Anulare act administrativ . Decizia 452/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 452
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
- JUDECĂTOR 3: Costinel
Grefier:
**********
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr. 821 din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O PRIN PREFECT -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin Serviciul arhivă, intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O PRIN PREFECT - a depus întâmpinare solicitând judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Codul d e procedură civilă.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
Deliberând,
CURTEA
Prin sentința nr. 821 din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a dmis acțiunea formulată de reclamanta Instituția Prefectului Județul O în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei și s-a anulat Dispoziția nr. 237 din 31.07.2009 emisă de Primarul comunei, județul
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut:
Prin art. 31 din Legea nr. 188/1999 se reglementează salarizarea funcționarilor publici cu precizarea că aceasta se face conform prevederilor legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Până în prezent nu a fost adoptată o asemenea lege și anual prin ordonanțe ale Guvernului au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale acestei categorii profesionale, respectiv OUG nr. 92/2004, OG nr. 2/2006 și OG nr. 6/2007, modificată.
In cadrul acestor acte normative au fost enumerate sporurile, premiile, primele și alte drepturi de natură salarială ce se acordă funcționarilor publici precum și cuantumul acestora prin stabilirea unui procent din salariul de bază. Procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit prin nici o lege, astfel încât orice cuantificare a acestora este arbitrară.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente menționate în lege, ca părți componente ale salariului funcționarului public, este necesară legiferarea, respectiv emiterea unor dispoziții date în aplicarea și în executarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 R, atribuție ce revine fie legiuitorului printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor cuprinse în această lege.
În condițiile în care modalitatea de calculare a suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu are reglementare legală, s-a apreciat că dispoziția Primarului comunei privind acordarea acestor drepturi a fost emisă în mod nelegal și s-a constatat nulitatea absolută a actului administrativ, conform prevederilor art. 1,8 și 18 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, sens în care s-a admis acțiunea formulată de Instituția Prefectului județului
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR și PRIMARUL COMUNEI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat că sentința este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, dispoziția nr. 237/31.07.2009 emisă de Primarul com. respectând întrutotul Legea nr. 188/1999 sporurile și calculul acestora fiind prevăzute în această lege cadru.
La data de 18.02.2010 intimata reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
În motivarea acestei cereri, s-a arătat că modalitatea de calculare a suplimentului postului și treptei de salarizare nu are reglementare legală astfel încât dispoziția primarului este nelegală.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă și a dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept:
Referitor la acordarea suplimentelor salariale se reține că
Dispozițiile art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. stabilesc în mod generic compunerea salariului la care este îndreptățit funcționarul public, arătând că acesta include salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În privința ultimelor două componente, prin art. 44 din OUG 92/2004 și art. 48 din OG 2/2006 s-a dispus suspendarea succesivă a acestora, suspendare ce a operat până la intrarea în vigoare a OG 6/2007 act normativ care nu a mai preluat dispozițiile legale anterioare ce privesc suspendarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
În acest context legal, se pune problema aplicării dispozițiilor art. 31 alin. 1 din 188/1999 rep. la calculul salariului cuvenit funcționarilor publici.
Astfel, se apreciază că Statutul funcționarilor publici reglementează în mod generic funcția publică, evoluția carierei funcționarilor publici, drepturile și îndatoririle acestora, context în care definește structura salariului cuvenit funcționarilor fără să stabilească, în concret, modalitatea de calcul a acestuia.
Faptul că, alin. 3 al art. 31 din 188/1999 stabilește că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilitatea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, determină instanța să aprecieze că, în concret, modalitatea de stabilire a salariului funcționarilor se realizează prin lege organică în raport de cadrul legal general stabilit de Statut.
Mai mult decât atât, Statutul nu prevede criterii concrete de determinare a drepturilor bănești solicitate, procentul de 25% indicat în cuprinsul dispoziției atacate neavând susținere legală.
Aceste aspecte conduc la concluzia că Statutul funcționarilor publici, prin art. 31 alin. 1 stabilește cadrul general al salarizării funcționarilor publici, urmând ca determinarea concretă a drepturilor salariale să fie stabilită ulterior.
Cele două suplimente acordate prin dispoziția primarului nr. 237/31.07.2009 reprezintă o creanță al cărei cuantum nu este stabilit de lege pentru a putea fi determinat sau determinabil, cum corect a reținut instanța de fond.
Prin decizia nr. 20 pronunțată de Înalta Curtea d e Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă:"în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, stabilesc că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare"
Față de aceste considerente de fapt și de drept, Curtea constată nefondat recursul declarat de recurentul pârât, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, să mențină ca legală și temeinică sentința instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței nr. 821 din 02.12.2009 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI O PRIN PREFECT -.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/16.03.2010
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Alina Răescu, Costinel