Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2981/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2981/2008
Ședința publică din 11 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursuL declarat de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și ADMINISTRAȚIA FINAȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SL M împotriva sentinței civile nr. 2370/16.09.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, la data de 25 noiembrie 2008 intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal constată că,
Prin sentința civilă nr. 2370 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, s-a admis acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele: Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice S M și în consecință s-a anulat Dispoziția nr. 8607 din 21.05.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice S M, a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 10.710 lei achitată cu chitanța seria - nr. -/06.05.2008, cu dobânda legală de la data de 06.05.2008 și până la restituirea efectivă și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că, "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Aplicarea taxei introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, s-a făcut referire la supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat și s-a conchis că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului. Art. 90 alin. 1 din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
Pentru considerentele sus menționate s-a constatat demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.710 lei reprezentând suma încasată nelegal, a fost admis potrivit dispozitivului, cu obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de 06.05.2008 și până la restituirea efectivă.
Dispoziția emisă de Administrația Finanțelor Publice BMc onstituie act fiscal în sensul art. 41 din OG92/2003 întrucât este emisă de un organ fiscal, privește drepturi și obligații fiscale, motiv pentru care a fost anulată potrivit dispozitivului.
În baza art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorar de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. M Administrația Finanțelor Publice S-M, în termenul legal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, respingând acțiunea reclamantului, fiind pronunțată cu încălcarea esențială a legii.
În motivarea recursului pârâtele au arătat că, rin p. sentința civilă nr. 2370/16.09.2008 Tribunalul Maramureș admite acțiunea formulată de reclamantul, anulează Dispoziția nr. 8607 din 21.05.2008, obligă Administrația Finanțelor Publice S M să restituie suma de 10.710 lei achitată cu titlu de taxa specială auto cu dobândă legală și la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond constată că există o diferență de tratament ceea ce constituie o discriminare și contravine dispozițiilor tratatului CEE. Se reține ca suma plătită de reclamant nu a fost datorată conform legislației comunitare și astfel trebuie restituită.
Se arată că această taxă a fost stabilită imperativ de prevederile Codului fiscal și se achită fără prealabila stabilire printr-un act administrativ-fiscal ci prin norma legală, fiind doar calculată și încasată de organele fiscale, reclamantul necontestând nici sumele și nici măsurile stabilite de organul fiscal, ci însăși norma legală, invocând neconstituționalitatea ei ceea ce este de competența Curții Constituționale.
Se concluzionează astfel că sentința a fost dată cu încălcarea regulilor procedurale privind competența de soluționare a acestei cauze.
Se mai susține că raportat la principiul liberei circulații a mărfurilor taxa încasată nu este discriminatorie întrucât ea se achită indiferent de proveniența autovehiculelor, respectiv din producția internă, import sau achiziții intracomunitare.
Se mai citează dispozițiile OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare al acestei ordonanțe de urgență și Ordinul MAI nr. 1501/2006 care fac diferența între înmatricularea pentru prima oară în România a unui autovehicul și transcrierea dreptului de proprietate în cazul înstrăinării unui autovehicul înmatriculat deja în România, taxa specială neachitându-se pentru autovehiculele și autoturismele care sunt deja înmatriculate în România și fac parte din parcul național de vehicule, indiferent de proveniența acestora - de producție internă sau de import.
Prin întâmpinare reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului precum și obligarea recurentelor la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecată ( 14-15).
Examinând recursul, în raport de criticile și limitele cu care a fost învestită, Curtea constată următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Conform prevederilor art. 90 parag 1 din Tratat prevederilor " Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare".
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, entru p. a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei speciale de înmatriculare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a considerat că se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93, cauza C-393/98, cauza C-101/00 și, cauza C-313/05 și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare, interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 parag.1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă:
- este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru; și
- valoarea acesteia, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Curtea reține că taxa specială de înmatriculare reglementată de legislația națională, a fost calculată, în speță, potrivit art. 2141alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (în vigoare la momentul de referință), în raport de capacitatea cilindrică a vehiculului, de norma de poluare și de vârsta autovehiculului, adică în raport de criterii obiective, similare, spre pildă, celor prevăzute de legislația ungară examinată de CJCE în cauzele conexate C-290/05 și C-333/05și).
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma mai sus citatei jurisprudențe a CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de primă înmatriculare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă în toate situațiile ipotetice posibile.
Este real că motivul de nevaliditate este nerespectarea art. 90 alin. 1 din Tratat, iar jurisprudența CJCE arată cătaxa este invalidă doar în măsura în care excede taxa reziduală încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
Cu toate acestea, în lipsa unor repere oferite de legiuitorul român, în lipsa unor criterii sau modalități legale,previzibile, de determinare a măsurii deprecierii reale a autovehiculelor în perioada de timp ce constituie vechimea sa, Curtea apreciază că instanța de fond în mod cu totul întemeiat a procedat la anularea întregii taxe percepută reclamantului.
Și este așa, deoarece România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 astfel că sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Având în vedere conținutul misiunii trasate de art. 148 alin. 4 din Constituția României unde nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din România ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că ficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând ca " orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale".
Această formula semnifica faptul ca judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului național, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecătorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa.
Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune.
De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratat și o normă internă de drept (infraconstituțională) înseamnă a ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de Legea fundamentală cât și de Legea nr. 47/1992.
Astfel, Curtea Constituțională nu se poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între Tratat și norma internă de drept. Trebuie remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu Tratatului ci a neconformității legii infraconstituționale cu Tratatul. Și este așa, deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din Legea fundamentală în Decizia nr. 148/2003 unde a constatat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele Tratatului, iar în cauza de față s-a tranșat un conflict între Tratat și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus.
De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă analiză a raportului juridic dedus judecății iar motivele de recurs invocate de recurente nu impietează asupra legalității și temeiniciei sentinței, încât conform art. 20 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ, Curtea urmează a respinge ca nefundat recursul declarate de pârâtele recurente cu consecința menținerii în întregime a hotărârii instanței de fond.
Având în vedere că recurentele au căzut în pretenții, fiind astfel găsite în culpă procesuale, în temeiul art. 274.pr.civ. vor fi obligate să plătească intimatului reclamant suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs ( 17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Administrația Finanțelor Publice S M împotriva sentinței civile nr. 2370/16.09.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă recurentele să achite intimatului 900 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. /Dact.
2EX./17.12.2008.
JUD.FOND..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
