Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 975/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR-
DECIZIA nr. 975
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTOR 2: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Urlețeanu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta- -, cu sediul în G,- - 1 parter,. 1 județul G și cu sediul secundar în P,. 37, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 142 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtulConsiliul Local P- Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,-, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 iunie 2009.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta - - -, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului P- Serviciul Public Finanțe Locale, anularea parțială a deciziei nr. 399/29.08.2008 emisă de Biroul contestații și facilitați fiscale din cadrul Serviciului Public de Finanțe Locale P, a deciziei de impunere nr. -/9.07.2008 înregistrată la reclamantă sub nr. 486/9.07.2008, și, în parte, a raportului de inspecție fiscală nr -/9.07.2008 din data de 07.07.2008 emise de Serviciul Inspecție Fiscală din cadrul Serviciului Public de Finanțe Locale din subordinea Consiliului Local P și anume în ceea ce privește stabilirea impozitului pe clădiri și accesoriilor aferente anului 2003.
In motivarea acțiunii, reclamanta arătat că la data de 7.07.2008, în urma unul control al Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Serviciului Public de Finanțe Locale P din subordinea Consiliului Local al Municipiului P, s-a întocmit raportul de inspecție fiscală din data de 07.07.2008 cu nr. -/9.07.2008, raport care,
sub aspectul impozitului pe clădiri, a reținut, în esență, că o parte din clădirile aflate în patrimoniul societatății fac obiectul unor contracte de leasing financiar; că societatea nu a mai efectuat reevaluări ale activelor corporale și în special activelor imobiliare după data de 1.01.1998, decât la nivelul datei de 31.12.2003, că societatea în calcularea impozitului aferent construcțiilor care fac obiectul contractelor de leasing pentru anul 2003, aplicat bazei de impozitare, reprezentată de valoarea din contracte a imobilelor, cota de 1,5%; că inspecția fiscală a considerat că in mod greșit s-a aplicat cota generală de impunere de 1,5% și că ar fi trebuit aplicată cota de 5% prevăzută de art. 6 alin. 2 din OG nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, încă în vigoare la acel moment, coroborat cu Hotărârea Consiliului Local privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pe clădiri; s-a stabilit că s-a plătit în minus suma de 15.077 lei ca impozit pe clădiri aferente anului 2003, sumă la care s-au calculat și accesorii ( penalităț și dobânzi) de 27.711 lei; și pentru aceasta s-a emis decizia de impunere nr. -/9.07. 2008.
Reclamanta a mai arătat că împotriva acestei decizii de impune reclamanta a formulat contestație, însă contestația a fost respinsă, astfel că a fost nevoită să formuleze această cerere în fata instanței de contencios administrativ.
În ce privește baza de impozitare și anume clădirile aflate în patrimoniul societății și care obiectul contractului de leasing financiar, reclamanta a arătat,că nu au existat divergențe de opinie între societate și organul de inspecție fiscală cu privire la valoarea clădirii așa cum este ea înscrisă în contractul de leasing, însă divergențele au apărut în ceea ce privește cota de impunere care se aplică acestei valori, respectiv societatea a aplicat cota potrivit art. 6 alin. 1 și anume cota de 1,5% din baza de impozitare, însă inspecția fiscală a opinat că modul de calcul al impozitelor pe clădiri realizat de către societate este incorect și că ar fi trebuit să se aplice cota de 5% din baza de impozitare.
Consiliul Local P - Serviciul Public Finanțe Locale Paf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că în ceea ce privește modul de stabilire al impozitului pe clădiri din perioada 1.01.2003-31.03.2008 s-a aplicat prevederile legislației fiscale aplicabile fiecărei perioade, respectiv prev. art. 6 din OG nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, precum și prev. art. 253 alin.1, 2 si 6 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal; din data de 1.01.1998 și până la data de 31.12.2003, societatea reclamantă nu a efectuat reevaluarea imobilizărilor corporale aflate în patrimoniul său, astfel încât, pentru perioada respectivă, la calculul impozitului pe clădiri, s-a aplicat cota de 5 %, cotă stabilită prin Hotărârea Consiliului Local.
Prin sentința nr. 142 din 17 martie 2009, Tribunalul Prahovaa respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că actul administrativ-fiscal contestat este legal și temeinic și, așa cum au învederat și părțile, în cauză se pune problema aplicării cotei generale de impunere.
S-a mai reținut că societatea reclamantă nu a mai efectuat reevaluări ale activelor corporale, respectiv a activelor imobiliare după data de 01.01.1998 decât la nivelul datei de 31.12.2003, astfel cum a menționat și reclamanta în acțiunea formulată.
Potrivit dispozițiilor art. 253 alin. 6 din Codul fiscal în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului
pe clădiri de stabilește de Consiliul local/Consiliul General al Municipiului B între 5%-10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice, până la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Instanța de fond a mai reținut că, clădirile nefiind reevaluate, în mod corect organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a declarat și calculat eronat impozit pe clădiri pentru clădirile ce au făcut obiectul contractelor de leasing, prin aplicarea asupra valorilor înscrise în contractele de leasing a cotei de impozitare de 1,5% în loc de 5%, pentru anul 2003.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamanta arătând că instanța de fond a greșit în mod vădit solutionând cauza fără aplicarea prevederilor Legii 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare din data de 26.12.2003, prevederi care nu sunt incidente modului de calcul al impozitului pe cladiri pentru anul 2003, când calcularea se face potrivit prevederilor OG36/2002.
Soluționând cauza în sensul respingerii acțiunii instanța de judecată a încălcat principiul consituțional al neretroactivitatii legii, care este consacrat în chiar art. 1 civ. conform căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile.
Recurenta susține că în argumentarea soluției date instanța de judecată face apel la prevederile art. 253 alin. 6 Cod fiscal în care se arată faptul că pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii trei ani, anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabileste de consiliul local/Consiliul general al municipiului B, între 5 - 10 % și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice, până la sfârsitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Recuranta reiterează motivele pentru care a solicitat anularea parțială a actului administrativ jurisdictional, reprezentat de decizia 399/29.08.2008 a Serviciului Public Finanțe Locale P, în ceea ce privește stabilirea impozitului pe clădiri și accesoriilor aferente anului 2003, precizând că în speță este pusă în discuție aplicarea corectă a dispozițiilor art. 36 alin.1, 2 și 3 din OG36/2002, care era încă în vigoare pentru anul 2003.
Recurenta mai susține că a aplicat corect cota de 1,5% la baza de impozitare pentru clădirile care fac parte din patrimoniul societății și care sunt cumparate în leasing financiar, organul de control în mod greșit considerând că ar trebui să se aplice cota de 5 % la baza de impozitare, recunoscând însă că reglementarea din OG 36/2002 nu este clară, lăsând loc de interpretare.
Recurenta apreciază că a aplicat corect cota de 1,5%, conform interpretarii sistematice și teleologice a textului art. 6 din OG 36/2002.
Solicita admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererii formulate.
Serviciul Public Finante Locale Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Examinand sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor
legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 6 din OG 36/2002 impozitul pe clădiri, în cazul contribuabililor prevăzuți la art. 3 alin. (3), se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,5% și 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare.
2 al aceluiași articol prevede că dacă persoanele juridice nu au efectuat nicio reevaluare a clădirilor începând cu anul 1998 până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, cota impozitului pe clădiri este între 3% și 5%, aplicată la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrată în contabilitatea acestora.
Actul normativ reglementează și situația clădirilor aflate în leasing financiar prevăzandu-se că pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar impozitul pe clădiri se determină asupra valorii negociate între părți și înscrise în contract și se datorează de către proprietar.
Susținerea recurentei ca instanța de fond a greșit prin aplicarea Legii 571/2003, care a intrat în vigoare la 26.12.2003, pentru modul de calcul al impozitului pe clădiri pentru anul 2003, se va respinge ca nefondata.
Dispozițiile Codului Fiscal, respectiv Legea 571/2003, au fost invocate de către instanța de fond pentru aplicarea ulterioară datei intrării sale în vigoare și nu retroactiv.
Prin urmare, susținerea recurentei privind neretroactivitatea legii civile este nefondată, urmand a fi respinsă ca atare.
Nefondata este si sustinerea recurentei privind aplicarea cotelor de impozitare.
Pentru anul 2003 se aplica dispozitiile art.6 alin. 2 din OG 36/2002, mentionate anterior, deoarece recurenta nu mai efectuase nicio evaluare a clădirilor din anul 1998 și până la data de 31.12.2003, când a evaluat clădirile în temeiul nr.1553/2003.
Ulterior, societatea recurenta a revaluat cladirile la data de 31.12.2006 si respectiv la 31.12.2007, conform standardelor internaționale de evaluare.
Cotele de impozitare care s-au aplicat sunt cele stabilite prin hotărari ale Consiliului local, respectiv 5% pentru anul fiscal 2003, deoarece recurenta reclamanta nu a efectuat reevaluarea cladirilor din patrimoniu, 2% pentru anii 2004-2005, 1% pentru anul fiscal 2006 si respectiv 1,5% pentru anii 2007 si 2008, iar valoarea de impozitare este valoarea cladirii inregistrată în contractul de leasing financiar, conform art. 6 alin.3 din OG 36/2002. Prin urmare, ținand cont de aceste prevederi legale, menționate anterior, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând să-l respingă in temeiul art. 312.pr.civ, și să mențină ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins, ca neîntemeiata, plângerea impotriva deciziei 399/29.08.2008 emisă de Biroul contestații și facilități fiscale din cadrul Serviciului Public de Finanțe Locale din subordinea Consiliului Local al municipiului P, precum și decizia de impunere nr. -/9.07.2008 și raportul de inspecție fiscală din data de 7.07.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta- -, cu sediul în
G,- - 1 parter,. 1 județul G și cu sediul secundar în P,. 37, județul P, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 142 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtulConsiliul Local P- Serviciul Public Finanțe Locale, cu sediul în P,-, județul P, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
- -
red MP
dact MC/MP
2 ex/ 29. 06.2009
f- Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu
