Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 695/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 695
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR ȘI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 2704 pronunțată în data de 14.11.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații, -, -, - având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se prezintă recurenții și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Prezenți la dezbateri recurenții relevă instanței că nu mai sunt alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat.
Instanța, în raport de dispozițiile art.150 pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Recurenta solicită instanței respingerea recursului promovat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Recurentul, formulează aceleași concluzii.
Curtea, față de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părților litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2704 pronunțată la data de 14.11.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă excepția referitoare la prescripția dreptului privind plata indemnizației de dispozitiv pe anul 2004, invocată de către instanță din oficiu; disjunsă cererea reclamantelor - - și - -, personal contractual în cadrul aparatului propriu al primarului comunei și transpusă cererea acestora privind plata indemnizației de dispozitiv la completul specializat în litigii de muncă, cu termen de judecată la data de 8.12.2008; admisă acțiunea reclamanților, -, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR; obligați pârâții la alocarea, calcularea și plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând indemnizație de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază lunar, începând cu 1.01.2005 și în continuare.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul aparatului propriu al primarului Comunei.
Este real că pârâtul nu este o instituție în cadrul MIRA, dar acesta exercită conform Constituției, atribuții cu privire la funcția publică și funcționarii publici.
Temeiul legal al acțiunii reclamantei și intervenienților este Ordinul 496/28.07.2003 al Ministerului Administrației și Internelor pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din minister.
La punctul 9.2 din acest ordin se prevede textual faptul că indemnizația de dispozitiv, în cuantum de 25% din salariul de bază se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Punctul 3.1 din același ordin arată că "prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțeleg funcționarii și personalul contractual "
În prezent Ministerului Administrației și Internelor, în urma reorganizării a devenit Ministerul Internelor și Reformei Administrative, astfel că funcționarii publici din actuala entitate trebuie să beneficieze de tratament egal.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
A acorda numai anumitor funcționari publici din cadrul, indemnizația de dispozitiv înseamnă a-i discrimina negativ pe cei cărora nu li se acordă acest drept și implicit a încălca directiva de mai sus.
Organizația Națiunilor Unite include în discriminare "orice conduită bazată pe distincția operată în raport cu anumite categorii naturale și sociale și care nu este legată de capacitățile și meritele individuale sau de comportament concret al unei persoane".
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege cu toate efectele juridice salariale ale acestui drept.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treaptă sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă.
În speță nu s-au dovedit astfel de diferențieri între cei care beneficiază de indemnizația de dispozitiv și reclamanți.
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, intitulat "Interzicerea discriminării" prevede: "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie fie asigurate fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naturală sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Cu alte cuvinte, cele de mai sus nu reprezintă altceva decât principiul egalității tuturor în fața legii, principiu enunțat și prin art. 16 din Constituția României.
Reclamanții solicită plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație de dispozitiv începând cu data de 01.01.2004.
Raportând cererea acestora la prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958, instanța constată că dreptul la acțiune pentru plata drepturilor solicitate este prescris pentru anul 2004.
Așa fiind, excepția invocată de instanță din oficiu privind dreptul la acțiune pentru plata indemnizației de dispozitiv, va fi admisă și în consecință cererea reclamanților privind plata acestei indemnizații aferentă anului 2004 urmează a fi respinsă.
În ce privește pe reclamantele și reține instanța că au calitatea de personal contractual în cadrul aparatului propriu al Primarului Comunei și ca atare se impune disjungerea cererii și transpune completului specializat în litigii de muncă.
Împotriva soluție arătate au declarat recurs pârâții Primăria Comunei și Consiliul Local solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca nelegale și obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea celor solicitate recurenții au arătat că potrivit dispozițiilor pct.9.2 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.496/28.07.2003, menționat "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice". iar potrivit dispozițiilor pct.3.1 din același act normativ " prin personal civil în sensul prezentului ordin se înțelege funcționari publici și personal contractual din Ministerul Administrației și Internelor".
Din coroborarea textelor de lege menționate, reiese fără echivoc faptul că de indemnizația de dispozitiv, beneficiază numai personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care este reprezentat de funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor.
Acest argument de text este suplinit și de precizarea din titlul Ordinului MAI nr.496/2003 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului de interne nr.275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d Interne cu modificările și completările ulterioare. Este cât se poate de evident faptul că așa după cum rezultă din titlul ordinului menționat, dispozițiile acestuia, se referă la "aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne".
În plus mai arată recurenții potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată " Administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării autonomiei locale deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit". Iar potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 și 2 din același act normativ " Autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege".
"Autonomia locală privește organizarea, funcționarea, competența și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului după caz".
Ori, din considerentele sentinței recurate, nu reiese faptul că, reclamanții ar fi efectuat dovada, în condițiile legii, a existenței în bugetul de venituri și cheltuieli al Consiliului Local al comunei, județul S, și a unor categorii de venituri și cheltuieli vizând acordarea indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază lunar, prin acordarea unor fonduri de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Administrației și Reformei Administrative, precum funcționarii publici și personalul contractual, încadrați la Primăria comunei jud.
În ceea ce privește considerentele primei instanțe referitor la interzicerea discriminării arată recurenții că în speță nu este vorba de discriminare în sensul evocat de aceștia ci este vorba de temeinicia și legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv.
Analizând argumentele aduse cu privire la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii din perspectiva reținerilor primei instanțe cu privire la acordarea indemnizației în aceste limite ale investirii prin prisma probelor dosarului, a normelor juridice incidente, a art.304 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Actul invocat în susținerea pretențiilor intimaților respectiv ordinul emis de către MAI a fost dat în considerarea dispozițiilor legii de salarizare și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională precum și pentru acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Acest din urmă act normativ (Legea nr. 138/1999) reglementează salarizarea a două categorii de personal, cel militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții și anume instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Se poate așadar constata chiar din titlul legii că doar cele două categorii de personal ce sunt încadrate în instituțiile precizate, respectiv apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către acest act normativ.
Recurenții sunt funcționari publici angajați în aparatul propriu al unei unități administrativ-teritoriale organizate ca atare și nu în cadrul uneia din instituțiile mai sus menționate, context în care nu pot fi primite susținerile acestora referitor la acordarea primei evocate.
Desigur, se susține de către recurenți că temeiul cererii îl constituie ordinul emis de, însă se omite a se avea în vedere că în conformitate cu Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice se publică în Monitorul Oficial. Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior nu au fost publicate în Monitorul Oficial, încât așa cum corect a reținut și prima instanță, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.
În plus, nu trebuie omis că prin ordinul arătat, în mod nejustificat s-a extins sfera de aplicare a legii, adăugând la aceasta și în condițiile în care potrivit art. 76 din Legea nr. 24/2000 ordinele și instrucțiunile trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot să conțină soluții care să contravină acestora.
Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002, anterior celui reținut de recurenți, se adresează unei categorii limitate de salariați, așa încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ, nu poate fi extinsă sfera de admisibilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală. Or, în aceste circumstanțe, dat fiind caracterul limitat sub aspectul persoanelor cărora se adresează, a legii nr. 138/1999, limitarea făcută de recurenți la aplicarea categoriilor de personal din Ordinul nr. 496/2003 nu poate fi primită.
În sensul corect, trebuie înțeles că personalul civil al instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională și numai cel din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere în adoptarea Legii nr. 138/1999 beneficiază de spor de dispozitiv, nu și alte categorii din alte unități.
Evident, se susține că în condițiile neacordării se creează o discriminare. Această susținere, de asemenea nu poate fi reținută, deoarece salarizarea diferită este determinată de condiții de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.
Ca atare constatând că în raport cu dispozițiile legii în contextul cărora au fost emise ordinele sporul se acordă doar personalului instituțiilor de apărare și siguranța națională, că ordinele MAI nu au putere de lege și că din această perspectivă reținerile prin hotărârea atacată sunt greșite, Curtea în baza art. 312C.pr.civ. va admite recursul declarat și în consecință va modifica în parte hotărârea în sensul că va respinge acțiunea reclamanților, -, împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR menținând totodată celelalte dispoziții ale sentinței dat fiind necontestarea acestora prin declarația de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții Primarul Comunei și Consiliul Local împotriva sentinței civile nr. 2704 din 14 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMĂRIA COMUNEI - PRIN PRIMAR.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./
3 ex./24.02.2009
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș, Mirela Budiu
