Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2.149/2009
Ședința publică de la 02 Iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI J, împotriva sentinței civile nr. 508 din 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru intimatul-reclamant, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se constată că la data de 1 iulie 2009 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare.
Întrucât reprezentantul intimatei arată că nu are alte cereri de formulat, curtea, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului declarat, sentința instanței de fond fiind temeinică și legală și în acord cu practica instanțelor judecătorești. Pe scurt, combate cele trei motive principale de recurs, conform argumentelor prezentate prin întâmpinare. Subliniază că primul motiv de recurs nu este viabil, pentru rezolvarea acestuia recurentele având deschisă calea prevăzută de art. 281 pr.civ.
Solicită obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial, conform chitanței justificative depuse la dosarul cauzei - fila 11.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 508 din data de 20.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, s-a admis acțiunea precizată a reclamantului în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE J și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, dispunându-se anularea deciziei nr. 12 din 11 februarie 2009 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S și au fost obligate pârâtele la restituirea sumei de 3.522,89 lei taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 2 ianuarie 2007, până la restituirea efectivă.
Totodată, pârâtele au fost obligate la 600 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că, la data de 16 decembrie 2008 reclamantul s-a adresat S - solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare achitată conform chitanței nr. -, iar cu decizia nr. 12 din 11.02.2009 pârâta, invocând art. 117 din Codul d e procedură fiscală, a refuzat restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut că taxa achitată de către reclamant pentru înmatricularea autoturismului achiziționat de aceasta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, cuantumul ei calculându-se după formula prevăzută de art. 2141alin. 3 Cod fiscal.
Taxa nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci doar pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România.
Rezultă așadar, a menționat instanța de fond, că taxa de primă înmatriculare, datorată după cum mai sus s-a arătat, a introdus un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Prevederea legală conținută în art. 2141Cod fiscal se afla așadar în evidentă coliziune cu dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, conform cărora, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cum, potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene,. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne" și având în vedere că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a acestor principii, se constată că perceperea taxei în discuție a fost nelegală, drept pentru care acțiunea de față urmează a fi admisă în întregime, astfel cum a fost formulată.
În privința susținerilor pârâtei cum că reclamantul ar putea fi îndreptățit doar la diferența rezultată prin deducerea taxei de poluare, în prezent datorată, din taxa inițial achitată, se impun următoarele precizări.
La data achitării de către reclamant a sumei de 3.552,80 lei era în vigoare art. 214 alin. 1 din Codul Fiscal astfel, că perceperea acestei taxe este nelegală.
Prin urmare, pârâta este ținută a proceda la restituirea integrală a sumei achitată cu acest titlu. Aceasta nu poate pretinde a păstra o parte din sumă pentru a compensa, astfel o sumă datorată în baza unui act normativ ulterior, respectiv OG50/2008, ceea ce ar echivala cu retroactivitatea acestui din urmă act normativ.
Văzând și prevederile OG 9/2000, pârâtele au fost obligate și la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.552,80 lei, începând cu 2 noiembrie 2008 până la plata efectivă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, au fost obligate la 600 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE J, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul.
În motivarea recursului se arată că sentința pronunțată este criticabilă prin prisma art. 304 pct. 9. proc. civ. și în considerarea dispozițiilor art. 3041.pr.civ. deoarece interpretând greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus restituirea către acesta a sumei de 3.522,80 lei, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data plății și până la restituirea integrală a sumei achitate.
Se arată că soluția instanței de fond este nelegală, adăugând un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, deși Codul fiscal prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare.
Raportat la dispozițiile legale în vigoare în momentul formulării acțiunii, rezultă în mod indubitabil că suma solicitată nu se încadra în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a invocat și disp. art. 11 din nr.OUG 50/2008, arătând că în baza acestui act normativ persoanele care au plătit taxa de primă înmatriculare beneficiază doar de o restituire parțială a acestei taxe, prin compensare cu taxa de poluare.
De asemenea, a mai menționat recurenta, instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamant, începând cu data de 02.01.2007 și până la data plății efective, fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile Codului d e Procedură Fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. 1.899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Se mai precizează că reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din nr.OG 92/2003, republicată și modificată.
Față de aceste considerente rezultă că instanța de fond în mod nelegal a admis și capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și, unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă, atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul-intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze, pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte, admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008, dar pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Se mai reține că dobânzile acordate de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea, conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă, din perspectiva prevederilor art. 124.pr.fisc. nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, pe temeiul prev. OG nr. 9/2000.
Aceste considerente sunt valabile și în privința criticilor referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, justificată de culpa procesuală a pârâtelor, care derivă, așa cum am mai arătat, din obligația de aplica prioritar dreptul comunitar, care nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Pentru aceste motive, cum criticile invocate nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată în cauză fiind legală și temeinică în totalitate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâtele vor fi obligate să achite reclamantului suma de 450 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE J împotriva sentinței civile nr. 508 din 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Obligă pârâtele să achite reclamantului 450 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red./dact./2 ex./15.07.2009
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
