Contestație act administrativ fiscal. Sentința 352/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 352/2009
Ședința publică din 2 iulie 2009
completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta - SRL împotriva pârâților MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în reprezentarea intereselor reclamantei și reprezentanta pârâților, consilier juridic, cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de 25.06.2009, reclamanta a depus la dosar în copie, cele 55 facturi învederate de către instanță la termenul anterior. De asemenea, față de depunerea actelor, urmează a se discuta asupra necesității efectuării unei expertize contabile în cauză.
Reprezentanta pârâților depune la dosar copia fișei sintetice totale a reclamantei și, cu titlu de practică judiciară, copia Deciziei cu nr. V/15.01.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului cu nr. 21/2006, din care un exemplar se comunică cu reprezentantul reclamantei.
Acesta din urmă solicită încuviințarea efectuării unei expertize contabile, argumentând necesitatea acesteia prin cele două teze probatorii menționate în cuprinsul acțiunii introductive, precizând că nu contestă sumele menționate pe facturi, ci doar faptul deductibilității acestor facturi.
Curtea pune în discuția reprezentantului reclamantei să precizeze care ar fi modalitatea prin care expertul ar putea preciza rolul de element justificativ al facturilor.
Reprezentantul reclamantei arată că aceste precizări ar putea fi făcute de către expert numai în raport de prevederile legale.
Față de cererea în probațiune formulată, reprezentanta pârâților arată că nu se impune efectuarea unei expertize contabile, raportat la faptul că valabilitatea sau fictivitatea facturilor se invocă prin raportare la prevederile legale.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea în probațiune privind efectuarea unei expertize contabile, apreciind-o ca nefiind utilă și pertinentă cauzei.
Nemaifiind altecereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Arată că aspectul referitor la faptul că societatea furnizoare nu există, nu prezintă importanță datorită faptului că legea nu instituie obligația de a face aceste verificări. Arată că este vorba de o facilitate pe care legea o acordă în anumite circumstanțe, pe care le consideră îndeplinite și raportat la faptul că legea nu instituie nici o sancțiune în acest sens.
Reprezentanta pârâților arată că susține întâmpinarea depusă la dosar, așa cum a fost formulată, precizând că societatea era obligată în conformitate cu prevederile art. 25 lit. b) din nr.OUG 17/2000, de a verifica dacă societatea furnizoare este plătitoare sau nu de, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai 2009 reclamanta - - SRL a chemat în judecată pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S solicitând, ca după administrarea probelor și soluționarea fondului să se dispună: anularea Deciziei nr. 74/10 martie 2009, emisă de F, Direcția generală de soluționare a contestațiilor, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 1552/7 aprilie 2005, ca nelegală și netemeinică, cu consecința anulării impunerilor reținute în titlul de creanță mai sus menționat, reprezentând TVA și accesorii, respectiv impozit pe profit și accesorii, în valoare totală de 810.361 lei; cu cheltuieli de judecată conform art. 274 și următoarele Cod procedură civilă compuse din taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial și altele.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că TVA și impozitul pe profit stabilite de plată de către organele fiscale în urma controlului efectuat și soldat cu decizia de impunere nr. 1552/2005 nu sunt datorate deoarece determinarea acestor sume a fost făcute în mod eronat, dându-se textelor de lege o interpretare restrictivă și extrapolând cu acte normative ulterioare care nu au incidență în speță.
Arată că organul de control a sesizat concomitent și organele de cercetare penală care s-au finalizat prin neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății.
Reclamanta susține că societatea a procedat legal la deducerea cheltuielilor cu materialele de construcții folosite pentru lucrări deoarece acestea din urmă au fost efectiv executate, iar cheltuielile au fost aferente realizării veniturilor.
În plus, contabilitatea firmei reține toate documentele operative justificative precum și documentele financiar-contabile, potrivit Legii nr. 82/1990.
Se mai învederează faptul că facturile conțin elementele principale, respectiv datele furnizorilor, denumirea materialelor, cantitate, prețul, ștampila, că acest aspect nu s-a contestat de către organul fiscal, ci doar faptul că, în parte din ele lipsesc datele de identificare ale delegatului și datele privind mijloacele de transport, semnătura de primire a beneficiarului așa încât, în opinia reclamantei invocarea lipsei calității de document justificativ al facturilor emise de furnizori fără a se ține seama de sensul art. 4 alin (1) și alin (6) lit m din OUG nr. 217/1999 pentru modificarea și completarea OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit constituie o gravă eroare și o interpretare partizană a acestui act normativ.
În opinia reclamantei lipsurile constatate constituie deficiențe care pot fi încadrate în textul permisiv de sub pct.119 din Regulamentul de aplicare al legii contabilității.
În privința neacordării nedeductibilității TVA înscrisă în facturile de aprovizionare emise în anul 2000 reclamanta susține că organele fiscale nu au ținut seama de cadrul legal privind modul de definire a "documentului justificativ" și de faptul că societatea, în calitate de beneficiar, nu avea posibilitatea și abilitarea legală pentru verificarea furnizorului în ceea ce privește calitatea lui de plătitor al TVA.
Prin întâmpinarea depusă la fila 61 pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S solicită respingerea acțiunii formulată de - - SRL ca nefondată și pe cale de consecință solicită menținerea ca temeinice și legale a deciziei nr. 74/10 martie 2009 emisă de MFP-ANAF,DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, precum și Decizia de impunere nr. 1552/7 aprilie 2005 emisă de Activitatea de Control Fiscal
În dezvoltarea motivelor expuse în întâmpinare, pârâta arată că, potrivit dispozițiilor legale, orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ și invocă în acest sens ce trebuie să cuprindă un astfel de document, potrivit art. 6 alin (2) din Legea nr. 82/1991.
În această ordine de idei, pârâta susține că facturile din litigiu nu au această calitate, de document justificativ deoarece nu conțin toate elementele necesare acestuia și astfel organele fiscale, aplicând în mod legal dispozițiile legii au impus societății reclamante datorii la bugetul de stat în cuantumul celor contestate prin acțiune.
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a contestat decizia de impunere nr. 1552/7 aprilie 2005 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice S pentru suma totală de 810.361 lei.
Constatările organelor fiscale au fost în legătură cu operațiuni comerciale de aprovizionare cu materiale de construcții efectuate de societate și pentru care furnizorii mărfurilor au emis facturi, considerate ulterior ca fiind fictive.
Contestația a fost respinsă prin decizia nr. 74/10 martie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția generală de soluționare a contestațiilor (31-41).
Prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 7 aprilie 2005, care a stat la baza emiterii Deciziei de nr. 1552/7 aprilie 2005, organele de inspecție fiscală din cadrul Activității de Inspecție Fiscală S au verificat impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată aferente perioadelor: 1 ianuarie 2000-31 mai 2000 și 1 iulie 2000-31 decembrie 2000.
În urma controalelor încrucișate efectuate de Inspectoratul de Poliție al Județului B cu privire la achiziționarea materialelor de construcții a rezultat că o parte din furnizorii specificați pe facturile fiscale de cumpărare nu există, iar alte societăți nu au avut în perioada respectivă relații comerciale cu - SRL.
De asemenea s-a constatat că pentru materialele de construcții înscrise în facturile din anexa nr.1 la Raportul de inspecție fiscală, societatea nu a întocmit note de recepție.
Cu privire la plățile facturilor către furnizorii în cauză, s-a constatat că acestea au fost efectuate fie în numerar, fie prin creditarea societății de către administratorul acesteia sau ca urmare a transferării sumelor de bani din contul bancar în contul casă.
Potrivit art. 6 alin (2) din Legea nr. 82/1991 orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative cuprind de regulă, următoarele elemente principale: denumirea documentelor, denumirea și sediul unității patrimoniale care întocmește documentul, numărul și data acestuia, menționarea părților care participă la efectuarea operațiunilor patrimoniale, conținutul acestei operațiuni și, când este cazul și temeiul legal al efectuării ei, datele cantitative și valorice aferente operațiunii efectuate, numele și prenumele, precum și semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, după caz, precum și orice alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Potrivit legii, înscrierea datelor în documentele justificative și în registrele contabile se face manual sau cu mijloace de prelucrare automată, astfel încât acestea să fie lizibile, nefiind admise ștersături, răzături, modificări sau alte asemenea procedee, precum și lăsarea de spații libere între operațiunile înscrise în acesta.
Astfel, rezultă că în materia impozitului pe profit, factura, ca document contabil justificativ trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute la pct. 119 din Regulamentul contabil, inclusiv datele de identitate ale delegatului, date privind mijlocul de transport, data și ora expedierii, precum și semnătura de primire a mărfii, aceste elemente încadrându-se în elementele menite să asigure consemnarea completă a operațiunilor efectuate.
Din ansamblul probatoriu administrat rezultă fără echivoc că facturile fiscale în cauză nu au completate toate datele și elementele prevăzute de formularul cu regim special de înscriere și numerotare prevăzut de HG nr. 831/1997 astfel încât, reținând și dispozițiile Deciziei nr. V din 15 ianuarie 2007 dată în recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin (4) lit f și ale art. 145 alin (8) lit a și b din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, conform căreia taxa pe valoare adăugată nu poate dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA, văzând și prevederile art. 329 alin (3) Cod procedură civilă, Curtea urmează a respinge acțiunea reclamantei, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta - - SRL cu sediul în Șimleul S str.- nr. 22 județul S împotriva pârâților MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în B- sector 5 B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S cu sediul în Z- județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Președinte:Lucia BreharJudecători:Lucia Brehar
