Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ i Fiscal
DECIZIA NR. 856/ Dosar Nr-
Sedința publică din 10 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu
- - - - - judecător
- - - JUDECĂTOR 3: Marcela
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SA B împotriva sentinței civile nr. 643/CA din 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 8 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 10 decembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 643/CA din 10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a respins acțiunea formulată de reclamanta - SA B în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Societatea reclamantă funcționează în cadrul parcului industrial administrat de - R SA, care a obținut titlul de parc industrial conform Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.255/3.06.2004 publicat în Monitorul Oficial nr.980/25.10.2004.
Potrivit Raportului de inspecție fiscală nr.35/9.10.2007, care a stat la baza deciziilor contestate, perioada supusă inspecției fiscale a fost 1.01.2004 - 30.06.2007.
Pentru perioada 1.01.2004 - 25.10.2004, data publicării Ordinului nr.255 în Monitorul Oficial privind acordarea titlului de parc industrial - R SA, reclamanta nu se poate prevala de prevederile art. 250 alin. 1 pct. 9 și art. 257 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal întrucât nu funcționa în cadrul unui parc industrial. Prin urmare, pentru această perioadă, nu putea beneficia de scutiri de impozite pe clădiri și terenuri.
Ulterior acestei perioade sunt incidente dispozițiile Codului fiscal, ale Legii nr. 143/1999 (în vigoare până la data de 1.01.2007), ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 117/2006 cu modificările și completările ulterioare.
În art. 2 din Codul fiscal sunt precizate impozitele și taxele reglementate în acest act normativ, printre acestea regăsindu-se și impozitele și taxele locale, la litera
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prezentul cod stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora.
Art. 1 alin. 3 și 4 din Legea nr. - prevede că în materie fiscală dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal. Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat. Aceste dispoziții se regăsesc și în art. 148 alin. 2 din Constituția României.
În art. 1 alin. 5 din Codul fiscal se prevede că orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor OUG nr.117/2006, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007.
Ajutorul de stat a fost definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999 ca fiind orice măsură de sprijin acordată de stat sau de către unitățile administrativ - teritoriale, din resurse de stat sau de către unitățile administrativ - teritoriale sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, fiind considerat incompatibil cu mediul concurențial normal.
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalități, printre care în art. 2 alin. 8 se enumeră exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor. Ajutorul de stat se concretizează prin urmare, în cazul reclamantei, în exceptarea de la aceste impozite și taxe pe terenuri și clădiri, asigurându-se acesteia un beneficiu de natură economică și financiară, pe care nu l-ar fi obținut în absența acestor măsuri. Prin urmare reclamanta intră în categoria persoanelor juridice cărora, li se putea acorda ajutorul de stat, însă, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 143/1999 și ulterior după parcurgerea procedurii instituită de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2006.
Cât timp măsurile fiscale nu se acordă pentru toate întreprinderile ce funcționează la nivel național ci doar pentru unele nominalizate, printre care se numără și reclamanta, rezultă că mediul concurențial normal este afectat.
Ori, cât timp se percep taxe și impozite pe clădiri și terenuri ale altor întreprinderi, rezultă că aceste scutiri acordate parcurilor industriale trebuie să fie supuse modalităților de autorizare legală a ajutorului de stat.
Tribunalul a constatat că dispozițiile art. 250 alin.1 pct. 9 și art. 257 alin. 1 lit. l din Codul fiscal prevăd că nu se datorează impozit, pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, potrivit legii, însă, aceste dispoziții nu pot fi interpretate individual, ci trebuie coroborate atât cu dispozițiile art.1 alin. 5 din Codul fiscal, cât și cu dispozițiile din Legea nr. 143/1999 și ulterior cu ale Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2006, cât timp exceptările de la plata taxelor și impozitelor pe clădiri și terenuri reprezintă ajutor de stat.
fiscale ce își au temeiul în Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, reprezintă ajutor de stat în sensul art. 87 și art. 88 din Tratatul CE.
Sintagma,potrivit legii" nu se reduce doar la normele care reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci vizează și dispozițiile legale referitoare la regimul fiscal aplicabil parcurilor industriale și prevederile legale în materia ajutorului de stat, astfel cum acesta a fost definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999, precum și actualele dispoziții privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat prevăzute în OUG nr. 117/2006, dispoziții la care de altfel face trimitere art. 1 alin. 5 din Legea nr. 571/2003.
Pentru perioada 2004 -2006 reclamanta nu a notificat Consiliului Concurenței aceste ajutoare de stat în vederea autorizării, iar prin acordare, în absența unei autorizări, acestea devin ajutoare de stat ilegale.
S-a constatat că reclamanta trebuia să urmeze procedura prevăzută de OUG nr.117/2006 în domeniul ajutorului de stat, procedură pe care nu a urmat-o, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile art. 250 alin. 1 pct. 9 și art. 257 alin. 1 lit. l din Legea nr. 571/2003.
Consiliul Concurenței, prin adresa nr.37109/2007, și-a exprimat punctul de vedere în sensul că scutirile de plata impozitului pe teren și clădiri pentru societățile localizate în cadrul platformei - R SA reprezintă ajutor de stat și trebuie supuse autorizării potrivit legislației privind ajutorul de stat.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, tribunalul a respins acțiunea formulată de reclamanta - SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Fiscală B ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta - SA a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanță nu a manifestat rol activ, nu a analizat motivele invocate de ea privind scutirea de la plata impozitelor pe clădiri și terenuri care sunt prevăzute de Codul fiscal, nu s-au luat în considerare punctele de vedere ale Parlamentului care apreciază că nu este vorba de ajutor de stat în situația parcurilor industriale scutite de plata impozitului pe imobile, scutirea operează prin efectul legii, trebuie respectat principiul separației puterilor în stat, prin jurisprudență nu trebuie să se deformeze legea. Apreciază că tribunalul nu s-a aplecat asupra tuturor probelor administrate luând în considerare doar adresa Consiliului Concurenței nu și cea a Parlamentului. Există și alte situații de scutiri de exemplu universitățile care nici acestea nu au notificat Consiliul Concurenței și Comisia Europeană. Și dacă ar fi apreciat ca ajutor de stat ar beneficia de el ca ajutor de minimis.
La dosar a depus întâmpinare intimata Direcția Fiscală B solicitând respingerea recursului, recurenta reclamantă nu a solicitat ajutor de stat prin scutirea de la plata impozitelor pe clădiri și teren conform legii. Consiliul local Baa probat prin Hotărârea Consiliului Local 273/2008 notificarea Consiliului Concurenței în vederea transmiterii acesteia și autorizării de către Comisia Europeană a ajutorului de stat sub forma scutirii de la plata impozitelor pe clădiri și teren conform legii pentru imobilele situate în parcul industrial - R SA. Se citează și decizii pronunțate în spețe similare de ICCJ.
Se anexează copii după corespondența purtată în acest sens cu diferite instituții.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază recursul ca nefondat.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov reclamanta - SA a solicitat anularea deciziei de impunere nr. -/8634/18.01.2008 și a Dispoziției nr.27/11.02.2009 de soluționare a contestației sale.
Prin decizia atacată s-a stabilit impozitul pe teren datorat de - SA pe anul 2008. Decizia s-a emis la data de 18.01.2008. Reclamanta a contestat această decizie susținând că este scutită de impozitele și taxele locale deoarece își desfășoară activitatea în parcul industrial - R SA.
În cadrul Titlului IX- Impozite și taxe locale, Capitolul III- Impozitul și taxa pe teren din Codul fiscal, este reglementat articolul nr 257 intitulat "scutiri", din cuprinsul căruia se reține că " impozitul pe teren nu se datorează pentru(l) terenurile parcurilor industriale, științifice și tehnologice, potrivit legii".
Această ultimă mențiune din textul citat, conduce la concluzia că o astfel de scutire se acordă prin aplicarea unei anumite proceduri legale. Această sintagmă nu se reduce doar la normele ce reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale, ci trebuie analizată în contextul întregului articol de lege și anume impozitul pe teren nu se datorează potrivit legii, respectiv a legii în vigoare la momentul apariției codului fiscal, inclusiv actul normativ ce prevede ajutorul de stat. de plata taxelor și impozitelor sunt considerate ajutor de stat dacă întrunesc anumite condiții.
Codul fiscal, aprobat prin Legea nr 571/2003 a intrat în vigoare în perioada în care, în privința ajutorului de stat funcționa Legea nr 143/1999, astfel că, regăsindu-se exceptările de la plata taxelor și impozitelor, ca reglementare a acordării, în cuprinsul Legii nr 143/1999 privind ajutorul de stat, acesta este cadrul legislativ la care face referire art 257 al 1 lit l/ art 250 al 1 pct 9 din Codul fiscal, fiind de subliniat faptul că numai în cazul acestei scutiri privind parcurile industriale, legiuitorul a folosit sintagma " potrivit legii".
OUG nr 117/2006 a intrat in vigoare conform art 37 al 1, la data de 1.01.2007, dată la care s-a abrogat Legea nr 143/1999.
Prin Ordinul Consiliului Concurenței nr 300/21.12.2006, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pentru ca legislația română să fie în deplină concordanță cu acquis-ul comunitar, fără suprapuneri sau încălcări ale acesteia, s-au eliminat din dreptul intern acele acte normative care dublează prevederi ale regulamentelor comunitare sau ale altor acte normative comunitare care nu necesită adoptarea unor măsuri naționale de transpunere, printre care și regulamentele emise de Consiliul Concurenței în reglementarea procedurilor privind ajutorul de stat.
Criteriile de eligibilitate care privesc acordarea ajutoarelor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat regional sunt prevăzute în Regulamentul Comisiei Europene nr 1.628/2006 privind aplicarea art 87 și 88 din tratatul privind constituirea Comunității Europene.
În cursul anului 2007, prin Ordinul MAI nr 296/18.09.2007 privind aprobarea schemei de ajutor regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, s-a considerat că acest ajutor de stat se încadrează în dispozițiile art 3 din Regulament, elaborându-se o schemă exceptată de la obligația notificării.
Emiterea acestui ordin de elaborarea a unei noi scheme de ajutor de stat vine să întărească interpretarea legii în sensul că scutirile prevăzute de art 250 al 1 pct 9 și art 257 al 1 lit l din codul fiscal nu pot fi acordate decât drept ajutor de stat în condițiile prevăzute de lege, potrivit criteriilor comunitare și după normele elaborate de ministere.
Este evidentă intenția legiuitorului în sensul că scutirile de la plata impozitului pe terenuri și clădiri în cazul parcurilor industriale reprezintă o măsură de natură fiscală ce reprezintă ajutor de stat care se acordă conform OUG nr 117/2006, în acest sens fiind și art 1 al 5 din codul fiscal ( "orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozițiilor OUG nr 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat aprobată cu modificări și completări prin Legea nr 137/2007").
- R SA a primit titlu de parc industrial prin Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr 255/3.06.2004 care s-a publicat în Monitorul Oficial, 25.10.2004.
Nu s-a contestat faptul că reclamanta își desfășoară activitatea pe platforma acestui parc industrial. I s-au stabilit impozitele pe anul 2008 ca urmare a faptului că are în proprietate teren în B și nu a solicitat acordarea scutirii de impozitul aferent conform legii.
Ca urmare, în măsura în care reclamanta nu a făcut demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal 2008 pentru care se invocă scutirea, în mod corect a fost emisă decizia de impunere a obligației fiscale.
Într-adevăr, ajutoarele de stat acordate sau de care societatea a beneficiat deja nu pot fi recuperate de direcțiile fiscale ci doar de Consiliul Concurenței pentru perioada anterioară aderării la Uniunea Europeană și respectiv de Comisia Europeană după 2007. Reclamantei i s-au stabilit impozite pe 2008 la începutul anului, ei nu i-au fost acordate scutiri de impozit pe acest an.
S-a susținut că și dacă ar fi apreciat ca ajutor de stat reclamanta ar beneficia de el ca ajutor de minimis. Și în această situație se impune urmarea unei anumite proceduri pe care reclamanta nu a înțeles s-o parcurgă. se acordă la cererea persoanei interesate și cu verificarea întrunirii cerințelor legale.
Punctele de vedere ale tuturor instituțiilor citate de recurentă sunt pertinente, problema care s-a pus în speță este dacă reclamanta a solicitat sau nu aplicarea legii în cazul său concret. Nici înainte de stabilirea impozitului și nici după contestarea deciziei de impunere recurenta nu a urmat procedura.
Nu se încalcă principiul separației puterilor în stat prin respectarea tuturor dispozițiilor legale incidente în speța concretă dedusă judecății.
Pentru toate considerentele arătate Curtea urmează ca în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursul declarat și să mențină sentința civilă atacată cu complinirea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SA împotriva Sentinței civile nr. 643/CA/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 10.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.MC 21.12.2009/dact.VP 29.12.2009
Judecător fond
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Silviu Gabriel Barbu, Marcela