Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 877/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 877/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică de la 18 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
JUDECĂTORI: Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența
- -
GREFIER -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr. 787/.09.09 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 decembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2009.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr 787/CA/30.09.2009, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B și în consecință; a fost obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5.426 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată de reclamant, de asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 21.07.2009 și până la data plății efective.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 50,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. fr (C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța de fond a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin. 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța de fond a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamantă este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care a făcut referire anterior.
Faptul că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată este dovedit și de faptul că în prezent, prin dispozițiile Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008.
Instanța de fond a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța de fond a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1, 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța de fond a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
Cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale a fost admisă avându-se în vedere prevederile art.1082-1083 Cod civil.
În baza art.274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. B, care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalitații, arătând următoarele:
În mod greșit instanța a reținut că taxa de primă înmatriculare nu trebuia achitată.
În acest sens, s-a arătat că și prin OUG nr 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, achitarea taxei are caracter imperativ fiind una dintre condițiile impuse de legiuitor pentru înmatricularea autovehiculelor.
Regimul juridic al taxei speciale era reglementat prin Legea nr 571/2003 act juridic pe care recurenta l-a pus în aplicare până la data de 01.07.2008, data intrării în vigoare a OUG nr 50/2008.
Plata taxei s-a realizat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul achitării. Taxa de primă înmatriculare prevăzută atât de Codul fiscal cât și de noile reglementări în vigoare OUG nr 50/2008 se aplică atât autovehiculelor noi achiziționate în România cât și celor achiziționate din statele comunitare, taxa fiind percepută cu 01.01.2007 și neputând fi aplicată retroactiv și anume pentru autovehiculele deja înmatriculate până la acea dată.
În conformitate cu art 214/1 cod fiscal, referitor la perioada 01.01.2007-01.07.2008, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, cât și pentru autoturismele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar.
Existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive întemeiate pentru restituirea acesteia.
Dispozițiile art 90 al 1 din TCE nu sunt incidente în cauză întrucât taxa de primă înmatriculare auto se plătește de către toți proprietarii de autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența lor, la momentul primei introduceri în România.
De asemenea, prin motivele de recurs se mai arată că în cauză nu ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat de restituire, în realitate neexistând un temei de drept în baza căruia taxa să fie restituită.
Recurenta a apreciază că în mod greșit instanța de fond nu a reținut apărările pârâtei privind incidența OUG nr 50/2008 pe motiv că taxa ce face obiectul cauzei a fost încasată anterior datei de 01.07.2008, făcându-se referire la faptul că, începând cu data de 01.07.2008, contribuabililor care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în perioada 01.01.2007-30.06.2008, vor primi taxa rezultată ca diferență, urmare a aplicării noii reglementări speciale.
O altă critică formulată în recurs a privit dispozițiile art 1082-1083 cod civil în baza cărora instanța de fond a acordat dobânda legală, apreciindu-se de către recurentă că acestea nu își găsesc aplicabilitatea în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este nefundat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat o taxă de prima înmatriculare în cuantum de 5.426 lei potrivit chitanței nr -/11.10.2007, în scopul de a putea înmatricula autoturismul marca Volkswagen Passat înmatriculat pentru prima dată în Franța. Ulterior, prin cererea adresată Administrației Finanțelor Publice B la data de 21.07.2009, a solicitat restituirea acestei taxe. Pârâta a răspuns prin adresa nr 61152/21.07.2009 în sensul că nu există un temei de drept în baza căruia taxa să fie restituita.
În primul rând, se impune a se preciza relativ la critica adusă de recurenta pârâtă cu privire la neaplicarea în cauză a prevederile Tratatului Comunității Europene că aceasta este neîntemeiată întrucât preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție și, ca urmare, în mod corect prima instanță a reținut că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art.90, alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acestei taxe. Se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art.214/1 din Codul fiscal, era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Ca urmare, in acest mod, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. In acest sens Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis, a arătat ca în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art.90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ). De asemenea, in ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art.90 caută să asigure completă neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).
Ca urmare, se poate concluziona, față de motivele de recurs ale pârâtei că, potrivit acestei jurisprudențe bine stabilite, art 90 par 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă, scopul art 90 nefiind acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Astfel, in contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective, întrucât o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Totodată modificarea legislativa intervenita prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare, ci reprezintă un argument în același sens ca cele expuse de curte anterior, întrucât este o dovadă a schimbării unui sistem de plata a unei taxe, afectat din punct de vedere al respectării Tratatului Comunității Europene.
Invocarea modului prevăzut de acest ultim act normativ de restituire a taxei de înmatriculare deja achitată prin compensarea cu taxa de poluare calculată conform legii nu poate fi primită în cauză întrucât pe de o parte nu există o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantului, iar pe de alta parte, astfel cum în mod întemeiat a arătat prima instanță, conform jurisprudenței Curții de Justiție, statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor legale. De asemenea, un alt argument în același sens constă în aceea că dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr 50/2008 nu pot retroactiva.
Prin compensație se sting două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nedeținând o creanță față de aceasta, stabilită printr-un act administrativ fiscal definitiv.
De asemenea, se constata ca nu se poate sancționa prin respingerea acțiunii faptul că reclamanta a înțeles să plătească benevol taxa de primă înmatriculare, condiție fără de care nu putea obține înmatricularea autoturismului. De altfel, așa cum în mod corect a argumentat prima instanță, în cauză este aplicabil principiul de drept comunitar, potrivit cu care taxele percepute de un stat membru ce contravin dreptului comunitar, trebuie restituite.
Referitor la criticile aduse modului de acordare a dobânzii, se constată că reclamantul a solicitat aplicarea dobânzii legale, iar instanța, față de incidența în cauză a dispozițiilor art 1084 rap la art 1082 cod civil, a admis cererea formulată, întrucât se impune acoperirea integrală a prejudiciului.
Ca urmare niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, iar față de modul de soluționare a acțiunii civile și de dispozițiile art 274 cod procedură civilă, în mod corect prima instanță a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiul B cu sediul în B, B dul M -, nr. 7, județ B împotriva sentinței civile nr 787/CA/30.09.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr -.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.12.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche Lorența
- - - - - -
Grefier,
Red. - 12.02.2010
Dact. - 19.02.2010/2 ex.
Jud fond-D.
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Maria Ioniche Lorența