Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2.389/2008

Ședința publică din data de 29 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Simona Szabo Căsăt Hajjar AL -

JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

-a luat în examinare - ÎN VEDEREA - recursul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 1189/20.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru data de 22.10.2008 și ulterior pentru data de astăzi.

CURTEA:

Prin sentința civilă nr. 1.189 din 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, a fost respinsă acțiunea reclamantei C-N împotriva pârâtelor DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului C-

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a chemat în judecată pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD. C, solicitând pronunțarea unei sentinte prin care să se dispună: anularea în parte a actului administrativ fiscal nr. 25.672/31.08.2007 în sensul anulării obligațiilor de plată constând în impozit pe profit suplimentar în sumă de 174.991 lei si dobânzi impozit pe profit în sumă de 177.042 lei; anularea deciziei de impunere nr. 586/31.08.2007; anularea Deciziei nr. 166/16.11.2007, ambele ca netemeinice si nelegale, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii a arătat că prin raportul de inspecție fiscală nr. 256.722/31.08.2007, în mod nelegal si netemeinic a fost obligată la plata sumelor menționate, deoarece au existat contracte în formă scrisă pe care le-a încheiat cu terții prestatori, si ca o consecință, nu sunt incidente prev. art. 9 alin. 7 lit. s din Legea nr. 414/2002 si art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003; pentru toate aceste contracte a justificat necesitatea prestării acestora; organul de control a interpretat gresit termenul de consultanță în investitii financiare, ceea ce a determinat o concluzie gresită în sensul inexistenței contractelor.

Menționează că nr.OUG 28/2002 definește serviciile de investiții financiare si serviciile accesorii sau conexe, iar echipa de control in mod eronat a asimilat consultanța acordată de societățile de servicii de investiții financiare cu consultanta in afaceri, activitate pe care o poate desfășura orice societate comercială dacă are obiect de activitate înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului și dacă este înregistrată fiscal.

De asemenea, arată că activitatea desfășurată de cele 6 societăți comerciale, în calitate de prestator, a fost finalizată prin rapoarte de activitate care i-au fost predate în calitate de beneficiari, însă activitatea reprezintă un studiu de analiză economico-financiară care nu contine recomandări personale în legătură cu tranzacții cu instrumente financiare.

Din aceste considerente, apreciază că aceste societăți comerciale nu au efectuat activități de consultanță de investiții, ci studii de analiză economico-financiară.

Pârâta a Judetului C, prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat exceptia lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește petitul având ca obiect anularea parțială a raportului de inspecție fiscală nr. 25672/31.08.2007, precum și a deciziei de impunere nr. 586/31.08.2007 cu motivarea că ambele au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod corect organul de inspecție fiscală a apreciat că în perioada trimestrului III 2002 - trimestrul I 2005, pentru serviciile de investiții financiare de care a beneficiat reclamanta, nu au fost încheiate contracte pentru prestarea de servicii de consultanță de investiții financiare, și ca o consecință, nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil si a impozitului pe profit.

Reclamanta prin înscrisul de la fila 114 si-a extins acțiunea si față de ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A MUNICIPIULUI C-N, având în vedere că actul administrativ fiscal atacat si Decizia de impunere nr. 586/31.08.2007 au fost emise de aceasta.

Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE A MUN. CNa depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, achiesând întrutotul poziției procesuale formulată de pârâta de rândul I prin întâmpinare.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta de rândul I prin întâmpinare a fost admisă, având în vedere că petitele nr. l si II au ca obiect anularea actului administrativ nr. 25.672/31.08.2007 si a deciziei de impunere nr. 586/31.08.2007, ambele emise de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE A MUN. C N, circumstanțe în care, raportate la acestea actiunea va fi respinsă pe excepția invocată.

De asemenea, reprezentantul reclamantei a invocat si excepția lipsei calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE A MUN. CNr aportat la petitul III al acțiunii care are ca obiect anularea Deciziei 166/16.11.2007 care a fost emisă de a Județului C, motiv pentru care față de această pârâtă acțiunea a fost respinsă pe excepția invocată.

Analizând pe fond acțiunea reclamantei prin prisma actelor si lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 166/16.11.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C s-a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma de 174.991 lei reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar și pentru suma de 177.042 lei reprezentând majorări de întârziere aferente, stabilite prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 586/31.08.2007.

În respingerea contestației s-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta nu a avut încheiate contracte pentru prestarea de servicii de investiții financiare și ca o consecință, nu sunt deductibile.

În perioada 06.09.2002 - 31.03.2005, reclamanta a încheiat contracte de consultanță în afaceri cu 6 societăți comerciale, iar pentru a stabili natura serviciilor prestate, organele de inspecție fiscală au efectuat controale încrucișate la și la, luând note explicative administratorilor acestora, care au răspuns că serviciile prestate de reclamantă reprezintă servicii de consultanță de investiții financiare.

Potrivit prevederilor art. 160 alin. 1 din nr.OUG 28/2002 "serviciile de consultanță de investiții sunt servicii de investiții financiare ce includ analiza instrumentelor de selectare și administrare a portofoliului, servicii de evaluare, precum și activități de publicare, furnizare de opinii și recomandări de investiții cu instrumente financiare, precum și consultanță acordată cu privire la fuziuni, achiziții, preluări, structură de capital, strategie economică, finanțări și aspecte similare."

Conform art. 5 alin. 1 pct. 2 li. d și f din Legea nr. 297/2004, serviciile de investiții financiare reglementate sunt: servicii conexe, consultanță acordată societăților cu privire la orice probleme legate de structura de capital, strategie industrială, precum și consultanță, servicii privind fuziunile și achizițiile de societăți, dar și consultanță de investiții cu privire la instrumentele financiare.

Analizând rapoartele întocmite de cele 6 societăți, instanța de fond a apreciat că în mod corect organul de instrucție fiscală a reținut că elementele menționate în acestea reprezintă servicii de investiții financiare, deoarece includ furnizarea de opinii, analiza instrumentelor financiare și a eficienței investițiilor.

Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut că în perioada supusă controlului, reclamanta nu a putut prezenta documente justificative din care să rezulte că a obținut venituri din prestarea de servicii de consultanță de investiții financiare.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta a prestat servicii de consultanță de investiții, întrucât are contracte cu diferiți clienți care efectuează diferite tranzacții cu instrumente financiare, tranzacții încheiate la recomandarea sa.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 297/2004 "nici o persoană fizică sau juridică nu poate presta servicii de investiții financiare, fără a înscrisă în registrul ",or, în speță nu s-a făcut dovada că cele 6 societăți comerciale au deținut această autorizație pentru a putea presta servicii de investiții financiare.

Legea nr. 414/2002 stipulează în art. 9 alin. 7 lit. s: "cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, prestări de servicii sau asistență, în situația în care nu sunt încheiate contracte în formă scrisă și pentru care beneficiarii nu pot justifica prestarea acestora pentru activitatea autorizată" sunt nedeductibile fiscal.

În art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 se stipulează că "nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte".

Față de cele expuse mai sus, tribunalul a constatat că organul de control fiscal a apreciat în mod corect că, cheltuielile aferente serviciilor de investiții financiare pentru care nu sunt încheiate contracte scrise nu sunt deductibile fiscal, motiv pentru care a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nelegală și netemeinică, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului s-a relevat că prima instanță a aplicat greșit prevederile legale incidente în cauză, concluzionând în sensul în care cheltuielile făcute de către societate în temeiul celor șase contracte de consultanță nu sunt deductibile fiscal.

Pentru a aprecia astfel, reclamanta a relevat că transferul de valoare din patrimoniul său în cel al societăților prestatoare a avut un echivalent, care constă în serviciul de consultanță oferit, indiferent dacă ele este unul de afaceri sau de investiții, există încheiate contracte în formă scrisă iar consultanța oferită era necesară, chiar organul fiscal recunoscând că, în perioada supusă controlului, cifra de afaceri a reclamantei a înregistrat creșteri semnificative.

A fost invocată și împrejurarea că, indiferent de modul în care părțile au înțeles să denumească contractele încheiate, trebuia să prevaleze voința lor reală, legiuitorul nefăcând distincție, din punct de vedere al deductibilității, între contractele de consultanță în investiții financiare cele de consultanță în afaceri și management.

Apoi, s-a arătat că indiferent dacă se aplică prev. art. 160 alin. 1 din OUG nr. 28/2002 sau cele ale Legii nr. 297/2004, contractele încheiate sunt unele în urma cărora au fost încheiate 129 de rapoarte de lucru, prin intermediul cărora s-au realizat studii de analiză economico-financiară, iar nu recomandări personale în legătură cu tranzacții cu instrumente financiare.

În final, s-a subliniat împrejurarea că în speță a fost încălcat de către organele fiscale principiul general al neagravării situației în propria cale de atac, întrucât aspectul privitor la neautorizarea celor șase societăți prestatoare de către, pentru oferirea serviciilor de investiții financiare, nu a fost cuprins în raportul de inspecție fiscală, ci numai în decizia de soluționare a contestației reclamantei îndreptate împotriva deciziei de impunere.

Intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului C și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N au depus întâmpinare la data de 13.10.2008 (filele 16-20), prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurentă, întrucât serviciile prestate de către reclamantă reprezintă servicii de consultanță de investiții financiare, așa cum rezultă din adresele -Corpul de control nr. 30023/08.- și nr. 32080/11.09.2006.

Prin întâmpinare s-a mai arătat că, în urma analizării rapoartelor întocmite de către societățile prestatoare, rezultă că elementele menționate în aceste rapoarte reprezintă servicii de investiții financiare, deoarece cuprind furnizare de opinii, analiza instrumentelor financiare, cât și analiza eficienței investițiilor.

La data de 21.10.2008 recurenta depune concluzii scrise (filele 23-30), prin care a reiterat succint starea de fapt și arată că înțelege să susțină poziția procesuală de admitere a recursului.

Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a arătat că a fost obligată la plata sumelor de 174.999 lei-impozit pe profit suplimentar și a sumei de 177.042 lei reprezentând dobânzi impozit pe profit, stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr. -/31.08.2007, fiind emisă, în acest sens, decizia de impunere nr. 586/31.08.2007.

Conform raportului de inspecție fiscală, s-a constatat că în perioada 06.09.2002-31.03.2005, recurenta a încheiat, în calitate de beneficiară, contracte de consultanță în afaceri și management cu un număr de 6 societăți prestatoare, după cum urmează: contractul nr. 316/31.07.2002, încheiat cu - SRL, prelungit prin 3 acte adiționale la data de 06.01.2003, 05.01.2004, 03.01.2005; contractul nr. 271/01.07.2002, încheiat cu - SRL, prelungit prin 2 acte adiționale, la datele de 06.01.2003 și 06.01.2004; contractul nr. 314/31.07.2002, încheiat cu - Consult SRL, prelungit prin actele adiționale încheiate la datele de 06.01.2003 și 05.01.2004; contractul nr. 313/31.07.2002, încheiat cu - SRL, prelungit cu 3 acte adiționale, la 06.01.2003, 05.01.2004 și 03.01.2005; contractul nr. 332/15.04.2004, încheiat cu - -, prelungit prin actul adițional la data de 03.01.2005 și contractul nr. 241/01.03.2004, încheiat cu - SRL, prelungit prin actul adițional nr. 445 la data de 25.05.2004.

Referitor la aceste contracte, echipa de control a considerat că toate serviciile prestate de către aceste societăți sunt de natura serviciilor de consultanță de investiții, iar nu de natura serviciilor de consultanță în afaceri prestate de societăți comerciale care au ca obiect activitatea de consultanță în afaceri fost COD 7414 - Activități de consultare pentru afaceri și management și, pe cale de consecință, a concluzionat că nu există contracte în formă scrisă, motiv pentru care cheltuielile efectuate de către reclamantă pentru plata acestor servicii nu sunt deductibile, în sensul art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal, procedându-se la recalcularea impozitului pe profit.

De reținut este faptul că, din analiza raportului de inspecție, rezultă că unicul motiv pentru aprecierea nedeductibilității acestor cheltuieli, în valoare de 759.568,11 lei, a fost cel legat de lipsa unor contracte încheiate în formă scrisă, care să justifice prestarea serviciilor de investiții financiare de care a beneficiat reclamanta.

Împotriva raportului de inspecție nr. -/31.08.2007 și a deciziei de impunere nr. 586/31.08.2007, reclamanta a formulat contestație, cu nr. 78922/05.10.2007, care a fost respinsă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, prin decizia nr. 166/16.11.2007.

Tribunalul Cluja respins acțiunea în contencios fiscal a reclamantei, menținând concluziile raportului de inspecție și a deciziei, considerând că sumele în discuție constituie cheltuieli nedeductibile în baza temeiului legal oferit de art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal.

Conform acestui text, "Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte".

În recursul declarat, reclamanta arată, în esență, că instanța de fond a calificat greșit concluziile raportului de inspecție în raport cu exigențele acestui text de lege.

Curtea achiesează la această susținere, precum și la aceea referitoare la faptul că rațiunea acestei dispoziții este aceea de a evita transferul de valoare fără echivalent din patrimoniul unui contribuabil în cel al altuia, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, din probațiunea administrată rezultă că transferul de valoare are un echivalent, constând în serviciul de consultanță oferit, acesta este justificat de un contract scris și este necesar.

Reclamanta a achitat contravaloarea unor servicii de consultanță, independent de calificarea exactă a acestuia, iar organul fiscal și instanța de fond a recunoscut implicit că transferul de valoare făcut de reclamantă a avut un echivalent, implicând deductibilitatea cheltuielilor.

Instanța de recurs consideră că sunt pertinente și susținerile reclamantei legate de împrejurarea că distincția făcută în cadrul raportului de inspecție, între activitatea de consultanță de investiții financiare și cea de consultanță de afaceri, pentru a aprecia nedeductibilitatea acestor cheltuieli, nu poate fi reținută, raportat la textul art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003, care nu operează o asemenea delimitare.

Din această perspectivă, esențial este că legea cere doar prestarea și consemnarea în formă scrisă a unor servicii de consultanță, că însuși organul de inspecție fiscală recunoaște că în speță au fost prestate servicii în forma consultanței de afaceri sau a consultanței de investiții și că serviciul de consultanță este justificat de un contract scris, fiind necesar.

În speță se verifică și cerințele pct. 48 din HG nr. 44/2004, modificată și completată, care stipulează, în aplicarea art. 21 alin. 4 lit. m Cod fiscal, că: "serviciile trebuie să fie prestate efectiv, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de această natură să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitare, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare".

Astfel, din analiza probațiunii administrate de către prima instanță, rezultă că serviciile de consultanță au fost executate în baza unor contracte care au cuprins toate prevederile cerute de lege, respectiv date referitoare la prestator, termene, precizarea serviciilor prestate, tarife, fiind întocmite în baza lor rapoarte de lucru, în perioada supusă verificării recurenta beneficiind, în urma celor 6 contracte de consultanță și a actelor adiționale la acestea, de 129 rapoarte de consultanță, a căror contravaloare a fost achitată în mod distinct.

De reținut este și împrejurarea că organul de inspecție fiscală a analizat doar 3 dintre aceste rapoarte, considerând că prin acestea au fost oferite servicii de consultanță de investiții, iar instanța de fond a considerat că și toate celelalte 126 de plăți sunt nedeductibile, fără a analiza cauza lor, deși serviciile prestate sunt distincte, cu caracteristici ce le atribuie individualitate.

Ca atare, în mod eronat s-a reținut în cuprinsul actelor fiscale atacate că cerința contractului scris nu este îndeplinită, strict prin raportare la faptul că documentele justificative sunt numite "Contract de consultanță în afaceri și management", iar nu "Contract de consultanță de investiții financiare".

În acest context, sunt reale susținerile reclamantei conform cărora, chiar dacă prevederile contractelor duceau la concluzia că au fost încheiate, în fapt, acte de consultanță de investiții financiare, atunci simpla lor denominație greșită nu putea duce la neluarea acestora în considerare, întrucât și astfel de contracte reprezintă tot documente justificative, în sensul art. 21 alin. 4 din Codul fiscal, completat cu Normele metodologice.

De asemenea, în opinia Curții, serviciul de consultanță de care a beneficiat reclamanta a fost necesar, neputând fi reținute cele arătate de către prima instanță conform cărora nu s-au prezentat documente justificative din care să rezulte că s-au obținut venituri din contractele de consultanță, întrucât acestea vin în contradicție chiar cu susținerile organului de inspecție fiscală, care nu contestă deductibilitatea cheltuielilor sub acest aspect, recunoscând că "serviciile de consultanță plătite de - Capital - au dus la creșterea numărului de clienți și, implicit, la creșterea cifrei de afaceri".

Mai mult, sunt pertinente și susținerile conform cărora instanța de fond a identificat greșit legea aplicabilă în speță, în condițiile în care a calificat greșit serviciile de care a beneficiat reclamanta în perioada 06.09.2002-31.03.2005, ca fiind de consultanță de investiții, iar nu de consultanță în afaceri.

Astfel, se relevă că prev. art. 160 alin. 1 din OUG 28/2002 nu pot fi aplicate și ulterior datei de 29.07.2004, când a intrat în vigoare Legea nr. 297/2004, care utilizează o altă definiție pentru activitatea de consultanță de investiții, dată de art. 35 și care prevede cerința existenței unei recomandări personale date beneficiarei acestui serviciu, cerință care nu este întrunită în speță.

În acest context, se arată în mod corect că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, aplicând celor 39 de operațiuni de prestare de servicii de consultanță de după 29.07.2004 un regim abrogat, contravaloarea acestora fiind de 306.726,5 lei.

În acest context, important este de subliniat și împrejurarea că, anterior, prin raportul de inspecție fiscală nr. 47.180/10.10.2006, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei debite suplimentare constând în impozit pe profit, cu majorările aferente, derivând din aceleași contracte încheiate cu cele șase societăți prestatoare, în considerarea faptului că acestea nu au fost autorizate de către pentru prestarea serviciilor de investiții financiare.

Contestația înaintată de către reclamantă a fost admisă prin decizia nr. 26/14.02.2007 emisă de către DGFP C, dispunându-se desființarea capitolului referitor la impozitul pe profit, urmând ca organul de control să întocmească un nou act administrativ-fiscal, "care va avea în vedere cele statuate în analiza contestației și care va analiza deductibilitatea acestor cheltuieli în mod detaliat, raportat la necesitatea efectuării lor, privită prin prisma specificului activității desfășurate".

În esență, DGFP Cac onsiderat că nu poate fi reținută nedeductibilitatea cheltuielilor prin raportare la împrejurarea că cele șase societăți nu ar fi fost autorizate de către sau că nu ar fi existat contracte scrise.

În opinia Curții, aceste aspecte sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, întrucât reclamantei trebuie să i se recunoască dreptul de a beneficia de cele statuate în favoarea sa în propria cale de atac, în sens larg, iar organul de control, prin modul în care a redactat raportul de inspecție fiscală, a încălcat acest drept, repunând în discuție chestiunile legate de existența unui contract scris de servicii de investiții financiare și nelimitându-se la analiza detaliată a necesității efectuării acestor cheltuieli.

În concluzie, față de cele statuate prin decizia nr. 26/14.02.2007 emisă de către DGFP C, orice altă discuție pe marginea aspectului legat de natura exactă a contractelor este neavenită, aceste considerente fiind valabile și în privința necesității autorizării celor șase societăți prestatoare de către, reclamanta prevalându-se în mod corect de prev. art. 213 alin. 1 și 3 din nr.OG 92/2003.

Pe cale de consecință, Curtea va admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1.189/20.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, care va fi modificată în sensul admiterii acțiunii și a anulării în parte a raportului de inspecție fiscală nr. 256.722/31.08.2007, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 174.991 lei - impozit pe profit suplimentar și a sumei de 177.042 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit, a deciziei de impunere nr. 586/31.08.2007, precum și a deciziei nr. 166/16.11.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C- împotriva sentinței civile nr. 1.189 din 20 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că: admite acțiunea, anulează în parte raportul de inspecție fiscală nr. 25.672/31.08.2007 în sensul exonerării reclamantei de plata sumei de 174.991 lei - impozit pe profit suplimentar și a sumei de 177.042 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit, anulează decizia de impunere nr. 586/31.08.2007, anulează decizia nr. 166/16.11.2007.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - căs. AL - - - - -

Red.MB

dact. 6 ex./ 20.11.2008

judecător primă instanță:

Președinte:Simona Szabo Căsăt Hajjar
Judecători:Simona Szabo Căsăt Hajjar, Floarea Tămaș

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj