Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 806/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar Nr-

Decizia . 806/

Ședința publică din 2 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc

JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

JUDECĂTOR - -

Grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta și de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.603/CA/2008 pronunțată în dosarul civil nr- de Tribunalul Brașov, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 25 noiembrie 2008 și apoi pentru astăzi, 2 decembrie 2008.

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin Sentința civilă nr. 603/CA/10.09.2008, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și în consecință:

A dispus restituirea către reclamantă a sumei de 5031 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța seria - A nr.- din 29. IV 2008 și a respins restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din. 571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.

Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Hotărârea CEJ dată in cauza Weigel vs. fr (C-387/01 ) in 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare in condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.

Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.

Instanța constată că, in cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, in lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date in cauzele /Enel și.

Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.

România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă in Codul Fiscal prin. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea. 343/2006, prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc ),cât și scutiri de la plata taxei ( in cazul vehiculelor istorice, etc ). Această taxă specială se datorează cu ocaziaprimei înmatriculări in Româniaa unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.

De reținut este faptul că taxa in discuție nu era percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate in celelalte state comunitare, și reînmatriculate in România, după aducerea acestora in țară.

În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană in scopul reînmatriculării lor in România,in situația in care acestea au fost deja înmatriculate in țara de proveniență, in timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja in România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere in acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și in lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, in caz contrar, reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are in proprietate.

Deși nu s-a pus in discuție posibilitatea reclamantei de a contesta plata taxei de primă înmatriculare, este evident că, față de dreptul oricărei persoane de a avea acces la instanță, reglementat atât de dispozițiile art. 21 al. 1 din Constituție,cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamanta are această posibilitate prin formularea prezentei acțiuni.

Reclamanta s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese in care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm in acest fel in prezența unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.

Instanța nu va reține apărările pârâtei privind incidența nr.OUG 50/2008, pe considerent că taxa ce face obiectul cauzei a fost încasată anterior datei de 01.07.2008 și a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, astfel că se impune aplicarea principiului conform căruia când un stat membru a impus și a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituire taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Mai mult, reclamanta a promovat acțiunea la data de 09.06.2008, anterior intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008 și, în aceste condiții nu i se poate impune taxa de poluare cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, in temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1 -214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze in acest sens.

Cu privire petitul privind plata cheltuielilor de judecată instanța l-a respins având in vedere că, încasarea taxei de primă înmatriculare s-a făcut in temeiul unei dispoziții prevăzute de Legea 571/2003, în vigoare până la data de 01.07.2008, neputându-se reține în aceste condiții culpa procesuală a pârâtei în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

Relativ la anularea actelor emise de P instanța a reținut că acestea nu se circumscriu actelor administrative în definiția dată de art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004, astfel că a respins primul capăt de cerere.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, dar pe considerente diferite.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că neacordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată sunt nejustificate, motivând că suma solicitată prin acțiune este una nedatorată de reclamantă, potrivit legislației comunitare, astfel încât trebuia restituită reclamantei, inclusiv cu plata dobânzii legale de la data încasării sumei și până la restituirea integrală și efectivă a acesteia. Cheltuielile judiciare solicitate de reclamantă reprezintă taxele de timbru și onorariul de avocat.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice B arată că nu a refuzat efectiv să restituie taxa de primă înmatriculare achitată de reclamantă, dar nu avea la acel moment un temei legal pentru restituire și că, începând cu data de 01.07.2008, a intrat în vigoare OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în baza căreia a fost emisă HG nr.686/2008, acte normative care stabilesc că achitarea taxei are în continuare caracter imperativ.

De asemenea, recurenta arată că art.214/1 din Codul fiscal prevede că taxa de primă înmatriculare se datorează cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism în România și că pârâta nu are posibilitatea legală de a restitui sume de bani care au fost achitate către organele fiscale pe baza unor dispoziții legale în vigoare, anume Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, sume care, de asemenea, au fost achitate benevol de către reclamant, iar negocierile României cu Comunitatea Europeană nu au condus la desființarea taxei, însăși CE nefiind împotriva introducerii unei asemenea taxe, ci doar a modului de determinare a acesteia.

Recurenta pârâtă contestă aplicabilitatea dispozițiilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunităților Europene, motivând că aceste dispoziții vizează în realitate numai introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne, astfel încât perceperea taxei de primă în România nu este contrară dispozițiilor comunitare, ca principiu general, legislația comunitară lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor prin care să pună în practică normele comunitare.

Recurenta pârâtă a mai învederat instanței de recurs că potrivit noii reglementări, anume OUG nr.50/2008, taxa achitată în plus se restituie contribuabilului pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

În întâmpinarea depusă față de recursul reclamantei, pârâta Bas olicitat respingerea recursului reclamantei, motivând că în mod corect instanța de fond nu a acordat cheltuieli de judecată și nici dobânda legală cerute de reclamanta recurentă, nefiind îndeplinite condițiile art.274 Cod pr.civ. și nici cele ale OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr.civ. Curtea apreciază că recursul reclamantei este în parte întemeiat, respectiv că recursul pârâtei B este nefondat.

Astfel, recursul reclamantei este fondat cu privire la acordarea dobânzii legale de la data notificării pârâtei și până la plata efectivă a taxei solicitate prin acțiune, respectiv cu privire la cheltuielile de judecată parțiale în fond.

Reclamanta a solicitat restituirea sumei achitate ca taxă de primă înmatriculare la Administrația Finanțelor Publice B, sumă care a fost încasată și vărsată la bugetul de stat, iar restituirea sumei a fost cerută de reclamantă de la pârâta Administrația Finanțelor Publice B, adică de la organul fiscal care a încasat plata taxei de primă înmatriculare. În privința naturii acestei taxe, instanța de recurs constată că plata sumei de bani constând în taxa de primă înmatriculare este o operațiune prealabilă înmatriculării, iar în contextul cererii de restituire a acestei taxe nu s-a pus în discuție înmatricularea în sine a autovehiculului ( aceasta s-a realizat ), ci numai nelegalitatea taxei percepute pentru prima înmatriculare în România.

În mod corect, instanța de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art. 90 alin. 1din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe, dispozițiile art.148 din Constituția României obligând la aplicarea directă a normelor comunitare în cazul în care norma juridică internă contravine normei comunitare.

Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă. Această taxă, stabilită de art. 2141din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Curtea constatat că, în aceste împrejurări, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis. Curtea Europeană de Justiție a arătat că, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană, art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).

În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, Weigel).

Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

In scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât statul de referință de exemplu taxa introdusă de Ungaria) cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acel stat și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).

În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

Constatându-se că taxa achitată este nelegală, în mod corect s-a dispus restituirea ei aceasta fiind o plată nedatorat, cu atât mai mult cu cât judecătorul fondului (judecătorul național) este obligat, potrivit art.148 Constituție și normelor comunitare, să aplice prioritar normele de drept comunitar.

În privința noilor acte normative care reglementează cadrul juridic pentru restituirea taxei speciale de primă înmatriculare către persoanele care au achitat-o în perioada 01 ianuarie 2007 și până în luna iunie 2008, instanța constată pe de o parte că, potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, astfel încât, prin coroborare cu dispozițiile art.21 alin.1 și 2 din Constituție, nu se poate restrânge accesul la justiție al unei persoane pentru situații juridice născute anterior legii noi, chiar dacă această nouă reglementare își întinde efectele, prin conținutul său și prin modul de reglementare, și asupra acelor situații juridice anterioare. Cu alte cuvinte, justițiabilii nu pot fi împiedicați să își valorifice în justiție drepturile ori interesele legale pentru simplul motiv că există o reglementare nouă ce stabilește un alt regim juridic pentru starea de fapt contestată de acel destinatar al legii. O interpretare contrară ar conduce la ideea unui fine de neprimire în această materie, ceea ce este inadmisibil, întrucât ar încălca principiul constituțional al accesului liber la justiție.

Curtea constată că în mod nelegal instanța de fond nu a acordat dobânda legală, care i se cuvine reclamantei pentru acoperirea beneficiului nerealizat, potrivit art.1084 Cod civil, dar numai pentru perioada cuprinsă între data la care a notificat-o pe pârâtă (solicitându-i restituirea taxei de primă înmatriculare) și până la data plății efective.

Cu privire la cheltuielile de judecată, atât în fond, cât și în recurs, instanța de recurs constată că reclamanta a achitat onorariul de avocat în sumă de 1000 lei și taxe de timbru de 50 lei în fond, respectiv de 25 lei taxe de timbru în recurs și 700 lei onorariu avocat. Față de actele și lucrările dosarului, instanța de recurs admite în parte cheltuielile solicitate de reclamantă pentru fond și pentru recurs, în sensul de a obliga recurenta intimată Administrația Finanțelor Publice B la plata către recurenta reclamantă a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond și în recurs.

Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct.9 și art. 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 603/CA /10.09.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că:

Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice B la plata dobânzii legale de la data notificării pârâtei, 05 mai 2008 și până la data plății efective.

Respinge restul pretențiilor recurentei.

Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 603/CA/10.09.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.

Obligă recurenta pârâtă la plata către recurenta reclamantă a cheltuielilor de judecată parțiale în fond și în recurs, în sumă de 1.500 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 02.12.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- --- --- - - -

Grefier,

Red. - 22.12.08

Dact. - 23.12.08

2 ex.

Red. fond -

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 806/2008. Curtea de Apel Brasov