Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 1915/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1915/2009
Ședința publică de la 04 Iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-N în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 911 din 24.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, privind și pe intimatul-reclamantt, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se constată că la data de 27 mai 2009 intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei actele solicitate de instanță privind data ultimei înmatriculări a autovehiculului în litigiu și precum și actul de proveniență ale acestuia în România.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 911 din 24.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, s-a dmis acțiunea în contencios administrativ introdusă de reclamantul împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B și respectiv Administrația Finanțelor Publice B, ca fiind întemeiată și in consecință s-a dispus restituirea sumei de 993.06 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare și dispune anularea actului administrativ unilateral.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat in cursul anului 2007 un autovehicul marca Skoda cu cilindrii de 1198 cm, care a fost inițial înmatriculată in Belgia, potrivit adresei înregistrată sub nr.8632/9 mai 2008, solicitat la DGFP B-N în temeiul art.7 din Legea nr.554/2004, restituirea sumei reținută ca taxă de primă înmatriculare, având in vedere că autoturismul nu este la prima înmatriculare în și taxa percepută este nelegală.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B, a răspuns reclamantului că taxa de primă înmatriculare s-a încasat în temeiul Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și nu poate fi restituită.
Față de această reglementare privind introducerea taxei de primă înmatriculare este de reținut că această taxă specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate in România care este stat comunitar de la 1 ianuarie 2007.
Această reglementare introdusă prin modificările aduse la codul fiscal prin art.214 contravin prev. art. 90 din Tratatul Constitutiv al și încalcă prevederile privind libera circulație a mărfurilor. Acceptând principiile dreptului comunitar, astfel cum s-a menționat prin disp.art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se consideră că prin modificările aduse Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționat în tratat.
Față de aceste considerente această taxă trebuia restituită, motiv pentru care acțiunea reclamantului a fost întemeiată și a fost admisă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință să se mențină ca temeinic și legal actul administrativ atacat si sa se dispună nerestituirea taxei de prima înmatriculare solicitată in suma de 993.06 lei.
În motivare pârâta arată că, critică soluția pronunțata de către instanța de fond ca fiind netemeinica si nelegala, fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a legii pentru considerentele pe care le v-or expune mai jos.
Consideră ca in mod greșit instanța de fond a apreciat ca acțiunea intimatului-reclamant este întemeiata,prin prisma existentei supremației dreptului comunitar in raport cu dreptul intern, in ceea ce privește analiza dispozițiilor art.2141-2143.fiscal.
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond,apreciem ca taxa de prima înmatriculare achitata de către intimatul-reclamant,a fost corect perceputa conform prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,coroborate cu prevederile art.311-312din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003, întrucât; autovehiculul achiziționat din străinătate de către intimatul-reclamant s-a înmatriculat pentru prima in România; autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar in România; taxa speciala a fost achitata de către intimatul-reclamant, persoana fizica care a si înmatriculat autovehiculul; și autovehiculul achiziționat si înmatriculat de către intimatul-reclamant nu a intrat in categoria autoturismelor si autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifică si tehnica.
Ca urmare, rezulta in mod evident ca autovehiculul înmatriculat de către intimatul-reclamant, era supus aplicării si plătii taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule( taxa de prima înmatriculare).
In contradictoriu cu reținerile instanței de fond se arată ca in opinia pârâtei prevederile art.2141si următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscalnu contravinprevederilor art.90 din Tratatul instituind Comunitate a Europeana.
In lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor,statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora.
Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor si serviciilor in cadrul tarilor membre comunitare,instituind regula in conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie sa se abțină a institui,respectiv sunt obligate sa înlăture orice măsura de natura administrativa,fiscala sau vamala, care ar fi de natura a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor si serviciilor in cadrul Uniunii Europene.
Insa, așa cum rezulta in mod textual si expres din chiar conținutul art.90 alin.1 din TratatulE"citam"nici un stat membru nu poate impune,direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite si taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicata se refera la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativa.
Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule(taxa de prima înmatriculare perceputa si de la intimatul-reclamant nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor si autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale UE,ci ea a fost aplicata tuturor autoturismelor si autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data in România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala,respectiv se aplica si autoturismelor si autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE, precum si autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (,etc ),iar cel mai important,taxa se aplica si autoturismelor si autovehiculelor noi din producția naționala a României,respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum si pentru orice alte mărci de autoturisme si autovehicule comerciale cu masa totala maxima autorizata de pana la 3,5 tone inclusiv,supuse înmatriculării.
Ca urmare instituirea criteriului,primei înmatriculări in România a conferit taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depinde in nici un fel, așa cum am mai arătat de proveniența geografica sau naționala a acestor autovehicule, situație in care nu se poate vorbi in nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsura protecționista sau discriminatorie negativa a autovehiculelor provenite din alte state membre,aflate la prima înmatriculare in România, in comparație cu autovehiculele provenite din România,aflate in aceeași situație de prima înmatriculare in România.
Pe de alta parte solicită instanței sa retina si următorul aspect,respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule prevăzut de art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal si anume acela detaxa speciala de prima înmatriculare in România, iar nu taxa speciala pentru fiecare înmatriculare in România sau taxa speciala de reînmatriculare in România.
Aceasta este motivul pentru care in situația in care o persoana a procedat la achiziționarea unui autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar,nu mai plătea aceasta taxa speciala întrucât in acest caz nu mai avem de a face cu o prima înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
In situația mai sus descrisa rezulta ca intimatul-reclamant nu s-a aflat in situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat in România si ca atare in mod corect i-a fost impusa pentru realizarea primei înmatriculări plata taxei speciale de prima înmatriculare aplicabile atât autoturismelor si autovehiculelor din import cat si celor din producția indigena,ci o taxa care s-a aplicat autoturismelor si autovehiculelor noi importate,sau autoturismele si autovehiculelor indigene produse in aceste tari, situație in care apărea ca fiind evident o discriminare a autoturisme lor si autovehiculelor provenite din alte state membre in raport cu autoturismele si autovehiculele similare din producția indigena,contrara dispozițiilor art.90 din Tratatul
Precizează ca nici chiar Comisia Europeana(care a deschis României procedura de infrigement)nu a fost împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări,ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, precizam ca principiul "poluatorul plătește" pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule,este un principiu acceptat la nivelul,astfel ca facem precizarea ca 16 state membre ale E practica in prezent o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor si (printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia,Olanda etc).
Mai mult solicită sa se observe ca OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule a fost agreata de către Comisia Europeană acest lucru fiind arătat prin nr.5899/26.06.2008 transmisa de Reprezentanta permanenta a României pe lângă UE- ( anexata alaturat).
Acestea sunt argumentele pentru care apreciază ca taxa de prima înmatriculare a fost corect perceputa de la intimatul-reclamant si ca atare reținerile instanței cu privire la admiterea acțiunii apreciem ca sunt neîntemeiate.
De asemenea in contradictoriu cu reținerile instanței, arată ca dispozițiile legale cuprinse in Codul fiscal R,respectiv art.214/ 1-214/ 3 din Legea nr.571/2003 modificat si completat, nu contravin dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Ori daca instanța de fond a apreciat ca ne aflam in situația unei interpretări a Tratatului Uniunii Europene, soluționarea acestor chestiuni juridice apăreau ca incidente procedurale in instanței de judecata pentru a soluționa pricina, si analizând prin asimilare cu ridicarea excepțiilor de neconstituționalitate a unor prevederi legislative si acest incident cu privire la încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul E, se impune a fi clarificat de către Curtea de Justiție a Comunității Europene, in conformitate cu prevederile art.234 din același tratat, care stipulează Curtea de Justiție este competenta sa hotărască cu titlu prejudiciar
a)asupra interpretării prezentului tratat."
De asemenea art.234(fost 177),alin.2 si 3 din Tratatul,stabilește calea de urmat in cazul in care in unei instanțe naționale este ridicata chestiunea interpretării tratatului,respectiv:
"art.234.alin.(2). Cand o asemena chestiune este ridicata in unei instante dintr-un stat membru.aceasta instanta in cazul in care considera ca este necesar o decizie asupra acestie chestiuni.poate cere Curtii de Justitie sa dea o hotarare in acest sens."
"art.234.alin.(3).Cand o asemenea chestiune este ridicata intr-o cauza in unei instante nationale ale carei hotarari nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern. aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea de Justitie"
In lumina acestor prevederi si raportat la dispozițiile procedurale romane rezulta faptul ca daca o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului se ridica in unei instanțe de fond sau de apel,aceste instanțe pot sa ceara Curții Europene de Justiție sa dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului,pe când daca o astfel de chestiune se ridica in unei instanțe de recurs,ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei cai de atac ordinare in dreptul comun (adică sunt irevocabile in materie civila si definitive in materie penala),atunci aceasta instanța este obligata sa sesizeze Curtea de Justiție a E de la Luxemburg.
Învederează de asemenea instanței faptul ca in acest moment, in lipsa unei hotărâri ale Curții de Justiție,cu privire la taxa de prima înmatriculare instituita prin Codul fiscala R,nu putem vorbi decât de o opinie a Comisiei, despre care nu exista certitudine ca este întemeiată.
