Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 690/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 690/ Dosar nr-
Sedința publică din 27 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Silviu Gabriel Barbu judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Mirena Radu
- - - - JUDECĂTOR 3: Clara
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 534 din 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 20 octombrie 2009,când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 27 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sent.civ. nr. 534/29.05.2009 a Tribunalului Covasnas -au dispus următoarele: s-a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ART G, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G și în consecință: a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 10.930,70 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare achitată prin chitanța seria - nr. -/07.04.2007, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data de 1 august 2007 până la restituirea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, reclamanta a dobândit prin cumpărare autoturismul Ford, an de fabricație 2000 ce provine din spațiul Uniunii Europene - Germania.
Pentru înmatricularea acestor autoturisme în România, reclamanta a plătit taxa de primă înmatriculare, în suma totală de 10.930,70 lei, pretinsă de pârâtă în temeiul art. 214/1 fiscal (conform chitanței seria - nr. -/01.08.2007.
În drep, instanța a reținut că potrivit art. 214/1-214/3 din Codul fiscal și pct 31/1-31/2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea (până la data de 01.07.2008) cu ocazia primei înmatriculări în România, de către o persoană fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Apoi, instanța a avut în vedere art. 90 parag. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, conform căruia, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rațiunea reglementării comunitare sus menționate este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din state membre (concluzie formulată și în Hotărârea CJE în cauza Weigel/2004).
Așadar, finalitatea acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Prin introducerea art. 214/1 din Codul fiscal, legiuitorul român încalcă în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului, instituind un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate pe teritoriul României, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara lor de proveniență, în timp ce, pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Având în vedere principiul efectului direct al Tratatului asupra ordinii juridice interne a României, precum și prevederile art. 148 alin 2 și 4 din Constituția României, potrivit cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, instanța de contencios administrativ va constata că prevederile art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare celor comunitare și astfel se impune înlăturarea aplicării lor.
Reținând așadar că, de la data de 01.01.2007, art. 90 alin. 1 din Tratat face parte din ordinea juridica internă a României, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită să solicite realizarea dreptului său conferit de reglementarea comunitară de bază, drept care îi este încălcat prin impunerea aplicării reglementării dreptului național cu caracter contrar.
În ceea ce privește apărarea pârâtei G referitoare la modificările legislative intervenite în materie, instanța a reținut că procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 214/1 - 214/3 din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr. 343/2006, lege ulterior modificată prin OUG nr. 110/2006. Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 invocate de pârâtă, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008. Tribunalul reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, instanța a apreciat că nu este posibilă, respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, iar pe de altă parte nici nu se poate admite ca reclamanta trebuia să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei.
Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că reclamanta a achitat o taxa de înmatriculare nelegală, deci nedatorată, ca urmare, în temeiul art. 18 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 a admis cererea de chemare în judecată și a recunoscut părții dreptul de a obține restituirea sumei achitată cu respectivul titlu.
Pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin imposibilitatea folosirii respectivei sume, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferentă debitului, calculata de la data plății fiecărei taxe și până la restituirea efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei - ART SRL având ca obiect restituirea sumei de 10930,70 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea reclamantei, reținând în mod eronat că sunt aplicabile în mod direct prevederile art.90 alin.1 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană. Instanța de fond nu a arătat ce act administrativ a vătămat drepturile ori interesele legitime ale reclamantului, nu a indicat răspunsul negativ al instituției pârâte la o cerere a societății reclamante. Reclamantul a formulat o cerere cu nr.8322/24.03.2009, de restituire a taxei de primă înmatriculare în sumă de 10930,70 lei, recurenta pârâtă răspunzându-i prin adresa nr.9588/08.04.2009 că suma solicitată nu poate fi restituită, deoarece plata taxei de primă înmatriculare este prevăzută de art.214 ind.1-214 ind.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, iar restituirea se putea face numai în baza prevederilor art.117 din Codul d e procedură fiscală, condiții exprese care nu sunt însă îndeplinite în privința solicitării societății reclamante.
Recurenta mai arată că restituirea întregii sume plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare contravine prevederilor OUG nr.50/2008, act normativ prin care a fost instituită taxa de poluare în locul taxei de primă înmatriculare, arătând că actele normative interne respectă rigorile europene în materie.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea apreciază recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice B ca fiind în parte întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Reclamanta - ART SRL a solicitat recurentei pârâte G la data de 24 martie 2009 restituirea sumei de 10930,70 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită la data de 1 august 2007 pentru înmatricularea inițială în România a autoturismului marca Ford importat din Germania ca autoturism rulat.
Recurenta pârâtă Gar espins prin adresa nr.9588/08.04.2009 cererea reclamantei de restituire a acestei sume de bani, motivând că solicitarea de restituire nu se încadrează în condițiile exprese prevăzute de art.117 din Codul d e procedură fiscală, precizând că taxa de primă înmatriculare a fost corect achitată în conformitate cu dispozițiile art.214 ind.1-214 ind.3 Cod fiscal, adresa de răspuns având consecințe juridice, în sensul neplății către reclamant a sumei solicitate de acesta.
Refuzul pârâtei de restituire a sumei rezultate după aplicarea de către pârâtă a prevederilor art.11 din OUG nr.50/2008 constituie un refuz nejustificat ce poate fi cenzurat de instanța de contencios administrativ, atrăgând astfel competența instanțelor de contencios administrativ.
În cauză nu s-a pus în discuție operațiunea de înmatriculare a autovehiculului, ci compatibilitatea perceperii taxei pentru prima înmatriculare cu prevederile comunitare și dispozițiile constituționale interne care stabilesc regimul juridic și forța juridică a normelor comunitare pentru dreptul intern, anume cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și art.148 din Constituția României.
În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută societății reclamante este în contradicție cu dreptul comunitar, anume cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, astfel că în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, dispozițiile art.148 din Constituția României obligând la aplicarea directă a normelor comunitare în cazul în care norma juridică internă contravine normei comunitare.
În esență, instanța de recurs constată că prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație mai avantajoasă, împrejurare care interferează cu noțiunea de piață concurențială liberă și generează, pe lângă forma de discriminare menționată mai sus, și o discriminare între producătorii interni de autoturisme și cei din alte state membre ale Uniunii Europene, prin îngreunarea înmatriculării și circulației libere a autoturismelor rulate ce au fost fabricate în alte state membre UE și încă neînmatriculate în România.
Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Prevederile cuprinse în OUG nr.50/2008, care reformulează conceptul de taxă de primă înmatriculare în cel de taxă de poluare, sunt la rândul lor criticabile, câtă vreme și acestea mențin obligația de plată a unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor second-hand de import din state UE, spre deosebire de autoturismele second-hand aflate deja pe piața internă, care nu sunt taxate în cazul schimbării proprietarului cu același regim de impozitare, împrejurare care creează o discriminare de natură a încălca prevederile art.90 alin.1 din Tratatul de instituire a Uniunii Europene.
Curtea constatat că, în aceste împrejurări, cu referire la ambele acte normative de instituire a taxelor privind prima înmatriculare a autoturismelor importate din state UE, în regimul juridic național aplicabil pentru această materie nu se aplică în mod uniform și nediscriminator principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).
În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea Justiție a Comunităților Europene a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Conform unei jurisprudențe constante a CJCE, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare. Constatându-se că taxa achitată este neconformă cu prevederile comunitare, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorată, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului este obligat de art.148 alin.2 și 4 din Constituție să aplice prioritar normele de drept comunitar.
În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.
În privința dobânzii legale acordate reclamantei, instanța de recurs constată că instanța de fond a stabilit corect temeiul general al acoperirii beneficiului nerealizat de societatea reclamantă, dar nu a indicat corect perioada pentru care i se cuvine acesteia să îi fie acoperită de către pârâtă dobânda legală pentru suma reprezentând taxa de primă înmatriculare achitată de reclamantă, în cauză dobânda legală putând fi acordată numai de la data de 24 martie 2009, anume data de la care reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei reprezentând taxa de poluare calculată conform OUG nr.50/2008.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul declarat de pârâtă și să modifice sentința civilă atacată în sensul de a obliga pârâta să plătească dobânda legală aferentă sumei reprezentând taxa de poluare începând cu data de 24 martie 2009. Celelalte dispoziții ale sentinței atacate urmează a fi menținute.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G, împotriva Sent.civ. nr.534/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte în sensul că dobânda legală va fi calculată începând cu data de 24 martie 2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red./25.11.2009
Dact./26.11.2009/4 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Silviu Gabriel BarbuJudecători:Silviu Gabriel Barbu, Mirena Radu, Clara
