Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.276/CA/2008 -

Ședința publică din 11 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga

JUDECĂTOR 3: Ioana Dina

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind soluționarea recursului, în contencios administrativ, declarat de pârâtul Consiliul Local al orașului cu sediul în,-, județ B, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu sediul în, nr.195, județ B, împotriva sentinței nr.122/CA din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.726/CA/111/2008, având ca obiectsuspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul reclamant G cu reprezentantul său - avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.23/7.07.2008 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual și recurentul pârât Consiliul Local prin avocat în baza delegației de substituire nr.20 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 5 lei achitată prin chitanța nr.-/3.07.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care:

Reprezentanta recurentului pârât precizează că nu este în măsură de a îndeplini dispoziția instanței de la termenul anterior, respectiv de a depune la dosar mandatul special de împuternicire a secretatului de către consiliu local de a formula și semna recursul. Arată că vine doar în substituirea titularului și că nu a avut cunoștință de această problemă. Solicită acordarea unui nou termen pentru a aduce la îndeplinire dispoziția instanței.

Reprezentantul intimatului reclamant se opune cererii formulată de reprezentanta recurentului pârât, precizând că mandatul special de impunea a fi depus odată cu recursul, iar obligativitatea îi revenea părții și nu neapărat avocatului care o reprezintă.

Instanța, având în vedere că în cauză au fost acordate două termene până la această dată, termen în care recurentul putea să-și îndeplinească obligația stabilită de instanță, respinge cererea de amânare formulată de reprezentanta recursului pârât.

Reprezentanta recurentului pârât solicită acordarea unui termen de pronunțare.

Instanța, respinge cererea de acordare a unui termen de pronunțare formulată de reprezentanta recurentului pârât față de faptul că la dosar nu există mandatul special de împuternicire a secretarului de către consiliu local.

Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Instanța, rămâne în pronunțare asupra excepției nulității cererii de recurs.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.122/CA din 24 martie 2008 pronunțată în dosar nr.726/CA/111/2008, Tribunalul Bihora admis cererea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Al Orașului. A dispus suspendarea executării hotărârii nr.15 din 11 februarie 2008 emisă de pârât până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bihor, cu obligarea pârâtului să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.010,3 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin Hotărârea Consiliului Local al orașului nr. 15/11.02.2008 s-a luat act de faptul dl. G, viceprimarul orașului nu mai este membru al Partidului Social Democrat în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și a fost declarat vacant postul de viceprimar al orașului, eliberându-l pe dl. G din această funcție.

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamantul solicită anularea ca netemeinică și nelegală a Hotărârii nr. 15/11.02.2008 emisă de pârâtă, arătând, în motivarea acțiunii că și la ora actuală este membru PSD și că, datorită unor divergențe cu conducerea PSD Bad emisionat din funcția organizației PSD, rămânând simplu membru al partidului.

În dovedirea temeiniciei cererii sale, reclamantul a depus la dosar Decizia Curții Constituționale nr. 61/18 ianuarie 2007 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată din oficiu de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială - contencios administrativ și fiscal în dosar nr. 8221/CAF/2006 și s-a constatat că dispozițiile art. II alin. (1) și (3) din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali sunt neconstituționale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate l-au constituit dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, având următorul cuprins: "Dispozițiile art. 9 alin. (2) lit. h1), alin. (21) și ale art. 15 alin. (2) lit. g1) din Legea nr. 393/2004 intră în vigoare în data depunerii declarației prevăzute la alin. (1).

Curtea Constituțională a constatat că, dispozițiile art. II alin. (3) din Legea nr. 249/2006 încalcă principiul constituțional al neretroactivității consacrat de art. 15 alin. (2). Prin Legea nr. 249/2006 este introdusă o nouă cauză de încetare de drept a mandatului de consilier local sau de consilier județean, viceprimar ori primar, respectiv pierderea calității de membru al partidului politic sal al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales, iar cei în cauză sunt supuși noilor reglementări pentru o conduită manifestată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 249/2006.

