Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 275/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.275/CA/2008 -
Ședința publică din 11 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Dina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului, în contencios administrativ, declarat de pârâtaPrimăria Municipiuluicu sediul în O, nr.1, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantă- -cu sediul în O,-, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.95/CA din 5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiectanulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimata reclamantă - - prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.30/2.09.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata reclamantă a depus la dosar în data de 5.09.2008 întâmpinare, după care:
Reprezentanta intimatei reclamante nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței în întregime ca legală și temeinică. În anul 1992 s-a încheiat între Primăria O și - - un act de asociere. Primăria a venit cu teren, iar - - cu bunuri. Ulterior Primăria a cumpărat bunurile de la. Pe urmă s-a dispus impozitarea retroactivă a bunurilor și a terenului. nu pot fi considerate clădiri prin natura lor mobilă. S-a reținut că sunt clădiri construcțiile ce au acoperiș, pereți și pot servi la adăpostirea de om și animale. Impozitul sau taxa pe teren nu a fost datorată, terenul fiind dat în folosință. Aducerea ca aport în natură a folosinței unui teren este cu totul altceva, primind pentru aceasta dividende. Ulterior s-a cerut chiar și chirie. Subliniază că terenul a fost adus în folosința asocierii, ca aport, motive pentru care solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.95/CA din 5.03.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamanta - - O, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului O, și pe cale de consecință a dispus anularea Deciziei de impunere nr.-/17 septembrie 2007 emisă de intimată, cu obligarea pârâtei să plătească reclamantei 4.004,30 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.- din 17 septembrie 2007 pârâta a reținut în sarcina reclamantei contestatoare obligația de plată fiscală a sumei de 1.182 lei cu titlul de impozit pe clădiri, 31.019 lei impozit pe teren, 727 lei dobândă majorări la impozitul pe clădiri, 19.503 dobândă, majorări la impozitul pe teren precum și suma de 39 lei penalități la impozitul pe clădiri și 852 lei penalități la impozitul pe teren.
Pentru emiterea deciziei pârâta a reținut că reclamanta nu a declarat spre impunere construcțiile din proprietate și terenul luat în folosință în baza contractului de asociere încheiat între părți.
În drept au fost invocate dispozițiile OG36/2002 privind impozitele și taxele locale, Legea 571/2003 codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora orice persoană care dobândește sau construiește o clădire are obligația de a depune o declarație de impunere la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile de la data dobândirii sau construirii.
Decizia a avut la bază și anexat Raportul de inspecție fiscală.
Obiecțiunile reclamantei la Raportul de inspecție fiscală au fost respinse prin Dispoziția nr.-/E/26 septembrie 2007 pârâtei.
Pentru a respinge contestația reclamantei, pârâta a reținut că organul de inspecție fiscală a procedat corect la calcularea taxei pe teren datorate de reclamantă având în vedere prevederile art.256 alin.3 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, deoarece înainte de modificările aduse la art.256 alin.3 Cod fiscal, prin pct.111*1 din Legea 494/2004 impozitul de teren se datora de către proprietar și tocmai de aceea, prin efectul legii organul de inspecție fiscală a procedat la stabilirea impozitului pe teren numai după intrarea în vigoare a prevederilor art.256 alin.3 Cod fiscal, potrivit cărora impozitul pe teren cade în sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau folosință, după caz.
În ceea ce privește impozitul pe clădiri, s-a constatat că obiectele de inventar de natura mijloacelor fixe nu au fost reevaluate și nu au fost declarate construcțiile, în cauză sunt în concret patru barăci a căror valoare de inventar este în sumă de 1.779 lei, împrejmuirea în sumă de 562 lei, iar în concluzie impozitul pe clădiri a fost corect calculat și se datorează bugetului local.
Față de criticile aduse de către reclamantă Raportului de inspecție fiscală, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul de asociere în anul 1992, fiind aprobat de Consiliul fiscal al Municipiului O prin Hotărârea nr. 87/17 decembrie 1992 și care a avut ca obiect potrivit art.2 din contract, exploatarea în comun și în interesul ambelor părți Baza Sportivă situată în O, cartierul Ioșia Nord.
Părțile s-au obligat să exploateze în comun fiecare partea sa, cu mijloacele fixe din cadrul bazei conform anexei și unde pârâta a adus ca aport suprafața de 15.000 mp. teren.
De asemenea, la art.6 din contract, părțile au convenit că organul de conducere al asociației să fie Consiliul Asociației format din reprezentantul părților, iar rezultatele economice se vor împărți proporțional cu aportul valoric al fiecărei părți.
La data de 15 decembrie 2006 reclamanta a transmis dreptul de proprietate pârâtei a mijloacelor fixe formate din 8 terenuri de tenis, corp administrativ, grup social, terasă bar, împrejmuire plasă sârmă, alei și platforme betonate, instalații de alimentare de apă, instalații electrice.
În conformitate cu art.3 din Ordonanța nr.36/2002 republicată, persoanele fizice și persoanele juridice, devenite în continuare contribuabili, datorează impozitele și taxele locale reglementate prin prezenta ordonanță, iar potrivit art.4, impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea lor, iar prin clădire se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale de instalații și de altele asemenea.
În anexa nr.1 din ordonanța privind valorile impozabile pe metru pătrat de suprafață construită desfășurată, pct.1 lit.c se referă la clădiri cu pereți din lemn sau alte materiale, iar potrivit art.249 alin.5 din Legea 571/2003 privind codul fiscal prin clădire se înțelege orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, animale, de obiecte, de produse, de materiale.
În sensul etimologic, a clădi semnifică a ridica o construcție, iar clădire semnifică construcție înălțată la suprafața pământului și care servește la adăpostirea de oameni, de animale, obiecte și instalații.
Spre deosebire de clădire, baraca o reprezintă o construcție provizorie, magazie, depozit de materiale și prin urmare are un caracter provizoriu, putând fi oricând demontată sau deplasată.
Având în vedere Raportul de inspecție fiscală, precum și dispoziția prin care s-a respins contestația reclamantei și unde se face referire la un număr de patru barăci, în cauză reclamantei nu-i sunt incidente dispozițiile art. 249 din Legea 571/2003 cu privire la impozitul datorat pentru construcții, prin urmare în mod greșit s-a reținut în sarcina reclamantei impozitul pe clădiri și accesoriile aferente privind dobânzile și penalitățile, situație față de care instanța apreciază susținerile reclamantei ca fiind întemeiate cu privire la contestația în ceea ce privește impozitul pe clădiri.
În ceea ce privește impozitul pe teren reținut în sarcina reclamantei prin Raportul de inspecție fiscală, instanța reține că terenul l-a constituit și îl constituie proprietatea pârâtei și care a fost adus ca aport în natură la construirea asociației.
În conformitate cu dispozițiile art.17 din OUG36/2002, pentru terenurile proprietate publică și privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, aflate în administrarea sau în folosința regiilor autonome, a societăților comerciale și a altor persoane juridice, utilizate în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, acestea datorează taxa pe teren care se stabilește în aceleași condiții ca și impozitul pe teren prevăzut la art.12.
Art.11 din același act normativ se referă la contribuabilii care dețin în proprietate terenuri și care datorează impozit pe teren, iar art.3 prin contribuabil indică persoana fizică sau juridică.
Cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, pârâta a reținut și calculat în sarcina pârâtei obligația de plată a impozitului pe teren, deoarece în conformitate cu art.256 alin.1 din HG44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii 571/2003, orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru aceasta un impozit anual, iar în condițiile art.3 în situația în care terenul se află în administrarea unui terț impozitul pe teren se datorează de către proprietar.
Prin urmare, având în vedere că terenul a fost și este proprietatea pârâtei în mod greșit aceasta a solicitat obligația de plată a impozitului pe teren în sarcina reclamantei, cu atât mai mult cu cât art.256 alin.3 din Codul fiscal a instituit taxa pe teren și cade în sarcina utilizatorului.
Și în acest ultim caz, o eventuală taxă pe teren ar cădea în sarcina asociației care este utilizatorul terenului și nu în sarcina reclamantei, cum greșit a reținut pârâta, deoarece așa cum rezultă din contractul de asociere, părțile au stabilit exploatarea în comun a bunurilor aduse în asociație, neputându-se reține folosința exclusivă a terenului în sarcina reclamantei.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs în termen, recurenta Primăria municipiului O solicitând instanței modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta - -
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că soluția pronunțată de prima instanță este criticabilă deoarece a fost luată fără a se ține cont de situația de fapt și de drept din cauză. În ceea ce privește impozitul pe clădiri, el s-a stabilit de către organul de inspecție fiscală în temeiul art.4 din OG nr.36/2002 și art.254 alin.5 din Legea 571/2003 reținându-se în urma controlului efectuat că obiectele de inventar de natura mijloacelor fixe ce aparțin bazei sportive situate în cartierul Ioșia nu au fost reevaluate și nu au fost declarate construcțiile în cauză pentru stabilirea impozitului aferent. Interpretarea dată de instanța de fond situației de fapt și a textelor de lege care reglementează speța este subiectivă atâta vreme cât nu a luat în considerare că "barăcile" în discuție sunt clădiri - construcții în sensul vizat de art.4 alin.3 din OG 36/2002 supuse impozitului. Conform contractului de asociere încheiat cu reclamanta aceasta a adus ca aport baza materială formată din mijloacele fixe și obiectele de inventar aflate în proprietatea sa, în listele de inventariere fiind incluse cele 4 clădiri denumite barăci în care funcționează un vestiar, un grup social, un bufet și un grup sanitar. În înțelesul dat de legiuitor clădirilor prin art.4 alin.3 din OG 36/2002 și art.249(5) din Legea 571/2003 aceste construcții se încadrează în categoria clădirilor supuse impozitării. De asemenea în contractul de vânzare cumpărare nr.2977/15.12.2006 aceste construcții au fost calificate ca imobile. Cu privire la taxa - impozitul pe teren arată că organul de inspecție fiscală a procedat la calcularea și stabilirea ei pe perioada 1.07.2003 - 31.12.2006, reclamanta datorând taxă pe terenul în suprafață de 17.636 mp potrivit disp.art.256 alin.3 din Legea 571/2003.
Prin urmare apreciază că în mod corect a procedat organul de inspecție fiscală la stabilirea impozitului pe teren datorat pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2006 respectiv a taxei pe teren pe perioada 1.07.2003 - 31.12.2007 cu dobânzile și majorările aferente. Prin sentința recurată instanța de fond a reținut că o eventuală taxă pe teren ar cădea în sarcina utilizatorului respectiv a asociației însă asocierea în participațiune nu are personalitate juridică, nefiind o persoană impozabilă distinctă.
În drept au fost invocate prev.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.256 alin.3 din Legea 571/2003 și art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004.
Intimata - - O prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului, menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată, arătând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, cele 4 barăci pentru care s-a calculat impozitul pe clădiri neputând fi încadrate în prev.art.249 alin.5 din Codul fiscal, ele având un caracter provizoriu putând fi oricând demolate. Arată că cu atât mai puțin pot fi încadrate în categoria clădirilor instalațiile de canalizare, electrice și împrejmuirile ce au fost incluse în baza impozabilă, iar în privința terenului dus ca aport în natură la constituirea asociației el a rămas în proprietatea recurentei neputând fi impuse societății obligația achitării impozitului ori taxei pe teren stabilite.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu reține că este nefondat urmând ca în baza prev.art.312 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui ca atare și menținerea în totalitate a sentinței recurate, pentru următoarele considerente:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr.-/17.09.2007 recurenta pârâtă a reținut în sarcina intimatei reclamante obligația plății sumei de 1.182 lei impozit pe clădiri, 31.019 lei impozit pe teren, 727 lei dobândă - majorări la impozitul pe clădiri, 19.503 lei dobândă - majorări la impozitul pe teren precum și sumele de 39 lei respectiv 852 lei reprezentând penalități aferente celor două impozite neachitate, reținându-se că societatea nu a declarat în vederea impunerii construcțiile din proprietate și nici nu a achitat impozitul aferent acestora, neachitându-se nici impozitul - taxa pe terenul luat în folosință în baza contractului de asociere încheiat în anul 1992.
