Anulare act de control taxe și impozite. Sentința 61/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 61
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL cu sediul în C, cart. 1 Mai,. 11,. 1,. 13, jud. D, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat pentru reclamanta - SRL și consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea constatând că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra acțiunii de față părților prezente pentru a pune concluzii.
Avocat pentru reclamanta - SRL solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea deciziei nr. 260/25.07.2008 emisă de ANAF - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr.167/27.03.2008.
Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Susține că actul administrativ reprezentat de decizia 260/2008 este nelegal întrucât este emis cu încălcarea dispozițiilor art. 214 fiscală nefăcându-se dovada sesizării organelor de urmărire penală. În acest sens arată că, adresa emisă de C cu nr. 57262/2008 nu îndeplinește niciuna din condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 222-223 iar C.P.P. cu referire la adresa emisă de Garda financiară M, nu poate fi considerată ca fiind o sesizarea organelor de urmărire penală în condițiile în care ea nu emană de la organul care a efectuat activitatea de control, așa cum se prevede în art. 214 lit. a din codul d e procedură fiscală. Astfel, adresele nu pot constitui un mijloc de sesizare a organelor de cercetare penală.
Consilier juridic pentru pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ pune concluzii de respingerea contestației și menținerea actului contestat, pentru motivele susținute prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 fiscală sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut cu respectare prevederilor legale.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la această instanță la data de 15.10.2008, reclamanta - SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 260/25.07.2008, pronunțată de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ - fiscale reprezentate de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, sub nr. 167/27.03.2008 și sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, Activitatea de inspecție fiscală, raportului de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, Activitatea de inspecție fiscală și de Nota de constatare nr. 13/06.03.2008, contestație înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a municipiului C sub nr. 40035/24.04.2008 și la ANAF sub nr. -/08.05.2008, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada 20 - 27.03.2008 inspectorii fiscali din cadrul a municipiului C - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice, a efectuat un control la societatea reclamantă în vederea verificării modului de respectare a prevederilor legale referitoare la modul de determinare, înregistrare în evidența contabilă, declarare și virarea accizelor și TVA aferente produsului comercializat sub denumirea de "solvent degresant tip PD".
În urma controlului efectuat, ce a cuprins perioada mai 2006 - ianuarie 2008, inspectorii a mun. C au întocmit raportul de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
În baza inspecției fiscale, materializate în raportul de inspecție fiscală parțială, a fost emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală înregistrată sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C prin care s-a stabilit suma datorată de reclamantă bugetului de stat ca fiind în cuantum de 5.121.563 lei compusă din 4.304.626 lei reprezentând accize (3.115.503 lei debit suplimentar accize, 1.189.123 lei majorări de întârziere) și 816.937 lei reprezentând TVA (591.945 lei debit suplimentar, 224.992 lei majorări de întârziere).
În baza actului de control reprezentat de raportul de inspecție fiscală și a titlului de creanță fiscală reprezentat de decizia de impunere s-a emis la data de 27.03.2008 Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii înregistrată sub nr. 33298/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C precum și procesele verbale de sechestru pentru bunuri mobile nr. 33907/28.03.2008 și pentru bunuri imobile nr. 33908/28.03.2008.
Reclamanta a mai arătat că împotriva actelor administrativ - fiscale reprezentate de decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală și nota de constatare, a formulat contestație.
Prin decizia nr. 260/25.07.2008 pronunțată de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, organul cu activitate jurisdicțională a suspendat soluționarea contestației formulată de reclamantă, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală.
S-a susținut că această decizie este nelegală și netemeinică deoarece, în mod eronat organul de soluționare a contestației a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 214 din codul d e procedură fiscală, deoarece suspendarea s-a dispus motivat de faptul că, prin adresa înregistrată sub nr. -/27.03.2008 la a mun. C și prin adresa nr. -/MH/11.03.2008 emisă de Garda Financiară M au fost înaintate Direcției Naționale Anticorupție actele de control fiscal.
S-a arătat și că organul administrativ fiscal cu activitate jurisdicțională a reținut că finalizarea cercetărilor pe latură penală ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării pe cale administrativă formulată de reclamantă, însă din decizia atacată prin prezenta acțiune nu rezultă care sunt persoanele față de care s-ar face cercetări penale, organul cu activitate jurisdicțională, neindicând numele acestora sau calitatea pe care o dețin în cadrul societății reclamante.
Chiar în situația în care s-ar dovedi că persoanele față de care se efectuează cercetări penale sunt reprezentanții legali ai reclamantei, sumele constatate de organele fiscale ca urmare a controlului fiscal constituie datorii fiscale care sunt în sarcina societății în calitate de contribuabil, iar nu în sarcina persoanelor fizice, reprezentanți ai acesteia.
S-a susținut și că din conținutul deciziei contestate nu rezultă care sunt infracțiunile pentru care au fost sesizate organele de cercetare penală, astfel încât nu se poate analiza înrâurirea acestora asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
S-a arătat și că săvârșirea sau nu a unor infracțiuni de către administratorul societar sau de către alți reprezentanți legali ai debitoarei, nu au o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării pe cale administrativă a contestației formulate de reclamantă, deoarece societatea și administratorul său sunt subiecte distincte de drept.
Simpla afirmație că ar fi fost sesizate organele de cercetare penală în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni neidentificate nu este de natură a determina suspendarea soluționării contestației, fiind necesar a se administra probe în sensul că în cauză s-a început sau nu urmărirea penală.
De altfel, simplul fapt al sesizării organului de cercetare penală nu înseamnă și dovedirea existenței acelor indicii de săvârșire a unei infracțiuni determinante în soluționarea cauzei, cu atât mai mult nu există nici o confirmare din partea acestora că s-ar fi început urmărirea penală.
S-a precizat și că organul administrativ - fiscala a apreciat în mod greșit că faptul aducerii la cunoștința organelor de cercetare penală a documentației întocmite ca urmare a verificărilor în legătură cu legalitatea și realitatea activității, după aproape 4 luni de la învestirea acestora, creează suspiciunea existenței unei infracțiuni economice, fără ca pentru aceasta să existe probe.
Organul cu activitate jurisdicțională nu a dovedit existența înrâuririi hotărâtoare a infracțiunilor cercetate asupra soluției din procedura administrativă.
S-a arătat și că organele de control fiscal au constatat deja existența unor presupuse fapte care au drept scop obținerea de venituri ilegale prin schimbarea de către reclamantă a destinației produselor energetice (fapte contestate de reclamată în cadrul procedurii prealabile), astfel încât cercetările penale vizează întrunirea elementelor constitutive ale unor eventuale infracțiuni economice care nu sunt de natură a înlătura răspunderea fiscală a reclamantei, care nu este parte în dosarul penal.
S-a susținut și că dat fiind valoarea mare a obligațiilor fiscale care fac obiectul cauzei, măsura suspendării soluționării contestației dispusă de organul cu activitate jurisdicțională are consecințe negative în ceea ce privește rezultatele financiare ale debitoarei, grevate de majorările de întârziere care ar curge pe toată durata soluționării cauzei penale, dar și în ceea ce privește recuperarea creanțelor financiar - fiscale ale statului.
Referitor la nelegalitatea deciziei atacate prin prezenta acțiune s-a arătat că organul de soluționare a contestației a interpretat eronat dispozițiile art. 214 din Codul d e procedură fiscală, atunci când a apreciat că este suficientă o simplă sesizare a organelor de cercetare penală, pentru a se putea dispune suspendarea soluționării contestației, în condițiile în care jurisprudența și literatura de specialitate a stabilit că potrivit acestui text legal, suspendarea operează dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) în cauza penală să se fi dispus începerea urmăririi penale; b) la dosar să existe dovada că s-a dispus începerea urmăririi penale; c) infracțiunea pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale să aibă o înrâurire hotărâtoare și dovedită asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.
Față de aceste condiții s-a susținut că în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar efectua cercetări penale s-au că s-ar fi început urmărirea penală cu privire la presupusele infracțiuni, neidentificate prin decizia contestată.
S-a arătat și că suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe latură administrativă este o facultate și nu o obligație a organului de soluționare, în aceste condiții fiind important ca organul cu activitate jurisdicțională să aprecieze temeinic asupra legăturii dintre infracțiunea ale cărei indicii ar determina suspendarea soluționării cauzei fiscale, legătură inexistentă în cauză.
S-a invocat și că prin soluția contestată în instanță au fost încălcate și dispozițiile Recomandării nr. R (89)8 adoptată de Comitetul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei la data de 13.09.1989 care recomandă cu titlu de principiu și celeritatea procedurii înaintea autorității administrative.
În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 218 din Codul d e procedură fiscală și dispozițiile art. 1 și următoarele din Legea nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii s-a depus la dosarul cauzei Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, sub nr. 167/27.03.2008 și sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, Activitatea de inspecție fiscală, raportul de inspecție fiscală parțială înregistrat sub nr. 33293/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, Activitatea de inspecție fiscală, Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii înregistrată sub nr. 33298/27.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, procesele verbale de sechestru pentru bunuri mobile nr. 33907/28.03.2008 și pentru bunuri imobile nr. 33908/28.03.2008, contestația formulată de reclamantă în procedura administrativă, precum și decizia a cărei anulare se solicită.
La data de 13 nov. 2008 pârâta a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii arătând referitor la situația de fapt că raportul de inspecție fiscală întocmit în data de 27.03.2008, organele de inspecție fiscală ale a mun. C au verificat la reclamantă aspectele sesizate de către Garda Financiară M prin adresa nr. -/MH/11.03.2008.
Potrivit acestei adrese, organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta a achiziționat, în regim de scutire la plata accizelor, în perioada 01.05.2006 - 31.01.2008 cantitatea de 1.465,63 tone benzină de extracție care potrivit autorizațiilor de utilizator final și a facturilor de achiziție sunt uleiuri minerale până la data de 31,12,2006 și, ulterior, produse energetice.
Conform constatărilor Gărzii financiare, și în urma controlului efectuat, a rezultat că uleiurile minerale achiziționate au fost combinate în diverse proporții, fără a fi supuse unor transformări chimice ireversibile, în urma cărora să rezulte un produs nou. Pentru produsul finit, "solvent degresant de tip PD", nu s-a solicitat la clasificarea și încadrarea tarifară, prin adresa 54142//17.01.2008 confirmând organelor de inspecție fiscală faptul că acest produs nu poate fi clasificat ca solvent organic compus, așa cum a procedat reclamanta.
S-a constatat și faptul că în perioada 01.05.2006 - 31.01.2008 societatea nu a fost autorizată ca antrepozit fiscal pentru producerea de uleiuri minerale, iar vânzarea produsului finit nu s-a efectuat către utilizatori finali.
Mai mult, potrivit constatărilor Gărzii Financiare M, societățile beneficiare ale uleiurilor minerale produse și livrate de către reclamantă nu au putut fi identificate la sediile declarate, nu desfășoară activitate la aceste locații și sunt încadrate drept firme fantomă.
Urmare a celor constatate organele de inspecție fiscală au procedat la calcularea accizelor datorate de societate pentru perioada verificată.
Actele întocmite de către C au fost înaintate cu adresa nr. 57262/04.07.2008 la Direcția Națională Anticorupție, având în vedere că procesul verbal nr. -/11.03.2008 al Gărzii Financiare Maf ost transmis la DNA în vederea efectuării de cercetări.
S-a arătat și că interdependența între cercetările penale și stabilirea obligațiilor bugetare constă în faptul că în speță se ridică problema realității operațiunilor desfășurate de societate în condițiile în care s-a constatat de către controlul fiscal că societatea a comercializat produsul "solvent degresant tip PD", ce se încadrează la categoria uleiuri minerale, către societăți care nu au calitatea de utilizatori finali, nu au putut fi identificate la sediile declarate, nu desfășoară activitate în aceste locații și sunt încadrate drept firmă fantomă, neputându-se verifica destinația finală a produselor vândute de către societate. Totodată s-a constatat că societatea producătoare nu era autorizată ca antrepozit fiscal pentru producerea de uleiuri minerale, aceste constatări făcând obiectul sesizării penale transmise DNA cu adresa nr. 57262/04.07.2008.
Referitor la motivele acțiunii s-a arătat că organele în drept au fost sesizate cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni prin adresele nr. 57262/04.07.2008 și nr. -/11.03.2008, iar în ce privește persoana răspunzătoare de săvârșirea faptelor, precum și de prejudicierea bugetului de stat, chiar prin raportul de inspecție fiscală este indicat administratorul societății.
Cu privire la susținerea potrivit căreia organul fiscal nu a făcut distincție între persoanele fizice răspunzătoare de săvârșirea faptelor constatate și persoana juridică în sarcina căreia au fost stabilite debite, s-a arătat că aceasta este neîntemeiată, întrucât emiterea unei decizii de suspendare se impunea având în vedere faptul că între stabilirea bazei impozabile, a taxelor și impozitelor aferente (pentru persoana juridică) și caracterul real sau fictiv al operațiunilor comerciale (săvârșite de persoana fizică) există interdependență.
Față de susținerea potrivit căreia nu se impunea pronunțarea unei decizii de suspendare în condițiile în care nu a început urmărirea penală s-a arătat că singura condiție cerută de lege potrivit art. 214 Cod procedură fiscală, este sesizarea organelor în drept și nu începerea urmăririi penale.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă.
În dovedirea celor susținute în întâmpinare s-au depus la dosarul cauzei adresa de înaintare a deciziei a cărei anulare se solicită către reclamantă, adresa nr. 57262/04/07.2008 a Cc ătre DNA.
La dosarul cauzei s-au mai depus sesizarea penală formulată de Garda Financiară secția județeană M cu nr. -/MH/12.03.2008 și adresa de înaintare a acesteia către DNA, nota explicativă luată administratorului societății reclamante de către Garda financiară, notă de constatare din 06.03,2008 întocmită de Garda Financiară secția județeană M și s-au comunicat relații despre stadiul cercetărilor în dosarul penal de către DNA - Serviciu Teritorial Craiova.
Acțiunea formulată în cauză este fondată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 214 alin. 1 lit. a din codul d e procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate suspenda, prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când, organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Din analiza acestei dispoziții legale se reține că pentru a se putea dispune suspendarea soluționării contestației împotriva actului administrativ - fiscal în procedura administrativă se cer îndeplinite cumulativ două condiții:
a) organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni;
b) constatarea infracțiunii sesizate să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În speță, din analiza actelor și lucrărilor se reține că prima condiție necesară pentru ca organul de soluționare a contestației să dispună suspendarea soluționării contestației, respectiv aceea ca organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni nu este îndeplinită.
Astfel se constată că organul ce a efectuat activitatea de control în raport cu decizia de impunere contestată pe cale administrativă este C, rezultatul controlului acesteia la societatea reclamantă fiind consemnat în raportul de inspecție fiscală parțială încheiat la data de 27.03.2008, raport care a sta la baza deciziei de impunere.
C nu a sesizat organele de cercetare penală urmare a controlului efectuat ci, în speță, această sesizare a fost făcută anterior chiar controlului efectuat de C la societatea reclamantă și întocmirii raportului de inspecție fiscală de către Garda Financiară secția județeană M, cu numărul -/MH/12.03.2008.
În aceste condiții este evident că nu organul ce a efectuat activitatea de control ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere a sesizat organele de cercetare penală.
Nu poate fi reținută ca act de sesizare al organelor de cercetare penală adresa C cu nr. 57262/04.07.2008, prin care DNA era informat că s-a efectuat de către organele C control fiscal la societatea reclamantă în urma căruia s-au stabilit debite suplimentare conform deciziei de impunere contestate în procedura administrativă și raportului de inspecție fiscală ce a stat la baza acesteia, întrucât aceasta este ulterioară sesizării organelor de cercetare de către Garda Financiară secția județeană M, iar pe de altă parte această adresă nu are caracterul unei sesizări a organelor de urmărire penală făcută potrivit art. 221 și următoarele cod procedură penală, lipsind din aceasta însăși intenția de a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală săvârșirea unei fapte de natură infracțională, deoarece prin adresa analizată se face doar o informare a organelor de urmărire penală, anterior sesizate de garda financiară asupra măsurilor dispuse de C cu privire la reclamantă.
În consecință se reține că în cauză organul administrativ jurisdicțional a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă fără a fi întrunite condițiile legale pentru a se putea dispune această măsură, astfel că potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ se va admite acțiunea formulată de reclamanta se va anula decizia nr. 260/25.07.2008 a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și va fi obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 167/27.03.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Anulează decizia nr. 260/25.07.2008 a ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.
Obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 167/27.03.2008.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex/30.04.2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
