Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 694/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVIL NR.694
Ședința public din data de 18 februarie 2009
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S ÎN NUME ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z împotriva sentinței civile nr. 1847 pronunțat în data de 03 octombrie 2008, pronunțat de Tribunalul S laj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SRL Z având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - tax de prim înmatriculare.
La apelul nominal, fcut în cauz, se prezint, av. în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a fcut referatul cauzei ocazie cu care se învedereaz instanței c pricina se afl la primul termen de judecat pentru care procedura de citare este legal îndeplinit iar prțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lips.
Prezent la dezbateri aprtorul intimatei depune întâmpinare, relevând totodat instanței c nu mai are alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat.
Instanța, în considerarea dispozițiilor art.150 pr. civil declar închise dezbaterile și acord cuvântul pentru susținerea recursului.
Aprtorul intimatei solicit respingerea recursului ca nefundat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind legal și temeinic. În susținere arat c dispozițiile art. 214.pr. fiscal se afl în contradicție cu dispozițiile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunitții Europene deoarece introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea European în scopul reînmatriculrii. Se mai arat c aplicarea G nr.50/2008 nu poate fi primit deoarece aceasta nu poate retroactiva, iar în ceea ce privește acordarea dobânzii legale și aceast msur este legal deoarece în situația în care suma a fost încasat și folosit fr temei legal se impune restituirea nu numai acesteia ci și a dobânzi legale calculate. Se solicit acordarea de cheltuieli de judecat sens în care se depune înscris.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile prții litigante rmâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civil nr. 1847 din 3 octombrie 2008 pronunțat în dosar nr- al Tribunalului S laja admis acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 50/24 mai 2008 DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE S și a obligat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI Z s-i restituie suma de 14732,23 lei, cu dobânda legal, de la data plții, pân la restituire, sum încasat nelegal cu titlu tax special auto( prim înmatriculare).
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Zaf ost obligat la plata sumei de 42 lei cheltuieli de judecat, ctre reclamant.
Pentru a hotrî astfel instanța a reținut c taxa special pentru autoturisme și autovehicule a fost introdus în Codul fiscal (art. 214¹-214³) prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și ea se datoreaz cu ocazia primei înmatriculri în România a unui autoturism sau autovehicul comercial (cu anumite excepții, dup modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006).
S-a apreciat ca esențial faptul c taxa special nu este perceput pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar începând cu data de 01 ianuarie 2007, fiind perceput îns pentru autovehiculele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, dup aducerea acestora în țar, astfel c se instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea European în scopul reînmatriculrii lor în România.
S-a observat de ctre tribunal c noua reglementare intern introdus în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 respectiv art. 214¹-214³, contravine în mod vdit politicii legislației europene în materie de fiscalitate. Astfel, conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunitții Europene nici un stat membru, nu aplic, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natur, mai mari decât cele care se aplic, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În acest context organele fiscale din România au invocat legalitatea încasrii taxei ca urmare a aplicrii dreptului intern, respectiv a Codului fiscal, în timp ce reclamantul susține nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicrii directe a reglementrii comunitare ceea ce a fost interpretat de instanța de fond ca fiind un conflict de legi în spațiu, ce trebuie soluționat cu precdere.
Instanța a constatat c în cauz sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate faț de dreptul național, dup cum rezult fr echivoc din art. 148 din Constituția României, republicat și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea European.
Tribunalul a fcut trimitere la practica (cauza Weigel 2004, /Enel 1964, cauza Simmenthal-1976, C-290/05 și C-333/05; și )
Cu referire la incidența în speț a prevederilor nr.OUG 50/2008 invocat de pârâta -S ca mijloc de aprare, tribunalul a reținut c taxa special ce face obiectul prezentei cauze a fost încasat în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciat ca fiind contrar normelor comunitare, neputând produce vreun efect juridic fr a se aduce atingere chiar fundamentelor Uniunii Europene.
Într-o atare ipotez, potrivit opiniei tribunalului, se aplic principiul conform cruia când un stat membru a impus sau a aprobat o tax contrar dreptului comunitar este obligat s restituie taxa perceput cu înclcarea acestuia.
Din aceast perspectiv nu s-a putut reține justificat c Statul Român are un temei legal de reținere a unei prți din taxa încasat ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care c o compenseze cu o alt tax ce urmeaz a fi perceput în temeiul unui act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza cruia s-a încasat nelegal taxa special.
Tribunalul a reținut c noua tax instituit prin nr.OUG 50/2008 este stabilit pe alte principii decât taxa special anterioar, are alt mod de calcul și o alt destinație și c nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior în contul bugetului statului (taxa de prim înmatriculare) și sumele care ipotetic ar fi datorate în temeiul nr.OUG 50/2008 la Fondul de mediu (taxa de poluare) întrucât cele dou prevederi au naturi juridice diferite și se fac venituri la dou componente distincte ale sistemului bugetar (bugetul de stat respectiv bugetul fondului de mediu).
Cât privește aplicarea legii civile în timp, s-a motivat c restituirea doar a diferenței între cele dou taxe, pune problema aplicrii noului act normativ, - nr.OUG 50/2008 - și pentru trecut, în sensul c astfel, taxa special încasat ilegal s-ar valida, cel puțin în parte, prin aplicarea unui act normativ inactiv la data nașterii și consumrii raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce, desigur, contravine principiului neretroactivitții legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție.
Referitor la repararea integral a prejudiciului, în baza art. 1084 rap. la art. 1082 Cod civil, pârâta a fost obligat s achite reclamantei și folosul nerealizat, respectiv dobânda legal calculat conform art. 3 alin. (3) din nr.OG 9/2000, de la data încasrii sumei pân la data restituirii efective.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs DGFP S în nume propriu și în numele
În dezvoltarea motivelor de recurs a artat c sentința este nelegal întrucât instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 2141din Legea nr. 571/2003 prin adugarea unui nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme deoarece cazurile de scutire de la plata taxei de prim înmatriculare sunt limitativ prevzute. Prin urmare, recurenta arat c suma solicitat nu poate fi restituit deoarece nu se încadreaz în sumele enumerate cu dispozițiile legale menționate anterior.
Recurenta face referire și la dispozițiile OUG nr. 50/2008 susținând c restituirea taxei de prim înmatriculare se poate face numai în condițiile acestui act normativ și numai ca diferenț între taxa special pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare reglementat de acest act normativ.
Cu privire la suma acordat cu titlul de dobânzi, recurenta a artat c instanța de fond, în mod nelegal a admis acest capt de cerere,începând cu data plții și pân la data restituirii efective a sumei, fr a avea o justificare legal și fr a avea în vedere dispozițiile Codului d e pr. fiscal. S-a mai susținut c reclamanta nu a solicitat acordarea dobânzii.
În ceea ce privește cheltuielile de judecat, recurenta a artat c nici organul fiscal și nici cel de soluționare a contestațiilor nu se afl în culp procesual, respectând dispozițiile privind taxa special de prim înmatriculare.
Curtea analizând recursul declarat reține c acesta este fondat dar pentru considerentele ce urmeaz:
Referitor la situațiile în care se pot restitui sume încasate la bugetul de stat, Curtea reține c într-adevr dispozițiile art. 117 și art. 88 din Codul d e procedur fiscal precum și procedura de restituire aprobat prin nr. 1899/2004 reglementeaz în mod limitativ situațiile în care pot fi restituite sumele încasate la bugetul statului.
Aceasta îns nu poate paraliza dreptul reclamantei de a cere restituirea sumei achitate cu titlu de tax special de prim înmatriculare atâta timp cât instanța de fond a reținut în mod întemeiat c prin instituirea acestei taxe se creeaz un regim discriminatoriu pentru autovehiculele din producția intern sau pentru cele importate din alte state decât cele membre ale, în raport cu autovehicule provenind din țrile membre Curtea reține de asemenea c în mod întemeiat s-a reținut de ctre tribunal c dispozițiile legale prin care s-a instituit taxa de prim înmatriculare încalc principiul liberei circulații a mrfurilor instituite de art. 90 din Tratatul. Drept consecinț instanța de fond a fcut aplicarea normelor comunitare și a dispus restituirea taxei de prim înmatriculare în raport cu normele comunitare iar nu în raport cu legislația intern invocat de recurent.
În mod întemeiat instanța de fond a reținut c, taxa impus autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexat și unde Curtea de Justiție a artat c o tax de înmatriculare este interzis atâta timp cât este perceput asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dat în circulație pe teritoriul unui stat membru și c valoarea taxei, determinat exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindric) și la clasificarea din punct de vedere al polurii este calculat fr a se lua în seam deprecierea autoturismului de o asemenea manier încât, atunci când se aplic autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea rezidual a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Din aceast perspectiv reclamanta intimat are dreptul la restituirea integral a taxei speciale încasat în temeiul unor dispoziții legale discriminatorii și contrare normelor comunitare, în condițiile în care a fcut dovada c autoturismul a fost anterior înmatriculat într-un stat membru
Referitor la aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, Curtea constat c la data declanșrii litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscal (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanț și prioritate de administrația fiscal au fost gsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel c taxa special ce face obiectul prezentei cauze a fost încasat în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciat ca fiind contrar normelor comunitare. Într-o atare ipotez, se aplic principiul conform cruia când un stat membru a impus sau aprobat o tax contrar dreptului comunitar este obligat s restituie taxa perceput prin înclcarea acestuia.
Din aceast perspectiv, nu se poate reține justificat c Statul Român are un temei legal de reținere a unei prți din taxa încasat ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o alt tax ce urmeaz a fi perceput în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza cruia s-a încasat nelegal taxa special.
Curtea mai reține, în context, c noua tax instituit de nr.OUG 50/2008 este stabilit pe alte principii decât taxa special anterioar are alt mod de calcul și alt destinație.
Nu în ultimul rând, Curtea reține c restituirea doar a diferenței între taxa special încasat anterior pe baza unei norme legale abrogat la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmeaz a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil dup aceast dat pune problema aplicrii noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa special încasat ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactiv a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumrii raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivitții legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea c la nivelul Uniunii Europene s-a decis c taxa de poluare ce urmeaz a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrar Tratatului nu are nici o influenț asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integral a taxei de prim înmatriculare perceput în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgenț și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din aceast perspectiv, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În ceea ce privește despgubirilor cu titlul de dobând, Curtea reține c reclamanta a solicitat aceasta prin acțiunea introductiv, contrar celor afirmate în recurs. Opinia Curții este în concordanț cu cea exprimat de instanța de fond, respectiv c se datoreaz dobânda prevzut de OG. Nr. 9/2000, astfel asigurându-se repararea integral a prejudiciului. Curtea apreciaz c atât timp cât restituirea taxei de prim înmatriculare nu este menționat în cazurile expres prevzute de art. 117 Cod pr. fiscal, obligația de restituire se întemeiaz pe o rspundere civil delictual, iar în cadrul acesteia repararea integral a prejudiciului nu se poate asigura numai prin acordarea dobânzilor în sensul dispus de ctre instanța de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecat, Curtea reține c acțiunea a fost admis de ctre instanța de fond, ceea ce atest c pârâtele se afl în culp procesual, iar aceasta atrage suportarea cheltuielilor de judecat, conform art. 274 Cod. Pr. civil. Prin urmare nu se poate reține soluția este nefondat, sub acest aspect.
Recurenta, aflându-se în culp procesual și în recurs, în temeiul art. 274 raportat la art. 316 Cod procedur civil, va fi obligat s achite intimatei 1000 RON cheltuieli de judecat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERAL A FINANȚELOR PUBLICE S în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1847 din 03 octombrie 2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului S laj pe care o menține în întregime.
Oblig recurenta s achite intimatei SC SRL Z 1000 RON cheltuieli de judecat în recurs.
Decizia este irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
2 ex./12.03.2009
Jud.fond.-
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș, Mirela Budiu