Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția de contencios Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 93/ Dosar Nr-
Sedința publică din 02 februarie 2010
Completul de judecată format din
PREȘEDINTE: Mirena Radu JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - JUDECĂTOR 3: Silviu Gabriel
- - - judecător
- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B împotriva Sentinței civile nr. 871/CA/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect anulare act control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice B lipsă fiind recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice B, intimatul reclamant și intimata chemată în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursurile sunt declarate în termen legal și scutite de la plata taxei judiciară de timbru și timbru judiciar. De asemenea se constată că s-a solicitat judecarea recursurilor și în lipsa părților în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentare și practică judiciară, respectiv sentința civilă nr. 529/17.11.2009, sentința nr. 566/20.11.2009, sentința nr. 565/20.11.2009 pronunțate de Tribunalul Prahova și sentința nr. 663/CA/4.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, învederând instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precum și admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 871/CA/19.10.2009 Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ - a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehiculele nr. 7426.25.02.2009 emisă de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B; a obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 818 lei achitați la data de 06.03.2009 cu titlu de taxă de poluare; a respins restul pretențiilor reclamantului precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâte în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamantul a achitat, pentru înmatricularea autoturismului achiziționat în Germania, taxă specială de poluare în sumă în sumă de 818 lei cu chitanța nr. TS 4A nr.-/06.03.2009.
La data de 07.04.2009 reclamantul a solicitat pârâtei 1 restituirea sumei de mai sus, cererea fiindu-i respinsă prin Decizia nr. 267/30.04.2009, invocat de faptul că nu ar fi respectat termenul legal de 30 de zile pentru depunerea contestației, termenul prevăzut de art. 207 alin. 1 din nr.OG 92/2003. Aceeași apărare a fost invocată de pârâtă în prezentul proces.
Instanța a reținut, sub acest aspect, că pârâtele nu au făcut dovada susținerilor în sensul că reclamantului i s-ar fi comunicat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 7426/25.02.2009 prin primirea respectivului act de către reclamant prin semnătură la data de 26.02.2009, pârâta nedepunând vreo probă care să ateste această susținere.
Pentru aceste considerente, nu a fost reținută apărarea pârâtelor în sensul neatacării deciziei de către reclamant în 30 de zile de la comunicarea actului.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4 din nr.OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 paragraf I din Tratatul de Instituire a Comunității Europene prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsul altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea dată în cauza Weiger vs fur (C-387/01) în 2004 stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulație a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne, discriminatorii față de produsele provenite din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 paragraf 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România. Instanța a constatat că, în cauză dispozițiile din dreptul comunitar, respectiv ale Tratatului, se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica prin hotărârile date în cauzele /Enel și.
Principiile enunțate garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României potrivit cărora, ca urmare a aderării prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritate judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor prezentate din actul aderării și din prevederile aliniatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja în matriculate în România, stat comunitar, începând de la 01.01.2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prev. de art. 4 din OUG50/2008, se introduce un regim juridic fiscal, discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană, în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că art. 4 din OUG50/2008 fiind contrare, taxă achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din tratat, fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de către reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestor plăți, întrucât în caz contrar reclamanta nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cererea reclamantului de actualizare a sumei cu dobânda legală a fost respinsă, întrucât actualizarea presupune acordarea echivalentului valoric al unei sume depreciate ca urmare a inflației și nu acordarea de dobânzi legale, care reprezintă daune - interese cominatorii.
Cu privire la cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă, au fost respinse întrucât din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă virarea în concret a sumei în discuție.
Având în vedere argumentele menționate, instanța a admis in parte cererea reclamantei si a respins cererile de chemare in garanție.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B și au solicitat casarea hotărârii și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.
Administrația Finanțelor Publice mai solicitat să se constate că în mod greșit s-a respins cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu față de dispozițiile art. 1169 cod civil și art. 1 din OUG nr. 50/2008.
Instanța nu a analizat legalitatea celor două acte administrativ fiscale - decizia de stabilire a taxei și decizia de soluționare a contestației - prin prisma actelor normative în baza cărora acestea au fost emise.
Organul fiscal a procedat conform dispozițiilor legale și nu există vreuna din situațiile de restituire a unei taxe astfel cum a fost reglementată prin Codul fiscal.
