Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 211/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 211/R/2008 Dosar nr. 3047/-
Ședința publică din data de 25 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Silviu Barbu
- - - - JUDECĂTOR 3: Georgeta Bejinaru
- - - - președinte de secție
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta AGRO ( FOSTĂ AGRO ), de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.122/AF/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în baza art. 146 Cod procedură civilă și în baza dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 122/AF/18.09.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov s-a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta " AGRO " în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M; s-a anulat parțial Decizia nr. 235/27.09.2006, emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice B, Raportul de inspecție fiscală nr. 1147/18.04.2006 și Decizia de impunere nr. 175/14.04.2006, întocmite de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în ceea ce privește impozitul pe venit suplimentar în sumă de 4541 lei și accesoriile aferente; s-au menținut actele fiscale contestate, în ceea ce privește suma de 126,831 lei reprezentând suplimentară și accesoriile aferente.
Au fost obligate intimatele să plătească reclamantei câte 470,5 RON, onorariu expert.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: din raportul de inspecție fiscală nr. 1147/18.04.2006 ( fila 7) - întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice -, reiese că, în urma controlului efectuat la reclamanta AGRO SRL, devenită AGRO B, s-au constatat obligații fiscale suplimentare, din care reclamanta contestă suma de 4.541 lei - impozit pe profit, cu 1274 lei-majorări și 254 lei penalități de întârziere, precum și suma de 126.831 lei - taxă pe valoare adăugată, cu 66.966 lei majorări și 15.981 lei penalități de întârziere.
Aceste obligații suplimentare sunt în legătură cu imobilul Secția - B, achiziționat de reclamantă în aprilie 2002 cu valoare contabilă de 117.532 lei.
Pentru acest imobil, reclamanta a calculat și a înregistrat în contabilitate amortizarea aferentă, luând în considerare o durată normală de recuperare a valorii de intrare de 5 ani, stabilită prin Hotărârea adunării generale din data de 15.04.2002 și a dedus cheltuielile respective la stabilirea impozitului pe profit.
Procedând astfel, reclamanta a avut în vedere dispozițiile de la pct. 12,
lit. f, din nr HG, 909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, în conformitate cu care:" În cazul mijloacelor fixe cumpărate cu durata normală de utilizare expirată, valoarea de intrare este dată de costul de achiziție. Durata normală de utilizare în care se va recupera valoarea de intrare, se
stabilește de o comisie tehnică. În mod similar se va proceda și în cazul mijloacelor fixe, cu durata expirată, la care se fac cheltuieli de investiții."
Din expertiza tehnică efectuată în cauză, rezultă că imobilul în discuție are perioada de utilizare normală depășită, cu excepția unor construcții nesemnificative în ansamblul întregului imobil.
Cum actul normativ citat mai sus lasă la aprecierea conducerii societății în ani să se facă amortizarea mijloacelor fixe cu durata expirată, iar stabilit perioada de 5 ani, rezultă că impozitul pe profit stabilit de reclamantă este corect, astfel că nu se impune suplimentarea lui cu suma de 4.541 lei și implicit cu accesoriile respective.
În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată în valoare de 126.831 lei și accesoriile aferente, s-a constatat că acestea au fost corect stabilite de organul de control.
Imobilul în discuție a fost achiziționat în aprilie 2002 și tot atunci reclamanta a dedus aferentă în sumă de 126.831 lei.
La acea dată, în materia erau aplicabile dispozițiile nr.OUG17/2000.
Potrivit art. 18 din actul normativ menționat " Contribuabilii înregistrați ca plătitori de au dreptul la deducerea taxei aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării de:
a) -operațiuni supuse taxei, conform art. 17."
Tot astfel, conform art. 19 din nr.OUG 17/2000 " Pentru efectuarea dreptului de deducere a aferentă intrărilor contribuabilii sunt obligați:
b) să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia."
În speță, controlul a constatat că imobilul în discuție nu a fost folosit pentru nevoile firmei, pentru operațiuni taxabile, nici după 4 ani de la achiziționare, astfel că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru deducerea în sumă de 126.831 lei. În consecință, datorează această sumă și accesoriile stabilite de organul de control.
Obiecțiunile reclamantei, în sensul că pentru operațiunile fiscale efectuate în anul 2000 i s-au aplicat dispozițiile Codului fiscal din anul 2004 și că ăi erau aplicabile prevederile din Legea nr. 345/2002, sunt nejustificate, deoarece, pe de o parte, Codul fiscal din 2004 ( Legea nr. 571/2003 ) nu face altceva decât să preia dispozițiile OUG nr. 17/2000 în ce privește problema în discuție, iar pe de altă parte, la data operațiunilor nu era aplicabilă Legea nr. 345/2002 care a intrat în vigoare în luna iunie 2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta - AGRO SRL și pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M criticând-o parțial pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta - AGRO SRL arată că în speță pentru deducerea TVA sunt aplicabile dispozițiile art. 18,19 din OUG nr. 17/2000; societatea a achiziționat imobilul cu factură fiscală în 30.04.2002, iar bunul era destinat pentru nevoile firmei și este proprietatea acesteia. Datorită unor litigii îndelungi purtate în legătură cu acesta nu s-a putut utiliza bunul conform destinației acestuia (componentă a unei fabrici de zahăr).
În drept se invocă prevederile art. 3041Cod procedură civilă și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M critică sentința în ceea ce privește admiterea cererii reclamantei referitoare la impozitul pe profit stabilit suplimentar.
Se arată că au fost încălcate prevederile art. 8 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitatului imobilizat în activele corporale și necorporale și pct. 12 lit. f din HG nr. 909/1997, hotărârea de casare a fost luată de asociatul unic al societății în absența unei comisii tehnice, durata normală de funcționare a imobilului este de 40 ani. De asemenea s-a constatat că n-au fost înregistrate în contabilitate două facturi. Consideră că s-a procedat în mod legal la recalcularea profitului impozabil pentru perioada 1.01.2003 - 31.12.2005 ținând cont de declarațiile privind impozitul pe profit depuse la Administrația Finanțelor Publice Tg. M și de balanțele de verificare întocmite pentru perioada respectivă. Reclamanta a micșorat durata normală de utilizare a imobilului cu 85%.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M are aceleași argumente în susținerea recursului declarat. Ea critică și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată respectiv onorariu expert. Menționează că acțiunea a fost admisă doar în parte instanța trebuia să aprecieze în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata lor conform art. 276 și 277 Cod procedură civilă.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B a depus și întâmpinare la recursul reclamantei arătând că reclamanta nu a desfășurat activitate în imobilul achiziționat neavând înregistrate venituri nici după 4 ani de la cumpărare, conform art. 9 din OUG nr. 17/2000 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 nu i se poate acorda dreptul de deducere a TVA aferentă acestui imobil.
Reclamanta - recurentă a depus la dosar un set de înscrisuri prin care a dovedit că s-au purtat o serie de litigii cu privire la imobilul achiziționat în 2002 și pentru care a solicitat deducerea TVA.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază că toate recursurile sunt nefondate.
- AGRO SRL a achiziționat în anul 2002 un imobil cu intenția de a-l utiliza ca și componentă a unei fabrici de zahăr. Obiectul de activitate al societății era de " fabricarea zahărului". Datorită litigiilor ulterioare imobilul din B- nu a putut fi utilizat în vederea obținerii de operațiuni taxabile. Până la data controlului, după 4 ani de la cumpărarea bunului, reclamanta nu a desfășurat activitate conform acestui obiect și nu a înregistrat venituri impozabile din acest gen de activitate.
Corect a reținut prima instanță că în cauză sunt aplicabile prevederile OUG nr. 17/2000.
Conform art. 19 din acest act normativ contribuabilii care solicită deducerea de TVA trebuie "să justifice că bunurile în cauză sunt destinate pentru nevoile firmei și sunt proprietatea acesteia".
Bunul în speță a fost achiziționat în scopul desfășurării unei activități de fabricarea zahărului și este proprietatea reclamantei, dar nu a fost utilizat efectiv în folosul operațiunilor taxabile ale societății comerciale (și din datele de la dosar nu mai există posibilitatea utilizării lui nici în viitor în acest scop).
Faptul că reclamanta a fost împiedicată să folosească imobilul datorită litigiilor nu o exonerează de plata TVA-ului. Pentru recuperarea prejudiciului suferit, ea poate acționa în judecată pe vânzătorul imobilului obligat să-o garanteze pentru evicțiune.
Reclamanta nu a putut justifica că bunul a fost destinat nevoilor firmei deoarece o perioadă îndelungată de timp nu a folosit acest bun potrivit obiectului de activitate și în prezent conform raportului de expertiză efectuat clădirile nu mai pot fi utilizate pentru realizarea de operațiuni taxabile.
Nici recursurile pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Direcția Generală a Finanțelor Publice M nu sunt întemeiate.
Expertiza tehnică efectuată în dosar a concluzionat că majoritatea construcțiilor au durata de utilizare normală depășită. S-au calculat în funcție de vechimea clădirilor amortizările pe perioada 2002-2007.
Recurentele pârâte au formulat și obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic, invocând același aspecte ca și cele din cererile de recurs. Expertul a răspuns punctual acestora. procedurale constatate de pârâte, (lipsa avizului comisiei tehnice cu aprobarea consiliului de administrație) sunt acoperite prin efectuarea raportului de expertiză tehnică care confirmă cele susținute de asociatul unic. De remarcat și particularitățile funcționării unei societăți comerciale cu asociat unic, subliniate pertinent de către reclamantă.
Prima instanță a interpretat corect prevederile art. 8 din Legea nr. 15/1994 și HG nr. 909/1997. Conducerea societății (AGA) a apreciat că amortizarea acestor mijloace fixe cu durata de utilizare expirată să se facă în 5 ani. Reclamanta nu a achiziționat construcții noi, multe dintre acestea aveau durata normală de utilizare depășită.
Faptul că în contabilitate nu au fost înregistrate două facturi nu a fost contestat de reclamantă și a nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, pe lângă criticile aduse modului de soluționare a fondului cauzei analizate anterior și constatate de instanță neîntemeiate, a arătat că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtele au fost obligate la plata contravalorii onorariului de expert. Expertiza s-a efectuat pentru soluționarea petitului privind impozitul pe profit, petit care a fost admis de către instanță.
Nu s-au acordat taxele de timbru și onorariu avocațial tocmai în considerarea faptului că acțiunea a fost admisă în parte.
Pentru aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă urmează să respingă toate recursurile declarate și să mențină sentința civilă atacată ca temeinică și legală.
Văzând și prevederile art. 276 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta AGRO și pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva sentinței civile nr.122/AF/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. C- 25.03.2008
Dact. - 26.03.2008/2 ex
Jud. fond -. /
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Barbu, Georgeta Bejinaru
