Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2872/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2872/2009
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Mirela
GREFIER
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta FINANTELOR PUBLICE A MUN.C N, împotriva sentinței civile nr. 1856/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta intimatului, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 08.10.2009, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 03.11.2009, același intimat a depus la dosar copia tradusă și legalizată a actelor de proveniență a autoturismului.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1856/2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 795 lei, reprezentând taxă auto de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda prevăzută de dispozițiile art.124 pr.fiscală.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism marca, autoturism care era înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat echivalentul în lei a sumei de 795 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Administrația Finanțelor Publice a mun. C- Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa din data de 17.02.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
A fost real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, nu au putut fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, va admite cererea reclamantului privind obligarea acestei pârâte la restituirea taxei de primă înmatriculare.
În conformitate cu dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, pârâta a fost obligată și la plata dobânzilor legale până la data restituirii efective a sumei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, solicitând admiterea recursului cu modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului pârâta arată că, în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, deoarece, conform acțiunii introductive de instanță, reclamantul are domiciliul în C-N- n timp ce persoana care a achitat taxa de prima înmatriculare are domiciliul in C-N-. 37.
Deci, este posibil ca taxa speciala de prima înmatriculare sa fi fost achitata de către o alta persoana decât reclamantul.
In cazul in care reclamantul a prezentat instanței copii ale cărților de identitate din care ar fi rezultat ca reclamantul si-a schimbat domiciliul, aceste acte trebuiau comunicate si instituției noastre pentru a verifica daca susținerile reclamantului sunt sau nu sunt adevărate.
În al doilea rând, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat încălcării de către prima instanța a prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 si a prev. Cap. VI din nr.686/2008.
Începând cu data de 1 iulie 2008 intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care la art. 11 menționează: " Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."
Procedura de restituire este prevăzută în Capitolul VI din 686/2008 privind Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, fiind o procedură administrativă necontencioasă. Conform Art. 6 alin.3 pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia. Cererea de restituire, însoțită de documentele doveditoare achitării taxei, se soluționează în termenul prevăzut de art. 70 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, respectiv în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii.
Prin urmare, procedura pe care reclamantul avea posibilitatea sa o urmeze este cea prevăzuta de art. 11 din nr.OUG 50/2008 si de normele metodologice de aplicare.
La soluționarea prezentei cauze va rugam sa aveți in vedere Decizia Curții Constituționale nr.499/2009 ( Of. nr.341/21.05.2009) prin care a fost respinsa ca neîntemeiata excepția de neconstituționalitate a art. 11 din nr.OUG 50/2008 cu motivarea ca "textul contestat reprezintă o normă de procedură care dă posibilitatea contribuabilului ce a achitat o sumă mai mare În raport cu cea datorată să Își recupereze suma plătită În plus, normă care, de altfel, Îi este și favorabilă" si ca, "critica
potrivit căreia dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 ar retroactiva nu poate fi reținută".
Deci, reclamantul nu are deschisa calea acțiunii in contencios administrativ pentru a obține plata unei sume de bani mai mari decât îi permite legea, ci trebuiemaiintaisaparcurgaproceduraprevazutadeart.11 din nr.OUG50/2008 si doar daca organul fiscal nu ar respecta aceste prevederi legale s-ar putea adresa instanței de contencios administrativ competente.
In al treilea rând, acțiunea recIamantului trebuia respinsa ca neîntemeiata, pentru următoarele considerente:
Așa cum se retine in Decizia Curții Constituționale nr.499/2009, taxa instituita prin art. 214 indice 1 - art. 214 indice 3 din Legea nr.571/2003"avea un pronunțat caracter de taxă pe poluare, o atare concluzie fiind întărită de faptul că anexa nr.4din lege stabilea că valoarea taxei depinde de capacitatea motorului, de standardele de emisie și de vârsta autovehiculului. Prin urmare, Legea nr. 343/2006 are un obiect concret de reglementare și anume instituirea unui venit la bugetul de stat sub forma unui impozit indirect. materia impozabilă constituind-o autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România. scopul declarat al acestei reglementări fiind acela de protecție a mediului".
Prin urmare, conform Deciziei Curții Constituționale nr.499/2009, taxa speciala de prima înmatriculare prevăzuta de art. 214 indice 1 - art. 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 este o taxa de poluare instituita pentru protecția mediului.
