Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 404/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 404/
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
JUDECĂTOR 3: Lorența
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - ȘI - împotriva sentinței civile nr.234/CA din 3.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțarea, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză, au avut loc în ședința publică din data de 26 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în baza art.146 alin.1 Cod procedură civilă, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 2 iunie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că la data de 22.02.2008, reclamanta - și - B, a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local B prin Direcția Fiscală B, solicitând instanței de judecată să constate că pentru perioada iulie - decembrie 2004, reclamanta este scutită de plata impozitului pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren pentru bunurile imobile aflate în proprietatea noastră și amplasarea în perimetrul Parcului Industrial Pro R
Acțiunea reclamantei a fost înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr-. În acest dosar, Judecătoria Brașova pronunțat sentința civilă nr.8187/11.09.2008 prin care a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Direcția Fiscală a Municipiului B, ce a format obiectul dosarului nr- care a fost înregistrat la Tribunalul Brașov și soluționat prin decizia civilă nr.52/23.01.2009, în sensul admiterii recursului, casării sentinței civile atacate și trimiterii cauzei spre soluționare pe fond la Tribunalul Brașov.
Ca urmare a acestui fapt, s-a înregistrat cauza la Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ, sub nr-, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.234/CA din 3.03.2009.
În acest dosar prima instanță a dispus prin sentința dată, respingerea acțiunii reclamantei - și - B în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
A constatat că acțiunea promovată de către reclamantă este inadmisibilă.
Obiectul cererii principale îl constituie cererea reclamantei de a se constata că pârâta nu este în drept să calculeze sau să pretindă taxe și impozite aferente imobilelor terenuri și clădiri din cadrul parcului industrial Pro R pentru perioada iulie - decembrie 2004, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, respectiv că este scutită de la plata impozitului pe clădiri și pe teren.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect tocmai constatarea lipsei dreptului pârâtelor de a stabili taxe și impozite în temeiul unui act administrativ cu caracter fiscal.
În drept, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, stabilește că "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Din interpretarea acestei norme rezultă că pentru a avea deschisă calea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ este necesar ca reclamanta să fi fost vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Reclamanta nu a invocat nici o vătămare în sensul celei vizate de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci solicită să se constate că este scutită de la plata impozitului pentru perioada iulie - decembrie 2004.
De asemenea, nu este incidentă niciuna din situațiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 554/2004, neexistând nici un act administrativ emis de intimată și nici refuzul acesteia de a soluționa o cerere formulată de reclamantă.
În plus, chiar și dacă s-ar trece peste aceste norme speciale care reglementează acțiunea în contencios administrativ și s-ar avea în vedere numai prevederile art. 111 Cod procedură civilă, instanța a constatat că nici această dispoziție nu este aplicabilă.
Astfel, pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept în condițiile acestei norme, acțiunea este admisibilă numai în situația în care partea nu are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului.
Or, în cauză, reclamanta justifică promovarea prezentei acțiuni pe motiv că pârâta a efectuat anterior acte de executare silită pentru sumele stabilite cu titlu de impozit pe teren și clădire.
Prin urmare, față de aceste susțineri, instanța a reținut că reclamanta are la îndemână, pe de o parte, procedura contestării actului administrativ fiscal de stabilire a impozitului de către pârâtă, în condițiile art. 205 și urm. din OG nr. 92/2003, modificată, iar, pe de altă parte, calea contestației la executare, în condițiile art. 172 din același act normativ.
Nu s-a putut reține de prima instanță apărarea reclamantei că pentru terenurile și clădirile respective au fost depuse declarații la organul fiscal, în care au menționat că aceste sunt scutite de impozit, astfel că nu au la îndemână calea contestării propriei lor decizii în fața pârâtei în condițiile codului d e procedură fiscală.
Astfel, aceste declarații dobândesc efectele juridice ale deciziei de impunere numai după ce sunt verificate de organul fiscal, conform art. 86 Cod procedură fiscală, iar, în cazul în care se stabilesc obligații de plată suplimentare în sarcina contribuabilului, organul fiscal are obligația de a emite decizie de impunere.
Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat că excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă este întemeiată, astfel că acțiunea promovată de reclamantă nu este admisibilă, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurenta reclamantă - și - B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă.
În drept a invocat dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, prevederile OG nr.65/2001, OUG 115/2003, art.250 (1) pct.9 și art.257 (1) lit.l din Legea nr.571/2003.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre pe fondul neîndeplinirii rolului activ și cu neobservarea motivelor de fapt și de drept care conduc la concluzia că pentru perioada iulie - decembrie 2004 reclamanta este scutită de la plata impozitului pe clădiri și teren.
Obligația instanței este de a se pronunța asupra obiectului cererii dedusă judecății care constituie și garanție principiului disponibilității, consacrat de art.129(6) Cod procedură civilă.
Judecătorul nu poate soluționa un litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, principiul disponibilității cuprinzând și conținutul sau prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acțiunii.
Arată că acțiunea în realizarea dreptului nu era la îndemâna societății, așa cum considera instanța de fond, întrucât nu puteau ataca o decizie de impunere (declarație de impunere devenită decizie de impunere) care este completată cu mențiunea "scutit conform Legii 571/2003".
Astfel de vreme că Direcția Fiscală nu a emis o altă decizie de impunere până la aceasta dată, reclamanta nu avea nici un interes să atace decizia de impunere fără obligații de plată. Cu toate acestea, Direcția Fiscală a pornit executarea silită împotriva reclamantei. Învederează că acțiunea în constatare este admisibilă chiar dacă reclamanta are deschisă calea contestației la executare, așa cum arată și Tribunalul Suprem în decizia 867/28.10.1953, acțiunea în constatare având și un caracter preventiv.
Astfel, dacă instanța de fond ar fi cercetat temeinic fondul chestiunii deduse judecății, fără a trata în subsidiar temeiul de drept al acțiunii, ar fi constatat că reclamanta era scutită pentru iulie-decembrie 2004 de la plata impozitului pentru clădiri și teren, având în vedere că societatea funcționează în parcul industrial Pro R în condițiile OG 65/2001 și OUG 115/2003, conform art.250 (1) pct.9 și art.257 (1) lit.l din Legea 571/2003 nu se datorează prin efectul legii, impozit pentru terenurile și clădirile din parcurile industriale constituite potrivit legii.
În concluzie, solicită instanței de recurs, să procedeze la analizarea tuturor aspectelor cauzei și la admiterea recursului cu modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în constatare promovate de reclamantă.
În cauză pârâta Direcția Fiscală Baf ormulat întâmpinare la recurs fila 9-12 dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile a Tribunalului Brașov, ca legală și temeinică.
În susținerea apărării cuprinsă în întâmpinare Direcția Fiscală B, a depus două certificate eliberate de ÎCCJ privind soluții date în recurs, în sensul respingerii acțiunii reclamantei (fila 13 și 14) și copia Deciziei ÎCCJ nr.1409/12.03.2009 (fila 19-23) în materie.
Curtea examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă nr.234/CA din 3.03.2009 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor de recurs, constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Față de întreg probatoriul de la dosar, raportat la obiectul acțiunii reclamantei și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată că în mod corect a soluționat cauza instanța de fond, respingând-o ca inadmisibilă pentru considerentele expuse în motivarea acesteia.
Se constată că în cauză cererea reclamantei întemeiată pe art.111 Cod procedură civilă, nu poate fi primită, partea având la îndemână cererea în realizarea dreptului pretins.
Mai mult, se constată că în cauză pârâta a invocat situația scutirii ope legis de la plata impozitelor, ca fiind societate de tip - parc industrial, iar în astfel de cazuri ÎCCJ s-a pronunțat irevocabil în sensul netemeiniciei acțiunii reclamantei privind aplicarea acestor scutiri, fără a realiza dovada procedurilor prevăzute de OUG nr.117/2006 către Consiliul Concurenței.
invocată de recurentă se încadrează în domeniul ajutorului de stat și ca atare trebuie respectate formalitățile către Consiliul Concurenței și obținerea autorizării de către Comisia Europeană a acestor facilități care reprezintă modalitatea măsurilor acordate cu titlu de ajutor de stat, parcurilor industriale legal înființate.
În concluzie, toate criticile aduse de recurentă cu privire la lipsa rolului activ al instanței sau aplicarea și interpretarea greșită a legii de către judecătorul fondului, nu pot fi reținute de instanța de recurs, sens în care vor fi înlăturate ca nelegale.
În speță, și prin prisma dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul ca nefondat.
Astfel că, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins, iar sentința civilă atacată va fi menținută ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta - ȘI - B, cu sediul în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr 234/03.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr -.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red: MI/4.06.2009
Dact: MD/4.06.2009 - 2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Lorența
