Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 5148/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 5148
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J, împotriva sentinței nr.1926/02.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J și intimata reclamantă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a arătat că s-a solicitat judecarea în lipsă, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Prin sentința nr.1926 din 02 octombrie 2009, Tribunalul Gorja respins excepția inadmisibilității formulată de Administrația Finanțelor Publice Tg.J și a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin ANAF - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Tg J, județul
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 12.565 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria - 4 nr.- din data de 18.01.2009, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că autoturismul in cauză are capacitatea cilindrica 1595 cm3.Autoturismul a fost fabricat in anul 2005 si înmatriculat pentru prima data in Germania. A fost cumpărat de reclamant in data de 12.11.2007, care s-a prezentat la autoritățile române in vederea înmatriculării autoturismului pentru prima data in România. Cererea reclamantului a fost admisă cu obligarea acestuia la achitarea taxei de poluare reglementata de OUG 50/2008.
Problema de drept soluționată de Tribunalul Gorja fost aceea daca legislația interna potrivit căreia reclamantul ar datora taxa pe poluare este compatibila cu prevederile legislației internaționale, comunitare și nu în ultimul rând celei naționale.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art 3). Autoturismul reclamantului nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art 3 alin 2 si art 9 alin.1). Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România (art 4 lit a), fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara. Taxa se calculează de autoritatea fiscala competenta (art 5 alin 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ si a identifica intenția legiuitorului, Tribunalul a utilizat interpretarea teleologica (după scop): In expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG 50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecința ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second - hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic. Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plătește` -, sa aibă ca efect imediat diminuarea introducerii in România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru.
Potrivit OUG 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc si care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 2008 se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 (art II). Aceste prevederi se aplica pana la data de 31 2009 inclusiv (art. III).
OUG 208/2008 a fost abrogata prin OUG nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art III al acesteia, (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 2008 - 31 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008. (2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare E 3, înmatriculate pentru prima data in afara Uniunii Europene si care se înmatriculează in România, li se aplica taxele prevăzute in anexele nr. 1 si 2. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre mașinile noi si cele vechi, înmatriculate in România după intrarea in vigoare a OUG 50/2008.
A rezultat că pentru autovehiculul second-hand in cauză, care face parte din categoria N1 si nu are norma de poluare Euro 4, reclamantul ar datora taxa de poluare, indiferent când are loc - după data de 1 iulie 2008 - prima înmatriculare in România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitarii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementarii comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, in cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezultă din doua argumente:
Constituția României: De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia in cauza Costa/Enel (1964), a stabilit ca legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea sa la anularea lui, data fiind natura sa originala si speciala, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara si fără ca baza legala a Comunității însăși sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar si dreptul național al statelor membre arătând ca dreptul comunitar este o ordine juridica independenta care are prioritate de aplicare chiar si in fata dreptului național ulterior - or, in speța, taxa pe poluare a fost introdusa in legislația interna de abia in anul 2008. De asemenea, in cauza Simmenthal (1976), a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in România.
Reglementată in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru: compărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate in România.
Iar ca urmare a adoptării nr.OUG 218/2008, intenția legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor a devenit mai evidenta: a fost înlăturata taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai de 2.000 cm3 (or, este de notorietate ca in România sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se înmatriculează pentru prima data in România in perioada 15.12.2008 - 31.12.2009, astfel incit consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in România. Se protejează astfel producția internă, aspect ce reiese explicit din preambulul nr.OUG 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Co- Srl.
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, BV der en (discriminare intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia Italia (bananele importate in Italia si fructele cultivate in Italia).
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare: intre persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care înmatriculează autoturisme ulterior; doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident ca poluează si autoturismele primei categorii de persoane cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului `poluatorul plătește`.
Acest tip de discriminare se discută insa in raport de art. 16 din Constituție, art. 26 din Pactul Internațional din 16 1966 cu privire la drepturile civile si politice, ratificat de România prin Decretul 212/1974 si a art 1 si 2 din OG nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, dispoziții fata de care nu este împlinit cadrul procesual (neprecizarea acțiunii in acest sens si nechemarea in judecata a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării).
În ceea privește admisibilitatea cererii de față, se constată faptul că prin cererea înregistrată sub nr.36388/17.06.2009, reclamantul a solicitat restituirea efectivă a sumei de 1256 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, iar pârâta i-a răspuns prin adresa nr. 37319/22.06.2009.
Pârâta, în întâmpinare a invocat faptul că suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare nu a fost impusă de organul fiscal, reclamantul achitând-o în mod voluntar și fără a fi obligat, în conformitate cu art.214/1-214/3 Cod fiscal și, potrivit nr.OUG50/2008, cu modificările și completările ulterioare, nu a solicitat Tg.J restituirea sumei.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul dispozițiilor OG nr.50/2008, reclamanta a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
Este adevărat că Uniunea Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe de poluare a autoturismelor, dar nu condiționează plata acestei taxe doar pentru anumite autoturisme sau anumite persoane, cu ocazia primei înmatriculări, în caz contrar reclamanta fiind în imposibilitatea de a folosi acest bun, ceea ce reprezintă atât o încălcare a dreptului de folosință ca un dezmembrământ al dreptului de proprietate, cât și o încălcare a dreptului la liberă circulație.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Public a Municipiului Tg J, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a arătat în motivele de recurs că instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, însă în loc să consemneze taxa de primă înmatriculare a consemnat taxa de poluare, că reclamanta a investit instanța cu o cerere ce contravine prevederilor art.1 din Legea 554/2004.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa procedurii prealabile și a arătat că s-a prescris și termenul de efectuarea procedurii prealabile prevăzut de art.7 pct.7 din Legea 554/2004.
A susținut recurenta pârâtă că reclamanta a formulat cerere la. Tg J, prin care a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, însă nu a contestat Decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare conform prevederilor art.1 din Legea 554/2004, ca răspunsul dat să fie un act administrativ fiscal ce putea fi contestat în instanță, iar adresa ce a format obiectul dosarului în care instanța de fond s-a pronunțat nu constituie un act administrativ fiscal.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Referitor la consemnarea eronată de către instanța de fond a taxei de poluare în loc de taxă de primă înmatriculare, Curtea constată că este o eroare materială de redactare fără consecințe juridice, din considerentele hotărârii atacate rezultând fără dubii că instanța a examinat legalitatea restituirii taxei de primă înmatriculare.
Nu este întemeiată nici critica recurentei privitoare la lipsa procedurii prealabile prevăzută de Legea nr.554/2004 deoarece instanța a analizat litigiul nu prin raportare la acest act normativ, ci prin prisma compatibilității legislației interne cu legislația europeană în materie.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamantul a importat un autoturism second - hand.
După introducerea bunului în țară, în vederea înmatriculării, aceasta a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 1256,5 lei, cu chitanța seria - 4 nr.- din 13.03.2007.
Reclamantul s-a adresat Direcției Generale a Finanțelor Publice G, solicitând restituirea taxei de primă înmatriculare, motivând că aceasta este încasată nelegal cu nesocotirea prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Cu adresa nr.37322 din data de 15.06.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gar ăspuns reclamantului, în sensul că cererea nu poate fi soluționată favorabil întrucât nu există prevedere legală în acest sens.
În raport de situația de fapt expusă, rezultă că prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, cu respectarea prevederilor cuprinse în art.88 și 205 din Codul d e procedură fiscală, dar și ale Legii 554/2004.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat era reglementată la data formulării cererii de restituire în cuprinsul art.113 Cod pr.fiscală, în prezent art.117 Cod pr.fiscală.
Astfel, conform textului menționat, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie debitorului la cerere.
În consecință, cererea debitorului este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat.
Potrivit art.70 alin.1 Cod procedură fiscală, organul fiscal trebuia să se pronunțe asupra cererii de restituire, în termen de 45 de zile.
În speță, organul fiscal s-a pronunțat asupra cererii de restituire prin respingerea acesteia.
De precizat este că reclamantul a depus toate actele prevăzute de Ordinul 1899/2004, însă s-a refuzat restituirea pe motiv că taxa a fost încasată legal.
Pe fondul cauzei, se reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, deoarece art.2141Cod fiscal, care reglementează taxa de primă înmatriculare, nesocotește prevederile art.90 (86) din Tratatul Uniunii Europene, întrucât România, ca stat membru al acestei comunități a ignorat la adoptarea textului respectiv prevederile Tratatului care sunt obligatorii pentru statele membre.
Astfel, conform textului citat din Tratat, țările membre sunt obligate să nu emită și să nu mențină nici o măsură contrarie regulilor Tratatului.
Ori, în situația reglementării taxei de primă înmatriculare, România a stabilit în mod indirect impuneri interne, pentru produsele provenind dintr-un alt stat membru, superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare.
Astfel, în situația în care un autoturism second hand înmatriculat în România este vândut, nu se percepe taxă de primă înmatriculare.
De altfel, însăși denumirea acestei taxe demonstrează caracterul contrar tratatului, pentru că se referă la taxa de primă înmatriculare în România.
Instanța de fond a dat o corectă și justă aplicare prevederilor art.148 alin.4 din Constituția României, în sensul că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, așa încât judecătorul național trebuie să aplice, în caz de conflict între norma națională și norma comunitară, textul din dreptul comunitar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza art. 312 Cod pr.civilă, recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TG J, împotriva sentinței nr.1926/02.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.jud.
Jud.fond:
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Costinel Moțîrlichie, Alina