Taxa de poluare nu poate fi aplicată retroactiv pentru autoturismele înmatriculate deja până la 01.01.2007 sau până la 01.07.2008. Comisia Europeană a dat aviz favorabil criteriilor care stau la baza modului de determinare a taxei de poluare, taxă care nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Taxa de poluare stabilită prin OUG nr. 50/2008 are un caracter imperativ iar reclamantul a plătit benevol această taxă.
Dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât se referă la introducerea unor limitări aloe drepturilor statelor de a introduce impozite mai mari pentru produse comunitare decât pentru produse interne.
Direcția Generală a Finanțelor Publice B a arătat că instanța de fond nu se putea învesti cu soluționarea litigiului întrucât organul fiscal competent nu s-a pronunțat pe fondul contestației formulată de reclamantul din prezenta cauză întrucât contestația a fost respinsă ca tardivă. Acțiunea se întemeiază pe Legea nr. 554/2004 și instanța nu analizat acțiunea prin prisma restricțiilor impuse de această lege.
Pe fond au fost dezvoltate aceleași motive prezentate de cealaltă recurentă. Taxa de poluare este aplicată în 16 state ale Uniunii Europene și nu contravine art.90 din Tratat.
S-a făcut referire la decizia Curții Constituționale din 27 mai 2009 care s-a pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească și legislativ.
Taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu iar unitățile de trezorerie au obligația legală și imperativă de a transfera aceste fonduri către Administrația Fondului pentru Mediu.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism marca Renault; reclamantul a plătit suma de 818 lei reprezentând taxă pe poluare auto, conform chitanței nr. -/06.03.2009.
Excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, este nefondată, având în vedere că dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională.
S-a invocat decizia Curții Constituționale din 27.05.2009 prin care s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al autoritatea contractantă acestora. Această decizie nu este însă aplicabilă în speță.
Pe fond se constată că organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Pe fondul cauzei se constată că principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului - Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de "efectivitate a dreptului comunitar" ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Art. 8 al OUG nr 50/2008 prevede că "tunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România". După cum se observă, această normă se aplică autovehiculelor pentru care s-a plătit taxa în România, acestea fiind cele arătate la art. 4.
Se constată însă că în speța de față legea națională conține o discriminare care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului comunitar.
S-a susținut faptul că prevederile OUG nr 50/2008 nu au fost declarate contrare normelor comunitare de către Comisia Europeană. Aceasta nu este singura posibilitate de declarare a unui norme naționale ca fiind neconforme cu cele comunitare. Aplicarea directă a dreptului comunitar soluționează această situație.
Instanța constată că instituirea taxei de poluare trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Față de criticile aduse în recurs, curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci, dimpotrivă, a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României, și art.90 paragraf 1 și 2 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene, care stabilește că "Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție".
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importat; trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr.208/2008, nr.218/2008 și nr 7/2009, care modifică OUG nr 50/2008.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile nr.OUG 50/2008 sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului "poluatorul plătește".
Principiul "poluatorul plătește" este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluareșideținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Restituirea taxei încasate nelegal nu se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d procedură fiscală ci ca urmare a încasării unei sume de bani fără a exista temei juridic în acest sens, față de considerentele expuse.
Recursurile se constată a fi fondate pentru alte considerente și urmează a fi admise potrivit art. 312 alin 1 și 2 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a respins în mod nefondat cererea de chemare în garanție, formulată de Administrația Financiară a Municipiului B, a Administrației Fondului pentru Mediu, față de dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 50/2008, aceasta fiind destinatarul sumei încasate. Administrația Financiară a Municipiului Baî ncasat suma pentru chemata în garanție și a virat-o acesteia.
Prin chemarea în garanție se urmărește ca persoana chemată în garanție să se apere împotriva pretențiilor formulate de reclamant (fapt care s-a realizat în fața instanței de fond) iar cel care cheamă în garanție să își poată valorifica pretențiile în ipoteza în care va pierde procesul.
Ca urmare, va fi obligată chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B suma de 818 lei.
Celelalte dispoziții ale hotărârii atacate se vor menține ca legale și temeinice.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice B împotriva Sentinței civile nr. 871/CA/19.10.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea formulată de pârâte privind chemarea în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu B și, în consecință:
Obligă chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu B să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice B suma de 818 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red./2.03.2010
Dact./ 3.03.2010/5 ex.
Jud. Fond:
Președinte:Mirena RaduJudecători:Mirena Radu, Marcela Comșa, Silviu Gabriel
