Suspendare executare act administrativ fiscal. Sentința 58/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚĂ Nr. 58
Ședința publică de la 20 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriel Viziru
Grefier - -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta D - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-au prezentat consilier juridic pentru reclamanta - - SRL și consilier juridic pentru pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Consilier juridic depune un set de înscrisuri în dovedirea cererii de suspendare care se comunică părții adverse și față de care nu se solicită termen pentru observare.
De asemenea, depune chitanța de achitare a cauțiunii seria - nr.- din 19.02.2009 și recipisa de consemnare a acestei, nr.-/1/19.02.2009 ambele în original care se va depune la Registrul de valori urmând ca la dosar să fie depusă copia acestora.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra cererii de suspendare de față.
Consilier juridic solicită admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată și precizată prin răspunsul la întâmpinare depus și dovedită cu înscrisurile de puse la dosar.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea, decizia de impunere, raportul de inspecție și procesul verbal sunt acte administrativ fiscale.
Reprezentantul pârâtei, consilier juridic A, susține că decizia de impunere este un titlu de creanță, fiind singurul act administrativ fiscal prin care se stabilesc eventuale obligații fiscale. Raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ fiscal fiind un act premergător deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale iar prin procesul verbal sunt reluate constatările cu privire la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile din raportul de inspecție fiscală.
Pe cale de consecință, solicită admiterea excepției și respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare cu privire la raportul de inspecție fiscală și la procesul verbal.
Pe fondul cauzei pune concluzii de respingere întrucât în cauză nu se face dovada îndeplinirii condițiilor reglementate de art. 14 din legea contenciosului administrativ. Înscrisurile în susținerea cererii dovedesc cel mult solvabilitatea societății.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 29.01.2009 reclamantul - SRL a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 665 din 19.12.2008 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. -/19.12.2008 și a procesului verbal nr. -/18.12.2008.
În motivarea cererii s-a arătat că în perioada 15.08.2008 - 30.09.2008 și 02.12.2008 - 19.12.2008 la societatea reclamantă s-a desfășurat inspecție fiscală generală la punctul de lucru din-, La sfârșitul acestuia, s-a întocmit procesul verbal nr. -/18.12.2008, raportul de inspecție fiscală nr. -/19.12.2008 și comunicat la 29.12.2008, decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 665 din 19.12.2008 și comunicată la 29.12.2008.
S-a susținut că împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație la organul fiscal aceasta aflându-se în curs de soluționare.
Invocându-se art. 14 din Legea contenciosului administrativ s-a susținut că se impune suspendarea executării deciziei nr. 665/19.12.2008, deoarece o eventuală executare ar prejudicia grav relațiile pe care reclamanta le are cu alți parteneri comerciali, ar crea o situație financiară iremediabilă în ceea ce privește plățile către salariați sau furnizori și ar bloca accesul privind participarea la licitații în condițiile în care una din condițiile de participare la licitații reglementată legislativ este lipsa obligațiilor la bugetul de stat/local.
În acest sens s-a arătat că reclamanta funcționează din 1991, timp în care a participat la numeroase licitații, aceasta fiind principala sursă de încasare a veniturilor societății, alocate plăților către furnizorii de materiale, salariați, plata obligațiilor contractuale și fiscale.
De asemenea, prin executarea sumelor cuprinse în decizia de impunere societății i s-ar crea o imagine defavorabilă și ar fi pusă în situația de a sista plățile către debitorii săi, inclusiv către salariați, existând în același timp posibilitatea declarării stării de insolvență.
S-a arătat și că la data de 17.10.2008, în timp ce inspecția fiscală era suspendată s-a emis procesul verbal nr. 89227 privind sechestrul asigurător pentru bunuri mobile în cuantum de 1.740.423, pentru care societatea a constituit garanții aferente mijloacelor fixe în cuantum de 1.797.000 lei.
În consecință s-a solicitat admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv decizia nr. 665/19.12.2008, până la soluționarea în fond a cauzei.
În drept a invocat dispozițiile art. 14. alin. 3 din Legea contenciosului administrativ și art. 215 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală.
În susținerea cererii de suspendare s-au depus la dosarul cauzei copii după: contestația formulată de reclamant cu nr. 572/28.01.2009, depusă și înregistrată la a mun. C sub nr. 9150/28.01.2009, procesul verbal de sechestru asigurător nr. 89227/17.10.2008, adresă de constituire garanții nr. 5915/23.09.2008 (înregistrată sub nr. 84480/23.09.2008), decizie de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 84093/22.09.2008, decizia de impunere nr. 665/19.12.2008, raportul de inspecție fiscală nr. 10727/19.12.2008 și procesul verbal nr. -/18.12.2008.
La data de 12.02.2008 s-a admis cererea de preschimbare termen formulată de reclamantă și potrivit art. 215 alin. 2 cod procedură fiscală s-a fixat cauțiune în sarcina reclamantei în cuantum de 8.758 lei ce a fost consemnată de reclamantă până la data soluționării cererii de suspendare, conform chitanței și recipisei depuse de aceasta.
La aceeași dată pârâta a formulat întâmpinare prin care s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de suspendare a raportului de inspecție fiscală și a procesului verbal, arătându-se că potrivit art. 85 și 86 din Codul d e procedură fiscală, decizia de impunere este singurul act administrativ - fiscal prin care se stabilesc eventuale obligații fiscale.
În același sens s-a arătat și că raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ - fiscal, fiind un act premergător deciziei de impunere prin care se stabilesc efectiv obligațiile fiscale.
Tot astfel, s-a precizat că prin procesul verbal sunt reluate constatările cu privire la situația de fapt și dispozițiile legale aplicabile, din raportul de inspecție fiscală, pentru ca aceste informații să fie aduse la cunoștința organelor de urmărire penală. În consecință, nici aceasta nu este un act administrativ - fiscal în sensul art. 41 din Codul d e procedură fiscală.
În ce privește fondul cererii s-a susținut că reclamanta nu dovedește îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În acest sens s-a arătat că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ - fiscal determină executarea acestuia din oficiu și, în consecință, suspendarea executării actelor administrativ - fiscale constituie o situație de excepție.
Instanța va trebui să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci în cererea de suspendare nu se pot reține aspecte legate de legalitatea actului contestat.
Împrejurările invocate în sensul că prin emiterea actului administrativ reclamanta ar fi pusă în imposibilitate de a-și continua activitatea sau că i s-ar aduce un prejudiciu de imagine nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul actului administrativ contestat.
S-a invocat și faptul că s-a întocmit un proces verbal, existând deci indiciile săvârșirii unei infracțiuni, astfel că până la soluționarea laturii penale actul administrativ fiscal nu va putea fi analizat pe fond în procedura prealabilă.
De asemenea, reclamanta deși afirmă că a fost demarată executarea silită nu a făcut nici o dovadă în acest sens, iar eventualele acte de executare emise și comunicate reclamantei se contestă pe calea contestației la executare, nefiind de competența instanței de contencios administrativ analizarea actelor de executare.
Aplicarea, chiar și nelegală, a unor forme de executare silită pentru recuperarea creanțelor bugetare nu poate determina admiterea unei cereri de suspendare.
S-a susținut și că nu s-a făcut nici dovada îndeplinirii condiției pagubei iminente, nefiind încălcat dreptul reclamantei de a-și desfășura activitatea în continuare, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident.
Reclamanta nu poate demonstra producerea unui prejudiciu prin simpla înșiruire a etapelor parcurse de organele fiscale în vederea recuperării prejudiciului produs bugetului de stat.
S-a arătat și că apărările de fond din contestația formulată împotriva actelor administrative nu sunt de natură a convinge că executarea silită a creanțelor bugetare ar aduce grave prejudicii reclamantului.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 - 118 cod procedură civilă.
La dosarul cauzei s-au mai depus în copii: actul constitutiv al reclamantei, extrase de cont, somația nr. -/1271 și titlul executoriu nr. 333/02.02.2009 emise de a mun. C, ordine de plată, contracte de furnizare și de lucrări încheiate de reclamantă, certificat de atestare fiscală nr. 10960/06.02.2009, dovadă privind depunerea contestației și privind cifra de afaceri a reclamantei, înscris privind capacitatea financiară a reclamantei din data de 02.04.2008 și situație a activelor datoriilor și capitalurilor proprii ale reclamantei din data de 30.06.2008.
Examinând cererea de suspendare în raport de susținerile părților, a actelor depuse și a legislației aplicabile speței deduse judecății, instanța reține:
Procedura suspendării actelor administrative fiscale, împotriva cărora s-a formulat contestație este reglementată în cuprinsul art. 215 Cod pr. fiscală, Titlul IX; Cap. III, privind "soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
Articolul 215 Cod pr. fiscală dispune că introducerea contestației pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar în aliniatul 2 se precizează că dispozițiile acestui articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Textul mai sus precizat prevede ca o condiție cumulativă și că suspendarea actului administrativ fiscal se poate solicita de către contribuabil, cu condiția depunerii unei cauțiuni.
În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 215 Cod pr. fiscală.
Analizând trimiterea pe care legiuitorul o face în cuprinsul art.215 Cod pr. Fiscală la prevederile Legii 554/2004, Curtea constată că aceasta se referă la prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, text care reglementează suspendarea executării actului administrativ, în perioada cât se derulează procedura prealabilă.
Potrivit art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorității publice care a emis actul.
Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat.
Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.
Această prezumție nu poate însă determina inaplicabilitatea dispozițiilor privind suspendarea actului administrativ fiscal, concluzie la care se ajunge dacă se absolutizează prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.
Prin urmare, prezumția de legalitate în materia executării actului administrativ are drept consecință doar caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ însă nu poate împieta asupra prerogativei legale a instanței de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.
Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.
Referitor la cazul bine justificat se reține că prin contestația formulată pe cale administrativă reclamanta invocă în esență faptul că în cadrul controlului efectuat la aceasta nu s-a făcut o corelație între datele înscrise în contabilitatea financiară și cele din contabilitatea de evidență primară, prin luarea în considerare a sintagmei "bază" înscrisă pe bonurile de consum, ca reprezentând cheltuieli aferente obiectivului de investiție denumit "bază", și nu ca o catalogare a cheltuielilor reprezentând producția de bază.
S-a invocat și faptul că potrivit raportului de inspecție fiscală s-ar ajunge la o impozitare dublă a veniturilor, prin recunoașterea acestora ca venituri aferente lucrărilor executate pentru clienți și pe de altă parte prin înregistrarea la venituri a unor cheltuieli materiale ca venituri din imobilizări, respectiv din producția stocată, care de fapt erau aferente veniturilor din lucrări executate.
În acest sens, referitor la baza impozabilă, recunoscându-se că documentele contabile cumulative cuprind unele erori, datorită celerității cu care au fost întocmite ca urmare a obligațiilor stabilite în acest sens de organele fiscale, s-a susținut că evidența primară înregistrează corect cheltuielile înregistrate ce aparțin lucrărilor executate și facturate clienților.
Argumentele aduse de reclamantă așa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ - fiscale contestate.
Cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.
Nu poate fi reținută apărarea formulată prin întâmpinare în sensul că a fost întocmit proces verbal în sensul existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, deoarece prin probatoriul administrat în cauză nu s-a demonstrat această împrejurare.
Chiar dacă s-ar porni de la premisa că susținerile din întâmpinare în sensul că au fost sesizate organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni ar fi reale și dovedite se reține că în această situație se impune cu atât mai mult a se adopta soluția suspendării executării actului administrativ fiscal contestat, dat fiind durata de timp necesară soluționării eventualului proces penal și iminența pagubei ce s-ar putea produce reclamantei tocmai ca urmare a trecerii acestei perioade de timp în care decizia de impunere poate fi executată, fără ca justiția să se poată pronunța asupra legalității și temeiniciei sale.
Referitor la existența unei pagube iminente așa cum aceasta este definită în art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea contenciosului administrativ se reține că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Mai mult, prin contractele de furnizare și execuție lucrări depuse la dosarul cauzei reclamanta a făcut dovada susținerilor sale în sensul că principala sursă de venituri a societății o reprezintă participarea la licitații în vederea întocmirii contractelor de achiziție publică iar prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal a cărei suspendare a executării se solicită s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilității acesteia de a încheia astfel de contracte și implicit asupra posibilității reclamantei de a realiza venituri.
Ca urmare, față de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea reține că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.
Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.
Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.
Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.
Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în prezenta hotărâre, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.
Curtea consideră că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.
Organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art.126 și urm. din Codul d e procedură fiscală pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, măsură care s-a și adoptat în cauză așa cum rezultă din probatoriul administrat.
Prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică particulară nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece așa cum s-a arătat și mai sus aceasta nu refuză executarea, ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.
Reamintim că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante.
Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare, deoarece în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective.
Va fi reținută însă ca întemeiată apărarea formulată prin întâmpinare în sensul inadmisibilității cererii de suspendare referitor la raportul de inspecție fiscală și procesul verbal de control, aceste nereprezentând acte administrative fiscale susceptibile de a fi puse în executare, singurul act de acest fel fiind constituit de decizia de impunere potrivit art. 85 și 86 Cod procedură fiscală.
În consecință potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ urmează a se admite cererea formulată de reclamantă și se va dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr.665 la 19.12.2008 până la pronunțarea instanței de fond
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta D - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C în parte.
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu nr.665 la 19.12.2008 până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2009
Președinte, - - |
Grefier, - - |
Red. jud.
4 ex./30.04.2009
25 Februarie 2009
Președinte:Gabriel ViziruJudecători:Gabriel Viziru
