Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 925/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 925
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor Publice a municipiului, cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 542 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții,domiciliat în P,-,. 28. 11 județul P și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în,-, sectorul 4.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice P, reprezentată de consilier juridic și intimatul-reclamant -, reprezentat de avocat, din Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant, susține excepția tardivității formulării recursului,invocată prin întâmpinarea-concluzii scrise depusă la dosar, deoarece hotărârea recurată i-a fost comunicată recurentei la data de 10.04.2009 (așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 52 din dosarul de fond), iar aceasta a comunicat recursul prin poștă, la data de 13.05.2009, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de expediere.
Întrucât recursul este declarat peste termenul legal, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind tardiv formulat. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurentul.-pârât, susține că recursul a fost formulat în termen legal, la data de 22.04.2009, dată la care acesta a fost înaintat la poștă, însă nu are cunoștință ce s-a întâmplat exact la poștă, dar au existat anumite divergențe între poștă și finanțele publice locale până la încheierea noului contract. Lasă la aprecierea instanței cu privire la modul de soluționare al excepției tardivității.
CURTEA
Prin sentința nr. 542 din 12 decembrie2008, Tribunalul Prahova - Secția
Comercială și de Contencios Administrativ II a admis acțiunea formulată de reclamantul - și a anulat Dispozițiile nr. 69967/12.06.2008 și nr. 75256/14.07.2008 emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 24.004 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare plus dobânda legală de la data încasării și până la data restituirii, obligând pârâta să plătească reclamantului și cheltuieli de judecată în cuantum de 2380 lei.
Pentru a pronunța acestă sentință, instanța fondului a reținut ca fiind neîntemeiat refuzul pârâtei de a restitui reclamantului suma de 24.004 RON, reprezentând taxa de prima înmatriculare, sumă care a fost încasată de pârâtă în baza prevederilor art. 214 indice 1 - art. 214 indice 3 din Codul Fiscal și a punctului 31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele de Aplicare a Codului Fiscal, prin care se stabilește o taxă specială pentru autoturismele și autovehicule cu ocazia primei înmatriculări în România.
Încasarea taxei de primă înmatriculare,reține instanța fondului, contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, potrivit căruia, niciun stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Întrucât în România,ca stat comunitar, nu se percep taxe pentru autoturismele înmatriculate în țară, astfel de taxe nu pot fi percepute nici pentru autoturismele provenite din Comunitatea Europeană, deoarece ar constitui o discriminare a regimului juridic fiscal și ar contraveni prevederilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene.
Instanța fondului a avut în vedere și dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit căruia, prevederile tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice P, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în eseță, că o instanță de judecată nu poate ignora legile în vigoare la momentul soluționării unei cauze și nu poate crea o practică bazată pe constatarea nelegalității actelor normative cu putere de lege.
Organul fiscal a procedat la calcularea taxei speciale la solicitarea părții, cu respectarea prevederilor legale în materie, respectiv art.2141introdus în Codul fiscal (Legea nr.571/2003) prin Legea nr.343/2006 și modificat prin OUG nr.110/2006 și a Procedurii de calcul prevăzută prin Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr. 418/2007.
Recurenta consideră că taxa achitată este perfect legală și este prevăzută de art. 2141Cod fiscal, considerând că, în prezent, se percepe în mod legal, în baza actelor normative în vigoare.
De altfel, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule a căror primă
înmatriculare în România s-a realizat după 1 ianuarie 2007 fost introdusă prin Legea nr.343/2006 și a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la 31.12.2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul, recurenta mai arată că s-a avut in vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora, la 31.12.2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi, cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
În acest context, mai susține recurenta, intenția legiuitorului a fost de introducere a unei taxe ecologice care este menită nu doar să protejeze mediul înconjurător,ci să vină în armonizare cu condițiile UE. Trebuie precizat ca în raportul dintre dreptul comunitar și dreptul intern al statelor membre UE, un element ce caracterizează acest raport este coexistenta normelor naționale cu cele comunitare și
armonizarea legislației naționale cu dreptul comunitar.
Față de prevederile constituționale ale art. 148, recurenta precizează că potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre statele membre ale Uniunii Europene și Republica Bulgaria și România privind aderarea celor doua țări, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005; " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor." Totodată, precizează faptul că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Arată recurenta că din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art.90(l) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta precizează că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.90 din acest tratat, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, exemplifică recurenta, că, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existentei acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, susține că dispozițiile art.90 alin.(l) din Tratatul
Comunităților Europene are in vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce, pentru produse comunitare, impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În acest context, menționează și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. Susține acestea în contextul în care României i s-a cerut modificarea taxei în acord cu aquis-ul comunitar și nu anularea ei, aceasta aplicându-se sub diferite forme și în alte state membre. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizează de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existenta unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea
sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, institui obligativitatea plații taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat, la rândul său, un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
În altă ordine de idei, mai arată recurenta că, România ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar în domeniul protecției mediului, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, a adoptat o ordonanță de urgență, respectiv OUG nr.50/2008 prin care a instituit începând cu 01.07.2008, o taxă pe poluare pentru autovehicule. Precizează că, la art.11 din acest act normativ, se instituie temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială
pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule este reglementată la Cap. VI, Secțiunea 1, art.6 din Anexa la HG nr.686/2008. Referitor la proiectul final al acestor norme (forma care de altfel a și fost aprobata de Guvernul României) expertul DG al Comisiei Europene a comunicat Reprezentantei Permanente a României pe lângă UE - că aceste norme sunt conforme cu criteriile comunitare, iar procedura de infringement va fi închisă după adoptarea de către Parlament a OUG nr.50/2008.
Având în vedere aceste prevederi legale, susține recurenta că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, și nu restituirea integrală a taxei, și pentru toate celelalte motive invocate solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii în parte a acțiunii, dispunând numai restituirea diferenței între taxa achitată si taxa de poluare datorată conform OUG nr.50/2008.
Intimatul-reclamant - formulat întâmpinare prin care
invocat excepția tardivității recursului.
Față de această excepție și în temeiul art. 137. pr. civ. Curtea constată următoarele:
Conform art. 101 Cod procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
În aceste condiții, prima zi a termenului de declarare a recursului este 13.04.2009, iar ultima este 27.04.2009, zi lucrătoare.
Din actele dosarului se constată că recursul a fost înregistrat la data de 15.05.2009, fiind depus la poștă pe data de 13.05.2009, așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul prin care a fost expediat recursul, deci peste termenul legal de declarare.
Apărarea recurentei în sensul că cererea de recurs ar fi fost formulată pe data de 22.04.2009 nu este dovedită, odată ce în sistemul codului d e procedură civilă se iau în considerare doar datele certe, iar data certă în cazul de față este data de pe ștampila poștei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 137 și 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului și va respinge recursul ca tardiv formulat.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod proc. civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității formulării recursului, invocată de intimatul-reclamant.
Respinge recursul declarat de pârâtaAdministrația Finanțelor Publice a municipiului,cu sediul în P,-, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 542 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții,domiciliat în P,-,. 28. 11 județul P și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în,-, sectorul 4, ca fiind tardiv formulat.
Obligă recurenta să plătească intimatului-reclamant suma de 1.190 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red VN
dact MC
2 ex/ 16.06.2009
f- Trib.
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu
