Refuz soluționare cerere institutii publice. Decizia 974/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR. 3934,-
DECIZIA nr. 974
Ședința publică din data de 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu
JUDECĂTOR 3: Aida Liliana
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei nr. 353 din 2 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, formulată de contestatoarea C, domiciliată în Târgoviște, Calea Câmpulung,. 4.. B,. 2,. 53, Județul D, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,-, sector 5; Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în Târgoviște,-, 13, Județ D, domiciliat în P, str. - -- 3.. 6. 2. 13, județul
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, pentru a-i da posibilitatea reprezentantului contestatoarei să depună concluzii scrise, conform art. 156 alin. 2 Cod proc. civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 18 iunie 2009.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la ribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 3934/120/25.06.2008, reclamanta Cac hemat în judecată pârâții Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul de Poliție al Județului D (IPJ D) și comisarul șef al Poliției Municipiului Târgoviște -, pentru refuzul de a-i răspunde la cererile formulate și a-i elibera copii de pe actele solicitate, sub sancțiunea plății de daune de întârziere; obligarea pârâtului, în solidar cu IGPR și IPJ D, la plata de daune morale în sumă de 2 lei pe zi, începând cu data de 21.02.2008 și până la primirea copiilor de pe actele solicitate; anularea adreselor nr. -/21.02.2008, nr. -/16.04.2008 și nr. -/11.06.2008 ca fiind nelegale și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, actualizate.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, la data de 04.02.2008 s-a adresat cu o cerere Poliției Municipiului Târgoviște, prin care i-a solicitat să-i elibereze o copie de pe plângerea formulată împotriva sa de vecina de balcon, de pe declarațiile martorilor din dosar și soluția pronunțată, revenind pe data de 05.02.2008 cu o nouă cerere adresată și comandantului Poliției Municipiului Târgoviște, pe care a înregistrat-o sub nr. 1674/05.02.2008, la care a primit răspuns cu adresa nr. -/21.02.2008.
Reclamanta a menționat că, fiind nemulțumită de răspunsul primit, a depus cererea înregistrată sub nr. 663/03.04.2008 la IPJ, prin care a solicitat revocarea răspunsului negativ emis de Poliția Municipiului Târgoviște cu adresa nr. -/16.04.2008 de la Poliția Municipiului Târgoviște.
Ulterior, reclamanta s-a adresat cu o cerere catre Inspectoratul General al Politiei Romane, înregistrată sub nr. 97632/15.05.2008, prin care a solicitat revocarea răspunsului negativ emis de IPJ D prin adresa nr. -/16.04.2008 și obligarea pârâtelor să-i elibereze copii de pe actele solicitate, la care a primit răspunsul înregistrat sub nr. -/11.06.2008 de la Poliția Municipiului Târgoviște și nu de la IGPR, fiindu-i refuzată eliberarea copiilor solicitate.
În drept, reclamanta a invocat Convenția Europeană a Drepturilor Omului: art. 6 paragraful 1, art. 8 paragraful 1, art. 13; Constituția României: art. 21 alin. 1 și alin. 3, art. 1 alin. 3, art. 52 alin. 1; Codul Civil: art. 998; 999 și 1000 alin. 3, Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 lit. e și f; Legea nr. 230/2002, Legea nr. 360/2002 și art. 175 Cod procedură civilă.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Daf ormulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, întrucât nu se poate constata refuzul său de a răspunde la cererile adresate, iar necomunicarea copiilor de pe actele solicitate, respectiv de pe plângerea adresată de numita, este motivat de faptul că s-ar încălca prevederile Legii nr. 677/21.11.2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, art. 81lit. a, în memoriu fiind înserate date cu caracter personal în sensul articolului invocat, date care nu pot fi comunicate decât cu consimțământul expres al persoanei în cauză.
A mai arătat pârâtul faptul că a răspuns cererilor adresate de reclamantă, iar solicitarea de anulare a acestor răspunsuri nu are temei legal, întrucât nu sunt acte administrative supuse controlului judiciar în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune morale potrivit art. 998 și art. 999 Cod Civil, pârâtul a solicitat a se constata că această cerere este inadmisibilă, întrucât nu s-a cauzat nici un prejudiciu reclamantei.
La termenul de judecată din 27 octombrie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ invocată de pârâtul IGPR, privitor la acest capăt de cerere, potrivit art. 137 Cod pr. Civilă.
Prin sentința civilă nr.1074/27.10.2008, Tribunalul Dâmbovițaa disjuns capetele de cerere privind pe pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului D și - Comisar șef al Poliției Municipiului Târgoviște, a format un nou dosar și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind pe pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, la Curtea de Apel Ploiești, cauza fiind înregistrată sub nr-.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamanta a formulat mai multe capete de cerere, printre care și obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române de a-i răspunde la cererea înregistrată la pârât sub nr. 97632/15.05.2008, precum și obligarea acestuia la plata de daune morale, în solidar cu IPJ D și - comisarul șef al Poliției Municipiului Târgoviște.
Conform dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, astfel, raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din legea anterior enunțată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel. Având în vedere că reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, autoritate publică centrală, conform art. 7 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cu modificările și completările ulterioare, de a-i soluționa cererea înregistrată sub nr. 97632/15.05.2008 și de a-i comunica răspuns la aceasta, competența materială în fond aparține Curții de Apel Ploiești.
Împotriva sentinței, a formulat recurs reclamanta C, arătând că hotărârea este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a încălcat legea, deoarece a aplicat dispozițiile tezei a II-a și nu pe cele ale tezei ultime din art. 10 alin.1 al Legii 554/2004, precum și dispozițiile Legii speciale 544/2001, care impuneau că tribunalul este competent să soluționeze în primă instanță și capetele de cerere privind pe pârâtul IGPR.
Un al doilea motiv de recurs este faptul că, deși la sfârșitul ședinței de judecată din data de 27.10.2008 judecătorul investit a anunțat că rămâne în pronunțare, aceasta nu a făcut pronunțarea în ședință publică, încălcând disp.art. 104 alin. 20 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, întrucât nu a anunțat ora și, eventual ziua în care va face pronunțarea. Procedând în acest mod, prima instanță a produs o vătămare gravă a intereselor sale procesuale, întrucât l-a lipsit de dreptul de a declara recurs în interiorul termenului prevăzut de art. 158 alin. 3. pr. civilă.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Daf ormulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care s-a dezinvestit prin declinarea competenței, precum și respingerea pe fond a cererii, ca fiind netemeinică și nelegală.
La rândul său, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat excepția tardivității recursului, care a fost promovat peste termenul legal, și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.
La termenul de judecată din data de 02.03.2009, Curtea a pus în discuția părților excepția invocată și, în temeiul art. 137.pr.civilă, a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Prin decizia nr. 353/02.03.2009 Curtea de Apel Ploiești a admis excepția tardivității recursului, invocată de intimata Inspectoratul General al Poliției Române și a respins recursul ca fiind tardiv formulat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că, potrivit art. 158 alin.3 pr.civilă, dacă instanța sesizată cu cererea se declară necompetentă, împotriva hotărârii de dezinvestire se poate promova recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare. Această reglementare specială este derogatorie de la prevederile art. 301.pr.civilă, care instituie termenul general de recurs de 15 zile de la comunicare. Rațiunea acestei derogări este aceea a celerității soluționării cauzei, care în mod obiectiv este întârziată prin sesizarea unei instanțe necompetente și prin pronunțarea de către aceasta a dezinvestirii sale, respectiv prin atacabilitatea hotărârii de dezinvestire. Acest raționament, precum și caracterul derogatoriu al termenului nu împietează asupra imperativității textului care îl prevede și care îi acordă același caracter de termen absolut legal, asupra cărora părțile nu pot deroga, ca și în cazul termenului general al recursului.
Fiind vorba despre un termen imperativ și absolut, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul în care legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, în condițiile art. 103 alin.1 pr.civilă.
Pe de altă parte, sentința recurată a fost pronunțată la data de 27.10.2008, situație în care, ultima zi în care se putea promova calea de atac a fost data de 2.11.2008; cum prezentul recurs a fost promovat la data de 27.11.2008, deci, cu mult după expirarea termenului de recurs, aceasta face ca, la data exercitării lui, titularul cererii să fi fost decăzut din dreptul de a mai promova calea de atac.
În contextul expus, Curtea nu a reținut susținerea recurentei, în sensul că pronunțarea hotărârii nu s-a făcut în ședință publică, atâta vreme cât, pe de o parte, nu a dovedit în niciun fel această afirmație, iar pe de altă parte, nu există nicio dispoziție legală care să deroge de la aplicabilitatea sancțiunii decăderii, cu excepția cazului împiedicării părții de o împrejurare mai presus de voința ei, în care partea trebuie să formuleze o cerere de repunere în termenul de recurs, lucru pe care recurenta nu l-a făcut.
Datorită acestor argumente, instanța de control judiciar nu a acordat eficiență probei cu înscrisuri administrată de către recurentă în recurs, respectiv dovada datei la care i-a fost comunicată sentința și a datei la care a trimis recursul prin expediere poștală, atâta vreme cât, în cazul hotărârii de declinare a competenței, termenul de 5 zile în care se poate promova recursul curge de la pronunțarea hotărârii și nu de la comunicarea ei.
Împotriva acestei decizii pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, C a formulat contestație în anulare.
Contestatoarea a susținut că instanța de control judiciar a admis excepția tardivității recursului fără a mai analiza fondul cererii de recurs, invocând ca temei de drept al soluției adoptate și dispozițiile art. 137.pr.civ.
.//.
Ori, susține contestatoarea, tocmai textul invocat generic de către instanță pentru a da o aparență de legalitate admiterii acestei excepții fără să mai antameze și fondul recursului obligau instanța la soluția contrară si anume la soluționarea recursului pe fond.
Aceasta deoarece, din interpretareaper a contrarioa alin. 2 al aceluiași articol, rezultă că excepțiile trebuie unite cu fondul recursului atunci când pentru soluționarea unei excepții, este necesar să se administreze probe ce au legatură și cu soluționarea recursului.
Contestatoarea consideră că pentru solutionarea excepției instanta trebuia să o uneasca cu fondul, întrucât sentința recurată nu a fost pronunțată în sedința publică, fiind lovita de nulitate absolută, nepronunțare ce a facut-o pe contestatoare să ia cunostință de hotărârea recurată abia la data de 20 noiembrie 2008, fapt pentru care recursul a fost formulat în termen, și nu trebuia respins ca tardiv.
Solicită admiterea contestației în anulare și rejudecarea recursului.
Inspectoratul General al Politiei Romane a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei în anulare ca inadmisibilă deoarece obligația de examinare în cadrul recursului se circumscrie la motivele prevăzute de art. 303 si nu la acele motive formulate tardiv.
Inspectoratul de Politie al judetului Dambovita a formulat si el intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei in anulare ca fiind inadmisibila.
Contestatoarea a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în esență, admiterea contestației în anulare întrucat instanta de recurs a admis excepția tardivității recursului fără să mai analizeze fondul recursului.
S-a susținut că, prin admiterea exceptiei tardivității recursului fără ca instanța de recurs să analizeze și motivele pentru care a fost obligată să depună cererea de recurs în data de 26 noiembrie 2008, se încalcă, printre altele, principiul egalității armelor, principiu consacrat de jurisprudenta CEDO ca fiind o garanție implicită a dreptului său la un proces echitabil, drept consfințit de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale.
Examinand decizia 353/2.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel P prin prisma criticilor formulate de contestatoarea C, Curtea reține urmatoarele:
Contestatoarea a formulat prezenta contestatie în anulare în temeiul art. 318 alin. 1.pr.civ.
Potrivit acestui text din lege hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Prima teza a alineatului 1 are în vedere erori materiale în legatura cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții gresite. Este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, și nu greseli de judecată,
respectiv de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unor incidente procedurale. Asadar, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac decizia netemeinică sau modul în care instanța de recurs a rezolvat excepția de tardivitate a recursului.
Textul art. 318 alin 1. pr. Civ. este limitativ, în sensul ca hotâririle
instantei de recurs pot fi atacate cu contestatie in anulare doar atunci când dezlegarea este rezultatul unei grețeli materiale sau când aceasta a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
In speta dedusă judecății nu ne aflam in nici una din cele doua situatii,
intrucat instanta nici nu a greșit și nici nu a omis, din greseală, cercetarea vreunui motiv, ci pur și simplu s-a pronunțat pe o excepție invocată, excepție ce nu permitea antamarea fondului.
Pe de altă parte, termenul de recurs este un termen legal peremptoriu, astfel
încât, nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părtii din dreptul de a mai exercita recursul, hotararea devenind irevocabilă pe data expirarii termenului de recurs.
Motivele invocate in cererea de recurs pot fi analizate numai în masura în
care recursul este depus in termenul legal.
exceptiilor cu fondul se poate face doar atunci când, pentru
soluționarea excepției, este nevoie de administrarea de probatorii.
Ori, in prezenta cauza s-ar fi putut acorda termen pentru solutionarea
exceptiei numai daca nu s-ar fi găsit la dosarul cauzei plicul de transmitere a recursului, sau dacă s-ar fi solicitat repunerea în termenul de recurs pentru motive temeinice.
Pronuntarea in sedinta publica se face, de obicei, dupa inchidere
dezbaterilor din ziua sedintei de judecată, sau la o data anuntata ulterior.
Din actele dosarului rezulta ca pronuntarea deciziei s-a facut în ședință
publică, dupa terminarea sedinței de judecată.
In consecinta, constatând că în cauza nu sunt intrunite dispozițiile art. 318
pr. civ. contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anularea deciziei nr. 353 din 2 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-, formulată de contestatoarea C, domiciliată în Târgoviște, Calea Câmpulung,. 4.. B,. 2,. 53, Județul D, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în B,-, sector 5; Inspectoratul de Poliție al Județului D, cu sediul în Târgoviște,-, 13, Județ D, domiciliat în P, str.
- -- 3.. 6. 2. 13, județul D, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de
PREȘEDINTELE INSTANȚEI
GREFIER,
red. MP
dact. MC/MP
2 ex/26. 06.2009
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață, Alexandrina Urlețeanu, Aida Liliana
