Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 2858/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2858/2009
Ședința publică de la 12 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Monica
GREFIER
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - T SRL, împotriva sentinșei civile nr. 2116/2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții SA, CONSILIUL JUDEȚEAN M și MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ certificat de atestare a dreptului de proprietate - nr. 0017/1998.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prezentul recurs este legal timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată de asemenea faptul că în baza cerererii formulată de către recurentă, prezenta cauză este luată la ora 10:25, și s-a procedat la acvirarea pe cale scurtă a dosarului c nr- al Tribunalului Maramureș.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2116/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, s-a dmis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative
S-a respins excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0017/13.07.1998 și a Deciziei delegației permanente a Consiliului Județean M nr. 40/30.06.1997, invocată de reclamanta - T SRL B M în contradictoriu cu pârâtele: Consiliul Județean M și SA, B
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr. 1670 din 12.06.2006, pronunțată în Dosarul nr. 2785/2006 al Tribunalului Maramureș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1542 din 13.10.2006 s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că la data emiterii actului administrativ terenul s-a aflat în patrimoniul - SA, stabilirea dreptului de proprietate revenind Consiliului Județean.
În acest sens s-a reținut că prin certificatul de atestare seria - nr. 0017 din 13.07.1998 pârâtul Consiliul Județean Mas tabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2275 mp în favoarea pârâtei - SA B M, actul administrativ fiind emis în conformitate cu prevederile art. 1 din HG834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, în sensul că pârâta - SA era constituită ca și societate comercială pe acțiuni, iar terenul în cauză se afla, la acea dată, în patrimoniul său. - SA a fost înființată prin Decizia nr. 569/1998 a Prefecturii Județului M, pe cale de consecință, raportat la dispozițiile HG834/1991 stabilirea dreptului de proprietate a revenit autorității județene succesoare, Consiliului Județean
În dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, reclamanta din prezenta cauză, respectiv - T SRL a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Județean M și - SA pe calea unei acțiuni în contencios administrativ anularea actelor administrative, respectiv a Deciziei nr. 40/30.06.1997 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017/13.07.1998.
În considerentele sentinței sus menționate s-a reținut că dreptul de preemțiune devine actual în momentul vânzării spațiului închiriat reclamantei de BMe veniment care nu a avut loc până în prezent.
Susținerea reclamantului în sensul că dreptul său de preemțiune a fost constituit de Consiliul Județean M și că pârâta a avut doar calitatea de reprezentat al acesteia în momentul încheierii contractului nu poate fi primită.
s-a înființat prin efectul deciziei 569/11.12.1990 emis de Prefectura Județului M prin preluarea activelor și pasivului de la Institutul Județean de Proiectare
Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 15/1990 din momentul preluării activelor a dobândit dreptul de proprietate asupra mijloacelor fixe, inclusiv a clădirii în care se află spațiul închiriat reclamantului, independent de înscrierea în cartea funciară.
Avându-se în vedere aceste considerente, faptul că prin hotărâri judecătorești s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că actele administrative sunt legal emise, excepția a fost respinsă potrivit dispozitivului.
II. Împotriva acestei hotărâri, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 3041.pr.civ. a declarat recurs reclamanta T B M, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și a se constata nelegalitatea deciziei delegației permanente a Consiliului Județean M nr. 40 /30.06.1997 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998, ambele acte administrative unilaterale cu caracter individual, conform art. 4 alin (1) din Legea 544 /2004.
Totodată, reclamanta a solicitat și acvirarea dosarului nr-.
În introducerea cererii de recurs, reclamanta a prezentat o serie de aspecte generale referitoare la legalitatea celor două acte administrative.
Astfel, arată reclamanta, așa cum rezultă din încheierea de ședință a Tribunalului Maramureș din 17 2006 la dosarul - și din precizările sale prezenta speță se referă la analiza legalității a două acte administrative unilaterale cu caracter individual, respectiv Decizia delegației permanente a Consiliului Județean M nr. 40/30.06.1997 și certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998.
În acest context, reclamanta a învederat că pârâtul Consiliul Județean M nu a formulat nici o întâmpinare și nu a participat sub nici o formă la judecarea prezentei cauze privind legalitatea celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual, iar susținerea din ultimul paragraf de la pagina 2 sentinței recurate privind întâmpinarea Consiliului Județean de la fila 67 este pur și simplu neadevărată.
În susținerea poziției sale, reclamanta a arătat că ambele documente se referă la un teren care la data înființării se afla în proprietatea statului, iar ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998 a fost trecut în proprietate a și evidențiat în contabilatea la valoarea evaluată.
În prezenta acțiune, a subliniat reclamanta, nu a cerut și nu cere anularea celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual, nici analiza dreptului de proprietate asupra terenului din prezenta cauză, fiind înființat prin efectul deciziei 569/11.12.1990, iar terenul la care se face referire nu se afla la data înființării în proprietatea
De asemenea, a învederat reclamanta, în prezenta cauză nu a făcut nici o referire la construcțiile și clădirile care se regăsesc pe terenul în dispută, iar excepția de nelegalitate a celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual nu a fost analizată în nici un dosar între T și
A mai susținut reclamanta în motivarea recursului că prin hotărârea dată, instanta a încălcat formele de procedură prevăzute sub sanctiunea nulitătii de art. 105 alin (2) pr. civ. [art. 304 pct. 5. pr. civ. ].
Față de aceste critici reclamanta arată că, în motivare a sentinței recurate sunt invocate o serie de documente și susțineri invocate de Consiliul Județean M, dar aceste documente nu au fost discutate sub nici o formă, dealtfel acestea nici nu sunt relevante pentru prezenta cauză, iar Consiliul Județean M nu a formulat nici o întâmpinare și nu a participat sub nici o formă la judecarea cauzei privind legalitatea celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual.
În acest context, reclamanta precizează că la data emiteri celor două acte administrative unilaterale cu caracter individual, pârâtul Consiliul Județean M nu avea competența de a emite cele două acte, susținerea fiind făcută anterior judecării cauzei, la singurul termen din data de 9 iunie 2009, cu ocazia discuțiilor privind legalitatea HG834/1991.
Prin aceasta, a apreciat reclamanta, a fost încălcat principiul fundamental al contradicționalitătii, motiv pentru care hotărârea este nulă.
Referitor la motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7.pr.civ. reclamanta relevă că în motivarea sentinței s- invocat excepția lucrului judecat în dosarul nr-, deși în considerentele sentinței se arată că în respectivul dosar era vorba de o cerere de anulare, în care nu a fost analizată excepția de nelegalitate.
Susținerea sa este dovedită prin acte normative privind necompetența Consiliului Județean M de a emite actele administrative criticate, susținere care deși a fost comunicată și de Consiliul Județean M, a fost ignorată.
În aceste condiții, reclamanta a relevat că în cazul excepției de nelegalitate, actul administrativ contestat este nul doar față de participanții la proces, față de terți el continuând sa producă efecte. Hotărârile judecătorești invocate de instanța de fond și nu de părți nu se referă la litigii existente între și
La pct. 3 din motivele de recurs, reclamanta a apreciat că interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8. pr. civ.
Astfel, se arată că prin cerere și precizări a făcut permanent referire la terenul din cele două acte normative, nefiind niciodată vorba de clădiri sau construcții. Ambele documente se referă la un teren, teren care la data înființării A se afla în proprietatea statului, iar ulterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998 a fost trecut în proprietatea A și evidențiat în contabilatea la valoarea evaluată.
Având în vedere aceste aspecte, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și s-a referit în permanență la clădirile care se aflau în patrimoniul
La pct. 4 din motivele de recurs, reclamanta arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 304 pct. 9. pr. civ. instanța de fond reținând în mod greșit că a societatea-reclamantă a susținut și dovedit că la data emiterii actelor administrative, Consiliul Județean M nu avea competența să le emită, acest aspect trebuia analizat înaintea tuturor celorlalte excepții, dar necompetența Consiliului Județean M nu a fost analizată sub nici o formă.
Astfel, învederează reclamanta, excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare prin care în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât legalitatea actului administrativ, una din părți, amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.
Spre deosebire de acțiunea directă în contencios administrativ, exercitarea acestui mijloc de apărare nu este supusă unor termene de prescripție sau decădere, în acest sens fiind și prev. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stipulează că "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție", raportat și la Titlul V al Constituției României, consacrat de Curtea Constituționale, care reglementează și regimul juridic al excepției de neconstituționalitate.
În cazul excepției de nelegalitate se cenzurează acte administrative prin raportarea la lege, iar în cazul excepției de neconstituționalitate, soluția legiuitorului constituant, în sensul sesizării pentru judecarea excepției a "instanțelor specializate", se impune în baza principiului analogiei legii.
Excepția de nelegalitate este o excepție de fond, iar nu de procedură și nu tinde la desființarea actului administrativ, ci doar la înlăturarea lui din soluția dată procesului. Instanța de contencios competentă să soluționeze excepția de nelegalitate, pentru a verifica legalitatea unui act administrativ de care depinde soluționarea cauzei, trebuie să examineze documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ și să verifice temeiul legal, și respectarea legilor în vigoare la data emiterii actului administrativ cenzurat.
În aceste condiții, a apreciat reclamanta, exceptia de neconstituționalitate ca și excepția de nelegalitate reprezintă incidente ivite în desfășurarea unui proces în fața instanțelor de judecată, constând în contestarea, prima, a legitimității constituționale a unei prevederi legale dintr-o lege sau ordonanță de care depinde soluționarea cauzei, iar cea de-a doua, a legalității unui act administrativ unilateral.
Controlul are caracter concret, întrucât rezultă din contenciosul constituțional, respectiv contenciosul administrativ ivit în procesul de aplicare a legii.
Aplicarea legii reprezintă îndeosebi o problemă a societății civile, de aceea exceptia de neconstituționalitate constituie o garanție constituționala a drepturilor și libertătilor conferite cetățenilor pentru apărarea lor împotriva unor eventuale abateri ale legiuitorului prin instituirea unor norme contrare Constitutiei, Curtea Constituțională, având rolul de garant al supremației Constitutiei, devine implicit un garant al acestor drepturi și libertăți.
De asemenea, și exceptia de nelegalitate constituie o garanție legală a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor împotriva unor acte administrative care le-ar putea vătăma.
Cele două excepții reprezintă excepții de ordine publica așa încât ele pot fi invocate în orice fază procesuală și pot fi ridicate de către oricare parte, sau de instanță din oficiu.
Invocarea exceptiilor în fata altei jurisdicții decât a instanțelor judecătorești, cum ar fi în fata instanțelor Curții de Conturi sau a unui organ de jurisdicție administrativă, este o cauză de inadmisibilitate deoarece, potrivit art. 144 lit. c din Constitutie, respectiv art 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, numai instanța de judecată poate sesiza Curtea Constitutională, respectiv instanța de contencios administrativ.
Pe plan procesual, excepțiile de neconstitutionalitate și de nelegalitate reprezintă exceptii de fond, nu de procedură, fiind o chestiune prejudiciară, limitată la problema constituționalității legii, respectiv legalității actului administrativ, aplicabilă litigiului. Instanța sesizată cu excepția de neconstituționalitate are totodată competența să o respingă pentru una dintre cauzele de inadmisibilitate prevazute de lege, asigurând astfel controlul de legalitate a excepției.
Prin invocarea excepției, între instanța judecătorească, Curtea Constitutională, - respectiv instanța de contencios administrativ - și părți intervine un raport triunghiul ar în cadrul căruia instanța judecătorească este asociată la controlul de constituționalitate - respectiv legalitate exercitat de C - respectiv instanta de contencios administrativ - întrucât ea este prima autoritate jurisdicțională în fața căreia s-a ridicat excepția.
Instanța verifică legalitatea excepției prin intermediul cauzelor de inadmisibilitate, în cazul excepției de nelegalitate, aceasta putând fi ridicată numai pentru acte administrative de care depinde solutionarea litigiului pe fond.
Partea care a invocat excepția, dacă excepția a fost ridicată de către una din parți, fiind titularul ei, calitatea de reclamant, iar dacă excepția a fost invocată din oficiu, părțile își păstrează calitatea din procesul de drept comun. În procesul care are ca obiect excepția de nelegalitate, nu este obligatorie participarea autorității care a emis actul, dar aceasta poate face cerere de intervenție în favoarea uneia din părți.
Procedura de soluționare implică două etape succesive: una judecătorească și cealaltă a contenciosului constituțional - respectiv a contenciosului administrativ.
După conturarea unei practici constante de admitere a excepției, actul administrativ în cauză intră în desuetitudine, ceea ce obligă autoritatea emitentă să-l retracteze. De asemenea, autoritatea administrativă poate din proprie inițiativă să revoce sau să anuleze actul juridic în cazul căruia s-a admis exceptia de nelegalitate.
În continuarea motivării recursului, reclamanta a invocat motive de nelegalitate a actul administrativ, apreciind că acesta a fost emis de o instituție necompetentă, motiv de nulitate absolută, de ordin public.
Astfel, reclamanta a apreciat că după republicarea din 18 aprilie 1996 Legii nr. 69/1991 a administrației publice locale, respectiv modificările aduse legii prin nr.OG 22/1997, delegațiile permanente nu au mai avut atribuții legate de atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor, acest fapt fiind demonstrat și de registrul de evidență al deciziilor delegațiilor permanente din anii 1997 - 1998, din care reiese sfera de atribuții limitată numai la unele segmente de activitate.
Susținerea de mai sus rezultă, fără nici un drept de tăgadă, din comunicarea Consiliului Județean M nr. 2 706/25.06.2007 la dosarul nr-.
Având în vedere aceste aspecte, reclamanta învederează că hotărârea Consiliului Județean M nr. 40/1997 și Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998 au fost emise însă după republicarea din 18 aprilie 1996 Legii nr. 69/1991 a administrației publice locale, respectiv modificările aduse legii prin nr.OG 22/1997, deci în perioada când Consiliului Județean M nu avea competența să emită actele indicate.
În argumentarea poziției sale, reclamanta a invocat textul de lege înainte și după republicarea Legii nr. 69/1991 a administrației publice locale, respectiv art. 64 din Legea nr. 24/12.04.1996 și art. 64, 59 din Legea nr. 69/26.11.199.
III. Pârâta B M, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal și netemeinic învederând faptul că temeinicia și legalitatea unei sentințe nu este condiționată de modul de participare a părților la proces ci de legalitatea cererii adresată justiției.
Pe fond, pârâta arată că dreptul său de proprietate asupra spațiului închiriat și asupra terenului aferent s-a stabilit în mod legal și temeinic în dosarul nr-, fiind proprietari ai spațiului cu titlu de drept construire și asupra terenului în baza Legii nr. 15/1990 și a nr.HG 834/1990. (30-31).
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate cât și a dispozițiilor legale pertinente incidente în materie, Curtea reține următoarele:
1. Așa cum rezultă din actul de sesizare al instanței de fond, Tribunalul Maramureșa fost învestit să soluționeze excepția de nelegalitate invocată în dosarul de apel al aceleiași instanțe nr- ce are ca obiect următoarele acte: Decizia nr. 40 din 30.06.1997 a Delegației permanente din cadrul Consiliului Județean M și Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 03.07.1998.
Cât privește primul act Curtea constată că acesta nu este susceptibil de a fi analizat pe calea procedurii excepției de nelegalitate reglementată de dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Și este așa, deoarece norma legale precitată are în vedere ca obiect al excepției de nelegalitate un act administrativ unilateral.
Astfel, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004:Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze.
Prin noțiunea de act administrativ în accepțiunea Legii contenciosului administrativ se înțelege, conform art. 2 alin. 1 lit. c): actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;
Curtea urmează să rețină că prin Hotărârea nr. 40 din 26.06.1997 adoptată de Consiliul Județean M ( 133 vol.I dos. fond) s-a aprobat Comisia de stabilire și evaluare a terenurilor aflate în patrimoniul SOCIETĂȚII DE STUDII ȘI PROIECTARE "" B M în vederea dobândirii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în componența nominală precizată la art. 1 din acest act.
Curtea reține că actul susmenționat nu întrunește separat și prin el însuși trăsăturile unui act administrativ unilateral tipic așa cum rezultă din prevederile legale mai sus menționate.
În fapt, acest act nu este altceva decât o operațiunea administrativă necesară pentru îndeplinirea procedurii de obținerea a certificatului de atestare a dreptului de proprietate ce urma a fi eliberat în aplicarea prevederilor HG nr. 834/1991.
Așa fiind, acest act nu poate face obiectul analizei de legalitate pe calea procedurală prevăzută la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, operațiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ tipic nu pot face obiectul contenciosului administrativ pe calea acțiunii directe decât dacă și sub condiția în care se solicită anularea a însuși actului administrativ tipic când conform art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să statueze și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiteriiactului suspus judecății.
Pe cale de consecință, soluția instanței de fond cu referire la respingerea excepției de nelegalitate ce are ca obiectul actul analizat în precedent este legală și temeinică cu observarea considerentelor de fapt și de drept expuse în precedent și care complinesc motivarea sentinței primei instanțe.
2. Cât privește cercetarea legalității certificatului de atestarea a dreptului de proprietate seria - nr. 0017 din 13.07.1998 emis de Consiliul Județean M, Curtea reține următoarele:
În practica judiciară a secției de profil a ÎCCJ s-a reținut cu caracter unitar că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de autoritatea administrației publice competente în aplicarea prevederilor HG nr. 834/1991 are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Pornind de la aceste considerații pe care și această C le împărtășește deoarece actul în litigiu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi calificat ca act administrativ unilateral cu caracter individual, Curtea reține că prin actul în litigiu s-a atestat dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 2275,002în favoarea pârâtei - - SA ( 113 vol.I dos fond).
Curtea constată că anterior printr-o sentință nr. 1670 din 12 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dos. nr. 2785/2006 s-a mai soluționat o cerere similară care a avut ca obiect excepția de nelegalitate a aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate dar la cererea Municipiului BM( 85-88). Instanța a respins acțiunea reținând, în esență, că documentația care a stat la baza emiterii acestui act administrativ a fost întocmită conform cu prevederile HG nr. 834/1991 și că terenul în litigiu, la momentul emiterii actului administrativ, nu se afla în domeniul public al statului deoarece nu s-a dovedit că s-ar fi adoptat vreo hotărâre în acest sens de către Guvernul României în armonie cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 218/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Prin decizia civilă nr.1542 din 13 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dos. nr- a fost respins recursul Municipiului B M și drept urmare sentința mai înainte menționată a rămas definitivă și irevocabilă ( 159-162 vol.I dos. fond).
Printr-o altă sentință nr. 3272 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dos. nr- (nr. vechi 3388/2006) a fost respinsă ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta - " T" SRL BMî mpotriva pârâților Consiliul Județean B M și - SA BMa vând ca obiect contencios administrativ prin care reclamanta a urmărit, între altele, să obțină o hotărâre judecătorească de anulare a Deciziei Delegației Permanente nr. 40/30.06.1997 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0017/13.07.1998 și a actelor succesive ( 83-84 vol.I dos. fond).
Această sentință, în lipsă de alte probe, a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
Curtea constată așadar că asupra substanței actului administrativ o instanță judecătorească competentă s-a pronunțat anterior printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă în senul respingerii acțiunii pe cale directă, acțiune în anulare care a fost intentată de aceeași parte împotriva acelorași pârâți și care a avut ca obiect contestarea legalității a acelorași acte, identice cu actele supuse pe cale a excepției de nelegalitate.
Or, dacă anterior actele se spun verificării legalității pe cale acțiunii directe în contencios administrativ ulterior aspectul de nelegalitate al acelorași acte nu mai poate fi pus în discuție între aceleași părți pe calea mecanismului excepției de nelegalitate.
Dacă am admite o atare interpretare, ar însemna că mecanismul și procedura prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost imaginată de legiuitor cu scopul de a eluda efectele autorității de lucru judecat care este dobândit ca urmare a adoptării unei hotărârii judecătorești prin care este rezolvat contenciosul de anulare a unui act administrativ pe cale directă, ceea ce evident nu poate fi admis.
Procedura excepției de nelgalitate este și poate fi utilizată cu scopul de a se înlătura efectele nelegale ale unui act administrativ unilateral care au o înrâurire hotărâtoare asupra altui drept litigios dintr-o cauză pendinte.
În nici un caz nu se poate admite cu temei că procedura excepției de nelegalitate ar putea să pună în pericol principiile procedurale ale puterii și autorității de lucru judecat. A permite repunerea în discuție a legalității unui act administrativ pe calea mecanismului excepției de nelegalitate ar însemna, pe lângă nesocotirea principiilor enunțate anterior, și nesocotirea principiului stabilității și securității raporturilor juridice, principiu inerent art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în practica pertinentă a instanței de la Strasbourg în materia contenciosului european al drepturilor omului, s-a reținut cu deplin temei că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenței dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Convenției, principiu enunțat în preambulul Convenției.
Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preemineței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prespune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate (cauza Brumărescu României, parag. 61). Așa fiind, jurisdicția specializată în materia contenciosului europpean al drepturilor omului reține cu justificat temei că, instanțele trebuie sa țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare (cauzaAmurăriței României).
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse în precedent, Curtea urmează ca în temeiul art. 4 corelat cu art. 30 alin. 34 din Legea nr. 554/2004 să respingă recursul cu consecința păstrării sentinței primei instanțe.
Celelalte critici și motive de recurs evocate de recurent nu au legătură nemijlocită cu aspectele relevante asupra cărora s-a oprit Curtea în recurs și deci nemaiputând influența soluția nu vor mai fi analizate, reținând ca decisive elementele avute în vedere de instanță în precedent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta - T SRL B M, împotriva sentinței civile nr. 2116/23.06.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
--- - - - -
Red./Dact.
4 ex/04.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Monica
