Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 456/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 456
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta G - TG J PRIN LEGALI împotriva sentinței nr. 2158 din 10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta pârâtă G - TG J PRIN REPREZENTANȚI LEGALI a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 2158 din 10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu
cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg-
A fost obligată pârâta să restituie suma de 5728 lei cu titlu de taxă de
primă înmatriculare actualizată cu rata dobânzii legale la data plății efective, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
A fost obligată pârâta la 4 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut:
Prin cererea înregistrată la. Tg- sub nr. 7959/13.10.2009 reclamanta dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor comunitare, iar că prin adresa nr. 59506 din 23.10.2009 Tg-J a comunicat că restituirea taxei se face pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/1998, invocându-se disp. art. 11 din ordonanță "taxa rezultă ca diferență între suma de 5728 lei achitată de contribuabil cu chitanța nr. -/14.04.2007 cuantumul de 3828 lei rezultat din Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, respectiv suma de 1900 lei a fost restituită către dna ".
Prin aceeași adresă s-a arătat că în decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule din care a rezultat taxa de poluare pentru autovehicule în sumă de 4194 lei putea fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, la organul fiscal competent iar reclamanta nu a contestat în termen legal decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule.
Din sigla acestei adrese a rezultat că Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg. J, împreună cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului G, împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice prin serviciul gestiune registru contribuabili declarații fiscale persoane juridice au întocmit răspunsurile, astfel că reclamanta a apreciat că una din aceste instituții care reprezintă statul român poate fi chemată în judecată, cu atât mai mult cu cât plata a fost făcută în contul trezoreriei și au fost astfel vărsați în bugetul de stat.
Cauza juridică a acestei plăți a fost lămurită stabilindu-se cert că în contul pârâtei a fost achitată această sumă și că aceste autorități sunt cele care au refuzat restituirea și ale căror răspunsuri sunt contestate în instanță. Nu ar putea figura în calitate de pârât autoritatea administrativă din cadrul MIRA care a procedat la înmatriculare, fiindcă plata sumei de bani este o operațiune obligatorie și prealabilă înmatriculării și care ține de aspectul fiscal rezolvabil în contenciosul administrativ-fiscal. Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantaa achitatîn contul Trezoreriei municipiului Tg-J suma de 5728 Ron cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu adeverința nr. 19693/06.04.2009 (fila 18).
Conform art.90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europenenici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din Constituție "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare(alin.2), iar parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2(alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originale ale Comunității, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială,fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității ănspși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauzaSimmenthal(1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât nu a avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Deși organul fiscal nu a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemițând o decizie în acest sens, ci doar o adresă, așa cum s-a menționat mai sus, prin care arată că își menține punctul de vedere, ceea ce echivalează cu un refuz privind taxa de primă înmatriculare și care nu este datorată conform legislației comunitare.
Adresa a constituit act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emisă de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin 1 lit. din Legea nr. 544.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta a fost obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art.3 al.3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul și dreptul comunitar aplicabil în speța de față.
De altfel, pe rolul instanței europene s-au aflat două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, întrucât o astfel de excepție este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă conform art.7 din legea nr.554/2004 și art.109 pr.civ. în cazul de față reclamanta așa cum s-a menționat mai sus a îndeplinit această procedură prealabilă, însă pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Tg.J nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea de a emite o decizie conform dispozițiilor art.70 din pr.fiscală și art.86 și 87, precum și art.210 și 211 din același cod, rezumându-se la faptul de a purta o corespondență obișnuită cu reclamanta.
S-a apreciat că această atitudine echivalează cu un refuz din parte pârâtei de a emite actul, cu un refuz de a soluționa cererea reclamantei și pe cale de consecință cu încălcarea dreptului de acces la justiție al reclamantei.
Tribunalul a observat că această adresă materializează în conținutul ei, manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge și de a refuza cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă, invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
A argumenta pe ideea că reclamanta trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii.
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Entitatea care a fost beneficiara plății taxei speciale, după cum chiar pârâta recunoaște plata a fost efectuată la trezoreria statului, deci beneficiarul acestei taxe este Statul Român care conform HG nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, este reprezentat de ANAF B și unitățile teritoriale subordonate, deci în speță de Târgu-
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente speței, în mod corect s-a legat cadrul procesual față de pârâta Târgu-J, această autoritate putând fi obligată la restituirea taxei dacă prin ipoteza acesta nu ar fi avut bază legală.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza Ndasdi și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită a fi contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, s-a aplicat principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ndasdi și parag. 61-70).
Ca atare, nu s-a putut reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
În contextul actual, noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are un alt mod de calcul și o altă destinație și per a contrario, menținerea ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi contrară principiilor de guvernează instituția aplicării în timp a legii, precum și a principiilor ce guvernează procesul civil, în general, și procesul de contencios administrativ, în special.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție și art.1 din codul civil.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia cererii de chemare în judecată de față, raportat la considerentele menționate anterior.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă, ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, nu poate fi reținută deoarece taxa de primă înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum aceasta este definită la nivelul anului 2008, prin apariția OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Având în vedere toate aceste considerente precum și dispozițiile legale invocate, tribunalul urmează să respingă excepția inadmisibilității acțiunii întrucât au fost respectate dispozițiile art.7 din legea nr.554/2004 privind procedura prealabilă, să admită acțiunea și să oblige pârâta la restituirea sumei de 5728 lei actualizată cu rata dobânzii legale, încasată în mod nelegal de către aceasta, reprezentând contravaloarea taxei de primă înmatriculare.
Potrivit art. 274 Cod pr. civilă pârâta a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru în cuantum de 4 Ron, plata fiind dovedită prin chitanța anexată la dosar (25).
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta G - TG J PRIN LEGALI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, pârâta critică sentința pronunțată pentru faptul că instanța de fond în motivarea soluției date a respins excepțiile invocate și nu a reținut că prin răspunsul formulat de către reclamantului i se comunică modalitatea de restituire în conformitate cu nr.OG 50/2008.
A apreciat că restituirea integrală a taxei este lipsită de temei legal, respingerea excepțiilor invocate fără ca instanța de fond să țină cont de termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, incidente fiind dispozițiile art. 304 pct. 9 Codul d e procedură civilă.
Menționează că instanța de fond având în vedere art. 90 din Tratatul CE, a admis restituirea integrală a taxei speciale de înmatriculare, fără ca reclamantul să fi solicitat restituirea potrivit nr.OUG 50/2008.
S-a învederat că nu există alte prevederi legale în vigoare care să dispună restituirea integrală a acestei taxe.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și legală.
Examinând motivele de recurs, precum și legislația aplicabilă în speță și situația de fapt dovedită cu probele administrate la instanța de fond, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand și pentru a-l înmatricula în România, a fost obligată să plătească taxa de 5728 lei. Plata acestei taxe este obligație legală derivată din reglementările codului fiscal, capitolul - Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule -, intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2007 și care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, în speță, este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
In dovedirea cererii de chemare în judecată reclamanta a anexat în copie următoarele acte: cererea de restituire, fișa de înmatriculare a autovehiculului, decizia de impunere nr. 16715/18.04.2007, copiile actelor de identitate ale numitului G și al reclamantei, contractul de vânzare - cumpărare din 05.01.2007, cartea de identitate a vehiculului legalizată sub nr. 1590/08.03.2007, contractul de vânzare - cumpărare din 16.04.2007, adeverința nr. 19693/06.04.2009 și adresa nr. 59506/23.10.2009.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr. fiscală, în prezent art.117 Cod pr. fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art. 199 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamanta a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Reclamanta a parcurs procedura prealabilă, aceea de a depune cerere de restituire a sumelor, iar organul fiscal a refuzat să restituie sumele respective.
În speța de față nu sunt aplicabile prevederile art. 205 Cod pr. fiscală, deoarece acest text de lege se referă la posibilitatea de contestare a titlului de creanță sau altor acte administrative fiscale, iar reclamanta a solicitat să fie cenzurat refuzul organului fiscal de a-i restitui sumele plătite fără titlu.
Așa cum s-a arătat în literatura și practica de specialitate, în cazul refuzului de a emite un act, nu se mai impune să se formuleze o nouă cerere, pentru că autoritatea nu a emis un act administrativ pe care să-l poată eventual revoca.
Legiuitorul a asimilat, conform prevederilor art.2 alin.2, actelor administrative unilaterale și refuzul de a rezolva o cerere, referitoare la un drept sau un interes legitim.
Practic refuzul de a emite actul, de a soluționa cererea, se circumscrie sferei controlului instanței de contencios administrativ, iar asimilarea a avut ca scop instituirea pentru persoana respectivă, căreia i s-a refuzat emiterea unui act, a dreptului de acces la justiție.
Mai trebuie precizat că în conformitate cu prevederile art.7 din Legea 554/2004, procedura prealabilă, respectiv obligativitatea plângerii prealabile, sub forma recursului grațios sau a recursului ierarhic este prevăzută numai în situația vătămării dreptului sau interesului printr-un act administrativ individual.
Astfel fiind, critica formulată de recurentă este neîntemeiată, corect prima instanță a apreciat că acțiunea este admisibilă.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
În ceea ce privește susținerea că taxa respectivă ar avea caracter de protecție pentru a nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, Curtea arată că taxa respectivă are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocată neputând fi extrasă din formula de calcul și oricum, în situația în care nu se aplică și autoturismelor deja existente pe piața din România, taxa își menține același caracter, în sensul încălcării prevederilor art.90 din Tratat.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art.312 Cod pr. civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta G - TG J PRIN LEGALI împotriva sentinței nr. 2158 din 10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/MB/02.03.2010
f
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel
