Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 836/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 836
Ședința publică din data de 17 iunie 2008
PREȘEDINTE: Stoicescu Maria
JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Tănăsică Elena Secrețeanu Adriana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în de,-, jud. P și sediu procesual ales la sediul Cabinet avocat A, în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 90 din data de 19 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta P, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei, potrivit /9.06.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat A, din cadrul Baroului P și intimata-pârâtă P, prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat și legal timbrat, după care,
Recurenta-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat A, depune copii ale certificatelor de concediu medical nr. -, -, - și - eliberate pe numele numitei, precum și copie a cărții de identitate a acesteia.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat A, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece soluția a fost pronunțată ca urmare a unei proceduri de citare viciate. Reclamanta nu a fost citată cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru, iar din dovezile aflate la dosar se poate observa că citațiile au fost primite de o persoană de 74 de ani, în condițiile în care delegatul societății se afla în concediu medical.
Intimata-pârâtă P, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. În mod corect instanța de fond a admis excepția netimbrării acțiunii, după ce reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de
timbru, fiind amânată chiar și pronunțarea pentru a i se permite acesteia să îndeplinească timbrajul.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Tribunalul Prahova -Sectia Contencios Administrativ, reclamanta - SRL a solicitat anularea Deciziei nr. 60/15.06.2007 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația împotriva obligației de plată a sumei de 267,114 lei stabilită prin decizia de impunere nr. 2090/24.04.2007.
Prin sentința nr. 90/19.02.2008, Tribunalul Prahova - Secția Contencios Administrativ a admis excepția de netimbrare și a anulat cererea ca netimbrată.
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 pct. 2 din Legea 554/2004 pentru cererile formulate în baza acestei legi se percep taxele de timbru de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,3 lei prevăzute de Legea 146/1998 pentru cauzele neevaluabile în bani, cu excepția celor care au ca obiect contractele administrative care se vor taxa la valoare.
Conform art. 20 din legea nr. 146/1997 instanța a pus în vedere reclamantei obligativitatea achitării acestei taxe de timbru, iar față de dispozițiile art. 137 Cod proced. civ. a invocat și admis excepția de netimbrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, cu invocarea art. 304 si art. 312 alin. 2 prima teza Cod proced. civ. recurenta a arătat că atât dreptul la apărare cât și la un proces echitabil nu au fost respectate.
A arătat că la termenul din 6.11.2007 apărătorul a solicitat amânarea, s-a acordat termen la 18.12.2007, citând reclamanta cu mențiunea de achita taxele de timbru, precum și mențiunea că apărătorul să facă dovada imposibilității de a se prezenta, sub sancțiunea amenzii judiciare, la 18.12.2007 procedura de citare nu a fost îndeplinită deoarece în dovada de îndeplinire a procedurii de citare figurează o persoană străină de societate. La termenul din 18.12.2007 reclamanta a formulat prin apărător cerere de amânare din motive medicale, instanța a dispus citarea cu mențiunea achitării taxelor de timbru, fără a ține seama de încheierea din 6.11.2007 prin care dispunea aplicarea amenzii judiciare, soluție care se impunea din perspectiva respectării dreptului la apărare și la un proces echitabil.
Pentru termenul de judecată din 12.02.2008, agentul procedural s-a prezentat la sediul societății în data de 8.01.2008, însă nu face demersuri pentru a prezenta citația funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, ci prezintă în dovada de îndeplinire a procedurii de citare că a afișat citația și că nici o persoană nu a putut fi găsită, contrar realității.
Întrucât apărătorul se afla la O pentru perfectarea unor contracte a formulat o nouă cerere de amânare urmând a depune toate dovezile. La același termen instanța, plecând de la premiza că procedura de citare nu este viciată, ceea ce nu corespunde realității, se antepronunța, amânând pronunțarea soluției deja conturate, pentru depunerea de concluzii scrise.
În dovedirea recursului, recurenta a depus certificate de concediu medical pentru, funcȚionarul însărcinat cu primirea corespondenței, dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru 12.02.2008, ordin de deplasare.
Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 17 pct. 2 din Legea 554/2004 și art. 3 lit. m din Legea 146/1997, Normelor Metodologice de aplicarea OG 32/1995, reclamanta avea obligația de a achita pentru acțiunea formulată la instanță, 4 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Potrivit dispozițiilor art. 20 instanța a pus în vedere reclamantei obligația achitării acestor taxe de timbru, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.
Astfel, pentru ultimul termen de judecată, din 12.02.2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, prin afișare, fiind menționat motivul pentru care s-a afișat citația, fără ca reclamanta să facă dovada contrară, s-a pus în vedere reclamantei să achite 4 lei taxa judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării actiunii ca netimbrată.
Reclamanta a depus cerere de amânare a cauzei, pe care instanța respins-o, în mod întemeiat, dat fiind faptul că anterior judecata se amânase de 3 ori, a invocat excepția de netimbrare, amânând pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise, iar la termenul la care a amânat pronunțarea a anulat acțiunea pentru netimbrare.
Susținerile recurentei sunt total nefondate.
Astfel, pentru termenul din 18.12.2007, instanța, prin încheire a dispus citarea cu mențiunea achitării taxelor de timbru, însă sancțiunea amenzii judiciare a fost prevăzută pentru nedepunerea dovezii imposibilității de prezentare a apărătorului, și nu pentru netimbrare.
Pentru netimbrare sancțiunea este expres prevăzuta de lege, nu se aplică amendă judiciară, iar susținerile recurentei sunt total nelegale.
Pentru termenul din 18.12.2007, reclamanta a depus cerere de amânare, fără a depunse și taxa de timbru, însă judecata s-a amânat, pentru următorul termen, din 12.02.2008, reclamanta fiind citată cu mențiunea expresă de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Reclamanta a depus cerere de amânare a cauzei, pe care instanța, în mod întemeiat și motivat a respins-o, arătând că este al treilea termen consecutiv când se solicita amânarea, a invocat excepția de netimbrare și fără a se antepronunța, cum în mod eronat arată recurenta, a amânat pronunțarea pentru depunerea de concluzii scrise, iar la termenul la care a amânat pronunțarea, și la care reclamanta a depus concluzii scrise pe fondul cauzei, a anulat acțiunea pentru netimbrare.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că motivele de recurs sunt total nefondate. Tribunalul nu a încălcat dreptul la apărare al reclamantei și nici dreptul la un proces echitabil.
A acordat trei termene de judecată, la cererea reclamantei, iar la ultimul termen de judecată, cu procedura de citare legal îndeplinită, și pentru care se pusese în vedere obligația achitării taxelor de timbru, a respins cererea de amânare ca
neîntemeiată, a invocat excepția de netimbrare, cu amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, nu există motivele de nelegalitate invocate de recurentă și va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL, cu sediul în de,-, jud. P și sediu procesual ales la sediul Cabinet avocat A, în P,-, jud. P împotriva sentinței nr. 90 din data de 19 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâta P, cu sediul în P, str. -, nr. 7, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Tănăsică Elena Secrețeanu Adriana
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. - 2ex./20.06.2008
Dosar fond -- Tribunalul Prahova
Jud. fond,
Președinte:Stoicescu MariaJudecători:Stoicescu Maria, Tănăsică Elena Secrețeanu Adriana