Curtea a constatat că, astfel redactat art. II alin.(3) din legea criticată nu corespunde exigențelor principiului constituțional al neretroactivității legii. În condițiile în care legea își propune să modifice statutul dobândit la data începerii mandatului, prin instituirea unui nou caz de încetare a acestuia, legea devine retroactivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al orașului solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și a se dispune aplicarea Hotărârii nr.15 din 11.02.2008.

În motivarea recursului a învederat că în conformitate cu prevederile Legii nr.323/2004 privind statutul aleșilor locali modificată și completată, respectiv art.9 alin.2 lit.h indice 1, calitatea de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului odată cu pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales. Conform aliniatului 2 indice 1 din același articol acest lucru se va aplica și viceprimarului în funcție.

Prin adresa nr.7/2008 a Partidului Social Democrat înregistrată la Primăria orașului sub nr.162/2008 s-a adus la cunoștința Consiliului Local al orașului faptul că dl. G, viceprimarul orașului, și-a pierdut calitatea de membru PSD.

Prin urmare în ședința ordinară a Consiliului Local prin Hotărârea nr.15/11.02.2008 s-a luat act de acest lucru și s-a vacantat postul de viceprimar, în conformitate cu art.12 din aceeași lege.

În drept recursul nu a fost motivat.

Intimatul a solicitat prin "Întâmpinare" respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată învederând faptul că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr.61/18.01.2007, disp.art.11 alin.3 din Legea 249/2006 încalcă principiul constituțional al neretroactivității, consacrat de art.15 alin.2. Curtea Constituțională a reținut că prin Legea 249/2006 a fost introdusă o nouă cauză de încetare a mandatului de consilier, viceprimar, primar, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic și că astfel, cei în cauză sunt supuși, neconstituțional, noilor reglementări, pentru o conduită manifestată anterior.

Deoarece la începutul mandatului său - iunie 2004 - o astfel de modalitate de încetare a mandatului de viceprimar nu era reglementată prin lege, respectiv nu exista, consideră că în ce-l privește a fost încălcat principiul de neretroactivitate a legii civile.

Consideră că în mod corect Tribunalul a dispus măsura suspendării executării hotărârii nr.15/11.02.2008 până la soluționarea dosarului -, când vor fi dezbătute aceste aspecte de fond.

Prin Încheierea din 21 august 2008 recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar mandatul special dat secretarului de către Consiliul Local de a formula și semna prezentul recurs, instanța invocând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al recurentului.

Examinând recursul prin prisma excepției invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Exercitarea drepturilor procesuale de către părțile în proces se poate face personal sau prin mandatar.

În speță recurentul Consiliul Local al orașului a declarat recurs, recursul fiind formulat și semnat de către secretar, fără ca acesta să facă dovada calității de reprezentant al recurentului, deși în conformitate cu prevederile art.161 alin.1 Cod procedură civilă instanța a acordat un termen pentru împlinirea acestei lipse.

Cum în termenul acordat nu s-a făcut dovada calității de reprezentant al secretarului iar acesta în calitate de titular al dreptului nu a ratificat actele făcute de persoana care nu avea calitatea de reprezentant, respectiv nu și-a însușit și susținut recursul declarat, în conformitate cu prevederile art.316, 298, 161 alin.2 Cod procedură civilă Curtea de Apel va anula recursul declarat.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat să plătească intimatului suma de 500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

ANULEAZĂrecursul declarat de recurentul pârâtConsiliul Local al orașuluicu sediul în,-, județ B, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu sediul în, nr.195, județ B, împotriva sentinței nr.122/CA din 24 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o menține în totul.

Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 17.09.2008

Jud.fond /

Dact.

2 exemplare/ 24 septembrie 2008

Președinte:Florica Vîrtop
Judecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ fiscal. Decizia 276/2008. Curtea de Apel Oradea