Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2098/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2098/2009
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 422/2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Z și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU - MINISTERUL MEDIULUI, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 17.06.2009 s-a depus la dosar, de către chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu - Ministerul Mediului, întâmpinare.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 422/2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul cu nr-, s-a respins ca tardivă acțiunea reclamantei privind anularea DECIZIEI DE RESTITUIRE NR. 627/29.09.2008 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Z și ca nefondată anularea adresei nr. 74441/24.12.2008 Administrației Finanțelor Publice
S-a respins cererea dechemare în garanțieAdministrației Fondului de Mediu, formulată de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE
Pentru hotărî astfel prima instanță a reținut că, la data de 16.05.2008 prin cererea nr.3798 (fila 12) reclamanta a solicitat S, restituirea taxei speciale pentru autoturisme, la care prin adresa înregistrată sub nr. 41347/5.06.2008 i s-a răspuns negativ.
Ulterior, la data de 2 iulie 2008 (fila 28) reclamanta a solicitat restituirea diferenței între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și vehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
La această cerere, la data de 11 iulie 2008 prin adresa nr. 46760 S, s-au solicitat unele documente reclamantei (cartea de identitate a autovehiculului și documentul care atestă data primei înmatriculări) în vederea stabilirii diferenței de restituit și pentru a proceda la restituirea acesteia (fila 58).
Prin nota din 10.09.2008 privind compensarea obligațiilor fiscale s-a stabilit ca fiind plată în plus la taxa auto prima înmatriculare suma de 241 lei (fila 10), aprobându-se prin Decizia de restituire nr. 627/29.09.2008 restituirea sumei de 2773 lei diferență între taxa specială de primă înmatriculare achitată de 11.199 lei, taxă de poluare datorată de 8426 lei (filele 23-25).
În urma acestui răspuns, reclamanta mai adresează o cerere de data aceasta de restituire a taxei de poluare nr.73394/15.12.2008 (fila 9) la care i se răspunde prin adresa nr. 74441/24.12.2008 a administrației Finanțelor Publice Z cum că aceasta a fost stabilită prin Decizia de restituire nr. 51574/29.09.2008 și nu se încadrează la sume de restituit.
Această adresă s-a comunicat reclamantei la data de 31.12.2008 (fila 45).
Reclamanta a solicitat anularea Deciziei de restituire nr. 627/29.09.2008 a Administrației Finanțelor Publice Z, prin care se dispune restituirea diferenței între taxa de înmatriculare și cea de poluare, așa cum a solicitat.
Reclamantei i-a fost comunicată această decizie după emiterea ei, însă nu a atacat-o ci în data de 15.12.2008 a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare.
Conform art. 207 alin.1 din Ordonanța nr. 92/2003 republicată privind Codul d e procedură fiscală contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii.
Contestația a fost depusă la data de 13.01.2009 deci peste termenul de 30 de zile de la comunicarea ei, astfel că cererea de anulare a acesteia apare ca tardiv formulată.
Printr-o cerere formulată în data de 12.01.2009 reclamanta a comunicat S că înțelege să renunțe la calea administrativ-jurisdicțională de atac așa cum prevede art. 6 din Legea nr. 554/2004, arătând faptul că a primit un răspuns negativ la adresa înregistrată sub nr. 73394/15.12.2008, și de aceea a decis să se adreseze instanței (fila 8).
Prin cererea înregistrată sub nr. 73394/15.12.2008, reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare, la care i s-a răspuns prin adresa nr. 74441/24.12.2008 a Administrației Finanțelor Publice Z (fila 7)- a cărei anulare o solicită reclamanta-că taxa de poluare a fost stabilită prin Decizia de restituire nr. 51574/29.09.2008 și că nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor, adresă comunicată reclamantei în 30.12.2008 (fila 45).
Această adresă nu mai este atacată, se renunță la calea administrativ jurisdicțională de atac împotriva ei (fila 8), și în data 13.01.2009 se înaintează acțiune de anulare a ei în instanță.
Conform art.205 Cod procedură fiscală împotriva titlului de creanță precum și împotriva altor acte administrativ-fiscale se poate formula contestație în condițiile legii.
Adresa nr. 74441/24.12.2008 a Administrației Finanțelor Publice Z (fila 7) nu este un titlu executoriu și nici un act administrativ fiscal pentru putea fi atacat în instanță.
Art. 41 din Codul d e procedură fiscală definește actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Prin adresa nr. 74441/24.12.2008 se comunică reclamantei că taxa de poluare a fost stabilită prin Decizia de restituire nr. 51574/29.09.2008 și nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor.
Această adresă este emisă de organul fiscal competent, însă prin ea nu se stabilește, modifică sau stinge obligația fiscală a reclamantei, obligația fiscală fiind stabilită prin Decizia de restituire nr. 627/29.09.2008 Administrației Finanțelor Publice Z, care însă nu a fost atacată în termen.
Aceste considerente fac ca acțiunea de anulare a adresei nr. 74441/24.12.2008 Administrației Finanțelor Publice Z să fie nefondată.
Respingându-se cererea de chemare în judecată s-a respins și cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului de Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL Z, solicitând admiterea acestuia în sensul modificării sentinței atacate și admiterii în totalitate contestația.
În motivarea recursului reclamanta arată că, în baza probatoriului administrat în prezenta cauză, instanța de judecată a respins contestația formulată, pe de o parte, ca fiind tardiv introdusă(cu privire la anularea deciziei nr.627), iar pe de altă parte, ca nefondată (referitoare la adresa nr.74441), soluție pe care o consideră ca fiind netemeinică pentru următoarele argumente.
1. Cu privire la elementul de tardivitate raportat la anularea deciziei nr. 627/29.09.08.
Astfel, prima cerere de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare s-a făcut la data de 16.05.2008 ( adresa nr. 37985 ). S-a primit un raspuns negativ la data de 05.06.2008 (adresa nr. 41348, fila 50 din dosar); care nu a mai fost contestat.
Ulterior, odata cu intrarea in vigoare a nr. 50/2008, s-a facut o noua solicitare pentru restituirea taxei, s-a urmat procedura prevazuta de acest act normativ, s-au facut si unele compesnari, ca in final sa fie restituita suma de 2532 lei in baza deciziei 627/29.09.2008. Decizie care, insa, nu ne-a fost comunicata la acel moment. In inscrisurile depuse la dosar parata - intimata nu face nicio referire cu privire la motivul necomunicarii acestei decizii. In aceasta situatie neavand un titlu de creanta nu am avut posibilitatea sa contestam decizia de restituire.
A atacat, insa, aceasta decizie la momentul când ne-a fost comunicata, respectiv la data de 16.01.2009, când litigiul era deia pe rolul instantei.
In aceasta situatie se pune întrebarea daca eram îndreptatiti sa atacam aceasta decizie. Consideram ca raspunsul este unul afirmativ.
In primul rand,culpa pentru necomunicarea deciziei nu ne poate fi imputata noua. Un act se poate ataca numai dupa ce se comunica; ceea ce noi am si facut la termenul din data de 30.01.2009.
faptul ca potrivit art. 44.proc.fisc. "comunicarea actelor administrative fiscale se face:
1. prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal si primirea actului -
2. prin remiterea sub semnatura a actului -
3. prin posta_ cu confirmare de primire (... )
4. prin publicitate
Noi nu ne aflam in nici una dintre aceste situații daca ne raportam la perioada 29.09.2008 (data emiteri deciziei) - 16.01.2009 (data comunicării deciziei ). Cu alte cuvinte decizia ne este opozabila cum se prevede de altfel in arte 45.proc.fisc. începând cu data de 16.01.09, data comunicării.
La dosarul cauzei, de asemenea, nu exista înscris uri care sa dovedească contrariul.
In al doi/ea rând,acceptând hotărârea instantei, că s-a introdus tarziu contestatia, oare chiar nu ami avem posibilitatea de a ne adresa instantei?!! Raspunsul nu poate fi decat afirmativ.
Aspect ce rezulta pe de o parte din dispozitiile art. 205 alin. 1.proc.fisc. unde se prevede ca impotriva unui act administrativ se poate face contestatie; care insa nu înlatura dreptul la actiune; iar pe de alta parte, art. 21 din Constitutie prevede in mod expres ca nicio lege nu poate îngrădi liberul acces la justitie.
-In al treilea rand,actul prin care am fost vatamati si in baza caruia suntem obligatii la plata acestei taxe este nI OUG.50/2008. Daca luam in considerare natura juridica a organului emitent este incontestabil ca ordonanta au caracterul unui act administrativ normativ. Este nortmativ deoarece contine reglementari cu caracter general, impersonal, obligatoriu si produce efecte erga omnes.
Pe cale de consecinta, aceasta ordonanta este un act administrativ normativ impotriva caruia oricand se poate formula plangere prealabila (astfel cum rezulta din art. 7, alin. 11Legea nr. 554/2004). Noi am urmat aceasta procedura de trei ori, prin cererile de restituire formulate (din data de 16.05.2008, 08.08.2008 si respectiv din 15.12.2008).
2.Referitor la respingerea ca nefondata a anulari adresei nr. 74441/24.12.2008
Consideră ca instanta a facut o interpretare gresita a legii. S-a respins contestatia pentru motivul ca adresa m-. 74441 nefiind un act administrativ fiscal nu poate fi atacat in instanta. Fapt ce nu corespunde, insa, realitatii.
Odata ce nu am avut un act administativ (respectiv decizia de rstituire nr. 627) pe care sa îl putem contesta eram obligati sa formulam o noua cerere pentru restituire a taxei, pentru a indeplini si procedura plangerii prealabile.
Aceasta solicitare s-a materializat prin adresa mai sus amintita. S-a primit un raspuns negativ (ca suma de 8426 nu se încadreaza la sume de restituit potrivit art. 117 din nr.OG 92/2003).
In opinia acesteia, aceasta adresa este un act administrativ fiscal. Ne raportam in acest sens pe de o parte, la prevederile art. 2 alin. 1, lit. c) din Legea nr. 554/2004 (aspect asupra caruia nu mai revenim intrucat l-am dezvoltat in contestatia formulata), iar pe de alta parte la dispozitiile art. 41.proc.fisc; de unde rezulta ca un act, indiferent de denumirea lui, are caracter administrativ atata timp cat este emis de un organ fiscal competent si in aplicarea legislatiei fiscale ( in cazul nostru s-a stabilit ca nu ne incadram la sume de restituit ).
Sustine pe mai departe ca aceasta suma trebuie restituita deoarece odata ce a fost incasata in baza unui act care s-a dovedit ca este incompatibil cu prevedrile comunitare, nimic din aceasta suma nu poate fi retinta ca ulterior sa fi compensate cu alte obligatii fiscale. Aceasta si datorita faptului ca noua taxa de poluare este stabilita pe alte principii, are un alt mod de calcul si o alta destinatie. Numai prin restituire in totalitate a sumelor retinute cu titlu de taxa speciala de prima inmatriculare se poate da eficienta dispozitiilor Tratatului Comunității Europene cu privire la autonomia procedurala si îmbogățirii fără justa cauza.
Consideră ca sunt indreptatiti si la dobanda legala aferenta sumei; solicitand in acest sens dobanda legala in materie fiscala (respectiv 0.1 % pe zi de intarziere astfel cum se prevede in art. 124 coroborat cu art. 120.proc.fisc.) si nu dobanda civila sau comerciala prevazuta de OG9/2000.
Pentru toate argumentele mai sus amintite solicită admiterea prezentului recurs, modificarea sentinței atacate in sensul admiterii acesteia in totalitate.
La data de 17 iunie 2009 chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu () a înregistrat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat.
În motivare aceasta arată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr- recurenta - SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a formulat acțiune în contencios administrativ solicitând restituirea sumei de 8426 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
Prin sentința civilă nr. 422/2009, Tribunalul Sălaja respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de - SRL.
Împotriva sentinței civile sus-menționate, - SRL a formulat recurs, solicitând instanței anularea Sentinței civile nr. 422/2009, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisei administrația Fondului pentru Mediu, excepție invocată de aceștia prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, privind calitatea de chemat În garanție pentru următoarele considerente:
Prin nr.OUG 110/2006 a fost instituită, cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, o taxă de primă Înmatriculare care, in conformitate cu prevederile art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, era plătită de orice persoană fizică sau juridică, care Înmatricula pentru prima dată În România un autoturism sau autovehicul. Precizăm că, taxa de primă Înmatriculare nu a constituit venit la bugetul Fondului pentru mediu, nu a fost încasată și nici gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin apariția nr.OUG 50/2008 au fost abrogate prevederile art. 2141și 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal și care reglementau taxa de primă Înmatriculare, acest act normativ stabilind cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, taxă care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
NORMELE METODOLOGICE din 24 iunie 2008 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prevăd, la art. 6 alin. 1 că "atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă pIătită".
Totodată, art. 6 alin. 12 prevede că "Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent. de la bugetul de stat. din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma În contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire".
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta - SRL (restituirea sumei de 8.426 lei plătită cu titlu de taxa specială de primă înmatriculare în baza legislației fiscale în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și nu cu titlu de taxă de poluare), precum și prevederile lega le anterior menționate, este evident că Administrația Fondului pentru Mediu nu poate avea calitatea de chemat în garanție în prezenta cauză și nu poate fi obligată, în caz de admitere a acțiunii, la restituirea sumelor solicitate de către reclamantă, pentru simplul motiv că sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare nu au constituit venituri la bugetul Fondului pentru mediu, nefiind încasate de subscrisa.
Pentru aceste considerente, solicită instanței, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive, astfel cum a fost formulată și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
1. Cu referire la critica tardivității acțiunii intentate de recurenta reclamantă, Curtea reține că prin acțiunea introductivă de instanță precizată la data de 30 ianuarie 2008 ( 39 dos. fond) s-a solicitat anularea actului administrativ, respectiv a deciziei de restituire nr. 627/29.09.2008 emisă de pârâta Z, aspect consemnat în mod explicit în încheierea de ședință din 30 ianuarie 2009 în sensul că se renunță la anularea actului nr. 74441/24.12.2008 cum s-a solicitat inițial prin acțiunea introductivă de instanță ( 41 dos. fond).
Prin decizia de restituire atacată pe calea precizării de acțiune formulată la 30 ianuarie 2009 se dispune restituirea sumei de 2.773 lei cu titlu de diferență între taxa specială de primă înmatriculare plătită inițial în cuantum de 11.199 lei și taxa de poluare datorată conform OUG nr. 50/2008 în cuantum de 8.426 lei ( 43 dos. fond).
Așa cum corect a reținut instanța de fond, această decizie, deși i-a fost comunicată după emiterea ei, nu a fost atacată de reclamantă pe calea administrativă de atac conform art. 205 și urm. pr.fisc. ci a fost atacată direct la instanță cu mult peste termenul legal.
Prin urmare, instanța de fond în mod corect a reținut că solicitarea de anulare direct la instanța de judecată a deciziei de restituire este tardiv formulată chiar dacă recurenta încearcă să acrediteze ideea că decizia de restituire i-a fost comunicată abia la data de 16 ianuarie 2009.
Chiar dacă s-ar accepta această variantă, împotriva deciziei de restituire a taxei emisă conform art. 11 din OUG nr. 50/2008 persoana care se pretinde vătămată prin actul administrativ fiscal are dreptul la contestație prealabilă pe cale administrativă conform art. 205 și urm. pr.civ. aceasta fiind o procedură prealabilă obligatorie sesizării instanței judecătorești, după cum constant s-a pronunțat instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa. Așa cum s-a arătat, în special în Decizia nr. 409/2004), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1063 din 16 noiembrie 2004, Curtea constituțională a decis pe cale de interpretare că:Nici dispozițiile din Codul d e procedură fiscală nu instituie, așa cum fără temei susține autorul excepției, jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, republicată. Textele din Codul d e procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Asemenea proceduri, în care soluționarea plângerilor și a contestațiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție - caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcției administrative.
Actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată.
2. Susținerea că ordonanța are caracterul unui act administrativ normativ și că împotriva acesteia se poate face plângere prealabilă și este susceptibilă de a fi examinată sub aspectul legalității prin procedura contenciosului administrativ este fundamenta eronată.
Instanța de contencios administrativ, ca jurisdicție judiciară, nu are competența de a examina legalitatea unei ordonanțe de urgență, ci doar a face aplicarea dispozițiilor acesteia.
Așa cum rezultă din art. 115 din Constituție, ordonanțele de urgență sunt acte cu forță legislativă emise de Guvern în baza delegării legislative permise direct de Legea fundamentală. Or asupra legalității actelor legislative și în special asupra constituționalității acestora se poate pronunța exclusiv Curtea Constituțională (a se vedea în special Decizia nr. 838 din 27 mai 2009).
Curtea reține că eventualele vătămări provocate de aplicare ordonanțelor de urgență pot fi cenzurate de instanțele de contencios administrativ dar exclusiv pe procedura prevăzută la art. 9 din Legea nr. 554/2004, ceea ce în speță nu e cazul.
3. Critica privind respingerea ca nefondată a anulării adresei nr. 74441 din 24.12.2008 este superfluă având în vedere că potrivit principiului disponibilității reclamanta recurentă a învestit instanța de fond cu obiectul exclusiv din precizarea de acțiune, și anume anularea deciziei de restituire nr. 627/29.09.2008 nemaisusținând obiectul acțiunii introductive de instanță.
Or, față de împrejurarea că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității și a statuat cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. final nu o îndreptățește pe recurentă să reiterezeomisso mediocererea pe care nu a mai susținut-o în fața instanței de fond și la care aceasta a renunțat, cerere pe care instanța de fond a examinat-o cu încălcarea limitelor învestirii. De altfel, o atare conduită a recurentei este contrară prevederilor art. 108 alin. 4 corelat cu art. 129 alin. 1.pr.civ.
Așa fiind, cum motivele de recurs au fost găsite a fi neîntemeiate Curtea în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu prevederile art. 312.pr.civ. urmează a respinge recursul na nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL Z, împotriva sentinței civile nr. 422/2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - -
Red.LU/Dact.SM
2 ex./16.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Liviu Ungur, Danusia Pușcașu
