Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 2150/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2150/2009
Ședința publică de la 02 Iulie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței civile nr. 782 din 27.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimații DIRECTIA DE munca SI (PROTECTIE) SOCIALA C și AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala (persoane cu handicap, protecția copilului) indemnizație pentru creșterea copilului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat -- în reprezentarea intereselor recurentei, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se constată că la data de 23 iunie 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de către intimata Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, iar la data de 1 iulie 2009 recurenta a depus la dosar o precizare a motivelor de recurs.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentei, care învederează instanței că prin precizarea motivelor de recurs s-a dorit a se face o analogie de situație, s-a dezvoltat un concept deja invocat în memoriul de recurs.
Întrucât reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri prealabile, Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei al emiterea unei decizii cu privire la plata indemnizației pentru cel de al doilea copil, cu cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.782 din 27 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Muncă și Socială C și, în consecință, s-a respis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu această pârâtă.
Totodată, s-a respins și cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C, este întemeiată, din următoarele considerente:
Începând cu data de 1.11.2008, Direcția de Muncă și Protecție Socială C s-a reorganizat, în urma reorganizării rezultând 2 instituții cu personalitate juridică distinctă, după cum urmează: Direcția de Muncă și Socială, care are atribuții în ceea ce privește relațiile de muncă și Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, cu atribuții în ceea ce privește prestațiile de asigurări sociale. Prin urmare, în cauză calitate procesuală pasivă are Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C, motiv pentru care excepția invocată va fi admisă și se va dispune în consecință.
Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C este neîntemeiată, din următoarele considerente:
La data de 06.03.2006, reclamanta a născut 2 copii gemeni. În urma cererii formulate de reclamantă, pârâta a emis decizia nr. 9014/17.08.2006, prin care i-a acordat indemnizația pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei/lună începând cu data de 18.04.2006, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 148/2005 și a HG nr. 1025/2006. Reclamanta nu a formulat contestație împotriva acestei decizii, ci a solicitat doar obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să i se recunoască și acorde câte 2 indemnizații lunare pentru creșterea copilului, pentru fiecare minor în parte și plata acestor sume.
Or, cum decizia emisă nu a fost contestată potrivit dispozițiilor art. 9 din OUG nr. 148/2005, prezenta acțiune nu mai poate fi primită, deoarece ar însemna coexistența a 2 decizii inconciliabile din punct de vedere al cuantumului indemnizației cuvenite reclamantei pentru cei doi copii minori.
Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul a constatat că cererea formulată este neîntemeiată, motiv pentru care a respins-
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, ca nelegală, pentru motivul prevăzut de art.304 alin.8, 9.pr.civ. raportat la art.312 pr.civ. și rejudecând cauza să se admită acțiunea precizată formulată de reclamantă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanta arată că, prin sentința atacată, s-a respins acțiunea precizată formulată de aceasta prin care a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să i se recunoască dreptul la indemnizația lunară și pentru cel de-al doilea copil, precum și plata sumei de 14.400 lei reprezentând indemnizația pentru al doilea copil născut, pe perioada 06.03.2006-06.03.2008.
Consideră că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală, motivele de recurs fiind cele prevăzute de art.304 pct.8 pr.civ. instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori interesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, și de art.304 pct.9, pr.civ.hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Apreciază că soluția dată în speță încalcă principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o naștere simplă și cei proveniți dintr-o naștere multiplă. Acordarea indemnizației lunare ar trebui să fie raportat la numărul de copii născuți, iar nu la numărul nașterii.
Mai mult, prin Decizia nr.1947/04.04.2007, Înalta Curte de Casație și justiție a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.2 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.148/2005, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1825/2005, apreciind ca definind nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multo copii vii, art.2 din Hotărârea Guvernului nr.1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forța superioară în aplicarea căruia a fost adoptat și încălcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simpla și multiplă.
Prin cererea introductivă nu a solicitat acordarea unei indemnizații în cuantum dublu și nici dublarea perioadei de concediu, a solicitat doar acordarea indemnizației și pentru cel de al doilea copil, raportat la faptul că, deși a avut o singură sarcină, a născut doi copii care au dreptul să beneficieze de indemnizație lunară.
Instanța de fond a apreciat în mod eronat că admiterea cererii ar însemna coexistența a două decizii inconciliabile din punct de vedere al cuantumului indemnizației cuvenite reclamantei pentru cei doi copii, deoarece legea prevede în mod expres acordarea indemnizației pentru fiecare copil în parte. Consideră că nu este nici o incompatibilitate să i se acorde două indemnizații prin două decizii.
Prin întâmpinarea înregistrat la 23 iunie 2009 pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Cas olicitat respingerea recursului recurentei și menținerea sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Recurenta la data de 06.03.2006 a născut doi copii dintr-o sarcină gemelară, iar în perioada 18.04.2006-06.03.2008 a beneficiat de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, în condițiile prevăzute de OUG nr.148/2005. După încetarea dreptului la concediu și indemnizație, la data de 19.11.2008 (la aproximativ 8 luni de la încetarea dreptului), recurenta solicită acordarea îndemnizației pentru creștere copil până la împlinirea vârstei de 2 ani, pentru ambii copii născuți la data de 06.03.2006. prin sentința civilă nr.782/2009 instanța corect a reținut starea de fapt și anume că recurenta nu a contestat în termen decizia de acordare a indemnizației de creștere copil, ci a solicitat ulterior încetării dreptului obligarea instituției la emiterea unei noi decizii prin care să i se recunoască dreptul și să i se acorde câte două indemnizații lunare pentru creșterea copilului, pentru fiecare minor, născut la data de 06.03.2006. Termenul invocat de recurentă în motivarea recursului nu este întemeiat, întrucât în perioada de aproximativ 2 ani în care recurenta a beneficiat de plata indemnizației lunare în cuantum de 600 lei a știut că beneficiază de o singură indemnizație, iar ulterior încetării dreptului la 8 luni după aceea dată a considerat că este în drept la o indemnizație în cuantum de 600 lei, pentru perioada în care a beneficiat de concediu și indemnizație, adresându-se cu o cerere în acest sens.
Instanța de fond a apreciat corect și legal starea de fapt, iar sentința atacată este temeinică și legală, fapt pentru care solicită respingerea recursului declarat și menținerea în întregime a sentinței atacate.
La data de 1 iulie 2009, reclamanta a formulat precizări prin care reiterează același susțineri ca și în motivele de recurs formulate, cu solicitarea să se aibă în vedere și prevederile Legii nr.239/2009.
Examinând cauza sub toate aspectele ei potrivit disp. art. 3041.pr.civ. Curtea apreciază recursul pârâtei ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a clarifica aspectul litigios din prezenta cauză, trebuie să pornim de la finalitatea urmărită de actului normativ ce reglementează indemnizația pentru creșterea copilului, în raport de aceasta examinând dacă există sau nu o discriminare între mamele care au un singur copil sau dau naștere la gemeni, tripleți
Astfel, rațiunea ordonanței este, după cum îi spune și denumirea și după cum reiese din nota de fundamentare, aceea de a susține familia în vederea creșterii copilului, iar modalitățile de susținere sunt, în principal, concediul pentru îngrijirea copilului și indemnizația pentru creșterea copilului.
Dacă în privința primei modalități, recte concediul pentru îngrijirea copilului nu există nici o discuție cu privire la numărul de concedii acordate pentru ipoteza nașterii de gemeni (în sensul de a se acorda 2+2 ani sau de a beneficia ambii părinți), acesta depinzând în mod explicit de vârsta copilului (textul este foarte clar, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani), nu același lucru se poate spune despre indemnizația pentru creșterea copilului.
Recurenta susține că această indemnizație nu ar constitui un drept al copilului pentru trecut deoarece dacă s-a accepta o atare teză s-ar ajunge ca noua lege care consacră dreptul la indemnizație al copiilor gemeni să retroactiveze ceea ce este inadmisibil.
Curtea nu reține ca fondat un atare punct de vedere deoarece dreptul copilului nu este recunoscut în temeiul noii legi ci în lumina legii vechi interpretate însă și aplicate în consonanță cu ceea ce s-a stabilit pe baza practicii judiciare, jurisprudență care a stat și la baza adoptării noului act normativ (Legea nr. 239/2009).
Așa cum a statuat, în interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1947/2007, în soluționarea excepției de nelegalitate a art. 2 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobate prin nr.HG 1825/2005, "Instanța de fond a apreciat corect că acordarea indemnizației lunare a fost raportată prin art. 6 din nr.OUG 148/2005la numărul copiilor născuți, iar nu la numărul nașterilor, situație în care dispozițiile art. 2 din normele metodologice sunt nelegale. nașterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1825/2005 completează în mod nelegal actul normativ cu forță superioară în aplicarea căruia a fost adoptat șiîncalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și multiplă".
Chiar dacă decizia ÎCCJ nu se impune în prezenta cauză cu autoritate de lucru judecat, ea poate fi reținută de instanță în considerarea interpretării pe care o dă implicit naturii juridice a indemnizației, anume ca un drept al copilului, astfel încât principiul nediscriminării între aceștia, după cum provin din sarcini simple sau multiple, să fie aplicabil la speță.
Mai mult, ÎCCJ statuează expressis verbis că "va fi respinsă și susținerea recurentului că indemnizația lunară nu reprezintă o măsură de protecție a copilului, cu atât mai mult cu cât beneficiarul dreptului rezultă din norma legală cuprinsă în art. 6 din ordonanța de urgență și nu poate fi stabilit prin trimitere la actele normative referitoare la alte forme de protecție socială".
Instanța nu vede cum o sumă acordată independent de numărul copiilor rezultați dintr-o naștere constituie o înlocuire justă și în adevăratul sens al cuvântului a venitului salarial al părintelui aflat într-o atare situație, apreciind că, în interpretarea dată de recurentă, ea nu își îndeplinește rolul declarat.
La toate acestea se adaugă, aspect deloc neglijabil în economia argumentării, și caracterul imprevizibil al nașterii de gemeni, imposibilitatea de prevedere și/sau de influențare a sarcinii din partea părinților. Prin urmare, nu poate fi vorba nici de niște efecte ale mai multor sarcini succesive, care să fi fost asumate în cunoștință de cauză.
Curtea împărtășește susținerile intimatei în sensul că OUG nr. 148/2005 nu definește nașterea, astfel că nu se justifică o interpretare diferită pentru faptul ce derivă din naștere față de celelalte situații generatoare ale drepturilor solicitate, singura concluzie logică, rațională și rezonabilă fiind aceea că în cazul nașterii elementul de referință trebuie să fie numărul copiilor, iar nu cel al nașterilor.
Nu în ultimul rând Curtea reține că dreptul invocat de reclamantă a fost recunoscut anterior și plătit în întregime, doar pentru un copil, pentru cel de al doilea copil niciodată autoritatea administrației publice nu a refuzat explicit plata dreptului până la momentul la care a fost solicitat de către reclamantă.
De aceea, nu se poate susține cu temei că reclamanta a acționat tardiv la autoritatea de resort și ulterior la jurisdicție, de vreme ce legea în sine nu leagă un termen de solicitare a dreptului în astfel de cazuri și mai mult până la apariția unei jurisprudențe unitare de aplicare a legii, dispozițiile legale în interpretarea și aplicarea administrației de resort au fost neclare. De aceea și ținând seama de aceste împrejurări, Curtea nu vede cum i se poate reproșa reclamantei o conduită ilicită, acțiunea și demersul său neputând intra astfel în conținutul art. 108 alin. 4.pr.civ.
Cu toate acestea Curtea< observă că reclamanta a solicitat să se recunoască dreptul la îndemnizație începând cu data nașterii copilului, or este evident și probele dosarului atestă acest lucru că la data nașterii și o perioadă ulterioară reclamanta a beneficiat de îndemnizația de maternitate care are alt regim juridic.
Așa fiind, acțiunea reclamantei este îndreptățită doar de la data de 18 aprilie 2008 dată de la care aceasta a beneficiat de îndemnizația de creștere și educare pentru celălalt copil și până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv pentru perioada 18.04.2006 - 07.03.2008.
Așa fiind, Curtea urmează a admite parțial recursul conform art. 20 alin. 3 corelat cu art. 312.pr.civ. și drept urmare în temeiul art..18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 urmează a modifica sentința în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ și al obligării pârâtei să emită o decizie prin care să recunoască reclamantei dreptul la îndemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului (celui de al doilea) născut la data de 6 martie 2006 în cuantumul prevăzut de legea aplicabilă perioadei de referință, pentru perioada 18.04.2006 -07.03.2008.
Cum pârâta a fost găsită în culpă procesuală raportat la soluția dată acțiunii principale în temeiul art. 274 alin.1 pr.civ. urmează a fi obligată să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial atât pentru faza de judecare în fața instanței de fond ( 25-26) cât și pentru recurs ( 13).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 782 din 27.03.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în sensul că admite acțiunea în contencios administrativ și în consecință:
Obligă pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE C să emită o decizie prin care să-i acorde reclamantei indemnizația pentru creșterea copilului pentru al doilea copil născut în data de 06.03.2006, în cuantumul prevăzut de lege, pentru perioada 18.04.2006 - 07.03.2008.
Obligă pârâta să achite reclamantei 1.500 lei, cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red.U/Dact.
3 ex./15.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
