Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 936/CA/2009
Ședința publică de la 01 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marieta Florea
JUDECĂTOR 2: Mariana Claudia Clonța
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâtele prin B și SIBIU împotriva sentinței civile nr.109/CA/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. G pentru reclamantul intimat CLUB SPORTIV ȘCOLAR SIBIU, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursurile de față sunt scutite de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Din partea reclamantei intimate s-a depus la dosar întâmpinare.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor declarate de pârâte ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile atacate, pentru motivele expuse în întâmpinarea depusă la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față:
Prin acțiunea în contencios fiscal înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr- și precizată ulterior, reclamantul Clubul Sportiv Școlar "" Sas olicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale B-Direcția Regională Pentru Accize Și Operațiuni Vamale S și a jud. anularea Deciziei nr. 110/1 oct. 2008 emisă de către pârâta a jud. S și a Deciziei de impunere nr. 9/28.08.2008 emisă de V S, precum și a actelor ce au stat la baza emiterii ei.
În motivarea acțiunii se susține, în esență că, actele atacate prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a accizelor cu majorările de întârziere aferente în cuantum de 21.719 lei sunt nelegale, întrucât organul de control nu a observat că obligația de plată a fost comunicată abia la data de 18 iulie 2008, respectiv în trimestrul III al anului 2008, dată în raport de care reclamantul și-a îndeplinit-o imediat.
În drept se invocă dispozițiile art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală și dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Prin întâmpinările depuse, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și netemeinică, cu motivarea în esență că, reclamantul în calitate de titular a două autorizații de utilizator final nu și-a îndeplinit obligația legală de depunere a situației centralizatoare privind cantitățile de produse energetice achiziționate decât pentru primul trimestru din anul 2008, deși a fost informat despre obligația de declarare.
Prin sentința civilă nr. 109/CA/2009, Tribunalul Sibiua admis acțiunea reclamantului, anulând actele contestate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nedepunerea situației centralizatoare recunoscută de către reclamant nu poate să-l decadă din dreptul de a beneficia de aceste scutiri, atâta timp cât această obligație nu este prevăzută în Legea nr. 571/2003, actul normativ, în raport cu care s-au emis respectivele norme de aplicare, iar îndeplinirea cu întârziere a unei obligații nu echivalează cu neîndeplinirea acesteia.
Împotriva hotărârii au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și S solicitând a se dispune modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantei, cu consecința păstrării actelor administrativ fiscale atacate.
Astfel, recurentele susțin că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 200-201 din Codul fiscal, art.23 alin.14 din nr.HG44/2004 și ale HG nr. 686/2004 apreciind că reclamantul doar a întârziat îndeplinirea obligației legale, deși se definește și se sancționează cadrul legal al nedepunerii.
În drept, prevederile art. 304 și 312.pr.civ.
Recursul este scutit de timbraj.
Reclamantul-intimat a solicitat prin întâmpinarea depusă respingerea recursului ca nefondat în condițiile în care și-a îndeplinit obligația impusă de lege, chiar cu întârziere.
Verificând sentința atacată din prisma motivelor invocate, raportat și la dispozițiile art. 304 ind. 1.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Reclamanta S, în calitate de titulară a două autorizații de utilizator final emise de DGFP S, respectiv, Autorizația nr. 18/06.08.2007, pentru cantitatea de 8473 Kg motorină Euro și Autorizația nr. 2/25.02.2008 pentru cantitatea aprobată de 20 tone motorină Euro, a achiziționat 8440 kg de combustibil la data de 30.08.2007, și respectiv o cantitate de 766 kg la data de 13.03.2008, în regim de scutire de la plata accizelor.
S-a reținut că situațiile centralizatoare trimestriale pentru perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 au fost întocmite de către reclamantă, fiind înregistrate doar în evidențele proprii, după cum urmează: sub nr. 195/15.04.2007(pentru trim. I 2007), nr. 348/14.07.2007 (pentru trim. II 2007), nr. 437/15.10.2007 (pentru trim. III 2007), nr. 25/15.01.2008 (pentru trim. IV 2007, nr. 287/10.04.2008 (pentru trim. I 2008), nr. 399/12.07.2009 (pentru trim. II 2008), pentru aceste raportări neputându-se face dovada înregistrării lor la organul fiscal competent.
De asemenea, în urma controlului efectuat de către inspectorii S în luna martie 2008, s-a depus de către reclamantă situația centralizatoare privind accizele aferente trim. I 2008, dar nu a fost prezentată situația și în continuare pe trim. II 2008.
În cauză sunt incidente prevederile art.201 lit.k Cod fiscal, potrivit cărora "Este scutit de la plata accizelor... orice produs energetic achiziționat direct de la operatori economici producători, importatori sau distribuitori, utilizat drept combustibil pentru încălzirea spitalelor, sanatoriilor, azilelor de bătrâni, orfelinatelor și altor instituții de asistență socială, instituții de învățământ și lăcașuri de cult.
Potrivit art.201 alin.2 Cod fiscal "Modalitatea și condițiile de acordare a scutirilor vor fi reglementate prin norme".
Astfel, conform pct.23.7 din Normele metodologice de aplicare a art.201 Cod fiscal aprobate prin nr.HG44/2004 scutirea se acordă în baza autorizației de utilizator final, iar potrivit dispozițiilor alin. 14 al acestui articol " până la data de 15 lunii imediat următoare trimestrului titularii autorizației de utilizator final au obligația să prezinte autorității fiscale emitente a autorizației, o situație centralizatoare privind cantitățile de produse energetice achiziționate în decursul unui trimestru, cantitățile utilizate în scopul desfășurării activităților pentru care se acordă scutirea și stocul de produse energetice rămas neutilizat".
În ceea ce privește sancțiunea pentru neprezentarea situației centralizatoare, acesta constă potrivit prevederilor de la alin. 15 al articolului menționat în anularea autorizației și plata accizelor aferente cantităților achiziționate și utilizate în scopul pentru care a fost emisă autorizația.
În condițiile în care îndeplinirea acestei obligații este apreciată în raport de momentul exigibilității ei, nu pot fi reținute aprecierile instanței de fond în sensul inexistenței unei sancțiuni pentru eventuala depunere cu întârziere a situațiilor centralizatoare, dispozițiile sus-menționate nesuferind modificări de conținut pe perioada supusă controlului fiscal.
Întrucât obligația plății accizelor este subsecventă sancțiunii anulării autorizației de utilizator final, scutirea fiind condiționată de existența autorizației de utilizator final conform pct.23.7.2 din norme, curtea consideră că, în măsura în care această autorizație rămâne valabilă, ea garantează scutirea de la plata accizelor pentru cantitățile de produse admise.
Având în vedere că Sap rocedat la anularea doar a Autorizației de utilizator final nr. 2/25.02.2008, prin Decizia nr. 2/15.08.2008, reclamantul nu mai are vocație la scutire, pe perioada autorizată, de la plata accizelor pentru cantitățile de alcool achiziționate în temeiul acesteia, sub acest aspect, în mod nefondat fiind dispusă anularea actelor fiscale de către prima instanță.
În schimb nu se poate susține că în cazul neprezentării situației centralizatoare, organele fiscale teritoriale au opțiunea între anularea autorizației de utilizator final și plata accizelor de care a fost scutit titularul autorizației căci textul normativ este clar și impune aplicarea cumulativă a celor două, "neprezentarea situației centralizatoare atrage anularea autorizației și plata accizelor" nefiind prevăzute ca sancțiuni alternative.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele de recurs invocate de recurentă subzistă doar în raport de suma datorată cu titlu de accize în cuantum de 8364 lei și majorări de întârziere de 1338 lei aferente cantității de motorină achiziționată în temeiul Autorizației de utilizator final nr. 2/25.02.2008, în temeiul art. 312 raportat la 304 pct. 9.pr.civ. curtea admite recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale și S și modifică în parte sentința atacată în sensul că menține actele fiscale contestate pentru suma de 9702 lei, pentru diferența de 12.017 lei recursurile fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele prin B și SIBIU împotriva sentinței nr.109/CA/16.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea în contencios administrativ - fiscal formulată de reclamanta CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR "" SIBIU împotriva pârâtelor - - B prin SIBIU și SIBIU.
Anulează în parte Decizia de impunere nr.9/28.08.2008 și Raportul de inspecție fiscală nr.7486/21.08.2008 emise de pârâta 1, precum și Decizia nr.110/2008 a pârâtei 2, în sensul că înlătură obligația de plată stabilită în sarcina reclamantei pentru 9.173 lei accize și 2.844 lei majorări de întârziere.
Menține în rest actele atacate în ce privește obligația de plată a sumei de 8.364 lei cu titlu accize și 1.338 lei majorări de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1.09. 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored./5 ex./23.09.2009
Jud.fond
Președinte:Marieta FloreaJudecători:Marieta Florea, Mariana Claudia Clonța, Marius