Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 804/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.804/ Dosar nr-
Ședința publică de la 2 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție
- - - - - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - judecător
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI B și CONSILIUL JUDEȚEAN împotriva Sentinței civile nr.614/CA/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 18 noiembrie 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 25 noiembrie 2008, respectiv pentru astăzi 2 2008.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.614/CA/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean Au fost obligați pârâții să aloce, să calculeze și să plătească fiecărei reclamante drepturile bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv lunară începând cu data de 12.11.2007 pentru reclamanta 14.11.2007 pentru reclamanta și până la data pronunțării și începând cu luna mai 2005 și data de 10.02.2007 pentru reclamanta, sume ce s-a dispus a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei îndemnizații și până la efectuarea plății. A fost obligată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B să consemneze în carnetul de muncă al fiecărei reclamante îndemnizația de dispozitiv pe perioadele menționate prin hotărâre. S-au respins ca nefondate celelalte pretenții ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, reclamantele sunt angajate in cadrul DGASPC B, fiind funcționari publici, aspect necontestat de către pârâți.
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadre militare angajate pe bază de contract și salariații civili din cadrul, MI, și MJ.
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de MAI, la pct. 9.2 s-a prevăzut că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice" iar, la pct. 31.1, se arată că prin personal civil, in sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din MAI. Personalul civil din MAI beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege ( Legea nr. 138/1999 ) cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege.
Art. 13 din Legea nr. 138/1999 prevede că indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază, se acordă cadrelor militare in activitate, militari angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Rezultă așadar, din analiza și interpretarea textelor de lege arătate anterior, că salariaților civili le este recunoscut beneficiul indemnizației de dispozitiv, in cuantum de 25% din salariul de bază, deoarece cadrele militare și militarii angajați pe bază de contract beneficiază, in plus, față de salariații civili, și de alte sporuri și drepturi salariale prevăzute în Legea nr. 138/1999, fiind evident faptul că, prin Ordinul nr.496/2003, ministrul Administrației și Internelor a urmărit ca in rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv, să fie cuprins și personalul civil ce își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice,tocmai pentru a înlătura discrepanțele in ceea ce privește drepturile de natură salarială decare beneficiază personalul aflat in subordinea și/sau coordonarea MAI, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial și nediscriminatoriu pentru personalul din cadrul aceleiași autorități.
Așa fiind, în temeiul pct. 9.2, pct. 31.1 din Ordinul MAI nr. 496/2003, art. 13 din Legea nr. 138/1999, raportat la art. 1, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantelor a fost admisă in parte.
Au fost obligați pârâții să aloce, să calculeze și să plătească fiecărei reclamante drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară începând cu data de 12.11.2007 pentru reclamanta -, 14.11.2007 pentru reclamanta și până la data pronunțării și începând luna mai 2005 și până la data de 10.02.2007 ( dată la care reclamanta a intrat in concediu pentru îngrijirea copilului) pentru reclamanta, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
Instanța a reținut că anterior perioadelor arătate in dispozitivul hotărârii, reclamantele, așa cum rezultă din adeverința colectivă eliberată de pârâta DGASPC B, nu au avut calitatea de funcționari publici
În temeiul dispozițiilor Decretului 92/1976 a fost obligată pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B să consemneze in carnetele de muncă ale reclamantelor indemnizația de dispozitiv.
S-a respins cererea reclamantelor de a obliga pârâții să le plătească in continuare această indemnizație până la încetarea raporturilor de serviciu, instanța apreciind ca nefondată această cerere întrucât creanța invocată de reclamanți nu îndeplinește, cumulativ, cele 3 condiții: de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind încă născută și putând fi influențată, ulterior, de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1.În dezvoltarea motivelor de recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a arătat că:
Potrivit prevederilor HG nr.1434/2004 și HG nr. 1438/2004 personalul angajat în baza contractului individual de muncă în cadrul complexelor de servicii și centrelor de plasament în subordine DGASPC nu poate beneficia de îndemnizația de dispozitiv deoarece rolul acestuia este de a sigura îngrijire de calitate adaptată nevoilor copilului și persoanelor adulte protejate în cadrul serviciilor de tip rezidențial și nu de a desfășura activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare menționate în Legea nr.138/1999. Consideră că instanța de fond în mod greșit a reținut acest temei ca fiind aplicabil personalului său. Nici Legea nr.138/1999 și nici Ordinul MAI nr.496/2003 nu sunt aplicabile în cauză. De asemenea, arată că în baza prevederilor art.14 din Legea nr.273/2006 și art.8 din HG nr.1434/2004 DGASPC B, instituție finanțată de la bugetul local al județului nu poate angaja, ordona și plăti cheltuieli bugetare dacă nu sunt aprobate și dacă nu există prevederi bugetare și surse de finanțare.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă.
2.Recurentul Consiliul Județean arată că sentința este netemeinică și pronunțată cu aplicarea greșită a legii deoarece Ordinul nr.496/2003 pe conținutul căruia se întemeiază pretențiile bănești ale reclamanților intimați reglementează acordarea îndemnizației de dispozitiv și pentru personalul civil fără însă a preciza dacă personalul civil reprezintă personal contractual din cadrul MAI. Funcționarii publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului fac parte dintr-un serviciu public specializat în ocrotirea copilului și a persoanelor adulte cu handicap, neîncadrându-se în sistemul instituțiilor avute în vedere de legiuitor când a stabilit acordarea îndemnizației de dispozitiv.
În drept își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La dosar au depus întâmpinare intimatele reclamante, și solicitând respingerea recursurilor declarate și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Brașov având în vedere că dispozițiile referitoare la îndemnizația de dispozitiv sunt aplicabile și categoriei de personal căreia îi aparțin. Se menționează că la nivel național și local aceste drepturi au fost recunoscute și plătite categoriei de personal din care fac parte.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată, raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Prima instanță a reținut corect situația de fapt.
Reclamanții sunt funcționari publici, angajați în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B.
Îndemnizația de dispozitiv este reglementată prin Legea nr.138/1999 ca fiind o îndemnizație care se acorda inițial persoanelor care aveau calitatea de militar, în sectoarele de apărare națională, ordine publică și siguranță națională dar și salariaților civili din unitățile militare. În cursul anului 2002 s-a procedat la demilitarizarea instituției poliției, iar în anul 2004 la cea a foștilor militari din sistemul penitenciar. Pentru ambele categorii s-au păstrat prin lege toate drepturile de natură salarială și alte drepturi acordate anterior militarilor, inclusiv îndemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază. Îndemnizația de dispozitiv a fost acordată încă de la intrarea în vigoare a Legii nr.138 /1999 și personalului civil din poliție și subunitățile subordonate Ministerului d e Interne. Tot personalul încadrat în cadrul Ministerului d e Interne beneficia de îndemnizația de dispozitiv.
În anul 2003 Ministerul d e Interne a fuzionat cu Ministerul Administrației Publice, rezultând Ministerul Administrației și Internelor, denumit în prezent MIRA. Pentru eliminarea unor discriminări prin acordarea unor drepturi suplimentare, pentru unele categorii de funcționari și personal civil contractual, față de alți angajați inițial în administrația publică din structura noului Minister al Administrației și Internelor constituit în anul 2003, a fost emis Ordinul ministrului nr.496/23.07.2003 prin care la pct.9 pct.2 se prevede că " îndemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea și în domeniul administrației publice". La pct.31 pct.1 din Ordin este definit personalul civil ca reprezentând atât funcționarii publici, cât și personalul contractual din toate unitățile ce intră în structura acestui minister. Se mai precizează în Ordin că personalul civil din domeniul administrației publice beneficiază de dreptul reglementat în art.13 din Legea nr.138/1999, respectiv îndemnizația de dispozitiv lunară de 25% din salariul de bază.
În consecință, față de dispozițiile din actele normative menționate rezultă că reclamanții angajați în sistemul administrației publice și plasați de legiuitor în structura Ministerului Internelor și Reformei Administrative beneficiază de îndemnizația de dispozitiv. Ordinul nr.496/2003 al ministrului administrației și internelor le este aplicabil și acestora. Ordinul nu a fost abrogat sau modificat în mod expres în sensul că acestei categorii de funcționari publici în care se încadrează și reclamantele nu li s-ar aplica.
Recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B consideră că față de rolul personalului angajat în baza contractului individual de muncă în cadrul serviciilor sale acesta nu poate beneficia de îndemnizația de dispozitiv. În speță reclamanții sunt funcționari publici și nu angajați în baza unui contract individual de muncă.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B este un serviciu public care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice. Consiliul Județean B este autoritate publică locală, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B este în subordinea acestuia.
Față de toate cele arătate, Curtea apreciază că prima instanță a interpretat corect prevederile legale incidente în speță.
În cauza dedusă judecății nu s-a pus problema existenței surselor de finanțare, ci doar existența sau inexistența dreptului reclamanților de a beneficia de îndemnizația de dispozitiv. În buget, sumele stabilite cu acest titlu pot fi prevăzute în baza hotărârilor judecătorești.
Recursul Consiliului Județean B vizează aceleași aspecte care au fost analizate anterior.
Curtea, va avea în vedere și împrejurarea că personalul similar din cadrul altor autorități publice locale sau județene primește îndemnizația de dispozitiv, inclusiv persoane din cadrul Consiliului Județean Prin neacordarea acestor drepturi reclamanților s-ar ajunge la o situație discriminatorie care nu ar avea o justificare obiectivă și rezonabilă încălcându-se astfel prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Beian contra României.
Pentru aceste motive, Curtea în baza art.312 alin.1 raportat la prevederile art.304 pct.9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă urmează să respingă ambele recursuri și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B și Consiliul Județean B împotriva sentinței civile nr.614/CA/15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - - -
Grefier,
Red MC.2.12.2008/dact.VP 4.12.2008/2 ex.
Jud.fond
Președinte:Georgeta Bejinaru MihocJudecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu