Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
Decizia nr. 779/ Dosar Nr-
Sedința publică din 12 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - - judecător
- - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice SF. împotriva sentinței civile nr. 524 din 28.05.2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 noiembrie 2009, când părțile au lipsit, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 10 noiembrie 2009, respectiv pentru astăzi 12 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Sentința civilă nr.524/28.05.2009 a Tribunalului Covasna, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice Sf. G și în consecință, s-a anulat în tot Decizia nr.241/22.08.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Decizia de impunere nr.151/27.06.2008 și în parte raportul de inspecție fiscală nr.41299/27.06.2008, întocmite de Administrația Finanțelor Publice Sf. G; pârâta Sf. Gaf ost obligată la compensarea creanțelor reciproce; s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere pentru obligații de plată accesorii care se calculează în raport de suma de 5612 lei; pârâtele au fost obligate la plata sumei de 800,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În speță, ceea ce s-a imputat societății reclamante este neplata impozitului pe dividende pe anul 2005
Așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, pentru anul 2005 impozitul aferent dividendelor pentru anul 2005 este în sumă de 8060 lei, din care societatea a achitat suma de 2448 lei, diferența nefiind achitată. Suma totală de 8060 lei reprezentând impozit pe dividende aferent anului 2005 (în cotă de 16%) nu a fost declarată la organul fiscal.
Cu toate că s-a reținut efectuarea unei plăți, în final societății reclamante i s-a stabilit baza impozabilă suplimentară la nivelul întregii sume.
În esență, pârâta a invocat ca temei al neluării în considerare a sumelor achitate, faptul că societatea reclamantă nu a declarat impozitul pe dividende, pe de o parte, iar pe de altă parte, că plata nu s-a făcut distinct pe fiecare impozit.
În legătură cu declararea impozitului, este de observat că la data la care s-a efectuat plata și anul pentru care a fost achitat impozitul, art.36 din Legea nr.571/2003, nu prevedere obligația declarării impozitului pe dividende.
Obligația declarării a fost impusă prin Legea nr.343/17.07.2006 care a modificat art.36 în acest sens. Legea dispune însă numai pentru viitor. Nu i se poate imputa reclamantei nerespectarea unei norme care nu era în vigoare la data plății impozitului pe dividende.
De altfel, în OP nr.23/17.02.2006 cu care reclamanta a achitat suma de 2.448,48 lei s-a specificat că această plată reprezintă impozit pe dividende distribuit persoanelor fizice.
Conform art.110 alin.2 din OG nr.92/2003 - republicată în nr.863/26.09.2005 - în vigoare la data efectuării plăților, "plata obligațiilor fiscale trebuie efectuată de către debitor, distinct, pe fiecare impozit, taxă".
Textul de lege nu face referire la vreun cont anume ci la categoria de impozit, obligație pe care reclamanta a respectat-o cu privire la suma de 2.448,48 lei.
Ca urmare, în mod greșit organul de control a reținut ca neplătită această sumă.
Cât privește sumele de 4080,80 lei și 915 lei, achitate cu OP nr.12/4.01.2006 și nr.10/4.01.2006 se constată că plata acestora reprezintă impozit pe dividende.
Nefăcându-se o precizare clară a categoriei de impozit, în mod corect organele de control au apreciat că aceste sume nu puteau fi evidențiate ca reprezentând impozit pe dividende persoane fizice.
La fel, la data de 7.07.2008, cu OP nr.143 reclamanta a achitat 1142 lei din care suma de 616 lei reprezintă impozit pe dividende persoane fizice.
Chiar dacă a achitat această sumă în urma întocmirii raportului de inspecție fiscală, aceasta trebuie luată în considerare ca fiind plătită potrivit prevederilor legale în ce privește categoria de impozit.
Rezultă așadar că în realitate, dividendele care trebuiau evidențiate ca fiind neplătite la data controlului, se ridicau la suma de 5.611,52 lei și deci numai la această sumă trebuiau calculate penalitățile.
În ce privește obligația de plată a acestei sume, în mod greșit s-a reținut prin actele administrative că trebuie executată.
Chiar dacă a fost considerată neplătită creanța reprezentând impozit pe dividende persoane fizice, în realitate această sumă a fost achitată.
Pârâta a susținut că suma a considerat-o ca fiind achitată în plus în contul dividendelor persoane juridice.
De vreme ce cu ocazia controlului s-a aflat de plata acestei sume în plus, în cauză deveneau aplicabile normele prevăzute la art.116 pr. fisc. referitoare la compensare.
Este adevărat că reclamanta nu a formulat o cerere expres pentru compensare, dar potrivit alin.4 din articolul menționat, compensarea se poate efectua și din oficiu.
Pârâta a susținut că operațiunea compensării este o opțiune nu o obligație.
Tribunalul nu a putut accepta această apărare. Organul fiscal trebuie să efectueze compensarea ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce. A interpreta altfel dispozițiile legale înseamnă a da posibilitatea organului fiscal la adoptarea unei conduite arbitrale și chiar abuzive.
Fără discuție că organul fiscal a operat și va mai opera compensări din oficiu și atunci se pune întrebarea -în cazul "optării pentru compensare"- ce criterii sunt luate în considerare pentru o astfel de compensare în cazul unor persoane pentru care se efectuează operațiunea și ce criterii în cazul peroanelor pentru care nu se efectuează.
Expertiza contabilă efectuată în cauză a conchis că societatea reclamantă nu achitat la timp impozitul pe dividende persoane fizice și că se impunea calcularea de către organul fiscal a majorărilor de întârziere asupra sumei de 4.995,80 lei
Față de cele expuse, tribunalul a apreciat că actele administrativ fiscale sunt nelegale și că se impune anularea lor, pârâta urmând să emită o nouă decizie de impunere, după efectuarea compensărilor, numai pentru majorările de întârziere calculate în raport de suma de 5.612 lei.Pentru considerentele de mai sus, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 299, art. 304 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta arată că din considerentele sentinței atacate ar reieși faptul că organul fiscal are obligații stabilite de lege, contribuabilul putându-se apăra, atunci când se constată că nu a respectat prevederile legale. Organul fiscal nu avea obligația notificării pârâtei cu privire la plata în plus a sumei de 4995,80 lei în vedere restituirii ori a regularizării sumei întrucât nu se cunoștea destinația corectă a acestei sume, atâta timp cât pârâta nu a declarat organului fiscal impozitul pe dividente reținut persoanelor fizice beneficiare.
Intimata reclamantă - SRL a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată prin prisma art.3041Cod procedură civilă, precum și prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul declarat este nefondat si urmează a fi respins, cu consecința menținerii sentinței atacate, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta - SRL a solicitat instanței de judecată anularea mai multor acte administrative fiscale, anume Decizia nr.241/22.08.2008, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr.151/27.06.2008, Raportul de inspecție fiscală nr.41299/27.06.2008 emise de organele fiscale din municipiul G și județul C, motivând în esență că în mod greșit organele fiscale i-au impus plata impozitului pe dividende. Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, reținând în mod corect că la data la care a fost efectuată plata de către societatea reclamantă și pentru anul cu privire la care a fost achitat impozitul, legea aplicabilă la acel moment, anume art.36 din Legea nr.571/2003 nu prevedea obligația declarării impozitului pe dividende. Așa cum corect a reținut instanța de fond, obligația de declarare a impozitului pe dividende a fost impusă prin Legea nr.343/17 iulie 2007, lege prin care a fost modificat art.36 din reglementarea anterioară. Legea, conform art.15 alin.2 din Constituție, dispune numai pentru viitor, astfel că organele fiscale nu îi puteau imputa societății reclamante nerespectarea unei norme juridice ulterioare datei plății impozitului.
Prin OP nr.23/2006, societatea reclamantă a achitat suma de 2448,48 lei cu titlul de impozit pe dividende distribuit persoanelor fizice, astfel că reclamanta a respectat obligația legală de a achita obligațiile fiscale conform art.110 alin.2 din OG nr.92/2003, distinct pe fiecare impozit, respectiv taxă, fără necesitatea indicării unui anume cont expres stabilit de normele legale. De asemenea, instanța de fond a reținut corect faptul că reclamanta achitat cu OP nr.143/07 iulie 2008 suma de 1142 lei, din care suma de 616 lei reprezintă impozit pe dividende pentru persoane fizice, sumă care trebuia luată în considerare de organul fiscal ca fiind plătită la categoria de impozit cuvenită, potrivit legii. Așadar, cum corect a constatat instanța de fond, dividendele care ar fi trebuit evidențiate ca neplătite la data controlului sunt în sumă totală de 5611,52 lei și numai pentru această sumă trebuia să fi fost calculate penalitățile. De asemenea, din actele dosarului de fond rezultă că și această sumă a fost achitată, fapt recunoscut de organele fiscale, însă organele fiscale pârâte au susținut că nu se putea face compensarea între sumele achitate în plus la bugetul de stat (la organele fiscale pârâte, mai exact) de societatea comercială reclamantă și sumele cu care aceeași societate comercială era debitoare la organele fiscale pârâte, recurentele pârâte susținând că operațiunea compensării este opțională, nu obligatorie, iar organele fiscale nu procedează la compensare decât dacă există o cerere expresă a societății comerciale debitoare. Curtea apreciază că prima instanță a reținut corect faptul că operațiunea compensării trebuia efectuată din oficiu de către organele fiscale între suma pe care societatea comercială reclamantă o achitase în plus cu titlul de impozite și sumele rezultând din evidențele fiscale ca reprezentând impozite datorate bugetului de stat de către aceeași societate comercială, până la concurența celei mai mici dintre cele două categorii de sume.
Instanța de recurs, potrivit considerentelor de mai sus, nu poate reține criticile aduse de recurenta pârâtă G în recurs, referitoare la necesitatea existenței unei cereri a societății reclamante, conform art.114 alin.2 din OG nr.92/2003, pentru a proceda la compensarea între datorie și sumele achitate în plus, cu atât mai mult cu cât organele fiscale au, potrivit legii, oglinda fiscală fidelă a sumelor achitate de către orice contribuabil către bugetul de stat, cu indicarea categoriei de impozit, taxă sau alt tip de debit către bugetul de stat în sens larg, precum și nivelul stabilit de lege pentru fiecare dintre aceste taxe, impozite și alte categorii de debite bugetare., nici celelalte critici aduse de recurenta pârâtă în motivele de recurs nu pot fi reținute de instanța de recurs.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs urmează să respingă recursurile declarate de pârâta Administrația Finanțelor Publice G împotriva sentinței civile nr. nr.524/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna, menținând sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice G împotriva Sentinței civile nr.524/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - -
Grefier,
Red. 11.12.2009/dact.VP 29.12.2009/5 ex.
Judecător fondOlariu
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Silviu Gabriel Barbu, Mirena
