Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 47/ Dosar nr-
Ședința public din data de 20 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judector
- - - - judector
- - -- președinte de secție
GREFIER -
Pentru astzi fiind amânat pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului împotriva sentinței civile nr. 111/AF/23.09.2008pronunțat de Tribunalul Brașov - secția comercial și de contencios administrativ, în dosarul nr-, având ca obiect anularea act control.
La apelul nominal fcut în ședinț public, la pronunțate se constat lipsa recurentei pârâte Administrația Finanțelor Publice B și a intimatului reclamant
Procedura îndeplinit.
Dezbaterile în cauza de faț au avut loc în ședința public din 13 ianuarie 2009, când prțile au fost lips, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedur civil pentru a da posibilitatea prților s depun la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedur civil, în vederea deliberrii, a amânat pronunțarea pentru 20 ianuarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de faț:
Constat c la data de 25.04.2008, reclamantul a chemat în judecat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului solicitând anularea actului administrativ fiscal seria - nr.-/24.10.2007 emis de pârât și restituirea sumei achitat cu titlu de tax de prim înmatriculare la care s se calculeze și dobânzile legale.
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Brașov în care instanța a pronunțat sentința civil nr.111/AF/23.10.2008 a Tribunalului Brașov.
Prin aceast sentinț Tribunalul Brașova dispus urmtoarele:
A admis în parte acțiunea formulat de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului și în consecinț pârâta a fost obligat s restituie reclamantului suma de 647,11 lei reprezentând tax special pentru înmatricularea autoturismului Volvo, achitat cu chitanța fiscal seria - nr. -/2007, sum ce urmeaz a fi actualizat cu dobânda legal la data plții efective; au fost respinse restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâta s achite reclamantului suma de 39,03 lei reprezentând cheltuieli de judecat.
Pentru a hotrî astfel prima instanț a reținut în fapt și în drept urmtoarele:
Asupra excepției inadmisibilitții acțiunii, instanța de fond a apreciat c este o aprare de fond privind primul petit al acțiunii și s-a pronunțat ca atare.
S-a reținut astfel c, prin petitul 1 al acțiunii, se solicit anularea actului înregistrat sub nr.-/24.10.2007, seria -, depus la fila 4.
Acest document fiscal este o chitanț care face dovada achitrii taxei de prim înmatriculare, în cuantum de 647,11 lei.
Elementele sale constitutive nu se regsesc în definiția dat actului administrativ prin art. 2 lit.c din Legea nr.554/2004 sau art.41 din OG nr.:92/2003 sens în care acest petit a fost respins.
Conform dispozițiilor art.214 ind-214 ind.3 din Legea nr.571/2003, taxa special pentru autoturisme și autovehicule se pltește cu ocazia primei înmatriculri în România, de ctre persoana fizic sau juridic ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par.1 din Tratatul Instituit de Comunitatea European prevd c nici un stat membru nu aplic, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natur,mai mari decât cele care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotrârea CEJ dat în cauza Weigel vs. fur (C-387/01) în 2004 stabilit c obiectivul reglementrii comunitare este asigurarea liberei circulații a mrfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurenț, prin eliminarea oricrei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faț de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementrii instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscal între produsele importate și cele similare autohtone.Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de tax pentru autoturismele produse în țar sau în strintate,dar care sunt deja înmatriculate deja în România.
Deși pârâta a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat c, în cauz, dispozițiile din dreptul comunitar se aplic cu prioritate faț de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotrârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit crora, ca urmare a aderrii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementri comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faț de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul,Președintele României, Guvernul și autoritatea judectoreasc garanteaz aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderrii și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunitții, dinainte de aderare, prin Legea Nr.157/2005,de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea European.
Revenind la reglementarea intern, instanța a constatat c taxa special pentru autoturisme și autovehicule a fost introdus în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit,cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar dup modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrâns la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale,prevzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap,misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc). Aceast tax special se datoreaz cu ocazia primei înmatriculri în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art.214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul c taxa în discuție nu este perceput pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind perceput numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, dup aducerea acestora în țar.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevzute de art. 214 ind.1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea European în scopul reînmatriculrii lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de provenienț, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este perceput. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art.90(1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina crora instanța apreciaz c dispozițiile art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitat de reclamant a fost încasat cu înclcarea dispozițiilor art.90 din Tratat fiind necesar restituirea ei. Achitarea voluntar a taxei de reclamant este lipsit de relevanț juridic, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționat de efectuarea acestei plți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Deși nu s-a pus în discuție posibilitatea reclamantului de a contestat plata taxei de prim înmatriculare, este evident c, faț de dreptul oricrei persoane de a avea acces la instanț, reglementat atât de dispozițiile art. 21 alin. 1 din Constituție, cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția European a Drepturilor Omului, reclamantul are aceast posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei pltite, cerere care i-a fost respins prin emiterea unei adrese în care s-a preciza c nu exist temei legal pentru restituire.
Ne aflm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am fcut referire anterior. Deși nu îmbrac forma unei decizii sau dispoziții, adresa nr. 36626A/28.02.2008, emis de Administrație Finanțelor Publice a Municipiului B, reprezint modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, urmat de reclamant, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Faptul c taxa de prim înmatriculare nu trebuia achitat este dovedit și de faptul c în prezent, prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, a fost abrogat art. 214 ind. 1 din legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Faț de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214.ind. 3 Cod fiscal care încalc dispozițiile art. 9 ( 1) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei pltite cu titlu de tax de prim înmatriculare, obligând pârâta s procedeze în acest sens.
Având în vedere dispozițiile art. 1082 - 1084, instanța a obligat pârâta la actualizarea sumei încasate nelegal, cu dobânda legal la data plții efective.
În baza art. 274 Cod procedur civil, pârâta a fost obligat și la achitarea ctre reclamant a cheltuielilor de judecat constând în taxa de timbru și timbru judiciar, în cuantum de 39,03 lei.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiat și nelegal.
În dezvoltarea criticilor de recurs se arat urmtoarele:
1.Cererea de restituire a taxei de prim înmatriculare este neîntemeiat, raportat la prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 Cod fiscal și în mod legal s-a achitat aceast tax de înmatriculare a autoturismului.
Se invoc faptul c reclamantul nu se încadreaz în prevederile art.117 din OG nr.92/2003 pentru a i se admite restituirea acestei sume.
Se invoc și prevederile art.11 din OG/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele care reglementeaz și situațiile anterioare intrrii în vigoare a acestui act normativ.
O alt critic se refer la cererea privind plata dobânzii legale, solicitat de reclamant, recurenta susținând c nu i se poate acorda dobânda pretins.
Recurenta a mai adus o alt critic sentinței atacate, cu privire la acordarea cheltuielilor de judecat ctre reclamant, susținând c nu sunt aplicabile în cauz art.274 Cod procedur civil și c pârâta nu se afl în culp, încât s fie obligat la cheltuieli deoarece aceasta a aplicat și respectat legea, iar taxa s-a achitat în baza prevederilor legale în vigoare la data plții.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
În drept, a invocat prevederile art.304 pct.9 Cod procedur civil și Legea nr.571/2003 și OG nr.50/2008.
Faț de recursul declarat, intimatul reclamant a formulat concluzii scrise, în sensul respingerii recursului și menținerii sentinței nr.111/23.09.2008.
Curtea, examinând actele și lucrrile dosarului, sentința civil atacat nr.111/23.09.2008 a Tribunalului Brașov, prin prisma criticilor formulate în recurs și faț de prevederile legale aplicabile în cauz, constat Recursul ca nefondat pentru urmtoarele considerente:
Din întreg probatoriul administrat în cauz, se constat c în mod corect și legal a apreciat și reținut instanța de fond, situația de fapt și de drept dedus judecții, pronunțând o hotrâre temeinic și legal, bazat pe probele de la dosar și pe dispozițiile legii comunitare în materie de taxe de prim înmatriculare a autovehiculului care are prioritate faț de norma național.
În ce privește prima critic formulat în recurs în sensul c taxa trebuia achitat în condițiile legii, art.214 ind.1 din Legea nr.571/2003 și c sunt aplicabile prevederile art.11 din OG nr.50/2008 nu poate fi reținut de instanța de recurs deoarece aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauz, iar taxa achitat trebuie restituit în sum integral, actualizat cu dobânda legal pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamant.
Ca atare, prima critic de recurs se va înltura ca netemeinic, reținând c sunt aplicabile prevederile art.148 din Constituția României și art.90 alin.1 din Tratatul CE.
În ce privește cea de a doua critic, respectiv la acordarea dobânzii legale de ctre instanța de fond, prin hotrârea atacat instanța de recurs constat c cererea reclamantului este justificat în fapt și în drept fiind incidente prevederile art.1082 - 1084 Cod civil.
De altfel, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe de ctre pârât, aceasta refuzând, încât a acționat-o în instanța de judecat.
Având în vedere c la data de 1.02.2008 reclamantul a solicitat restituirea taxei auto achitate conform chitanței de la fila 4 din 24 octombrie 2007, desigur c cererea de la fila 5 reprezint o notificare, iar faț de refuzul pârâtei se impune acordarea dobânzii legale calculat pentru perioada de la data notificrii și pân la data plții efective a sumei respective ctre reclamant.
În esenț, faț de cele de mai sus, se va înltura critica de la pct.2 din recurs ca netemeinic și nelegal.
Referitor la critica de la pct.3 din Recurs, se constat c și aceast critic este neîntemeiat, deoarece reclamantul a acționat în judecat pârâta datorit refuzului ei de a-i restitui taxa auto achitat și nedatorat, astfel c a timbrat acțiunea conform Legii nr.147/1997 și conform prevederilor art.19 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Având în vedere faptul c acțiunea a fost admis, în mod corect s-au acordat cheltuieli de judecat chiar dac s-a admis în parte acțiunea deoarece s-a timbrat și s-a acordat taxa aferent sumei restituite prin hotrâre judectoreasc.
Ca atare, se va înltura și critica de la pct.3 Recurs privind cheltuielile de judecat.
Se constat c nu sunt incidente prevederile art.304 pct.9 Cod procedur civil.
În concluzie, faț de considerentele de fapt și de drept, se va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.312 alin.1 Cod procedur civil sentința civil atacat, va fi menținut ca legal și temeinic.
Se reține ca justificat și legal aprarea intimatului reclamant în sensul respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția General a Finanțelor Publice B - în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor și Economiei și pentru Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, împotriva sentinței civile nr. 111/AF/23.09.2008 a Tribunalului Brașov, Secția Comercial și de contencios administrativ, pronunțat în dosar nr-.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, astzi 20 ianuarie 2009.
Președinte, Judector Judector,
- - - - - -
Grefier,
Red.MI 26.01.2009/dact.VP 27.01.2009
Judector fond
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche, Georgeta