Având in vedere cele mai sus arătate, solicită instanței sa observe ca taxa prev. de art. 214 indice 1 - art. 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 nu contravine normelor de drept comunitar, interpretare care se desprinde in mod clar din Decizia nr. 499/2009.
Solicită instanța de recurs sa observe ca, reclamantul nu a depus la dosar nici un document din care sa rezulte ca autovehiculul pentru care a achitat taxa speciala ar fi fost înmatriculat anterior intr-o tara membra a Uniunii Europene, astfel încât apreciem ca prevederile art. 90 din Tratatul CE nu sunt aplicabile in speța.
De asemenea, reclamantul nu a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului si nici documentul prin care a fost calculata taxa speciala, motiv pentru care nu se poate stabili proveniența autovehiculului si nici pentru ce autovehicul a fost achitata taxa speciala de prima înmatriculare.
Prin obligarea instituției noastre la plata dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG92/2003, prima instanța a acordat mai mult decât sa cerut si ceea ce reclamantul nu a cerut (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedura civila).
Astfel, rugam instanța de recurs sa observe ca, prin acțiunea introductiva de instanța, reclamantul a cerut obligarea acestuia la plata dobânzii legale prevăzuta de nr.OG9/2000 care este mult mai decât dobânda prevăzuta de art. 124 din nr.OG92/2003.
Obligarea instituției noastre la plata către reclamant a dobânzii prevăzute de art. 124 din nr.OG92/2003 este nelegala si datorita faptului ca, prin cererea înregistrata la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N, reclamantul nu a solicitat restituirea sumei ce face obiectul cauzei in temeiul prevederilor art.117 alin. 1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedura fiscala, situație in care s-ar fi aplicat prevederile art.124 din nr.OG92/2003.
Așadar, in cazul in care instituția ar fi refuzat restituirea sumei solicitate, desi reclamantul se afla intr-una din situațiile de la art.117 alin.1 nr.OG92/2003, doar in acest caz ar fi îndreptățit reclamantul la plata dobânzilor prevăzute de art.124 Cod procedura fiscala.
In dispozitivul sentinței re curate nu este precizata data de la care reclamantului I s-au acordat dobânzi si apreciem ca aceasta data nu poate fi decât cea la care a expirat termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 din nr.OG92/2003, calculat de la data la care reclamantul a depus la instituție cererea de restituire a taxei speciale de prima înmatriculare ((20.03.2009).
Subliniază faptul ca, instituția pârâtă nu-i datorează reclamantului nici un fel de dobânda deoarece plata taxei speciale de prima înmatriculare s-a făcut in mod voluntar de către reclamant si in conformitate cu prevederile legale in vigoare.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 octombrie 2009, reclamantul a solicitat să se dispună respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca temeinică și legală, precum și cheltuielile de judecată.
În motivare reclamantul arată că, prin Sentința civilă nr. 1856/2009 pronunțată În cauza cu numărul de dosar de mai sus, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de subsemnatul În sensul obligării pârâtei-intimate la restituirea sumei de 795 RON, reprezentând taxa de primă Înmatriculare achitată de subsemnatul pentru Înmatricularea În România a un autoturism marca, achiziționat din Germania, cu număr de identificare -.
1. În primul rând, recurenta critică soluția instanței de fond din prisma faptului că în mod eronat s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că persoana care a achitat taxa poate fi diferită de persoana care a introdus acțiunea, cele "două persoane" având domicilii diferite.
Consideră că instanța de fond în mod corect a respins a această excepție, reclamantul fiind una și aceeași persoană cu cea care a achitat taxa, acest lucru reieșind, printre altele, din identitate a de nume (chitanța seria - nr. -/18.03.2008, respectiv cererea de chemare În judecată), precum și din identitate a CNP-ului.
II. Pe fondul cauzei, recurenta susține că acțiunea formulată de subsemnatul este inadmisibilă, raportat la faptul că În data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG 50/2008, care în art. 11 prevede posibilitatea restituirii diferenței dintre suma achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și sumele prevăzute a fi achitate cu titlu de taxă de poluare. S-a menționat că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile sus-menționate, respectiv că hotărârea instanței de fond este nelegală din prisma acestor considerente.
Față de aceste susțineri ale recurentei, reclamantul dorește să sublinieze faptul că a achitat această taxă în baza legislației fiscale în vigoare anterior datei de 01.07.2008, respectiv în baza art. 2141 și următoarele din Legea nr. 571/2003, texte normative care sunt considerate că contravin normelor comuni tare.
De asemenea, recurenta susține că hotărârea atacată nu este legală, din prisma faptului că prevederile art. 2141 și următoarele din Legea nr. 571/2003 nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Ori, așa cum am arătat și În fața instanței de fond, reglementări contraveneau prevederilor comuni tare, respectiv art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene, care statuează că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării țării noastre la Uniunea Europeană, "prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Referitor la aplicabilitatea OUG nr. 50/2008, trebuie să fie subliniat faptul că noua taxă instituită prin acest act normativ la care face referire recurenta este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație. De asemenea, ținând cont deprincipiul neretroactivității legii,consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, considerăm că OUG nr. 50/2008 nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
În acest sens, facem trimitere la prevederile art. 4 din Legea nr. 571/2003 modificată, potrivit căruia Codul fiscal se modifică și se completează numai prin le2e, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia, iar orice modificare sau completare a acestuia intră În vi2oare cu Începere din prima zi a anului următor celui În care a fost adoptată prin le2e. De asemenea, art. 3 alin. 1 lit. b) din același act normativ instituie principiul "certitudinii impunerii" potrivit căruia statul are obli2atia elaborării de norme juridice cIare care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor. Ori, reglementările "fiscale" referitoare la taxa de primă înmatriculare instituite anterior prin 2141-2143. fiscal au fost abrogate tocmai pentru faptul că inclusiv legiuitorul a acceptat că acestea contraveneau prevederilor Tratatului Comunității Europene (art. 90). Ori, art. 4 alin. 1 din Codul fiscal prevede că "dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat".
Trebuie subliniat faptul că subsemnatul, prin cererea înregistrată la a Mun. C-N sub nr. 4789/03.02.2009, am solicitat restituirea sumei de 795 RON achitată pentru a putea înmatricula autoturismul susmenționat, iar prin actul administrativ l17.02.2009 al C-N mi s-a comunicat că taxa specială nu poate fi restituită, fiind achitată de subsemnatul conform legislației în vigoare la acea dată. Prin urmare, subsemnatul am parcurs procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004, dar, având în vedere refuzul nejustificat al pârâtei de a dispune restituirea sumei achitate de subsemnatul cu titlu de taxă de primă înmatriculare, am promovat prezenta acțiune.
III. Nu în ultimul rând, recurenta susține că acțiune a promovată de subsemnatul este neîntemeiată, din prisma faptului că nu am făcut dovada provenienței din UE a autoturismului, că nu am depus la dosarul cauzei contractul de vânzare-cumpărare (făcând abstracție de faptul că am anexat atât la cererea de chemare în judecată, cât și la cererea înregistrată la sub nr. 4789/03.02.2009, actele de proveniență a mașinii, precum și certificatul de înmatriculare în România, iar din seria de identificare cuprinsă în aceste acte reiese că este vorba de același autoturism).
În ceea ce privește motivul de recurs ce vizează actualizarea sumei solicitate cu dobânda legală, considerăm că soluția instanței de fond este legală și sub acest aspect. Subsemnatul am solicitat actualizarea acestei sume cu dobânda legală raportat la faptul că aceasta a fost achitată În luna august 2007, iar instanța de fond În mod legal a obligat pârâta în acest sens.
În drept reclamantul invocă: art. 115.pr.civ. art. 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 15 alin. 2 și art. 148 alin. 2 din Constituție.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
1. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost corect respinsă de instanța de fond deoarece din probele dosarului rezultă că persoana reclamantului este una și aceeași cu persoana care a plătit administrației fiscale taxa specială de primă înmatriculare. Că este așa rezultă din identitatea de nume menționat în chitanța seria - nr. -/18.03.2008, apoi în cererea de chemare în judecată și din copiile cărților de identitate depuse la dosarul instanței de fond de unde rezultă că reclamantul și-a schimbat adresa menționată în chitanța eliberată ca urmare a plății cu adresa menționată în cererea de chemare în judecată.
Așa fiind, acest motiv de recurs este nefundat și va fi respins ca atare.
2. Cu privire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la incidența dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată de jurisprudența constantă și unitară a instanțelor interne ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, mai ales că la epoca înmatriculării nu existau criterii, repere ori alte modalități legale, previzibile, în funcție de care să se stabilească măsura deprecierii reale a autovehiculelor pe perioada de timp ce constituie vechimea sa, pentru a se putea stabili în ce măsură o parte din taxa percepută de stat era legal datorată și conformă cu Tratatul iar pentru surplus doar să se dispună restituirea.
Curtea constată, că în astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, jurisdicția comunitară a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea:, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă și având în vedere caracterul echivoc, incert și imprevizibil al normelor legale interne în baza cărora a fost calculată și percepută taxa specială, nu se poate afirma că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cu privire la efectele Deciziei nr. 499/20096 a Curții Constituționale, instanța de recurs reține că jurisdicția de contencios constituțional a făcut interpretări ale legii infraconstituționale care sunt de resortul exclusiv al jurisdicției judiciare.
Pe de altă parte, Curtea constată că Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție, nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
Pe cale de consecință și motivul de recurs privind critica excepției inadmisibilității este nefundat și va fi respins ca atare.
3. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate de la data achitării taxei și până la data plății precum și incidența la speță a dispozițiilor art. 124.pr.fisc. Curtea reține următoarele:
Din economia cererii de chemare în judecată se desprinde constatarea că reclamantul a solicitat restituirea principalului constând în taxa specială de primă înmatriculare și a accesoriilor constând în dobânda legală, fără însă a preciza temeiul legal al acestui din urmă petit.
Tribunalul a apreciat că restituirea dobânzii legale solicitate își are sorgintea în norma procedural fiscală consacrată de art. 124.pr.fisc.
Curtea nu consideră că instanța de fond a făcut o interpretarea și aplicare corectă a cadrului legal normativ privind soluționarea cererii de acordare a dobânzii legale în speță, motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă fiind astfel fondat pentru următoarele considerente:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul d e procedură fiscalăn măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond nu a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Or, dispozițiile legale ce prevăd posibilitatea unei astfel de reparații sunt cele de drept comun în materie, adică prevederile cuprinse în Ordonanța nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, conform dispozițiilor art. 2 din această ordonanță, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală.
Tot astfel, conform art. 3 alin. 1 și alin. 3 din OG nr. 9/2000, în toate cazurile cu excepția materiei comerciale,dobânda legală se stabilește la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20%.
Prin urmare, dobânda legală la care este îndreptățit reclamantul este cea prevăzută de normele legale mai înainte analizate.
Din această perspectivă recursul se vădește a fi fondat, iar conform art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 va fi admis, sentința va fi modificată și în rejudecare strict cu privire la soluția dată cererii de restituire a dobânzii legale, Curtea va obliga pârâta să să restituie reclamantului dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2009 de la data plății, până la restituirea principalului.
În cauză nu este vorba despre încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atacnon reformatio in pejus,deoarece soluția dată cererii de acordare a dobânzilor prin nivelul cuantumului acesteia este mai puțin oneroasă decât soluția dată de instanța de fond.
Pe de altă parte, Curtea va înlătura critica conform căreia pârâta nu datorează nici un fel de dobândă reclamantului. Pentru a statua astfel, Curtea reține că dobânda legală se datorează nu cu titlu de sancțiune ori plecând de la premisa plății voluntare a taxei speciale făcute de reclamant ci ca urmare a soluției date acțiunii principale prin care s-a decis că încasarea de către organul fiscal a taxei este neconformă cu Tratatul. Or, restituirea principalului constând într-o sumă de bani este acompaniată logic, factual și legic de obligarea la restituire și a dobânzii legale.
4. Cu referire la cererea privind cheltuielile de judecată, Curtea va reține că recurenta este parțial în culpă procesuală, căzând în pretenții raportat la motivele de recurs care au fost respinse, așa încât conform art. 274 corelat cu art. 276.pr.civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatului reclamant suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli parțiale în recurs ( 12).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice C-N, împotriva sentinței civile nr. 1856 din 19.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte privind soluția dată cererii având ca obiect plata dobânzii legale, rejudecând în aceste limite obligă pârâta să restituie dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2009 de la data plății, până la restituirea principalului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
--- - - - -
Red./Dact.
4 ex/03.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Mirela
