Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2.260/2008

Ședința publică din 20 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț

GREFIER: - -

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, împotriva sentinței civile nr. 1374 din 20.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI ȘIMLEU, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, în data de 29.08.2008, 30.09.2008 și 02.10.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzei, precizări din partea recurentei.

În data de 06.10.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate, iar în data de 17.10.2008, a trimis la dosar, prin fax, un înscris, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale a

Curtea, în urma deliberării, a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA:

Asupra prezentului recurs constată:

Prin sentința civilă nr. 1.374 din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ȘIMLEU S și s-a dispus anularea deciziei nr. 1.2291/02.06.2008 și a adresei nr. 7.072/02.06.2008 emise de pârâtă.

De asemenea a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Z să restituie reclamantului suma de 5.115 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru auto Opel Astra, - împreună cu dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 09.06.2008, până la restituirea efectivă.

Prin aceeași hotărâre s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra inadmisibilității acțiunii reținând că la data de 21 aprilie 2008 reclamantul s-a adresat Șimleu S, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare achitată conform chitanței nr. - ( 7), iar cu decizia nr. 12.291/18.02.2008 pârâta, invocând art. 117 din Codul d e procedură fiscală a refuzat restituirea acesteia.

Raportat la art. 205 alin. 1 al aceluiași act normativ, contestarea amintitei decizii se constituie într-o cale administrativă de atac, neîmpiedecând pe reclamant să-și exercite dreptul la o acțiune în justiție, ceea ce acesta a și făcut.

Excepția invocată a fost respinsă de către instanța de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamantul a urmat procedura legală instituită de aceste dispoziții legale,

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că la data de 11.07.2007 reclamantul a achitat pârâtei suma de 5.115 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare.

Această taxă a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 Cod fiscal.

Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.

Rezultă așadar că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se află așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Cum, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, instanța de fond a constatat că perceperea taxei în discuție este nelegală, drept pentru care acțiunea reclamantului a fost admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulată de reclamant, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ.

Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a ignorat prev. art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, neluând în considerare împrejurarea că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 precum și procedura specială instituită prin nr.OG 92/2003, sesizarea instanței de contencios fiscal fiind posibilă doar după epuizarea căilor administrative de atac.

De asemenea, pârâtă a arătat că optica tribunalului este greșită întrucât dispozițiile art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană care revede că "nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".

Arată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale, precum și cel mai important, autoturismelor noi din producția națională a României.

Consideră că odată cu intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, precum și a nr.HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a acesteia, acțiunea reclamantei este inadmisibilă, în condițiile în care aceste acte normative reglementează modalitatea în care taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor acestor noi acte normative se restituie de bună voie de către organul fiscal competent din subordinea ANAF.

Instanța din oficiu, și în raport de dispozițiile art. 137.pr. civilă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S în promovarea recursului.

Hotărârile judecătorești produc efecte partes litigantes care au luat parte la judecarea pricinii astfel că, din punctul de vedere al părților, cadrul procesual stabilit la judecata în primă instanță este același și la judecata în recurs.

Dreptul de a exercita această cale de atac este recunoscut doar părților de la judecata în primă instanță, nici uneia dintre părți neputându-i-se îngrădi dreptul de recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde sau permite să promoveze calea de ataca recursului, fără a se fi judecat mai întâi în fața instanțelor de fond.

Recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE nu a fost parte în litigiu în fața instanței de fond astfel că se poate susține cu temei că aceasta poate recura hotărârea care trebuie să producă efecte în raport de alte persoane.

dintre calitate și interes și existența lor relativ autonomă rezultă din împrejurarea că uneori cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are obligația corelativă respectivului drept, alteori însă legea indică în mod expres persoanele care, în anumite situații, pot acționa în justiție.

Legitimarea procesuală activă implică îndreptățirea persoanei, fizică sau juridică, de a participa în calitate de reclamant în proces, calitatea procesuală analizându-se în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, iar legitimarea procesuală pasivă implică îndreptățirea persoanei de a participa în calitate de pârât în proces, calitate ce se justifică prin analizarea existenței unei identități între persoana obligată în raportul de drept dedus judecății și pârât.

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes.

Delimitarea dintre calitate procesuală și interes, ca și condiții în promovarea unei acțiuni și prin extrapolare a unei căi de atac, în cursul derulării demersului judiciar nu este ușor de făcut.

care nu au fost părți în proces nu au dreptul de a declara recurs chiar și în ipoteza în care ar justifica un interes astfel că s-a apreciat că recurentul nu poate justifica, în speță, calitatea procesuală activă și în consecință se va admite excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE și va respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu consecința menținerii în întregime a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția lipsei calități procesuale active a DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în Z,-, jud. S, prin reprezentantul său legal și respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.374 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

G - - - - - - -

Red.Gh.

Dact./2 ex.30.10.2008

Jud.fond.

Președinte:Gheorghe Cotuțiu
Judecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj