Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 239/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 239/CA/2009
Ședința publică de la 25 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș
JUDECĂTOR 3: Ioan Cibu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr.3383/, pronunțată de Tribunalul Hunedoara -D Secția contencios administrativ în dosar nr-.
La primul apel nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță reprezentanta recurentei pârâtă, consilier juridic și mandatarul ales al intimatei reclamantă, avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997; intimata reclamantă a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, întâmpinare - în două exemplare.
Se comunică reprezentantei recurentei pârâtă un exemplar din întâmpinare.
Pentru a-i da acesteia posibilitatea să studieze întâmpinarea formulată de intimata reclamantă, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
Reluând cauza și apelul nominal la a doua strigare se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă și avocat pentru intimata reclamantă.
Reprezentanții părților declară nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată și nelegală.
Învederează instanței că așa cum s-a reținut prin Raportul de Inspecția, reclamanta nu și-a îndeplinit obligația privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap. Astfel, în perioada supusă controlului, reclamanta avea angajată o singură persoană cu handicap și nu a calculat și virat contribuția aferentă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Mandatarul ales al intimatei reclamantă solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, învederând instanței că niciunul dintre cele trei motive invocate de recurentă nu poate fi reținut ca întemeiat.
Astfel, recurenta a susținut în cererea de recurs faptul că hotărârea instanței de fond nu a fost motivată. La prezentul termen, având cuvântul în dezbaterea recursului nu a mai susținut acest aspect, care de altfel nu corespunde realității, sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara fiind motivată.
În ceea ce privește fondul cauzei, mandatarul intimatei reclamantă arată că la filele 152, 153 din dosarul de fond sunt depuse înscrisuri prin care se face dovada certă a faptului că în perioada anilor 2003-2006, la nivelul AJOFM H nu au funcționat Comisii de Integrare socio-profesională a persoanelor cu handicap, societatea reclamantă depunând oferte de locuri de muncă vacante, or nu i se poate imputa încălcarea prevederilor legale, întrucât nu este culpa acesteia că nu au funcționat respectivele comisii și nu s-a putut pune în practică oferta prin repartizarea pentru încadrare a persoanelor cu handicap.
Referitor la motivul de recurs ce vizează cheltuielile de judecată, mandatarul intimatei reclamantă arată că acestea au fost justificate, întrucât în cauză s-a efectuat un raport de expertiză contabilă - probă ce a fost pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar, reprezentând onorariu avocațial.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr.3383/CA/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială și Contencios Administrativ s-a admis acțiunea introdusă de reclamanta împotriva pârâtei DGFP H și ca urmare a fost anulată Decizia nr. 80/22.11.2007, precum și Decizia de impunere nr. 333/9.03.2007 inclusiv actele care au stat la baza emiterii acesteia.
Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expertiză.
În considerentele sentinței se arată că prin Raportul de inspecție fiscală nr. 10114/5.03.2007 și Decizia de nr. 33/9.03.2007 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă totală de 67.746 lei reprezentând contribuția la fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, majorări și penalități de întârziere - acte fiscale contestate de reclamantă, însă prin Decizia nr. 80/2007 pârâta a respins contestația, reținând că societatea nu a respectat prevederile art. 42 și 43 din OUG nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, în perioada ianuarie 2003 - septembrie 2006.
Din actele depuse la dosar precum și din Raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul rezultă că în perioada 1.01.2003 - 31.12.2006 reclamanta nu a îndeplinit în totalitate prevederile art. 42 alin. 1 din OUG nr. 102/1999 deoarece din totalul de angajați doar două persoane dețineau Certificat de încadrare în grad de handicap, însă prin adresa nr. 12008/20.08.2006 Agenția Locală Pac omunicat că în perioada 2003-2006 reclamanta a făcut oferte de locuri de muncă adresate persoanelor cu handicap, dar la nivelul AJOFM H nu au funcționat în intervalul menționat Comisii de Integrare socio-profesională a persoanelor cu handicap, ca urmare a conchis prima instanță, reclamanta a făcut dovada respectării art. 43 alin. 2 din OUG nr. 102/1999 modificată prin Legea nr. 519/2002, astfel încât este exceptată de la plata obligațiilor menționate, considerente pentru care se impune admiterea acțiunii ca întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică, nefiind motivată, iar pe fond s-a făcut dovada încălcării de către reclamantă a prevederilor art. 42 - 43din OUG nr. 102/1999, în perioada ianuarie 2003 - septembrie 2006, astfel că organele de control au stabilit în mod corect și legal o contribuție suplimentară în sarcina societății reclamante și ca urmare atât Decizia nr. 80/2007 și Decizia de impunere nr. 333/2007 cât și Raportul de Inspecție fiscală nr. 10114/2007 au fost încheiate în mod legal.
Pârâta mai arată că sentința este nelegală și netemeinică și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5200 lei, întrucât instanța de fond nu arată precizările concrete ce reprezintă suma acordată conform prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, iar în situația în care se consideră că această sumă de plată reprezintă onorariul solicitat de către expertul contabil, obligația stabilită este de asemenea neîntemeiată, deoarece față de proba solicitată privind efectuarea unei expertize contabile s-a opus, nefiind de acord cu această probă față de obiectivele propuse care sunt doar împrejurări de aplicare a legii și aplicarea legilor în timp, aspecte care nu se pot stabili prin expertize.
În drept invocă prevederile art. 304 și urm. Cod procedură civilă, OUG nr. 102/1999 și Legea nr. 519/2002.
În temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997 recursul pârâtei este scutit de taxa de timbru.
Reclamanta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar și concluziile orale expuse de avocatul său a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul pârâtei în raport cu motivele invocate și actele dosarului, instanța constată că este nefondat urmând să fie respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Referitor la primul motiv de recurs, din considerentele sentinței rezultă că sunt respectate prevederile art. 261 Cod procedură civilă, prima instanță reținând starea de fapt în raport cu probele administrate, respectiv expertiza contabilă și adresa nr. 12008/20.08.2006 emisă de AJOFM H stare de fapt la care a făcut aplicarea prevederilor art. 43 din OUG nr. 102/1999, astfel că nu se poate reține faptul că sentința atacată nu ar fi motivată.
Examinând al doilea motiv de recurs, din actele depuse la dosar filele 152-153 emise de AJOFM H rezultă că reclamanta, în perioada 17.02.2003-28.07.2006, a depus oferte de locuri de muncă pentru persoane cu handicap, astfel că nefiind constituite nici Comisiile de integrare socio-profesională a persoanelor cu handicap, nu are nicio culpă pentru neangajarea de persoane cu handicap în procentul de 4% din numărul total al angajaților, nefiindu-i repartizate spre angajare asemenea persoane.
Potrivit dispozițiilor art. 43 din OUG nr. 102/1999 persoanele juridice care nu respectă prevederile art. 42 alin. 1 au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap. Sunt exceptate de la această plată persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.
Reclamanta a făcut dovada respectării prevederilor art. 43 alin. 2 din OUG nr. 102/1999 modificată prin Legea nr. 519/2002, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta este exceptată de la obligațiile prevăzute la aliniatul 1 din același articol și ca urmare a admis acțiunea.
Examinând și ultimul motiv de recurs instanța constată că nici acesta nu este întemeiat întrucât în considerentele sentinței prima instanță arată că suma de 5200 lei reprezintă onorariul de expertiză - sumă care potrivit art. 274 Cod procedură civilă cade în sarcina părții care pierde procesul, indiferent dacă partea respectivă s-a opus probei respective, atâta timp cât instanța încuviințat-o ca fiind utilă pentru lămurirea și stabilirea corectă a stării de fapt, expertiză ce a fost reținută ca pertinentă și concludentă alături de actele emise de către AJOFM H.
Așa fiind și nereținând nici din oficiu vreun motiv de casare sau modificare a sentinței atacate, instanța în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată să plătească reclamantei intimată 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial, micșorat, în raport cu obiectul pricinii și munca îndeplinită efectiv de avocat, care a susținut doar verbal întâmpinarea întocmită și trimisă de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a
Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr.3383/CA/2008,
( continuare decizia nr. 239/CA/2009 dată în dosar nr-).
pronunțată de Tribunalul Hunedoara -D Secția contencios administrativ în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored. /2 ex./27.03.2009
Jud. fond
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
COPIA DECIZIEI Nr. 239/CA/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice H împotriva sentinței civile nr.3383/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara -D Secția contencios administrativ în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă să plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător
indescifrabil s indescifrabil s indescifrabil
Pentru conformitate,
Președinte:Iosif MorcanJudecători:Iosif Morcan, Gabriela Costinaș, Ioan Cibu
