Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 593/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios Administrativ și Fiscal
DECIZIA CIVILĂ NR.593/R/CA-.Dosar nr.3010/62/R/CA-./2008
Ședința publică din data de:-30 2008
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă- - -- JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
-- - -- judecător
-- -- judecător
- - grefier-șef secție
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și de pârâtaAdministrația Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr.410//19.05.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr.3010/62/F/CA/2008, având ca obiect "anulare act fiscal".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au fost închise în ședința publică din data de 23 2008, când părțile au lipsit și când, având în vedere că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242, alin.2 Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare asupra recursurilor, conform celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Î vederea deliberării, în baza art.260, alin.1 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea asupra celor două recursuri de față pentru astăzi, 30 2008.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de recurenta reclamantă și concluzii scrise formulate de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Față de actele, lucrările și probele dosarului, coroborate cu motivele de recurs invocate, instanța, în urma deliberării, a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.410/CA/19.05.2008 Tribunalul Brașova admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtă Administrația Finanțelor Publice B; a anulat actul administrativ fiscal nr.20616 /04.04.2008 emis de pârâtă; a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 6287 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - 4A nr.-/29.09.2007, respingând cererea reclamantei privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele
Conform dispozițiilor art.2141- art.2143din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art.90, paragraful 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea Curții Europene de Justiție dată în cauza Weigel vs. fr (C-387/01 ) în anul 2004, stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art.90, paragraful 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe niciun fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâtul invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica Curții Europene de Justiție prin hotărârile date în cauzele /ENEL și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art.148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocaziaprimei înmatriculări în Româniaa unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art.2141Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art.2141din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art.90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art.2141- art.2143din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care îl are în proprietate.
Deși nu s-a pus în discuție posibilitatea reclamantei de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art.21, alin.1 din Constituție, cât și de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.
Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Deși nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziții, adresa nr.20616/04.04.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B reprezintă modalitatea de soluționare a plângerii prealabile, urmată de reclamantă, conform dispozițiilor art.7 din Legea nr.554/2004.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art.2141- art.2143Cod Fiscal, care încalcă dispozițiile art.90 (1) din Tratat, instanța va admite acțiunea privind anularea actului administrativ nr.20616/04.04.2008 emis de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
Va fi respinsă însă cererea privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată având în vedere pe de o parte faptul că plata taxei a fost benevolă, pârâtul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B neavând nicio culpă în încasarea acestei taxe, iar, pe de altă parte, faptul că, deși contrară normelor comunitare, taxa de primă înmatriculare este prevăzută de dispozițiile Codului Fiscal. De altfel, cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat este exagerat față de obiectul cauzei care nu este complex.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, precum și reclamanta, solicitând instanței de recurs acordarea cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale la suma solicitată. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B arată că începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în baza căreia a fost emisă nr.HG686/2008, acte normative care stabilesc restituirea sumelor plătite de contribuabili către bugetul de stat, în perioada 01.01.2007- 30.06.2008 cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, acte normative care reprezintă noul temei juridic pentru restituirea acestor sume de bani, precum și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pe poluare, noua taxă fiind în concordanță cu exigențele Tratatului Noua reglementare prevede restituirea parțială a taxei auto speciale achitate anterior, astfel încât se impune ca reclamanta să urmeze procedura de restituire astfel stabilită prin noile acte normative.
De asemenea, recurenta pârâtă a criticat pe fond sentința tribunalului și pentru alte considerente, în esență pentru că această taxă era stabilită în mod legal prin dispozițiile Codului Fiscal (Legea nr.571/2003 completată), iar Statul Român nu a încheiat cu Comunitatea Europeană vreo negociere care să conducă la modificarea sau anularea acestei taxe auto. Mai mult, taxa a fost achitată benevol de către persoanele care au dorit să-și înmatriculeze autovehicule în România, inclusiv intimata reclamantă. Recurenta pârâtă a mai arătat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.90 din Tratatul, ci doar acelea ale Codului fiscal român, care impune taxa auto ca o condiție pentru înmatricularea autovehiculelor.
Recurenta reclamantă a depus la cerere de recurs, solicitând modificarea dispoziției instanței de fond referitoare la dobânda legală și cheltuielile de judecată (prin aplicarea dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă), în sensul de a obliga pârâta și la plata acestora. În privința recursului pârâtei, în esență, recurenta reclamantă a arătat că acesta este nefondat și a solicitat respingerea acestuia și menținerea hotărârii de fond cu privire la restituirea taxei de primă înmatriculare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Muncipiului B ca nefondat, iar recursul reclamantei îl apreciază fondat și urmează să îl admită.
Reclamanta a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de primă înmatriculare la Administrația Finanțelor Publice Suma încasată a fost vărsată la bugetul de stat, iar restituirea sumei a fost cerută de la pârâta Administrația Finanțelor Publice B.
Plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării. Nu s-a pus în discuție înmatricularea autovehiculului (aceasta s-a realizat), ci nelegalitatea taxei percepute pentru prima înmatriculare.
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art.90, alin.1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus anularea actului administrativ fiscal nr.40539 A/28.02.2008 și obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art.2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 01.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea constatat că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art.90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art.90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art.90, paragraful 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință ( în speță se referă la taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare, nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Constatându-se că taxa achitată este nelegală, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorat, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului este obligat să aplice prioritar normele de drept comunitar.
În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15, alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21, alin.1 și alin.2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.
Curtea constată că este legală dispoziția instanței de fond privind acordarea dobânzii legale, pentru acoperirea beneficiului nerealizat, potrivit art.1084 Cod civil.
În privința recursului promovat de reclamantă, Curtea constată că acesta este întemeiat, în sensul că, potrivit art.274 Cod procedură civilă, cel care cade în pretenții va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către partea adversă. Ca atare, instanța de recurs urmează a admite recursul declarat de recurenta, împotriva Sentinței civile nr.410//19.05.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în parte, obligând pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 1504,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312, alin. 1 raportat la art.304, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat de pârâtă și să admită recursul declarat de reclamanta, în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond.
Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta, împotriva Sentinței civile nr.410//19.05.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B să plătească reclamantei suma de 1504,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului, împotriva Sentinței civile nr.76// 17.06.2008 a Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.:-/24.10.2008
Dact.:-/2 ex./04.11.2008
Jud.fond: -
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Silviu Gabriel Barbu