Cat privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane,implicit a intimatului-reclamant de a invoca direct o dispoziție comunitara, inclusiv in judecătorului național, susține ca in ceea ce privește cazul constatării încălcării de către statele membre, in speța România, a obligațiilor care incuba acestora in virtutea Tratatului privind instituirea, ne situam in speța, intr-un caz de excepție de la regula, respectiv se găsește in ipoteza lipsei efectului direct dat de stabilirea in mod expres si obligatoriu a competentei exclusive a Curții de Justiție a, de a hotărî in astfel de cazuri conform art.226 si 227 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
In acest sens, relevanta este hotărârea FRANCOVICH (6/90) /Cehia, prin care Curtea de Justiție a CE a consacrat principiul ca statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particulari lor in urma încălcării dreptului comunitar de către stat(state liability).
Astfel s-a statuat ca particularii pot acționa statul in instanțelor naționale numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a ca statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Ori solicită observarea ca pana la aceasta data Curtea de Justiție a, nu a stabilit printr-o decizie pronunțata in cadrul procedurii de infrigement, in baza art.226 si 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana,ca România prin instituirea in Codul fiscal a taxei auto de prima înmatriculare si-ar fi încălcat obligațiile care-i incuba ca stat membru in virtutea tratatului,care includ si obligația de a înlătura orice bariera de natura fiscala sau vamala, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip in calea liberei circulației bunurilor in spațiul comunitar si ca in consecința s-ar fi încălcat art.90 din tratat
Prin recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B-N, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârea primei instanțe, in principal sa se admită excepțiile invocate, iar in subsidiar sa respingă ca neîntemeiata, acțiunea formulata de reclamantul.
In fapt,reclamantul a formulat o cerere, prin care a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice B-N restituirea sumei de 993.06 lei reprezentand taxa speciala achitata in contului bugetului de stat.
Prin sentinta civila atacata instanta de fond a respins exceptiile invocate de subscrisa, a admis actiunea in contencios administrativ fiscala formulata de si in consecinta a dispus anularea actului administrativ emis de B-N nr. 8632/13.05.2008 si obligarea paratei Administratia Finantelor Publice a municipiului B la restituirea in favoarea reclamantului a sumei de 993.06 lei cu titlu de taxa speciala.
Consideră ca soluția primei instanțe este neîntemeiata pentru motivele de mai jos.
1. In temeiul art. 234din Tratatulde instituire a Comunității Europene si art.150din Tratatul de instituirea a Comunității Europene a Energiei () si in instantei de recurs invocam necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudiciale in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene cu consecința suspendării soluționării prezentei cauze pana la pronunțarea hotărârii prejudiciale.
In susținerea pretențiilor intimatul a invocat dispozițiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene unde se arata ca "niciun stat membru nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, niciun impozit sau taxa in afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine interna".
Concluzia intimatului este aceea ca dispozițiile act. 2141 - 2143 din Codul fiscal, in temeiul cărora a achitat taxa solicitata, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus menționate.
Potrivit act. 234 din Tratatul Comunității Europene "Curtea de Justiție este competenta sa statueze, cu titlu prejudicial: a) asupra interpretărilor prezentului tratat; b) asupra validității si interpretării actelor adoptate de instituțiile Comunității si de Banca Centrala Europeana; c) asupra interpretării statutelor organismelor create printr-un act al Consiliului, când respectivele statute prevăd acest lucru. Atunci când o asemenea problema este ridicata in unei jurisdicții dintr-unul din statele membre, aceasta jurisdicție poate, daca estimează ca o decizie asupra acestui punct este necesara pentru a pronunța hotărârea sa, sa ceara Curții de Justiție de a statua asupra acestei chestiuni. Atunci când o asemenea problema este ridicata intr-o cauza pendinte in unei jurisdicții naționale, ale cărei decizii nu sunt susceptibile de un recurs jurisdicțional de drept intern, aceasta jurisdicție este ținuta sa sesizeze Curtea de Justiție".
Textul invocat reglementează instituția trimiterii prejudiciale, constând intr-o procedura prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie sa sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Chestiunea prealabila prejudiciala, poate fi ridicata in instanței naționale si trimisa Curții de Justiție a Comunității Europene in doua cazuri, in raport cu obiectul asupra căruia poarta. Primul privește trimiterea prejudiciala in interpretare, care consta in sesizarea, de către judecătorul intern a Curții de Justiție, cu o cerere de interpretare a prevederilor tratatelor si actelor adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrala Europeana, iar al doilea se refera la trimiterea prejudiciala in apreciere a validității si privește actele unilaterale adoptate de instituțiile Comunității si Banca Centrala Europeana.
de cele de mai sus consideram ca se impune ca instanța de judecata sa declanșeze procedura de trimitere prejudiciale, prin sesizare Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, consecința imediata fiind suspendarea prezentei cauze pana la pronunțarea de către Curtea de Justiție a hotărârii prejudiciale cu privire la chestiune a sesizata.
2. Tot pe cale de excepție invocam inadmisibilitatea acțiunii intimatului. Intimatul a formulat o cerere, prin care a solicitat Directiei Generale a Finantelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitata in cuantum de 993.06 lei.
Prin adresa nr. 8632/13.05.2008 B-N a transmis reclamantului răspuns la cerere, in sensul ca taxa a fost legal încasata si in consecința nu poate fi restituita.
Prin acțiunea in contencios intimata solicita anularea adresei mentionate, restituirea taxei achitate, considerând ca perceperea taxei speciale este nelegala. Consideră ca acțiunea intimatei este inadmisibila întrucât adresa invocata, ce a fost emise de organul financiar, nu constituie act administrativ fiscal in sensul dispozițiilor cuprinse in Codul d e proc. fiscala, unde la art. 41 se arata ca "in înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligațiilor fiscale".
Actul atacat, nefiind act administrativ, nu poate fi contestat potrivit procedurii prevăzute de art. 205 si următoarele din Codul d e proc. fiscala, iar mai apoi potrivit Legii llf. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la art. 1, alin. 1 se prevede ca persoana care se considera vătămata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin ne solutionarea in termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului si repararea pagubei.
3. Pe fond solicitam admiterea recursului, modificarea sentinței civile in sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiata.
Prima instanța a apreciat ca prin perceperea taxei speciale prevăzuta de art. 2141- 2143din Codul fiscal, raportat la art. 90, paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, se aduce atingere principiului interzicerii discriminării fiscale intre produsele importate si produsele de același fel autohtone, precum si principiului libertății circulației mărfurilor.
Consideră ca soluția instanței de fond este neîntemeiata pentru motivele de mai jos. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării in vigoare mai multe modificări si completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat si completat, dispozițiile intrând in vigoarea începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționata au fost introduse art. 2141- 2143, unde se reglementează o obligație fiscala de plata, denumita "taxa speciala", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul si exigibilitatea ei.
Arată instanței de judecata ca potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa speciala se datorează cu ocazia primei înmatriculări in România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât in cazul celor noi cat si in situația celor rulate.
Taxa speciala se aplica nu numai autoturismelor rulate ci si autoturismelor noi produse in tara si in străinătate. Legea nu face nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa speciala fiind aplicabila in situația in care autoturismul se înmatriculează pentru prima data in România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu de autoturismele rulate înmatriculate si importate din Uniunea Europeana sau de autoturismele noi produse in Uniunea Europeana si importate in România, întrucât taxa ce se achita cu ocazia primei înmatriculări in România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
De se precizează ca in cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulata la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeana nu a contestat niciodată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, in sensul armonizării legislației romanești cu cea europeana, recomandarea comisiei constând in reducerea taxei pe măsura ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are in vedere faptul ca înainte de toate taxa speciala reglementata de Codul fiscal nu este una fiscala, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. In acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50/2008, prin care sa instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141 - 2143 din Codul fiscal. Pentru punerea in aplicare a actului normativ prin llf. 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant si nivel redus de emisii, in spiritul politicii europene in domeniul energiei si a mediului.
La art. 11 din nr.OUG 50/2008 se arata ca "taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta".
Procedura de restituire este reglementata in art. 6 din Normele metodologice, unde se arata ca atunci când taxa speciala achitata in perioada mai sus menționata este mai mare decât taxa pe poluare rezultata din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa plătită.
de dispozițiile legale de mai sus credem ca intimatul este îndreptățit sa primească doar o parte din taxa speciala achitata, respectiv diferența de taxa, in situația in care in urma calcului făcut potrivit Normelor metodologice rezulta aceasta diferența, si nu întreaga suma achitata cu titlu de taxa speciala.
Prin urmare, se arată ca dispozițiile cuprinse in art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost adoptate in concordanta cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționa te nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care solicitam instanței de judecata sa ne admiteți recursul si in consecința sa respingeți, ca nefondata, acțiunea formulata de reclamantul.
Prin întâmpinarea înregistrată la 9 aprilie 2009, reclamantul solicită instanței de control respingerea recursurilor declarate de pârâți și pe cale de consecință menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Prima critică formulată de recurente vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitatea obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel, Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
2. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței seria - nr. - din 02.10.2007 depusă în copie la dosar reclamantul a plătit în contul Trezoreriei municipiului B entitate care funcționează în cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului B suma de 993 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România pentru un autovehicul importat din statele membre ale UE ( 6 dos. fond) iar ulterior la data de 09.05.2008 a înregistrat la DGFP Boc erere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 8632/13.05.2008 (7 dos. fond). Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice (7 dos. fond).
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta DGFP Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
3. În legătură cu criticile incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Așa fiind, recursul pârâtelor se vădește a fi nefondat, context în care în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/204 Curtea va respinge ca nefondat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 911 din 24 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.U/Dact.
2 ex./09.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar, Liviu Ungur, Delia Marusciac