Construcțiile considerate de organul fiscal drept bunuri supuse impozitului pe clădiri au fost 4 barăci și împrejmuirea bazei sportive ce au făcut parte din baza materială formată din mijloacele fixe și obiectivele bazei sportive aduse ca aport de către societate la asocierea în participațiune încheiată cu recurenta.
Legiuitorul a prevăzut în cuprinsul prev.art.254 alin.5 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, că orice persoană care dobândește. construiește sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 zile de la data dobândirii, construirii ori înstrăinării. "Clădirea" a fost definită la art.4 alin.3 din OG 36/2002 ca fiind orice construcție care servește la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații ori altele asemenea.
Încadrarea celor 4 barăci aflate în baza sportivă în categoria clădirilor impozabile de către organele fiscale este eronată, interpretarea dată prevederilor legale incidente nefiind în scopul vizat de legiuitor la edictarea normei legale. Aceste norme privitoare la impozitarea clădirilor vizează acele construcții care au o amplasare statornică într-o anumită locație implicând o legare de terenul pe care se situează prin fundație și structură.
Sub acest aspect se reține că în mod judicios prima instanță analizând starea de fapt și de drept din cauză a reținut că cele 4 barăci din cauză (construcții provizorii mobile) nu se încadrează în noțiunea de clădire vizată de legiuitor în scopul impozitării ei. Dacă s-ar accepta interpretarea dată de către organele fiscale în sensul că și barăcile ar fi clădiri supuse impozitului s-ar ajunge la situația în care de câte ori se schimbă locația barăcilor (ele fiind demontabile oricând) contribuabilul să fie obligat să dea o nouă declarație la organul fiscal în raza căruia se situează noua locație a barăcii. Ori nu acesta a fost sensul urmărit de legiuitor la edictarea normei ce stabilește impozitul pe clădiri, ci acela de a se datora impozit pentru o construcție stabilă dobândită ori realizată pe un teren și care în timp își păstrează localizarea.
Prin urmare motivele de recurs invocate de recurentă cu privire la aceste aspecte sunt nefondate, interpretarea dată de către prima instanță prevederilor legale incidente cauzei deduse judecății fiind corectă.
În privința motivelor de recurs formulate la impozitul - taxa pe teren stabilită în sarcina reclamantei intimate, se reține că și acestea sunt nefondate.
Potrivit art.256 alin.1 din HG 44/2004 și art.12 din OG 36/2002 impozitul pe teren este datorat de contribuabili (persoane fizice ori juridice) ce dețin în proprietate terenuri.
Terenul din litigiu în suprafață de 17.636 mp este și a fost proprietatea recurentei și nu a intimatei, el fiind dus ca aport în natură de recurentă la încheierea contractului de asociere în participațiune, el nefiind proprietatea societății intimate. În atare situație nu acestei societăți ci proprietarului îi revine obligația de achitare a impozitului pe teren, aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut că în cazul în care terenul se află în administrarea unui terț, impozitul se datorează tot de către proprietar.
Nici taxa pe teren stabilită nu era corectă atâta vreme cât situația de fapt din cauză nu se încadrează în prev.art.11 din OG 36/2002 deoarece terenul din litigiu proprietatea unității administrativ teritoriale nu a fost dat în folosința ori administrarea exclusivă a societății intimate,el fiind aport în natură al recurentei la încheierea asociației în participațiune, terenul fiind folosit în scopul prevăzut în obiectivul comun avut de părți la încheierea contractului respectiv.
Prin urmare deoarece societatea intimată nu era titularul dreptului de administrare și de folosință a terenului din litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilită de organele fiscale în sarcina sa.
În consecință instanța de recurs, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt nefondate urmează să dispună respingerea ca nefondat a recursului și menținerea în totalitate ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată deoarece partea intimată care a solicitat cheltuielile nu a făcut dovada efectuării lor, delegația avocațială neavând precizat onorariul perceput, nefiind depusă la dosar nici dovada achitării lui de către parte.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta pârâtă pârâta Primăria Municipiului cu sediul în O, nr.1, Județ B, în contradictoriu cu intimata reclamantă- -cu sediul în O,-, Județ B, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.95/CA din 5.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 17.09.2008
Jud.fond /
Dact.
2 exemplare/ 29 septembrie 2008
Președinte:Florica VîrtopJudecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina
