anul 1997 nefiind emisă încă legea ce reglementa situația juridică a terenurilor ce au fost expropriate anterior anului 1989 putând fi revendicate de foștii proprietari, terenul în litigiu nu putea face obiectul unui contract de concesiune. Abia în anul 2001, prin art. 11 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit expres că terenurile expropriate pe care nu au fost edificate obiectivele în vederea cărora a avut loc exproprierea vor fi restituite în natură foștilor proprietari. Tot prin această lege s-a stabilit, în art. 1 alin. 2), că în cazul în care restituirea imobilelor ce fac obiectul acestei legi nu este posibilă în natură, primează restituirea prin echivalent în natură.
Prin coroborarea art. 11 cu art. 1 alin. 2) din Legea nr. 10/2001, restituirea prin echivalent în natură ar fi posibilă dacă terenul adiacent celui ce le-a fost expropriat nu ar fi fost concesionat în mod nelegal.
Formularea art. 14 din Legea nr. 50/1991 care interzice concesionarea terenurilor care "pot fi revendicate" (nu a celor care "au fost revendicate") arată că analiza legalității HCL 328/1997 trebuie făcută în mod abstract, indiferent de existența vreunei cereri de retrocedare.
O asemenea interpretare a legii a fost făcută și de instanțele de judecată. reclamanții au arătat că în anul 2006 fost pronunțată o hotărâre judecătorească în legătură cu suprafața de 855 mp care făcea parte din același teren concesionat prin HCL 328/1997. Astfel, prin Sentința civilă nr. 3329/2006 (aflată la fila 49 din dosarul - acvirat la prezentul dosar) a fost anulată în parte HCL 328/1997, pentru suprafața de 855 mp cuprinși în topograficele 4576/2/2 și 4577/2, adiacentă terenului în litigiu.
Mai arată că legalitatea HCL nr.328/1997 nu depinde de calitatea celor care solicită în temeiul Legii nr.10/2001 să le fie atribuit terenul ce a făcut obiectul concesiunii, de faptul că terenul este solicitat pentru restituirea în natură sau în echivalent ci de concordanța acestei hotărâri cu dispozițiile art.14 din Legea nr.50/1991 raportat la faptul că terenul era unul expropriat anterior anului 1989, era evident că se are în vedere restituirea acestor terenuri și încă nu apăruse o lege care să reglementeze situația lor juridică.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a dispozițiilor art.304 și 3041.pr.civ. și a prevederilor art.4 și 20 din Legea nr.554/2004, Curtea reține următoarele:
Tribunalul Cluja fost investit în vederea soluționării excepției de nelegalitate invocată de reclamanții și în apelul declarat împotriva sentinței civile nr.78 din 24 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.6709/2005 privind și pe pârâții Primarul municipiului C-N și Comisia locală pentru aplicarea Legii nr.10/2001 având ca obiect plângere împotriva dispoziției primarului emisă în baza Legii nr.10/2001.
Reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local al municipiului C-N nr.328/1997 privind concesionarea terenului în suprafață de 2500 mp în favoarea C-N în vederea construirii unui bloc de locuințe în ce privește topograficele 4572/2, 4575/2, 4576/1/2.
Nelegalitatea actului administrativ individual atacat pe calea excepției de nelegalitate a fost susținută de reclamanți prin raportare la dispozițiile Legii nr.50/1991, respectiv prevederile art.14 prin care s-a interzis concesionarea terenurilor din domeniul privat care pot fi revendicate de foștii proprietari astfel că din această perspectivă concesionarea terenului aflat în situația de a fi revendicat de foștii proprietari s-au atribuit în compensare unora dintre ei apare ca nelegală.
Consiliul Local al municipiului C-N prin hotărârea nr.328/20 octombrie 1997 hotărât concesionarea prin încredințare directă a terenului în suprafață de 2500 mp situat în- nr.top.4578, 4577, 4576 și 4575 în favoarea C-N în vederea construirii unui bloc de locuințe.
Instanța în fața căreia este invocată excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral are rolul de "filtru" similar celui pe care instanța în fața căreia este invocată excepția de neconstituționalitate îl are.
Instanța investită cu litigiul în care este invocată excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral, este cea îndreptățită să constate că de actul administrativ atacat depinde soluționarea litigiului pe fond.
Toate apărările care vizează circumscrierea litigiului sferei răspunderii pârâtei pot fi analizate doar de instanța investită cu soluționarea acelui litigiu.
Instanța investită cu soluționarea excepției de nelagalitate nu poate cenzura împrejurările reținute de instanța care a dispus investirea în ceea ce privește măsura în care de actul administrativ atacat în această procedură depinde soluționarea cauzei.
Sesizarea instanței competente să soluționeze excepția de nelegalitate printr-o încheiere motivată și dispunând suspendarea cauzei, confirmă împrejurarea că această
instanță determină dacă de actul administrativ unilateral în raport de care este invocată excepția de nelegalitate depinde soluționarea litigiului pe fond.
Instanța investită cu soluționarea excepției a reținut în mod corect că excepția de nelegalitate poate fi ridicată în fața unei instanțe când există o legătură directă între dispozițiile nelegale din actul de bază și actul atacat, iar actul atacat este emis în aplicarea actului a cărui ilegalitate este invocată pe cale de excepție.
Excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare în cadrul unui proces ce are alt obiect decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părți sau instanța din oficiu constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului de fond sesizând instanța de contencios administrativ competentă.
Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând in cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate potrivit dispozițiilor art 4 alin 1 din Legea contenciosului administrativ astfel cum a fost acesta modificată prin Legea nr 262/2007.
Legiuitorul prin noile dispoziții care reglementează excepția de nelegalitate a înțeles să restrângă controlul exercitat de instanțele de contencios-administrativ în procedura excepției de nelegalitate asupra actelor administrative cu caracter normativ arătând că doar legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, iar anterior, legalitatea unui act administrativ unilateral putea fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție.
Analiza comparativă a textului legal în formă anterioară și cea care este în vigoare la momentul soluționării excepției invocate, relevă că obiectul excepției de nelegalitate în procedura instituită de disp. art. 4 din Legea nr. 554/2004 poate fi doar un act administrativ cu caracter individual.
Actul administrativ cu caracter individual este actul unilateral, expresie a manifestării de voință a unui singur subiect al raportului juridic emis de autorități publice în scopul executării sau organizării executării legii și privește persoane determinate.
Actele a căror legalitate este contestată de reclamantă în procedura instituită de disp. art. 4 din Legea contenciosului administrativ, respectiv a Hotărârii Consiliului Local nr.328/1997 se circumscrie, așadar, sferei dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că pot fi calificate ca fiind acte administrative unilaterale cu caracter individual, raportat la persoanele cărora le sunt destinate.
Actul administrativ este definit prin chiar dispozițiile art 2 din Legea contenciosului administrativ ca fiind actulunilateralcu caracterindividual sau normativemis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul legii, si contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instanțelor de contencios administrativ.
Asupra acestor aspecte prima instanță a apreciat în mod corect iar în ceea ce privește analizarea aspectelor de nelegalitate invocate în mod judicios instanța investită cu analizarea excepției de nelegalitate a aplicat prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004 astfel cum a fost modificată prin prevederile dispozițiilor Legii nr.262/2007 potrivit cărora în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.
Aserțiunile recurenților vizând împrejurarea că prima instanță a interpretat în mod greșit dispozițiile art.4 alin.2 nu pot fi primite având în vedere că deși aceștia recunosc că în analizarea excepție de nelegalitate instanța trebuie să se raporteze la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ și pe cale de consecință și la acte administrative sau fapte de natură a produce efecte juridice care să fi existat la momentul emiterii actului administrativ contestat în această procedură astfel că nu se poate reține că notificarea 2306/6.11.2001, chiar aflată la dosarul de fond astfel cum susțin reclamanții ar putea produce efectele juridice dorite de reclamanți.
Raportul dintre actul administrativ atacat și valențele pe care acesta le-a primit la pronunțarea hotărârii atacate au fost analizate de instanța care a decis sesizarea instanței de contencios astfel că alegațiile recurenților și din această perspectivă nu pot fi interpretate în sensul dorit de aceștia.
Analizarea interesului în promovarea excepției de nelegalitate a fost analizată de către prima instanță doar prin raportare la limitele investirii și la existența unui litigiu pe fond și a sesizării de către instanța de drept comun a instanței de contencios administrativ astfel că nu poate fi dedusă ideea că odată cu respingerea excepției lipsei de interes excepția de nelegalitate a devenit admisibilă, hotărârea primei instanțe arătând că a apreciat ca existând una din condițiile esențiale pentru investirea instanței respectiv interesul.
Construcția juridică a reclamanților prin care urmăresc constatarea nelegalității unui act administrativ emis în anul 1997 în vederea aplicării potențiale a unor dispoziții legale instituite în anul 2001 nu poate fi validată în maniera solicitată.
Interdicțiile exprese instituite prin art.11 din Legea nr.10/2001 nu pot fi analizate în raport cu actul administrativ atacat prin proiectarea unor situații viitoare și ipotetice care să împiedice exercitarea prerogativelor născute din dreptul de proprietate.
Considerentele evidențiate au relevat faptul că prima instanță a aplicat și a interpretat în mod corect și judicios dispozițiile legale incidente în materie, analizarea actului administrativ unilateral atacat pe calea excepției de nelegalitate a realizat-o în raport de prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004, astfel că nu se poate reține că este prezent motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. raportarea realizându-se la legislația și situația de fapt existentă la momentul emiterii actului atacat.
Recurenții au indicat existența unui drept și a motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ. instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești fără însă a indica în cuprinsul motivării care ar fi situația la care se referă ori instanța investindu-se în limitele cererii formulate și respectând procedurile instituite a exercitat exclusiv prerogativele cu care a fost investită.
Curtea în consecință a apreciat recursul ca fiind nefondat și potrivit dispozițiilor art.312 pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 1905/17.10.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G - - - -
GREFIER
- -
Red./
2 ex./13.05.2009
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărcuț
