Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.704
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C, împotriva sentinței civile nr. 1894/17.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică la prima și la doua strigare se prezintă soția reclamantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru. Pentru fondul cauzei taxa judiciară de timbru a fost achitată în cuantum insuficient, reclamantul datorând o diferență taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei - fila 4 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la al doilea termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Prezentă la dezbateri, soția reclamantului, la solicitarea instanței relevă că nu are mandat de reprezentare în fața instanței din partea soțului și nici pregătire juridică. Depune înscrisuri care atestă împrejurarea că autoturismul a fost înmatriculat anterior într-un stat al Uniunii Europene.
De asemenea depune dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, aferente judecării pricinii la fond.
Instanța, față de susținerile reprezentantei intimatului privind lipsa mandatului de reprezentare a acesteia declară închise dezbaterile și în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1894 pronunțată la data de 17.10.2008 în dosar nr- al Tribunalului Cluja fost admisă excepția lipsei caltății procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C și în consecință a fost respinsă cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu această pârâtă; admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. C-N și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 5464,07 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare; și au fost respinse restul cererilor.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Totodată, reține instanța că susținerile pârâtei referitoare la situația de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat nu poate fi primită. În acest context, arată instanța că este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
De asemenea, arată instanța, nu pot fi reținute nici susținerile pârâtei privind aplicarea dispozițiilor art. 11 din nr.OUG 50/2008, pe de o parte dat fiind faptul că acest act normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2008 și pe de altă parte, având în vedere incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare cu dreptul comunitar, nu se poate face o eventuală compensare între taxa de poluare și taxa prevăzută de dispozițiile art. 214 ind. 1 Cod fiscal. Mai mult decât atât, acest act normativ nu poate fi aplicat decât situațiilor născute după intrarea sa în vigoare, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii.
Ca atare, reține instanța, constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene, refuzul pârâtei este nejustificat în a dispune restituirea.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
În susținerea recursului s-a arătat că prima instanță, în mod nelegal s-a pronunțat asupra interpretării disp. art. 90 din Tratat întrucât singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție Comunitară.
Tot astfel, arată recurenta că tribunalul s-a pronunțat asupra neconcordanței înter prev. art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 cu art. 90 din Tratat, dar competența de a constata aceste încălcări revine Curții Constituționale conform principiului constituțional reglementat la art. 20 (2) "dacă există neconcordanțe între pactele și tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Fiind vorba de un principiu constituțional, orice lege, ordonanță sau prevederi ale acestora care nu sunt în acord cu legea fundamentată trebuie constatate ca atare de Curtea Constituțională, art. 145 din Constituție.
Referitor la fondul cauzei, arată recurenta, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost achitată în temeiul dispozițiilor legale în vigoare, respectiv prevederile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003, aceste dispoziții nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate. Făcând trimitere la Tratat, recurenta mai arată că dispozițiile acestuia se referă la întregirea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite prevederi naționale prin care s-ar crea o situație de discriminare negativă sau un stat de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare, iar în speță, taxa nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor second-hand provenite din alte state membre ale ci s-au aplicat tuturor autoturismelor înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională; nu se poate vorbi de încălcare a vreunui principiu înscris în tratat.
În fine, mai arată recurenta că trebuie avute în vedere că în mod greșit a reținut instanța că nu sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG 50/2008, art. 11, întrucât acesta nu a fost declarat neconstituțional.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Ca atare raportat la normele tratatului instanța a făcut o corectă aplicare iar sub acest aspect susține recurenta sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Nici susținerile recurentei cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 nu pot fi primite pentru următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu poate fi primită, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Prima instanță a rezolvat în mod corect raportul juridic litigios, făcând aplicarea prioritară și directă a dispozițiilor din tratat, recunoscând reclamantului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Ca atare, problema legată de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2141-2142.pr.civ. este o problemă falsă, nefiind necesar ca în această chestiune să se exercite un control de constituționalitate.
Chiar dacă legiuitorul a calificat această obligație a particularului ca taxă, această taxă specială reprezintă în realitate un impozit, așa cum această noțiune a fost definită de legiuitorul român. Și din această perspectivă, apărările invocate de recurentă referitoare la neaplicarea dispozițiilor Tratatului Comunităților Europene nu sunt pertinente, întrucât tratatul se referă în mod expres la impozite interne de orice natură.
Prin urmare constatând că nu sunt motive neîntemeiate în baza art.312 pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004, Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C- împotriva sentinței civile nr.1894 din 17 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
-
Red./
2 ex./23.02.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș, Mirela Budiu