Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 600/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.600
Ședința publică din 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtei Primăria orașului împotriva sentinței civile nr.1102/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedură este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.1102/9.XII.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Primăria orașului, a respins capătul de cerere din acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului pentru anularea în tot a Deciziei de nr. 12.151/11.06.2008 referitor la obligațiile fiscale în sumă de 678 lei reprezentând taxa pe teren precum și a Dispoziției nr. 1/30.07.2008 emise de Primăria orașului, a admis capătul de cerere privind exonerarea reclamantului de plata sumei de 270 Ron reprezentând penalități de întârziere.
În motivare s-a reținut că reclamantul a încheiat cu Primăria orașului contractul de închieriere nr. 17222/26.02.2002 având ca obiect închirierea unei suprafețe de - mp de frontieră în baza căruia în calitate de chiriaș are obligația să achite contravaloarea chiriei aferente.
Prin Decizia de impunere nr. 12.151/11.06.2008 Primăria orașului a stabilit în sarcina reclamantului contribuabil obligații fiscale în cuantum de 678 Ron și 270 Ron penalizări reprezentând taxă pe teren calculată conform art. 256 alin. 3 din legea 571/2003 cu majorările de întârziere aferente.
În mod nejustificat reclamantul susține că nu datorează creanța fiscală solicitată de pârât în condițiile în care dispozițiile legale reglementate de art.256 alin.3 din Legea nr. 571/2003 dispun fără nici un echivoc în sensul că "Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale închiriate date în administrare ori în folosință se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren".
Potrivit art.73 alin.2 și 3 din HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal " În cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului sau a unităților administrative teritoriale închiriate, date în administrare sau în folosință persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se stabilește taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz".
Având în vedere că alin. 21, 22și 23ale pct. 73 din Normele metodologice de aplicare a art. 256 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal au fost introduse de pct.35 al lit. Haa rt.1 din Hotărârea nr.1861 din 21 dec.2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 1044 din 29 dec.2006 iar alin. 3 al art.256 a fost modificată de pct.230 al art.1 din legea nr.343/17 iulie 2006 publicată în Monitorul Oficial nr.662 din 1 august 2006, ambele cu aplicare din data de 01.01.2007.
Raportat la cadrul legal incident în mod corect organul fiscal a constatat că începând cu data de 01.01.2007 reclamantul având calitatea de chiriaș conform contractului de închiriere este obligat la plata taxei pe teren, taxă ce reprezintă sarcină fiscală pentru chiriaș conform art. alin. 3 din Legea 571/2003.
Instanța apreciază ca nefondată și va înlătura apărarea formulată de e reclamant care susține că și această obligație fiscală - taxa pe teren- era necesar a fi menționată ca obligație de plată în contractul de închiriere încheiat cu primăria orașului, întrucât această obligație de plată este o obligație legală stabilită prin Legea 571/2003 privind Codul fiscal ce-și are-sorgintea în norma legală instituită de legiuitor cu titlu imperativ comparativ obligația contractuală la care face trimitere reclamantul reprezentând ia datorată în calitate de chiriaș în baza contractului de închiriere nr. 2/26.02.2002 stabilite ca urmare a negocierii între cele două părți contractante.
Instanța a reținut astfel ca fondată susținerea pârâtei conform căreia în a art. 259 alin. 6 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, sarcina depunerii declarației de impunere revine exclusiv contribuabilului în cauză, termen de 30 de zile de la data producerii oricărei modificări față de declarația inițială, împrejurarea invocată de către reclamant cu privire la modificarea legislației neputând fi reținută ca un argument legal care să justifice exonerarea contribuabilului aflat în situația prev. de art. 256 alin. 3 Legea 571/2003 privind Codul fiscal de îndeplinire a acestei sarcini ale și exclusiv reglementată de lege.
Ca atare, obligația fiscală reprezintă taxa pe teren prevăzută la alin. 3 al 256 dar este legal datorată la bugetul local al orașului de către reclamant, motiv pentru care instanța, în baza art. 18 din legea 554/2004 a respins cererea reclamantului referitoare la anularea actelor administrative atacate în care i-au fost stabilite obligații de plată a taxei datorate.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către pârât instanța avea în vedere că din Decizia de impunere nu rezultă care este cuantumul acestora, acestea nefiind individualizate în mod efectiv, după cum nu rezultă perioada scadenței obligațiilor fiscale principale și a perioadei pentru care stea au fost calculate.
Este relevant a fi reținut sub acest aspect faptul că în Dispoziția nr.1/30.07.2007 prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant se arată în mod expres cu referire la penalitățile de întârziere că urmează ca stea să fie calculate la o altă dată sau la data plății debitului.
Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele legale reglementate de art.119 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, pârâtul nefăcând dovada certitudinii și realității efective a penalităților de întârziere solicitate, instanța a admis capătul de cerere privind exonerarea reclamantului de la plata acestora.
În cauză a declarat recurs recurs pârâta Primăria orașului solicitând modificarea sentinței și respingerea în tot a acțiunii.
În motivare recurenta critică prima instanță pentru că a arătat că din decizia de impunere nu reiese care este cuantumul acestor penalități, nefiind individualizate în mod efectiv". Această motivare este contrazisă de însuși dispozitivul hotărârii întrucât se arată că reclamantul este exonerat de la plata penalităților de întârziere în cuantum de 270 Ron. Or, din dispozitiv rezultă cu certitudine că aceste penalități sunt individualizate respectiv sunt cuantum de 270 lei.
Prima instanța de judecata arată că dispoziția nr. 1/30.07.2008 prevede în mod expres cu referire la penalitățile de întârziere că acestea urmează a fi calculate la o alta dată sau la data plății debitului principal. Aceste aspecte, nu conduc însă la concluzia că penalitățile de întârziere nu sunt individualizate în decizia de impunere, ele sunt individualizate, dar calculate numai până la data emiterii deciziei.
Prin dispoziția nr. 1/30.07.2008 recurenta arată că aceste penalități vor fi calculate în continuare până la plata efectivă a debitului principal, acesta fiind sensul frazei: "urmează a fi calculate la o altă dată sau la data plății debitului principal" nu un alt sens care să conducă la concluzia că nu este identificat cuantumul penalităților.
Însăși, instanța de judecată a arătat că începând cu data de 01.01.2007 reclamantul, având calitatea de chiriaș, este obligat la plata taxei de teren conform art. 256 alin 3 din Legea nr. 571/2003.
Având în vedere aceste considerente, începând cu data de 01.01.2007, reclamantul avea obligația plății taxei pe teren și tot de atunci având în vedere că nu și-a îndeplinit obligația principală este obligat și la plata obligațiilor fiscale accesorii respective a penalităților de întârziere, la care recurenta a făcut ferire în dispoziția nr. 1/30 .07.2008, după cum se poate observa și din dispozițiile Ordonanței nr.92 din 24 decembrie 2003.
Se mai susține că, nici până în prezent, reclamantul nu a achitat creanța principală, în consecință recurenta neavând astfel o dată certă pentru calculul accesoriilor, ele modificându-se zilnic, până la data stingerii creanței principale.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Potrivit deciziei de impunere fiscală, atacată de reclamant, înmânată acestuia la data de 11.VI.2008, depusă la fila 4 din dosar nr- al Judecătoriei Arad, care și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Arad, reclamantul a fost impus la plata sumei de 678 lei, pe terenul deținut în condițiile art.256 alin.3 din Codul fiscal.
Decizia de impunere susmenționată nu cuprinde nicio mențiune privind plata unor penalității de întârziere, arătându-se la rubrica "termene de plată" că impozitul urmează a se achita în 30 de zile de la data comunicării.
Așa fiind, criticile cuprinse în recurs, legat de penalitățile în cuantum de 270 lei sunt nefondate și cererea se respinge, menținându-se sentința Tribunalului Arad.
Împrejurarea că în dispoziția nr.1/30.VIII.2008 emisă de pârâtă recurenta, în soluționarea contestației reclamantului s-au prevăzut 270 lei cu titlu de penalități de întârziere este irelevant în cauză, întrucât această dispoziție nu este un act de impunere fiscală, în sensul Codului d e procedură fiscală, ci unul emis în procedura de contestare a impunerilor fiscale, deci prin acesta nu se stabili taxe sau impozite suplimentar față de decizia de impunere fiscală din 11.VI.2008.
În consecință, recursul este neîntemeiat și se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria orașului împotriva sentinței civile nr.1102/9.XII.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 15.IV.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. 23-.04.2009
tehnored. - 07.05.2009; 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
