Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 595/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
R O M Â N I
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 595/2009
Ședința publică de la 18 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor judecător
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, împotriva Deciziei nr. 253 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: avocat pentru contestatoarea și consilier juridic pentru intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Activitatea de Control Fiscal
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru contestatoarea, având cuvântul, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, în sensul desființării deciziei din recurs și rejudecarea recursului.
În continuare, arată că problema care se pune în cauză este dacă neobservarea faptului că un temei de drept a fost abrogat, este o eroare materială sau o eroare de judecată, din punctul de vedere al contestatoarei acest lucru reprezintă o eroare materială. Astfel, temeiul normativ contestat a fost și Regulamentul de aplicare a Legii contabilității, regulament care, la data efectuării controlului era abrogat, intrând în vigoare Ordinul nr. 306/2002.
Totodată, având în vedere că există prezumția că toți cetățenii cunosc legea, cu atât mai mult judecătorii, nu se poate considera această chestiune decât o greșeală materială.
În concluzie, având în vedere că dispoziția este întemeiată pe un temei de drept abrogat, iar instanța a comis o greșeală materială neobservând acest lucru, se impune admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, desființarea deciziei pronunțate în recurs, urmând a se dispune rejudecarea recursului.
Consilier juridic pentru intimatele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Activitatea de Control Fiscal B, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei din recurs ca fiind legală și temeinică.
Arată că, așa cum este motivată această contestație în anulare, rezultă că este un recurs la decizia din recurs. Totodată, având în vedere sensul contestației în anulare și eroarea materială indicată în contestația în anulare, care nu corespunde sensului de eroare materială dat de către legiuitor pentru contestația în anulare, aceasta este inadmisibilă.
Astfel, având în vedere că prin contestația în anulare nu se pot remedia erori de interpretare a dispozițiilor legale se impune respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea deciziei din recurs ca fiind legală și temeinică.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 266 din 28.05.2008 Tribunalul Bacăua admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Activitatea de Control Fiscal B; a dispus anularea deciziei nr. 334/19.10.2006 emisă de B, a dispoziției nr. 4142/31.05.2006 și a procesului verbal nr. 4023/26.05.2006 emise de Activitatea de Control Fiscal
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prindecizia civilă nr. 253 din 19.03.2009Curtea de APEL BACĂUa admis recursul, a modificat în tot sentința și a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 4142/31.05.2006 contestată de reclamantă și anulată prin hotărârea recurată, organul fiscal a stabilit, în sarcina reclamantei, măsura corectei înregistrări în evidența contabilă a plăților în sumă totală de 213.000 lei (ron) efectuate către P N în baza ordinelor de plată nr. 488/112.12.2003 și nr. 515/16.12.2003, ca urmare a constatării înregistrării greșite a acestor plăți în contul 404 - furnizori de imobilizări.
Potrivit contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice prin Ordinul nr. 306/2002 (în vigoare la data înregistrării plăților în cauză), în contul 404 se înregistrează furnizorii de imobilizări. Prin urmare, în acest cont nu puteau figura plăți către, ci către furnizorul de imobilizări de la care reclamanta achiziționase terenuri și utilaje, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3577/11.12.2003 și factura fiscală nr. -/11.12.2003 (pentru terenuri), precum și din facturile fiscale nr. -/5.11.2003 și nr. -/12.12.2003 (pentru utilaje). În conformitate cu reglementările contabile, în evidența contabilă reclamanta ar fi trebuit să figureze cu suma de 213.000 lei ca plată către, în contul imobilizărilor cumpărate.
În ceea ce privește terenurile, această din urmă situație (și care reprezintă situația reală) a fost menționată chiar de părțile contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3577/11.12.2003 încheiat între, în calitate de vânzătoare și reclamantă, în calitate de cumpărătoare. Astfel, în ceea ce privește prețul vânzării, de 100.000 lei (ron), la autentificarea contractului vânzătoarea a declarat că l-a primit în întregime de la reclamanta cumpărătoare, prin ordinul de plată nr. 488/11.12.2003. Așadar, dacă prețul fusese primit de la data de 11.12.2003 nu mai putea fi făcută încă o plată, pentru aceleași bunuri (terenurile din contractul de vânzare-cumpărare) către un terț, respectiv P Mai este de observat că ordinul de plată menționat în contractul de vânzare-cumpărare este același cu ordinul de plată menționat în contul 404 ca plată către, diferită fiind doar data (plata făcându-se, în realitate la data de 12.12.2003, dată confirmată de către bancă; numărul ordinului de plată este, în schimb, dat de plătitor, adică de reclamantă).
Datoria pe care o avea către A era doar de 58.275 lei, în timp ce plățile făcute de reclamantă, în numele, în contul acestei datorii este de 213.000 lei.
Relevant este și faptul care rezultă din rezultă din rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 3D/P/2006 din 29.06.2006, că toate conturile la unitățile bancare din țară fuseseră blocate ca urmare a instituirii sechestrului asigurător prin ordonanța nr. 258/P/2003 din 11.09.2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cele două ordine de plată (488 și 515) s-a făcut, într-adevăr, mențiunea că cele două sume plătite - de 119.000 lei ( 1.119.000.000 rol) și 94.000 lei (940.000.000 rol) - în favoarea A reprezintă plăți pentru conform contractului de vânzare-cumpărare din 10.12.2003 (în realitate, 12.12.2003), respectiv contravaloare factura fiscală nr. -. Însă, aceste mențiuni nu sunt de natură a determina legalitatea înregistrărilor în contabilitate; dimpotrivă, menționarea ca beneficiar a altei societăți decât furnizorul imobilizărilor pune în evidență încercarea celor trei societăți implicate de a efectua o compensare în afara cadrului legal în care este permisă o astfel de compensare, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată și actul emis de Guvern în aplicarea acestei ordonanțe, Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor, persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor din economie, și a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor, persoane juridice, acest din urmă regulament - și care prezintă relevanță în prezenta cauză, constituind anexa 2.
De altfel, compensarea a fost consemnată, ulterior celor două plăți, în minuta încheiată la data de 27.12.2003 între reprezentanții celor trei societăți. Conform acestei minute s-a convenit ca suma de 58.275 lei (582.753.235 rol) încasată de la reclamantă să reprezinte garanție la datorie pe care o are către, aceasta obligându-se să achite suma până la data de 31.12.2003; în cazul în care nu ar fi achitat această sumă ea ar fi fost considerată compensare pentru
Minuta din 27.12.2003 confirmă și o altă situație, respectiv existența unor raporturi comerciale între reclamantă și, negată de reclamantă și nereținută prin expertiza contabilă și prin hotărârea recurată. Această situație a fost reținută de Direcția Generală a Finanțelor Publice B în procesul-verbal nr. 3824/22.05.2006 în care s-a consemnat rezultatul inspecției fiscale efectuate la P Prin acest proces-verbal s-a reținut atât existența datoriei de 58.275 lei a către, cât și existența contractului de export în comision nr. 16 încheiat între reclamantă și la data de 3.12.2003, contract prin care, în calitate de comitent, se obliga să exporte prin intermediul reclamantei cherestea rășinoase și cherestea de fag. Ulterior, la data de 31.- a emis către reclamantă factura fiscală NT nr. - reprezentând contravaloare 859,637 mc lemn foc fag în valoare totală de 184.132 lei sumă care reprezintă diferența între suma încasată în 2003 de reclamantă (213.000 lei) și suma care îi era datorată de, de 58.275 lei.
Prin procesul-verbal nr. 3955/25.05.2006 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu ocazia inspecției fiscale la PNs -a reținut, de asemenea, că în evidența contabilă a acestei societăți a fost operată compensarea din suma încasată de la reclamantă (213.000 lei) cu suma de 58.275 lei fără respectarea dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/1999.
Reclamanta a înregistrat plățile făcute cu ordinele de plată 488/12.12.2003 și nr. 515/16.12.2003 cu încălcarea reglementărilor contabile, dar și a dispozițiilor legale privind operațiunile de compensare. Reclamanta are calitatea de persoană juridică destinatară, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul de compensare aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 (persoana juridică care acceptă compensarea unei creanțe prin datoria sa către inițiator), iar are calitatea de persoană juridică inițiatoare, în sensul pct. 6 al aceluiași articol (persoana juridică care solicită stingerea obligațiilor reciproce prin intermediul unui act de compensare). Dispozițiile din Hotărârea Guvernului nr. 685/1999 interzic expres, începând cu data de 1 noiembrie 1999, utilizarea altor documente de compensare în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare aprobat prin această hotărâre.
Modalitatea de stingere a obligațiilor de plată între cele trei societăți, prin efectuarea compensărilor în afara cadrului legal, evidențiază ca scop al compensării intenția evitării încasării de la reclamantă, de către, a contravalorii terenurilor și utilajelor vândute acesteia, prin contul la. - General, cont asupra căruia fusese instituit sechestrul asigurător prin ordonanța nr. 258/P/2003 din 11.09.2003 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
La data de 27.03.2009 - anterior redactării deciziei pronunțate în recurs (redactarea fiind făcută la data de 6.04.2009) - reclamanta a formulat prezentacontestație în anularespecială. După redactarea deciziei pronunțate de instanța de recurs, contestatoarea a susținut că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În motivarea contestației, contestatoarea a susținut următoarele:
Problema care se ridică în cauză este aceea de a decide dacă, atunci când o instanță nu observă că un act normativ este abrogat, este sau nu o greșeală materială.
Astfel, temeiul normativ al dispoziției nr. 4142/31.05.2006 a fost Legea contabilității nr. 82/1991, Regulamentul de aplicare a acestei legi și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/1999. Controlul fiscal a fost efectuat în perioada 22.05.2006 - 25.05.2006, iar plata în litigiu a fost făcută la data de 12.12.2003 și, respectiv, 16.12.2003.
Instanța a comis o eroare generală materială, în sensul că nu a observat faptul că Regulamentul de aplicare a Legii contabilității a fost abrogat începând cu 1.01.2003, prin Hotărârea Guvernului nr. 22/16.01.2003, iar începând cu 1.01.2003 a intrat în vigoare Ordinul 306/2002, având în vedere prezumția că toți cetățenii cunosc legea, cu atât mai mult nu se poate considera că nu o cunoaște și că s-a săvârșit o eroare materială.
Așadar, dispoziția este întemeiată pe un temei de drept abrogat, iar instanța a comis o greșeală materială neobservând această chestiune.
Este de precizat că societatea a procedat în aceeași manieră și în alte cazuri, iar înregistrarea contabilă în acele cazuri a fost considerată corectă, așa cum s-a întâmplat în cazul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2583/15.12.1999 ori a altei vânzări către
Prin ordinele de plată nr. 512, 510, 515, 508 și 509 din 15.12.2003 a plătit tot în contul datoriei către, tot unui terț (finanțele publice) mai mult de 1.000.000.000 rol. Dacă aceste plăți au fost înregistrate la fel și considerate corecte, firesc este că și celelalte plăți sunt corecte.
Mai mult, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul proprietatea, această societate nu avea datorii la stat, fapt confirmat de certificatul de atestare fiscală menționat în actul autentic. În plus, la acea dată, nu erau îndeplinite condițiile compensării, deci nu putea opera în contabilitate o compensare.
Examinând contestația în anulare,curtea de apelconstată următoarele:
Contestatoarea a atacat decizia pronunțată de instanța de recurs pentru motivul reglementat de art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Deși a fost invocat în mod expres acest temei de drept al contestației, argumentul pe care se sprijină contestația în anulare nu vizează decizia instanței de recurs, ci actul administrativ fiscal contestat, respectiv dispoziția 4142/31.05.2006 emisă de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Invocarea de către organul fiscal a unui act normativ care nu mai era în vigoare la data plăților în legătură cu care s-a efectuat controlul fiscal putea reprezenta un motiv de anulare a actului administrativ fiscal, însă un astfel de motiv nu a fost invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, nefiind invocat de către reclamantă nu a fost analizat de către niciuna din instanțe, cu atât mai puțin de instanța de recurs în examinarea recursului formulat de emitentul actului.
Instanța de recurs nu și-a întemeiat soluția pe actul normativ abrogat, respectiv pe Regulamentul nr. 704/1993 de aplicare a Legii contabilității, ci pe dispozițiile cuprinse în contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, aprobate de Ministerul Finanțelor Publice prin Ordinul nr. 306/2002, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/1999 și Hotărârea Guvernului nr. 685/1999, reținând că reclamanta a înregistrat plățile făcute cu ordinele de plată 488/12.12.2003 și nr. 515/16.12.2003 cu încălcarea acestor reglementări, iar nu a celor cuprinse în Regulamentul nr. 704/1993 de aplicare a Legii contabilității (abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 22/2003). De altfel, prin dispoziția nr. 4142/2006 nu a fost reținut ca număr al Regulamentului de aplicare a Legii contabilității, nr. 704.
Așadar, atâta timp cât soluția instanței de recurs nu se întemeiază pe un act normativ abrogat - act considerat de contestatoare ca fiind sursa erorii materiale comise de instanța de recurs - nu se poate reține că decizia contestată este consecința unei greșeli materiale. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar reține că însăși instanța de recurs și-a sprijinit soluția pe un act normativ abrogat acesta nu ar putea fi reținută ca o greșeală de ordin formal în sensul art. 318 din Codul d e procedură civilă, ci ca o greșeală de judecată, căci instanța a făcut deja o apreciere cu privire la legalitatea actului contestat pe cale contenciosului administrativ, considerându-l legal.
Argumentele invocate de contestatoare cu privire la operațiunile comerciale de aceeași natură anterioare și înregistrarea lor în contabilitate nu pot fi examinate în cadrul contestației în anulare întrucât excedează cadrului procesual dat, constituind argumente de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare, ca nefondată, formulată de contestatoarea, cu sediul în,-, județul B, împotriva Deciziei nr. 253 din 19 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL B, ambele cu sediul în B,--3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.
Red. -/ -/
Red. -
Tehnored. - 01 iulie 2009
- ex. 2 - 01.07.2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina
