Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 196/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 196/ DOSAR NR-
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc- - - - - președinte de secție
- - - JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - JUDECĂTOR 3: Silviu
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat depârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂîmpotriva sentinței civile nr.3708 din 20 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 11 martie 2008, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 18 martie 2008 iar apoi, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată față de lipsa doamnei judecător - -, aceasta fiind plecată în perioada 17 - 19 martie 2008 la un seminar, a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.3708/Com/2007 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ s-au dispus următoarele:
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-,.217,. B,.4,.19, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B - cu sediul în B,- și în consecință a obligat pe intimat să-i plătească reclamantului suma de 938 lei reprezentând contravaloarea primelor de concediu aferente anilor 2005 și 2006, sume care vor fi actualizate în raport cu rata inflației și cu dobânda legală, până la data plății efective.
Pentru a da această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este funcționar public în cadrul Inspectoratului Teritorial d e Muncă
Potrivit art.34 alin.2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici republicată, cu ocazia plecării în concediu de odihnă "funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
Aplicarea acestor prevederi legale a fost suspendată prin art.3 alin.1 din nr.OUG33/2001 și apoi, succesiv, prin legile anuale ale bugetului de stat, până la 31.12.2006.
Examinând dispozițiile de suspendare instanța constată că ele contravin articolelor 41 și 53 din Constituția României, deoarece dreptul la prima de concediu constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului la muncă, acest drept nu poate fi restrâns în mod discreționar și contrar echității impuse de o societate democratică.
Suspendarea acordării dreptului la primă de concediu, contravine și dispozițiilor art.38 din Codul muncii, în conformitate cu care "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".
Față de aceste dispoziții, tribunalul a constatat că suspendarea dreptului la primă de concediu este lipsită de eficiență juridică și din moment ce nu a intervenit nici un act normativ de abrogare a dreptului respectiv înseamnă că el a existat pe întreaga perioadă și se impune a fi acordat retroactiv.
În consecință, tribunalul, a admis acțiunea reclamantului și a obligat instituția intimată să-i plătească primele de concediu pe anii 2005 și 2006, în cuantum de 938 RON, conform tabelului de la fila 6 din dosar.
În vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat prin neachitarea la termen a primelor în cauză, în baza art.1082 și 1084 Cod civil, coroborat cu art.161 alin.4 din Codul Muncii, sumele respective vor fi actualizate în raport cu rata inflației și cu dobânda legală până la data plății efective.
În cauză a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele motive:
Dreptul la prima de vacanță prevăzut de art.34 (2) din Legea 188/1999 a fost suspendat conform art.3 (1) din nr.OUG33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești până la data de 01.01.2002.
Acest termen a fost prelungit succesiv prin legile bugetului de stat pentru anii 2002, 2003, 2004 și 2005.
Conform art.14 (3) din Legea 500/2002 privind finanțele publice "nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare".
Totodată potrivit art.21 (1) din Legea 500/2002 "ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii".
Inspectoratului Teritorial d e Muncă B, nu i-au fost repartizate credite cu destinația plății primelor de concediu, competența alocării acestor sume revenind potrivit reglementărilor legale amintite anterior, ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Inspectorul șef în calitate de ordonator terțiar de credite decide cheltuieli în limita creditelor bugetare aprobate.
În concluzie, față de faptul că nu au existat prevederi bugetare și nici nu au fost alocate credite bugetare de către ordonatorul principal de credite pentru anii 2001 - 2006 recurentul pârât a solicitat să se constate că nu se pot face cheltuieli suplimentare pentru anii anterior și, în consecință, să fie admis recursul pe care l-au formulat și să se modifice sentința atacată în sensul respingerii pretențiilor formulate de intimat privind plata sumelor reprezentând prime de vacanță, actualizate cu indicele de inflație pentru perioada 2001 - 2006 și dobânda legală. În drept a invocat dispozițiile art.3041din Codul d e procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.(2) Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, cât și hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin prisma art.304 ind.1 Cod pr.civ. instanța de recurs urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de funcționar public și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratul Teritorial d e Muncă al județului B, acesta solicitând acordarea primelor de vacanță pentru anii 2005-2006.
Potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 republicată (art.33 alin.2 în numerotarea din forma legii în vigoare în perioada 2001-2003), "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu". Plata primelor de vacanță a fost suspendată succesiv prin mai multe acte normative, în principal prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2006, anume: OUG 33/2001, respectiv prin legile bugetului de stat din anii ulteriori: Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004, Legea nr.379/2005 și Legea nr.380/2005. Cu toate acestea, dreptul la prima de vacanță nu a fost desființat, textul de lege care a consacrat acest drept nefiind abrogat între timp, ci doar a fost suspendat exercițiul acestuia. Prin ea însăși, suspendarea nu înlătură existența dreptului, ci amână pentru un timp exercițiul acestuia, determinând concluzia că acel drept ar naște o obligație lipsită de conținut. Această concluzie nu poate fi, însă, primită, deoarece un drept prevăzut de un act normativ cu putere de lege nu poate deveni o obligație lipsită de conținut. Existența acestui drept patrimonial este recunoscută, dreptul recunoscut neputând fi vidat de substanța sa, întrucât ar fi golit de conținut, de valoare practică, de o manieră contrară literei și spiritului constituțional, în special dispozițiilor art.41 alin.2 din Constituția revizuită. Mai mult, prevederea legală care consacră, recunoaște dreptul la prima de vacanță nu a fost abrogată, așadar dreptul a existat și există în continuare.
Referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantului, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat în spețe similare, prin Decizia nr.XXIII/12.12.2005, Decizia nr.XII din 05.02.2007 și Decizia nr.LXXVII din 5 noiembrie 2007, că fiind vorba despre un drept afectat de termene legale suspensive, pe perioada acestor termene legale suspensive prescripția extinctivă a dreptului la acțiune al beneficiarilor dreptului la prima de vacanță a fost întreruptă. De altfel, prin Ordonanța de Urgență nr.146 din 19 decembrie 2007, Guvernul României a optat pentru plata din oficiu a primelor de concediu (numite și prime de vacanță), în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare, în perioada 2001-2006, legiuitorul recunoscând astfel existența dreptului funcționarilor la primele de vacanță, respectiv legitimitatea și temeinicia categoriilor de cereri prin care se solicită plata acestor prime, precum și împrejurarea întreruperii cursului prescripției extinctive pe perioada suspendării acestor drepturi bănești. De altfel, practica judecătorească în această materie a fost constantă în sensul de a se recunoaște funcționarilor publici dreptul de a li se plăti primele de vacanță pentru perioada anilor 2001-2006, evident că numai proporțional cu perioada în care în mod efectiv fiecare reclamant a fost angajat al pârâtei sau pârâtelor chemate în judecată.
În privința dispoziției instanței de fond, de plată către intimatul reclamant a sumelor actualizate cu rata inflației aferentă la scadență și a dobânzii legale aferente de la scadența fiecărei obligații și până la data plății efective, Curtea reține următoarele: actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, corect acordată de prima instanță, precum și dobânda legală la momentul plății, reprezintă un mijloc de reparare a prejudiciului efectiv suferit. cu indicele de inflație și dobânda legală contribuie la păstrarea valorii reale a obligației bănești, iar dobânda, suplimentar, este datorată pentru întârzierea în executarea obligației bănești și reprezintă beneficiul nerealizat potrivit dispozițiilor art.1082 Cod civil. Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul declarat în cauză și a menține sentința atacată, cu completarea motivării din prezenta decizie.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Teritorial d e Muncă B împotriva sentinței civile nr.3708/COM din 20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER,
Red. /25.04.2008
Dact. /14.05.2008
- 2 exemplare -
Jud. fond -
- Gh.
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Maria Ioniche, Silviu
