Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 418/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 418/2009

Ședința publică din 28 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect actului administrativ nr. 76.602/03.07.2009 emis de pârât.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,3 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 25 august 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtului, prin care solicită, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ. apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Reclamanții, și prin actiunea în contencios administrativ promovată în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâtul JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, având ca obiect actului administrativ nr. 76.602/03.07.2009 emis de pârât au solicitat anularea actului administrativ emis de către Ministrul Justitiei sub nr. 76.602/03.07.2009

Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că la data de 3 iulie 2009 fost comunicat ordonatorilor secundari și terțiari de credite, actul administrativ mai sus menționat, prin care s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând a se păstra și pentru viitor, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile ce se impun pentru respectarea acestei dispoziții.

Așa cum reiese din Legea nr. 554/2004 actul administrativa cărui anulare o solicită se încadrează în definiția dată de dispozițiile art.2 lit.c:act administrativ-actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis deoautoritate publică, În regim de putere publică, În vederea organizării executării legii sauaexecutării În concretalegii. care dă nastere modifică sau stinge raporturi iuridice;

Actul administrativ, a cărui anulare se solicită se consideră ca nelegal pentru următoarele motive:

Există serioase dubii asupra legalității actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept care a stat la baza emiterii lui, fiind enunțate doar o serie de argumente în susținerea măsurilor dispuse. Plata acestui spor în lunile anterioare, în baza Ordinului nr. 1165/C/2009, acesta a devenit un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune. acestui spor reprezintă o diminuare a drepturilor salariale, care poate avea loc doar în situatia unei sanctiuni disciplinare și noi nu am fost sancționați disciplinar, ministrul justiției neavând nici o competență în acest sens.

Acest act administrativ, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, încălcă în mod flagrant și dispozițiile art. 15 alin.2 din Constituția României, care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

De asemenea, au fost încălcate disp. art. 164 din Codul muncii, care reglementează principiul potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu poate fi operată decât pentru cazurile și condițiile prevăzute de lege; obligația de plată a salariului este una principală, de la care angajatorul nu se poate sustrage invocând lipsa de fonduri bănești, așa cum s-a pronuntat prin decizia nr. 3382/2004.

In fundamentarea acestui act administrativ, Ministrul Justiției și libertăților s-a referit la dispozițiile date de Primul - ministru și Ministrul Finanțelor Publice, dispoziții care nu au semnificația unor norme obligatorii cuprinse în legi.

Prin dispoziția de suspendare a dreptului salarial, au fost încălcate și prevederile art. 8 alin. I din Convenția organizației internaționale a muncii privind protecția salariatului nr. 95/1949, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973.

Potrivit acestor dispoziții, orice modificare adusă cu privire la plata salariului, rețineri, diminuări, nu se pot face decât în condițiile și limitele prescrise de legea națională, sau stabilite prin contracte colective de muncă.

Intervenția ministrului de a dispune neplata sporului încalcă și dispozițiile de principiu cuprinse în art. 44 din Constituția României, potrivit cărora nimeni nu poate să fie lipsit de proprietatea asupra bunurilor sale, decât numai printr-o măsură a exproprierii și pentru o cauză de utilitate publică stabilită prin lege cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Drepturile salariale sunt asimilate bunurilor mobile, prin determinarea legii, potrivit art. 474 din Codul civil.

Refuzul de plată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de acest drept, contrar dispozițiilor echivalează cu o lipsire abuzivă constitutionale evocate.

Prin sus-menționatul act administrativ comunicat s-a dispus suspendarea, începând cu 1 iunie 2009 Ordinului nr. 1165/C/2009 emis de către Ministrul Justiției ordin prin care se dispunea asupra plătii sporului pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, cuvenit personalului auxiliar.

Pentru a se dispune suspendarea acestui ordin a fost invocata adresa nr. - a Ministerului Finanțelor Publice care susține ca plata în continuare a sporului menționat anterior este suspendata întrucât intra sub incidenta nr.OUG 71/2009 si a nr.OUG 34/2009.

Prin nr.OUG 71/2009 s-a dispus eșalonarea plăților sumelor prevăzute prin hotărâri judecatorești avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la 31 decembrie 2009, in perioada 2010-2012, sustinându-se ca în cursul termenului stabilit orice cerere de executare silita se suspenda de drept.

În preambulul sus-mentionatului act normativ se motiveaza "necesitatea" adoptării ordonanței dat fiind "dificultățile întâmpinate pana in prezent in ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar", "influenta substanțiala asupra bugetului de stat a anului 2009 pe care o are executarea in condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrarii in vigoare a prezentei ordonanțe", "necesitatea instituirii unor reglementari speciale cu aplicabilitate limitata in timp privind executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar", "faptul ca nepromovarea prezentei ordonante ar avea drept consecința imposib,ilitatea menținerii echilibrelor bugetare si in mod implicit nerespectarea angajamentelor interne si internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv in ce privește nivelul deficitului bugetar".

Aceste motive au fost invocate, intr-o exprimare aproape identica si pentru justificarea emiterii nr.OUG 75/2008, prin care se dispusese (in articolul III), de asemenea esalonarea platii sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sistemul justiției, devenite executorii pana la data intrării in vigoare a ordonanței. Astfel, in preambulul actului normativ se susținea ca ordonanța este adoptată "având in vedere necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor in domeniu, pornind de la imperativul identificării de noi resurse financiare in vederea îmbunătățirii capacității instanțelor si parchetelor", " in considerare dificultățile întâmpinate până in prezent în ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sistemul justitiei", "având in vedere consecințele negative pe care le presupune pentru bugetul de întarzierea identificarii unor soluții eficiente pentru punerea in executare a hotararilor judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justitiei", "tinand seama de faptul ca întarzierea unor masuri legislative conduce la crearea unor dificultatati cu privire la modalitatea de stabilire si la cuantumul drepturilor salariale acordate în temeiul hotararii pronuntate in domeniul stabilirii drepturilor salariale ale personalului din sistemul justitiei".

Curtea Constitutionala a Romaniei a analizat, in Decizia sa cu numarul 784 din 12 mai 2009 constitutionalitatea articolului III al OUG nr. 75/2008, la care ne-am referit mai sus și, trimitand la Decizia acestei instante cu numarul 104/2009 a retinut ca elementele cuprinse in norma de fundamentare a ordonantei, enuntate mai sus "nu sunt de natura sa justifice adoptarea ordonantei de urgenta, in conditiile stabilite de articolul 115 alin. 4 teza intai din Constitutie. OUG. nr. 75/2008 nu a fost motivate de necesitatea unei situatii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci a fost impusă de diverse situatii cu implicatii financiare legate de punerea in executare a hotărârilor judecătorești". In aceste condiții Curtea Constitutională a Romaniei a admis exceptia de neconstitutionalitate a articolului III al OUG. nI. 75/2008.

Totusi, la aproximativ o luna dupa dupa pronuntarea sus-mentionatei Decizii a Curtii Constitutionale a Romaniei, Guvernul Romaniei adopta OUG. nr. 71/2009, cu prevederi similare articolului III al OUG. nr. 75/2008 (insa mai defavorabila destinatarilor actului normativ) si intemeiată pe considerente aproape identice cu acelea invocate in preambulul OUG nr. 75/2008, considerate de nejustificate pentru adoptarea actului normativ.

OUG. nr. 71/2009, invocat drept temei al emiterii actului admnistrativ nr 76.602/3.07.2009 nu numai ca apare ca o veritabila desconsiderare a Deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei cu numarul 784 din 12 mai 2009 dar incalca serios prevederile Conventiei si contravine jurisprudentei Curtii O in materia respectarii articolelor 6 din Conventie si a articolului 1 al Protocolului aditional nr. 1 al Conventiei, stabilind masuri unilaterale ale debitorului (statul R) de intarziere, dincolo de orice termen rezonabil a executarii hotararilor judecatoresti avand ca obiect drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar.

Astfel, Curtea a reamintit in cauza Ruianu impotriva Romaniei din 17.06.2003 ca dreptul la justitie garantat de articolul 6 protejează in egala măsură si punerea in executare a hotararilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, într-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramane fara efect in defavoarea uneia din parti. Prin urmare, executarea unei hotarari judecatoresti nu poate fi impiedicata, anulată sau amanata pe o perioada lunga de timp (a sevedea hotararile impotriva Rusiei, cererea nr. 59498/00, alin.34,din7mai 20.02,.nepublicata; Immobiliare impotriva Italiei susmentionat, alin.63si66,si impotriva Greciei din19martie1997,de hotărârii si decizii1997-11,p. 510- 511,alin. 40)și ca este responsabilitatea fiecarui Stat contractant să creeze un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii revin. Sarcina Curtii este numai aceea de a examina daca, in speta, masurile luate de autoritatile romanesti au fost adecvate si suficiente (a sevedea, mutatismutandis,hotarareaCE.incauzaIgnaccolo- împotriva Romaniei, a/in./108,cererea nr.31679/f!6,2000-/).

De asemenea, în hotararea sa din 24 martie 2005, în cauza Sandor contra Romaniei Curtea a stabilit ca neexecutarea de către statul R, reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice a unei hotărâri judecătorești având ca obiect plata unor despăgubiri constituie o atingere adusă drepturilor reclamantei ce decurg din art. 1 din Primul Protocol adițional la Conventie.

Prin întâmpinarea formulată MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR a arătat că, în fapt, rin p. adresa atacață, având în vedere în principal dispozițiile OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009, dispozițiile Legii bugetului de stat pe anul 2009 18/2009, dispozițiile OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, a precizat ordonatorilor secundari și terțiari că la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor calcula fără a include și sporul de 50%.

Fată de condițiile în care a fost formulată acțiunea si obiectul acesteia Ministerul Justiției si libertăților invocat exceptia inadmisibilității, susținând că adresa nr. 76.602 din 03.07.2009 a cărei revocare se solicită nu constituieun act administrativn sensul Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilita de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese, având în vedere noile dispoziții legale cu incidență asupra achitării drepturilor salariale pentru personalul din sistemul justiției si Legea 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009.

Fiind o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ - OUG 71/2009 coroborat cu 18/2009 si 500/2002, iar nu o manifestare de vointă unilaterală a unitătii emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei cereri de anulare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, prin această adresă s-a precizat, în atenția ordonatorilor secundari și terțiari de credite, că la data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata acestui spor urmând a se efectua potrivit OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Prin această adresă se aduce la cunoștința ordonatorilor secundari si terțiari de credite situația bugetului si noua formă de plata a sporului de 50% care s-a făcut în baza titlurilor executorii si care se modifică conform OUG 71/2009 (modificarea consta in faptul ca sporul nu se achita lunar ci eșalonat conform acestei ordonanțe de urgentă).

Câtă vreme această adresă nu are natura juridică a unui act administrativ, nu poate face nici obiectul unei plângeri prealabile sau al unei acțiuni în contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004.

Cu privire la practica judiciară n materie solicită a se lua în considerare că ICCJ a statuat în dec. nr. 5412 din 11.11.2005 că actele emise de organele fiscale în cadrul activității de îndrumare a contribuabililor în aplicarea prevederilor legislației fiscale, realizată în baza art. 7 al. 5 din pr.fisc. nu sunt acte administrative. Aceiași decizie menționează că modul de comunicare a interpretării unui text de lege nu reprezintă un act administrativ în sensul arl. 2 lil. ci doar o corespondentă administrativă. Pentru aceleași rațiuni de interpretare nici adresele de îndrumare ale ordonatorului principal de credite către ordonatorii secundari și terțiari de credite nu pot să aibă decât același caracter de corespondentă administrativă.

De asemenea, potrivit celor statuate prin decizia 3026/23.09.2008 a ÎCCJ adresa prin care se comunică personalului didactic rezultatul (calificativul) evaluării activității profesionale nu este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lil. c) din Legea nr. 554/2004. Fiind o simplă operatiune tehnico-materială de încunoștintare, realizată într-o etapă a procesului de evaluare iar nu manifestarea de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, anularea actului administrativ este condiționată în mod expres de vătămarea unui drept sau interes legitim al unei persoane. Noțiunea de "drept vătămat" este definită de art.2 alin.1 lil. o). din Legea nr. 554/2004 ca fiind "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ."

Astfel, potrivit art. 1 din nr.OUG 71/2009,plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite În favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de31decembrie 2009,se va realiza după procedura de executare astfel cum aceasta este stabilită în cuprinsul actului normativ menționat, procedura de executare prin care se eșalonează exigibilitatea obligațiilor la plata drepturilor salariale (in care potrivit art. 155 din Codul muncii intra si sporurile salariale), pana la sfârșitul anului 2012.

OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar este un act normativ în vigoare adoptat în conformitate cu legea și Constituția, care la acest moment se bucură de o prezumție de legalitate, iar acest act normativ trebuie respectat ca atare atât de justițiabili cât și de instanțele de judecată. Nici Constituția, nici Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu instituie o procedură de lipsire de efect a unor prevederi legale în vigoare prin constatarea unei aparențe de neconstituționalitate prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale sau CEDO.

JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR prin adresa emisă sub nr 76602/03.07.2009, adresată ordonatorilor secundari și terțiari de credite a dispus că vând în vedere prevederile nr.OUG 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale prin care fondurile prevăzute la Titlul "Cheltuieli de personal" în bugetul Ministerului Justiției și Libertăților au fost diminuate cu suma de 21.345.000 lei;față de dispozițiile Primului - Ministru - domnul, transmise prin adresa nr. 51948/06.05.2009 privind încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2009 în urma rectificării bugetare, în sumă totală de 904.407.000 lei;În baza adresei nr. 292.443/26.06.2009 a Ministerului Finanțelor Publice prin care Ministerul Justiției și Libertăților a fost informat că fondurile prevăzute la Titlul "Cheltuieli de personal" nu pot fi majorate, întrucât nu pot fi identificate surse suplimentare, iar condiționalitățile impuse, de organismele financiare internaționale în domeniul cheltuielilor bugetare și, în special, al cheltuielilor de personal asumate de Guvernul României, trebuie respectate de toți ordonatorii principali de credite;Ținând cont că fondurile prevăzute prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009 la Cap. 61.01 "Ordine publică și siguranță națională", Titlul I "Cheltuieli de personal", alin. 10.01.06,Alte sporuri" pentru plata sumelor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% au fost epuizate;Văzând prevederile nr.OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care s-a stabilit eșalonarea acestor drepturi în perioada 2010 - 2012, se precizează următoarele:La data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra și pentru viitor, plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eșalonării prevăzute de nr.OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Excepția inadmisibilității,invocată prin întâmpinarea formulată, urmează a fi analizată cu preeminență, în temeiul art 137 PR CIV, iar Curtea va reține următoarele:

Susținerea potrivit căreia adresa nr. 76.602 din 03.07.2009 a cărei revocare se solicită nu constituieun act administrativn sensul Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilita de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese, având în vedere noile dispoziții legale cu incidență asupra achitării drepturilor salariale pentru personalul din sistemul justiției si Legea 18/2009 privind bugetul de stat pe anul 2009, nu poate fi primită întrucât actul emis are atributele unui act administrativ chiar și lipsa recunoașerii acestui caracter de către emitent.

ctul administrativ a fost definit prin dispozițiile art.2 alin.1 lit.c ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

Este adevărat că adresele emise de autorități în vederea informării cetățeanului referitoare la măsuri preparatorii nu constituie acte administrative ci doar operațiuni materiale tehnice însă în momentul în care în cuprinsul acestor acte sunt incluse rezultatele unor verificări iar măsurile produc efecte în privința destinatarilor acestea nu mai pot fi calificate ca operațiuni materiale tehnice.

Operațiunile administrative sunt doar activitățile autorității care nu produc efecte juridice prin ele însele deși sunt manifestări de voință ale autorităților publice spre deosebire de actul administrativ care produce efecte juridice datorită manifestării de voință în acest sens a autorității publice emitente.

Susținerea potrivit căreia actul atacat este o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui nou act normativ - OUG 71/2009 coroborat cu 18/2009 si 500/2002, iar nu o manifestare de vointă unilaterală a unitătii emitente, susceptibilă de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice prin ea însăși, această adresă nu poate face obiectul unei cereri de anulare întemeiate pe prevederile Legii nr. 554/2004 nu poate fi primită întrucât prin emiterea actului contestat în prezenta procedură s-a urmărit și obținut modificarea cuantumului drepturilor salariale începând cu luna iunie 2009 și pentru viitor astfel că această manifestare de voință unilaterală a determinat modificarea raporturilor juridice predeterminate anterior, printr-un alt ordin emis de aceeași autoritate și a produs efecte prin ea însăși astfel că este evident că actul emis este un act administrativ susceptibil a fi supus cenzurii pe calea aleasă de reclamanți.

Aserțiunile referitoare la împrejurarea că prin această adresă doar s-a precizat, în atenția ordonatorilor secundari și terțiari de credite, că la data de 10.07.2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include și sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata acestui spor urmând a se efectua potrivit OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu pot fi primite întrucât din conținutul actului atacat se evidențiază că a fost comunicată o dispoziție ordonatorilor secundari și terțiari de credite.

Actul atacat este un act administrativ fiind manifestarea unilaterală și expresă de voință a autorității publice realizată în scopul de a produce efecte juridice în temeiul puterii publice, drept derivat în baza căruia emitentul actului a impus cu forță obligatorie decizia sa altor subiecte de drept, astfel că în temeiul dispozițiilor art.137 pr.civ. raportat la prevederile.2 alin.1 din Legea nr.554/2004 Curtea va respinge excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare.

Orice persoană fizică sau juridică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ, iar în cauză circumscrierea actului emis sferei actelor administrative a fost demonstrată, are dreptul de a solicita anularea actului vătămător în prezența a trei condiții existența unei vătămări, vătămarea să fi fost cauzată de decizia administrativă atacată iar soluția pronunțată să fie de natură să remedieze vătămarea, iar reclamanții au relevat că vătămarea ce i-a fost cauzată s-a realizat prin încălcarea prevederilor art.164 din Codul muncii și de asemenea în ceea ce privește drepturile salariale s-a afirmat că acestea sunt asimilate bunurilor mobile în sensul art.474 civ. astfel că vătămarea este și de natură patrimonială.

Actul administrativ emis de o autoritate publică pentru a se bucura de caracterul executoriu cu care l-a înzestrat legea trebuie să fi fost emis cu respectarea tuturor condițiilor edictate în scopul realizării sale respectiv de către autoritatea competentă material și teritorial să procedeze la emiterea sa, în vederea organizării executării legii sau a executării ei în concret, în forma și cu respectarea procedurii de emitere a acestuia.

Caracterul de legalitate a actului administrativ presupune ca emiterea acestuia să se realizeze pe baza legii în scopul executării sau organizării executării legilor și a celorlalte acte normative emise de autoritățile superioare.

Noțiunea de lege este cea din accepțiunea largă de "bloc legal" care cuprinde alăturat legilor adoptate de Parlament ansamblul ierarhizat al regulilor juridice edictate fie din exteriorul administrației publice fie chiar de actele anterioare emise de administrația publică.

Principiul ierarhizării din piramida presupune că regulile instituite prin acte emise de un nivel ierarhic superior trebuie respectate la emiterea actelor la nivelurile inferioare.

Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului potrivit prev. art.75 din Legea nr.24/2000 ori ordinul emis de Ministrul Justiției și Libertăților atacat în prezenta procedură nu respectă aceste exigențe, invocând ca temei de drept a actului atacat dispozițiile transmise prin adrese de către Primul Ministru și Ministerul Finanțelor Publice.

Referirile din cuprinsul actului administrativ atacat referitoare la existența unui temei de drept, în corpul OUG nr.71/2009 nu sunt de natură a satisface exigențele instituite prin dispozițiile art.75 din Legea nr.24/2000 întrucât prin OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar a fost reglementată plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 iar prin alin.2 s-a instituit suspendarea de drept a tuturor cererilor de executare silită.

Textul actului normativ, emis așa cum susține și reclamantul cu ignorarea principiilor edictate de Curtea Constituțională și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, are ca obiect doar sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești, ori temeiul acordării drepturilor a căror restrângere s-a dispus prin actul administrativ atacat este un alt act administrativ emis de Ministrul Justiției și Libertăților.

Interpretarea textului legal invocat de către Ministrul Justiției și Libertăților la emiterea actului administrativ atacat relevă că acesta nu poate fi valorificat în maniera dorită de autoritatea emitentă întrucât întregul text al Ordonanței de Urgență precum și preambulul acesteia relevă că dispozițiile actului normativ se referă doar la titlurile executorii emise anterior intrării în vigoare a actului sau cele care vor deveni executorii până la 31.12.2009 dar strict în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâi judecătorești, ori prin actul administrativ atacat s-a adus atingere unor drepturi stabilite prin acte emise de către aceeași autoritate astfel că nici din această perspectivă respectarea principiului legalității la emiterea actului administrativ nu s-a realizat.

Apărarea pârâtului potrivit căreia pentru anularea unui act administrativ e necesară prezența condiției vătămării unui drept sau interes legitim al unei persoane în sensul pe care această noțiune o primește potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 lit.o iar în prezenta speță nu este vorba de o încălcare a vreunui drept respectiv de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite reclamanților care sunt și au fost calculate în conformitate cu OUG nr.27/2006 ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi realizată în conformitate cu OUG nr.71/2009 nu poate fi primită întrucât vătămarea este definită de actul invocat ca fiind orice drept prevăzut de constituție de lege sau de alt act normativ căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ ori drepturile a căror suprimare s-a urmărit și realizat prin actul administrativ atacat se circumscriu sferei dispozițiilor legale enunțate fiind drepturi stabilite în baza legii printr-un alt act administrativ ce nu putea fi revocat întrucât deja produsese efecte juridice fiind așadar în circuitul civil.

Susținerile potrivit cărora actul se bucură de prezumția de legalitate prin invocarea OUG nr.71/2009 nu pot fi primite pentru considerentele evidențiate anterior și întrucât invocarea unui text legal în justificarea unui demers, chiar și cel al emiterii unui act administrativ presupune că în mod real actul edictat este în executarea legii invocate premisă care în speță nu a fost demonstrată iar pentru ipoteza în care actul administrativ nu are o justificare legală și a fost emis cu depășirea marjei de apreciere cu care este înzestrată orice autoritate publică acesta trece în sfera actelor emise cu abuz de putere edictat în urma deturnării prerogativelor conferite de lege și apare ca fiind lipsit de fundament juridic.

Considerentele evidențiate au relevat că actul administrativ atacat nu a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor instituite de dispozițiile legale edictate în acest sens respectiv a fost ignorat principiul legalității actelor administrative în baza căruia emitentul trebuia să adopte actul numai pe baza și în executarea legii, astfel că actul atacat nu îndeplinește condițiile necesare pentru a se bucura de prerogativele instituite în acest sens astfel că în temeiul dispozițiilor art.18 din Legea nr.554/2004 Curtea va admite acțiunea astfel cum a fost promovată și va dispune anularea actului administrativ emis sub nr.76602/03.07.2009 de Ministerul Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR cu sediul în B-, sector 5.

Admite acțiunea formulată de reclamanți, șitoți cu domiciliul ales în C-NCM nr.1, jud..

Dispune anularea actului administrativ emis sub nr.76602/03.07.2009 de JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28.09.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

21.ex./27.10.2009

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare acte emise de autoritățile de reglementare. Sentința 418/2009. Curtea de Apel Cluj