Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 263/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 263
Ședința publică din data de 03 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000, respectiv anularea Hotărârii nr. 5507 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, consilier juridic Prian în reprezentarea intereselor pârâtei și martorii și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al doilea termen de judecată, este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
La solicitarea instanței, reclamantul relevă că a plecat din la vârsta de 14 ani, însoțit de tatăl său și de încă doi frați mai mari, mama reclamantului fiind decedată, fiind determinați de neajunsurile materiale și de greutățile întâmpinate în perioada respectivă de către familia sa. Se mai relevă de către reclamant faptul că au fost supuși la persecuții etnice, au fost agresați fizic de către autoritățile de ocupație, aceștia nepermițând persoanelor de etnie română, să se întâlnească în "clacă", respectiv jocuri organizate de către tineri.
Reclamantul solicită audierea martorilor încuviințați la termenul de judecată anterior.
Instanța în considerarea dispozițiilor art. 192.pr. civilă și art.193 pr. civilă audiază martorii încuviințați, a căror depoziții sunt consemnate la dosarul cauzei la filele 23-24.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea hotărârii emise de către pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat cu toate drepturile care decurg din aceasta. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată, pentru care nu este în măsură să depună înscrisuri.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii pentru motivele expuse în scris prin întâmpinare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Reclamantul, prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 aprilie 2009, promovată în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, a solicitat instanței să dispună anularea hotărârii nr. 5507 din data de 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă prin care s-a dispus respingerea cererii formulate în baza Legii nr. 189/2000.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală și se impune anularea acesteia având în vedere că în ciuda probatoriului administrat aceasta a refuzat recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamantul a mai arătat în motivarea acțiunii sale că din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor audiați pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană care este îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supus de către autoritățile care s-au instaurat în urma de la Viena.
Pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestației promovată de reclamant, iar în justificarea poziției procesuale adoptate, a relevat că la baza recunoașterii statutului de refugiat, în cazul în care nu există un document oficial, stau declarațiile notariale a doi martori, astfel că, pornind de la această împrejurare comisia a încercat să obțină dovezi care să nu fie ușor de falsificat și reținând că acești martori au dat până în prezent declarații în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite a manifestat serioase rezerve, față de declarațiile existente având în vedere spre exemplu faptul că cei doi martori au atestat refugiul pentru persoane care se afirmă că au plecat din localități situate pe tot teritoriul județului și în județele învecinate în diferite localități care nu se aflau în teritoriul ocupat.
Probatoriul administrat în cauză cu respectarea principiului nemijlocirii relevă următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2008, înregistrată sub nr. 429, reclamantul a solicitat pârâtei recunoașterea statutului de refugiat cu consecința acordării drepturilor prevăzute în cuprinsul Legii nr. 189/2000, depunând în probațiune act de stare civilă, declarații ale unor martori autentificate de către notarul public.
Pârâta, prin hotărârea nr. 5507 din 12 decembrie 2008, urmare a examinării cererii înregistrate sub nr. 429 din 28 octombrie 2008, analizând actele de stare civilă, adeverințele eliberate de Arhivele Naționale sub nr. 1832/9 octombrie 2008 și declarațiile autentificate a doi martori a respins cererea, reținând că au fost prezentate date contradictorii în dovedirea calității de beneficiar.
Analiza prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 relevă că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri si lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată,a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Condițiile pentru acordarea drepturilor instituite în cuprinsul Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri sunt așadar enumerate în textul legal enunțat și impun ca persoana respectivă să fie cetățean român fără a se face vreo distincție în raport de etnia acesteia, ca persoana să fi suferit persecuții etnice provenind de la autoritățile regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945.
Curtea, în exercitarea prerogativelor instituite de dispozițiile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă, a pus în discuție necesitatea audierii nemijlocite de către instanță a martorilor a căror declarații autentificate de către notarul public au fost prezentate în probațiune în procedura urmată în fața comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000. De asemenea, la termenul de astăzi, a procedat la ascultarea reclamantului, căruia i-au fost solicitate lămuriri suplimentare legate de motivele concrete ale refugiului.
Astfel, acesta a arătat instanței că a plecat din la vârsta de 14 ani, însoțit de tatăl său și de încă doi frați mai mari, mama reclamantului fiind decedată, refugiul fiind determinat de neajunsurile materiale și de greutățile întâmpinate în perioada respectivă de către familia sa. S-a mai relevat de către reclamant faptul că au fost supuși la persecuții etnice, fiind agresați fizic de către autoritățile de ocupație, aceștia nepermițând persoanelor de etnie română, să se întâlnească în "clacă", respectiv jocuri organizate de către tineri.
Din analiza declarațiilor martorilor audiați în instanță, Curtea reține că aceștia nu pot relata date concrete despre refugiul familiei reclamantului.
Astfel, martorul arată că nu îl cunoștea pe reclamant anterior refugiului, dar l-a întâlnit în T în cursul anului 1940, la momentul când acesta avea cca 16 ani, că au plecat din cauza faptului că li s-au luat animalele și au fost bătuți de către unguri, iar după anul 1945, l-a vizitat, ocazie cu care s-a întâlnit și cu părinții acestuia.
De remarcat este faptul că cele declarate vin în contradicție cu lămuririle oferite chiar de către reclamant, care a relatat faptul că mama sa a decedat anterior refugiului.
La rândul său, martorul relevă că a cunoscut familia acestuia anterior refugiului, având domiciliul într-o localitate învecinată, dar nu poate indica care au fost circumstanțele deosebite care l-au determinat să îl țină minte în mod special pe petent, dintre sutele de persoane cu care s-a întâlnit în refugiu.
De asemenea, sunt de remarcat neconcordanțele cu privire la vârsta reclamantului de la data refugiului, la data plecării în refugiu, precum și împrejurarea că martorii nu au putut să indice, în concret, care au motivele care au determinat familia reclamantului să-și părăsească domiciliul, martorul relatând că acest lucru s-a datorat faptului că li s-au luat vitele, fiind astfel lipsiți de mijloace de existență.
Din ansamblul declarațiilor consemnate la filele 23 și 24, Curtea apreciază că starea de fapt este confuză și nerelevantă, neputând forma convingerea instanței că reclamantul este îndreptățit la acordarea disp. Legii nr. 189/2000.
Pentru a determina intima convingere a judecătorului, mărturia trebuie să emane de la un martor de bună-credință și să fie veridică, să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Concluzia instanței se întemeiază pe aceea că martorii nu au dezvăluit o relație specială în timpul refugiului cu familia reclamantului, aceștia neasistând personal la refugiul reclamantului și nepercepând în mod direct cauzele care au determinat acest refugiu.
Toate aceste împrejurări au determinat instanța să aprecieze că aceste mărturii nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă, martorii nefiind în măsură să detalieze întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Mai mult, se constată că sunt juste apărările pârâtei, în sensul că drepturile conferite de Legea nr. 189/2000 sunt conferite în considerarea calității de refugiat din motive etnice, care este recunoscută doar în situațiile strict și limitativ prevăzute de lege, iar încadrarea în aceste ipoteze trebuie dovedită de către reclamant, în concret, iar nu prin referire la împrejurări generale sau la contextul istoric al epocii.
Or, martorii audiați de către instanța nu au fost în măsură să releve în ce au constat aceste persecuții, raportat la situația concretă a reclamantului.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și având în vedere probațiunea administrată în cauză, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată și, întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169. civ. și la art. 18 din Legea contenciosului administrativ, o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE.
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în loc., nr. 472, județul S, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, cu sediul în Z,-, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
4 ex./12.06.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu
